ÎCCJ, Decizia nr. 505/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1638 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 72/P/2010 din 25 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petiționarul A.I.

a formulat plângere împotriva rezoluției pronunțate la 25 iunie 2010 în dosarul nr. 72/P/2010 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat că rezoluția adoptată nu a respectat hotărârile judecătorești definitive și executorii, respectiv decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încheierile nr. 63/2003 și nr. 53/2007, ambele ale instanței supreme. Prima instanță a apreciat că plângerea este nefondată. S-a reținut, astfel că, prin rezoluția din 15 iunie 2010 în dosarul nr. 72/P/2010 s-a arătat că de-a lungul timpului petentul a formulat plângeri penale împotriva tuturor procurorilor militari ce a au soluționat numeroasele sale plângeri dispunând neînceperea urmăririi penale; toate plângerile formulate împotriva acestor rezoluții au fost respinse de procurorul ierarhic superior.

S-a reținut că la fel de neîntemeiată este și plângerea ce îl vizează pe colonelul magistrat L.N. Procurorul ierarhic superior a respins la rândul său, prin rezoluția din 15 iulie 2010, în dosarul nr. 311/II-2/2010, plângerea formulată de petiționar în dosarul nr. 72/P/2010 la 25 iunie 2010. S-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 275 și art. 277 C. proc. pen. invocate de petent și că nu există niciun caz de incompatibilitate în ce-l privește pe procurorul care a efectuat actele premergătoare față de colonelul magistrat L.N. și de asemenea, că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 253 1 C. pen. privind conflictul de interese. Analizând plângerea formulată prima instanță a apreciat că aceasta nu este întemeiată.

S-a arătat că este neîntemeiată susținerea petiționarului în sensul săvârșirii de către colonelul magistrat L.N. a infracțiunilor de fals și abuz în modul de soluționare a dosarului nr. 55/P/2010 a Secției Parchetelor Militare, precum și cea privind neobservarea hotărârilor judecătorești invocate de petent. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată. În speța de față, nemulțumit fiind de soluția dispusă de către intimat în instrumentarea unor plângeri anterior formulate de către petent și conferind conotații penale activității profesionale a acestuia, petentul a formulat plângere penală. Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unor soluții, chiar dacă acestea au nemulțumit partea, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia. În speță, intimatul s-a limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acesteia.

Nemulțumirile referitoare la soluția dispusă de către magistrat se impuneau a fi invocate prin parcurgerea procedurii de contestare a soluțiilor procurorului, reglementată de disp. art. 278 și următoarele C. proc. pen., acesteia neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită. Se reține, așadar că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimat soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent.

Astfel, infracțiunea reclamată nu există în materialitatea sa, activitatea profesională a intimatului necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit. Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1638 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6793/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.