Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
01.11.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6793/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluției pronunțate la 25 iunie 2010 în dosarul nr. 72/P/2010 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se susține de către petiționar că rezoluția adoptată nu a respectat hotărârile judecătorești definitive și executorii, respectiv a deciziei nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încheierile nr. 63/2003 și nr. 53/2007, ambele ale instanței supreme. Plângerea este nefondată: Prin rezoluția din 15 iunie 2010 în dosarul nr. 72/P/2010 s-a reținut că de-a lungul timpului plângeri penale împotriva tuturor procurorilor militari ce au soluționat numeroase plângeri ale petiționarului dispunând neînceperea urmăririi penale.

Toate plângerile formulate împotriva acestor rezoluții au fost respinse de procurorul ierarhic superior. S-a reținut că la fel de neîntemeiată este și plângerea ce îl vizează pe colonelul magistrat L.N. Procurorul ierarhic superior a respins la rândul său prin rezoluția din 15 iulie 2010, în Dosarul nr. 311/II-2/2010, plângerea formulată de petiționar în Dosarul nr. 72/P/2010 la 25 iunie 2010. S-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 275 și 277 C. proc. pen. invocate de petent și că nu există nici un caz de incompatibilitate în ce-l privește pe procurorul care a efectuat actele premergătoare împotriva colonelului magistrat L.N. și de asemenea nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 253 1 C. pen.

privind conflictul de interese. Analizând plângerea formulată, în raport de hotărârile invocate de petiționar, hotărâri care se susține că nu au fost avute în vedere de organul de urmărire penală în cadrul actelor premergătoare, se constată că nu sunt întemeiate. De asemenea, neîntemeiată este și susținerea petiționarului în sensul săvârșirii de către colonelul magistrat L.N. a infracțiunilor de fals și abuz în modul de soluționare a dosarului nr. 55/P/2010 a Secției Parchetelor Militare. Reținând că în cauză plângerea formulată de petiționar este nefondată, urmează ca făcând aplicarea art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să fie respinsă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 72/P/2010 din 25 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 505/2011
S-a reținut că la fel de neîntemeiată este și plângerea ce îl vizează pe colonelul magistrat L.N. Procurorul ierarhic superior a respins la rândul său, prin rezoluția din 15 iulie 2010, în dosarul nr. 311/II-2/2010, plângerea formulată de p
ÎCCJ 2011-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală
te de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 9/P/2008 din 7 august 2008 a Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiu
ÎCCJ 2012-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
art. 289 C. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat aspectele sesizate de petent. Astfel, în Dosarul nr. 107/P/2011 al secției parchetelor militare, procurorul militar A.N. a efectu
ÎCCJ 2011-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin rezoluția nr. 78/P/2010 din 20 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față
ÎCCJ 2010-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
definitiv al soluțiilor date de organele judiciare și faptul că cererile sale au fost respinse în mod temeinic și legal. Așa fiind, procurorul a reținut că nu se poate pune problema existenței infracțiunii de nerespectare a unor hotărâri ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă