ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin rezoluția nr. 78/P/2010 din 20

septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta

Curte de Casație si

Justiție,

s-a

dispus neînceperea urmăririi

penale

față de lt.col. magistrat N.A., procuror

militar

șef serviciu urmărire penală și

judiciar

în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta

Curte de Casație si

Justiție

- Secția

Parchetelor Militare, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută

de art. 264 C. pen., de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de

art.271 C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

Pentru a dispune în

sensul neînceperii urmăririi penale, procurorul a reținut ca petentul A.I. a

solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul menționat, pentru mai

multe infracțiuni, comise în rezolvarea unei sesizări, prin rezoluția nr. 72/P/2010

din

25

iunie

2010, act fals în concepția petentului.

În fapt, în dosarul

susmenționat, procurorul

militar

col.

magistrat A.N. a dispus neînceperea urmăririi penale față de col. magistrat L.N.

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 208-209, art.

246, art. 261

1

, art. 264 și art. 261

C. pen.

În plângerea

formulată împotriva magistratului militar menționat, petentul A.I. a criticat

modul în care acesta din urmă a apreciat modul de îndeplinire a atribuțiilor de

serviciu de către col. magistrat L.N., cu referire la soluționarea plângerii

acestuia prin

rezoluția

nr. 72/P/2010

din 25

iunie

2010.

Prin rezoluția nr. 78/P/2010

din

20 septembrie

2010

s-a constatat că în motivarea

rezoluției nr. 72/P/2010, în mod corect s-a reținut ca

faptele

sesizate de numitul A.I. nu s-au confirmat.

Prin urmare, întrucât

faptele reclamate nu există, procurorul a valorificat procesual cazul de

împiedicare a punerii în mișcare sau exercitării

acțiunii

penale și a dispus în sensul neînceperii urmăririi

penale.

Împotriva acestei

rezoluții petentul A.I. a formulat plângere, susținând ca soluția de neîncepere

a urmăririi penale este netemeinică, cu referire la încălcarea

dispozițiilor

art. 277

C. proc. pen.

,

ilegală

și abuzivă, cu referire la zădărnicirea punerii în mișcare

a încheierilor nr. 63/2003 și 224/2005

ale

Înaltei

Curți de

Casație

și Justiție.

Prin rezoluția nr. 4

17/11/2/2010

din

14 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția

Parchetelor

Militare,

a respins

plângerea petentului A.I..

Pentru a

dispune

în sensul respingerii plângerii

petentului A.I. împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de lt.col. magistrat A.N. sub aspectul infracțiunilor de abuz în

serviciu

contra intereselor persoanelor,

favorizarea infractorului, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor

judecătorești, procurorul

ierarhic

superior a reținut că:

- termenul de 20 zile

prevăzut de art. 277 C. proc. pen. nu privește plângerea prevăzută de

art. 222

din

același cod;

- inadvertența

privitoare la data înregistrării plângerii petentului reprezintă o eroare de

tehnoredactare, fără relevanță asupra rezoluției sub aspectul temeiniciei și

legalității;

- hotărârile

judecătorești menționate de petent au fost respectate, în sensul că parchetul a

efectuat cercetări și a

înaintat

cererea de revizuire

instanței

competente,

respectiv Tribunalului

Militar

Timișoara.

Totodată, plângerea penală scoasă de pe rolul

instanței

supreme a fost

înaintată

organului de

urmărire penala, unde

aceasta

fiind

înregistrată sub nr. J8/P/2006 și

soluționată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Prin urmare,

analizând plângerea formulată de petentul A.I., procurorul ierarhic superior a

constatat, în raport de cele reținute, că aceasta este neîntemeiată.

Împotriva soluției

primare de netrimitere în judecată confirmată de procurorul ierarhic superior,

petentul A.I. a formulat plângere.

Petentul a susținut

că rezoluția din data de 14 octombrie 2010 este „netemeinică, ilegală și

abuzivă”, sens în care învederează instanței de judecată că :

- procurorul ierarhic

superior a soluționat plângerea cu încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (2) C.

proc. pen.;

- procurorul

ierarhic

superior refuză să constate că

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, atacată cu plângere, este adoptată

cu nerespectarea hotărârilor judecătorești, cu referire la încheierile nr. 63/2003

și nr. 224/2005 ale

Înaltei

Curți de

Casație, cu atât mai mult cu cât adresa nr. 113645/2007 a Corpului de Control

al M.I.R.A. a confirmat infracțiunile săvârșite de

Poliția

Arad, respectiv probelor

din

dosarul nr. 6157/2004 al Secției penale a

Înaltei

Curți de Casație și Justiție și

care au permis instanței supreme să dispună cercetarea penală a procurorului J.S.

Drept urmare,

rezoluția

adoptată

este falsă.

Plângerea este

nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia

dispozițiilor

art. 1

C. proc. pen.

rezultă că procesul penal nu

poate fi privit ca o activitate de represiune ci,

exclusiv,

ca una desfășurată pentru tragerea la răspundere doar a

persoanei care a săvârșit o infracțiune.

În raport de

dispozițiile

art. 1

și art. 62

C. proc.

pen.

, respectiv art. 17 alin. (2)

C.

pen.

, scopul procesului penal trebuie realizat în așa fel încât să

armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului, în raport de

care nici o persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii.

În vederea realizării

obiectului urmăririi penale,

astfel

cum acesta este determinat prin art. 200

C.

proc. pen.

, legea procesual penală a determinat precis și coerent

regulile de desfășurare a procesului penal.

Sesizat în unul

dintre modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent

efectuează acte premergătoare și de

urmărire

penală, în succesiunea prevăzută de lege.

În anumite situații,

actele

premergătoare având ca scop clarificarea

datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul

de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora dintre

cazurile, reglementate

prin

art. 10

C. proc. pen.

, în care punerea în mișcare

sau exercitarea

acțiunii

penale

este

împiedicată.

În raport de această împrejurare,

nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea

procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când

urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea

urmăririi penale.

În cauză, constatându-se

că nu s-a comis

nicio

faptă

intrând

sub incidența legii penale, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale, iar procurorul ierarhic superior a respins

plângerea și a menținut rezoluția prin care s-a dispus în sensul neînceperii

urmăririi penale.

Examinând legalitatea

și temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de

procurorul ierarhic superior, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen. și

prin

prisma motivelor

invocate de petent, se constată următoarele:

Prin încheierea nr. 63

din 5 mai 2003, pronunțată în dosarul nr. 15/2003 al Curții Supreme de Justiție,

Completul de 9 Judecători, având în vedere

dispozițiile

art. 397

alin.

(1)

C. proc. pen.

, a dispus scoaterea de pe rol

a cererii de revizuire formulată de petentul A.I. și trimiterea acesteia

procurorului, în vederea efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399

din

același cod. Actele de cercetare au

fost efectuate de Parchetul Militar Timișoara,

iar

cererea de revizuire a fost înaintată

instanței

de judecată, aceasta fiind

respinsă prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003 a Tribunalului Militar

Timișoara.

Prin încheierea nr. 224

din martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6157/2004 al

Înaltei

Curți de Casație și

Justiție,

secția

penală, având în vedere art. 285 C. proc. pen., s-a dispus

scoaterea de pe rol a

plângerii

formulate de A.I., privindu-l pe gen. brigadă J.S. și trimiterea cauzei

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație

si Justiție. Cauza a fost înregistrată sub nr. 18/P/2006 și a fost finalizată,

la data de 02 august 2008, printr-o rezoluție prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale.

Prin urmare,

criticile formulate de petent sub acest aspect se constată a fi neîntemeiate,

rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, confirmată de procurorul

ierarhic superior, fiind legală și temeinică.

Cu privire la prima

critică, referitoare la incompatibilitatea procurorului ierarhic superior, se

constată că aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind incident niciunul

dintre cazurile de

incompatibilitate

reglementate prin art. 48 alin. (1)

lit. b)-i)

și alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, pentru

motivele

expuse, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea formulată de

petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 78/P din 20 septembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție,

Secția Parchetelor Militare, ca nefondată.

În baza art. 192

alin. (

2)

C. proc. pen.

, petentul va fi obligat la plata în favoarea

statului a sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 78/P din 20

septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Parchetelor Militare, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 ianuarie 2011.