ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra plângerii de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
La data de 11 mai 2010, petentul D.M. s-a
adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o
plângere penală formulată împotriva procurorului militar D.I., exprimându-și
nemulțumirea cu privire la activitatea magistratului în instrumentarea
Dosarului nr. 33/P/2010 al Secției Parchetelor Militare.
Din analiza
conținutului alambicat și confuz al petiției ar rezulta în esență că petentul
face trimitere la faptele prev. de art. 246 C. pen., întrucât, în opinia sa,
procurorul militar nu și-ar fi îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de
serviciu cu ocazia efectuării cercetării penale în Dosarul nr. 33/P/2010 -
ocazionat la plângerea penală a sus-numitului - și ar fi dispus o soluție
greșită în cauză.
S-a constatat că prin
Rezoluția nr. 33/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Secției Parchetelor Militare s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de pe plt. maj. C.N. din cadrul I.J.J.
Prahova, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 250 alin. (1) și de art. 246
C. pen.
Prin Rezoluția nr.
67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția parchetelor militare, s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
Pentru a pronunța
această soluție, Parchetul a reținut următoarele:
În conformitate cu
prevederile art. 228 C. proc. pen., atunci când din cuprinsul actului de
sesizare al organului de urmărire penală sau al actelor premergătoare rezultă
vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,
procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau confirmă propunerea
organului de cercetare penală de a nu se dispune începerea urmăririi penale.
Face excepție de la
această soluție cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., când organul
de urmărire penală este obligat mai întâi să înceapă urmărirea penală și apoi
să dea soluția corespunzătoare în cursul urmăririi penale.
Totodată, potrivit
art. 278 C. proc. pen., persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale
căror interese legitime sunt vătămate, după parcurgerea procedurii
administrative în fața procurorului șef, prim procurorului sau procurorului
ierarhic superior, prevăzută de art. 278 din același cod, are dreptul să
formuleze plângere la instanța de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a
urmăririi penale dispusă de procuror.
În măsura în care
persoanele menționate nu uzează de căile de atac, soluția de neîncepere a
urmăririi penale, chiar dacă nu intră în puterea lucrului judecat, are caracter
de stabilitate, până la apariția unor noi împrejurări care să justifice
reluarea actelor premergătoare, care, eventual, să conducă la schimbarea
acestei soluții.
Dacă petiționarul
D.M. nu a fost convins de caracterul obiectiv al soluției dispuse în dosarul
penal pe care l-a inițiat prin prima plângere formulată, considerând că nu este
legală și temeinică, avea calea legală a sesizării instanței de judecată,
căreia i s-a adresat de altfel anterior de nenumărate ori în legătură cu S.A.
Inotești și tot de atâtea ori aprecierile sale nu s-au confirmat, soluțiile
date în acele cauze intrând în puterea lucrului judecat.
Din studierea
bogatului material constituit în urma sesizărilor petentului în decursul anilor,
identificat în arhiva secției, coroborat cu plângere penală ce a generat
prezenta lucrare, procurorul a apreciat că rezultă fără dubiu caracterul
subiectiv al acuzațiilor formulate de petiționarul D.M., inexistența faptelor
penale invocate de acesta și o anumită tendință de mistificare a realității și
de distorsionare a adevărului, grefate pe o nemulțumire perpetuă, determinată
de respingerea tuturor demersurilor sale adresate succesiv și în cascadă mai
multor instituții și autorități publice centrale și care au fost remise
ulterior spre competentă soluționare Secției Parchetelor Militare și unor
instanțe de judecată, devenind astfel notorie predispoziția justițiabilă a
sus-numitului.
În concret, referitor
la activitatea procurorului militar D.I., din examinarea și reexaminarea
cauzelor penale la care se face trimitere, nu au rezultat aspecte de suspiciune
cu privire la modul în care magistratul și-a îndeplinit sarcinile profesionale
în instrumentarea Dosarului nr. 33/P/2010, confirmându-se, încă o dată,
caracterul subiectiv al acuzelor petentului.
S-a constatat în
schimb că situația de fapt a fost corect și complet reținută în rezoluția
elaborată de procuror, în concordanță cu realitatea obiectivă, apoi cauza a
fost supusă controlului judiciar legal al procurorului șef, urmare a plângerii
petentului, iar concluziile care au rezultat din verificarea lucrării
respective au confirmat caracterul legal și temeinic al soluției.
Relevant este și
modul în care numitul D.M. înțelege să-și exercite drepturile conferite de
prevederile Codului de procedură penală, formulând, de fiecare dată, plângeri
penale împotriva procurorilor militari care au soluționat dosarele având ca
obiect sesizările sale, fiecare soluție constituind temei pentru formularea
unei noi plângeri cuprinzând acuzații similare la adresa procurorului care a
dispus soluția, conduită procesuală care s-ar putea încadra în sfera abuzului
de drept.
Având în vedere
considerentele de mai sus, faptul că nu au fost identificate aspecte penale de
natura celor invocate de petent, din materialul probator administrat în cauză
rezultând fără echivoc caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor
formulate de D.M., care, prin această plângere continuă șirul neîntrerupt al
mai multor demersuri penale, la fel de netemeinice și fanteziste, în temeiul
art. 228 alin. (4) și (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de D.I.
Plângerea formulată
de către petentul D.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a
fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția 321/II-2/2011 din 22 noiembrie
2011 a procurorului militar șef al Secției parchetelor militare din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În termenul prevăzut
de dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva Rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale nr. 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a
formulat plângere petentul D.M.
Prin plângerea
formulată petentul solicită acordarea sumei de 100.000 RON cu titlu de daune
morale pentru "sustragerea plângerii împotriva Rezoluției ilegale nr.
67/P/2010 de Serviciul Relații cu Publicul MJ/CSM" și "câte 100.000
RON judecătorului S.L., jandarmului C.N. și generalului B.G. - șef I.J.J.
Prahova".
Înalta Curte constată
că, în realitate, petentul nu formulează niciun fel de critici în privința
rezoluției atacate, care vizează o soluție de neîncepere a urmăririi penale
față de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
prev. de art. 246 C. pen., și nu față de persoanele indicate de acesta.
Analizând actele
dosarului, Înalta Curte constată că 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare,
este legală și temeinică neexistând motive de desființare a acesteia.
Înalta Curte constată
că în plângerea penală cu care petentul D.M. a sesizat organele de urmărire
penală nu este precizat nici măcar un indiciu din care să rezulte comiterea
vreunei infracțiuni cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 33/P/2010 al
Secției Parchetelor Militare. Acesta se limitează a afirma că rezoluția
pronunțată de intimatul D.I. este falsă și ilegală, după care face prezentă
aspecte privind S.A. Inotești, fără niciun fel de legătură cu cauza penală
instrumentată de intimat.
Potrivit
dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală
dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale atunci când din cuprinsul
actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă
vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale
prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Or, în condițiile în
care în plângere petentul nu face referire la nicio faptă penală, ci critică
legalitatea unei soluții, în mod corect, Parchetul a constatat incidența
cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus neînceperea
urmăririi penale, analiza legalității și temeiniciei unei soluții putând fi
făcută doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, și nu în cadrul
unor plângeri penale, atâta timp cât nu există niciun indiciu privind
săvârșirea vreunei infracțiuni.
În raport de aceste
considerente, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va
respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată, iar conform art. 192 alin. (2)
C. proc. pen. îl va obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca
nefondată, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva Rezoluției nr.
67/P/2010 din data de 10 iunie 2010 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare.
Menține rezoluția
atacată.
Obligă petentul la
plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 29 mai 2012.
Procesat de GGC - N