ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 mai 2010, petentul D.M. s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o plângere penală formulată împotriva procurorului militar D.I., exprimându-și nemulțumirea cu privire la activitatea magistratului în instrumentarea Dosarului nr. 33/P/2010 al Secției Parchetelor Militare. Din analiza conținutului alambicat și confuz al petiției ar rezulta în esență că petentul face trimitere la faptele prev. de art. 246 C. pen., întrucât, în opinia sa, procurorul militar nu și-ar fi îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării cercetării penale în Dosarul nr. 33/P/2010 - ocazionat la plângerea penală a sus-numitului - și ar fi dispus o soluție greșită în cauză.

S-a constatat că prin Rezoluția nr. 33/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Secției Parchetelor Militare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pe plt. maj. C.N. din cadrul I.J.J. Prahova, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 250 alin. (1) și de art. 246 C. pen. Prin Rezoluția nr. 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Pentru a pronunța această soluție, Parchetul a reținut următoarele: În conformitate cu prevederile art. 228 C. proc.

pen., atunci când din cuprinsul actului de sesizare al organului de urmărire penală sau al actelor premergătoare rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau confirmă propunerea organului de cercetare penală de a nu se dispune începerea urmăririi penale. Face excepție de la această soluție cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., când organul de urmărire penală este obligat mai întâi să înceapă urmărirea penală și apoi să dea soluția corespunzătoare în cursul urmăririi penale. Totodată, potrivit art. 278 C. proc.

pen., persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, după parcurgerea procedurii administrative în fața procurorului șef, prim procurorului sau procurorului ierarhic superior, prevăzută de art. 278 din același cod, are dreptul să formuleze plângere la instanța de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror. În măsura în care persoanele menționate nu uzează de căile de atac, soluția de neîncepere a urmăririi penale, chiar dacă nu intră în puterea lucrului judecat, are caracter de stabilitate, până la apariția unor noi împrejurări care să justifice reluarea actelor premergătoare, care, eventual, să conducă la schimbarea acestei soluții.

Dacă petiționarul D.M. nu a fost convins de caracterul obiectiv al soluției dispuse în dosarul penal pe care l-a inițiat prin prima plângere formulată, considerând că nu este legală și temeinică, avea calea legală a sesizării instanței de judecată, căreia i s-a adresat de altfel anterior de nenumărate ori în legătură cu S.A. Inotești și tot de atâtea ori aprecierile sale nu s-au confirmat, soluțiile date în acele cauze intrând în puterea lucrului judecat.

Din studierea bogatului material constituit în urma sesizărilor petentului în decursul anilor, identificat în arhiva secției, coroborat cu plângere penală ce a generat prezenta lucrare, procurorul a apreciat că rezultă fără dubiu caracterul subiectiv al acuzațiilor formulate de petiționarul D.M., inexistența faptelor penale invocate de acesta și o anumită tendință de mistificare a realității și de distorsionare a adevărului, grefate pe o nemulțumire perpetuă, determinată de respingerea tuturor demersurilor sale adresate succesiv și în cascadă mai multor instituții și autorități publice centrale și care au fost remise ulterior spre competentă soluționare Secției Parchetelor Militare și unor instanțe de judecată, devenind astfel notorie predispoziția justițiabilă a sus-numitului.

În concret, referitor la activitatea procurorului militar D.I., din examinarea și reexaminarea cauzelor penale la care se face trimitere, nu au rezultat aspecte de suspiciune cu privire la modul în care magistratul și-a îndeplinit sarcinile profesionale în instrumentarea Dosarului nr. 33/P/2010, confirmându-se, încă o dată, caracterul subiectiv al acuzelor petentului. S-a constatat în schimb că situația de fapt a fost corect și complet reținută în rezoluția elaborată de procuror, în concordanță cu realitatea obiectivă, apoi cauza a fost supusă controlului judiciar legal al procurorului șef, urmare a plângerii petentului, iar concluziile care au rezultat din verificarea lucrării respective au confirmat caracterul legal și temeinic al soluției.

Relevant este și modul în care numitul D.M. înțelege să-și exercite drepturile conferite de prevederile Codului de procedură penală, formulând, de fiecare dată, plângeri penale împotriva procurorilor militari care au soluționat dosarele având ca obiect sesizările sale, fiecare soluție constituind temei pentru formularea unei noi plângeri cuprinzând acuzații similare la adresa procurorului care a dispus soluția, conduită procesuală care s-ar putea încadra în sfera abuzului de drept. Având în vedere considerentele de mai sus, faptul că nu au fost identificate aspecte penale de natura celor invocate de petent, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără echivoc caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor formulate de D.M., care, prin această plângere continuă șirul neîntrerupt al mai multor demersuri penale, la fel de netemeinice și fanteziste, în temeiul art. 228 alin. (4) și (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.I. Plângerea formulată de către petentul D.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția 321/II-2/2011 din 22 noiembrie 2011 a procurorului militar șef al Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În termenul prevăzut de dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a formulat plângere petentul D.M. Prin plângerea formulată petentul solicită acordarea sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru "sustragerea plângerii împotriva Rezoluției ilegale nr. 67/P/2010 de Serviciul Relații cu Publicul MJ/CSM" și "câte 100.000 RON judecătorului S.L., jandarmului C.N.

și generalului B.G. - șef I.J.J. Prahova". Înalta Curte constată că, în realitate, petentul nu formulează niciun fel de critici în privința rezoluției atacate, care vizează o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., și nu față de persoanele indicate de acesta. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, este legală și temeinică neexistând motive de desființare a acesteia. Înalta Curte constată că în plângerea penală cu care petentul D.M.

a sesizat organele de urmărire penală nu este precizat nici măcar un indiciu din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 33/P/2010 al Secției Parchetelor Militare. Acesta se limitează a afirma că rezoluția pronunțată de intimatul D.I. este falsă și ilegală, după care face prezentă aspecte privind S.A. Inotești, fără niciun fel de legătură cu cauza penală instrumentată de intimat. Potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. Or, în condițiile în care în plângere petentul nu face referire la nicio faptă penală, ci critică legalitatea unei soluții, în mod corect, Parchetul a constatat incidența cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus neînceperea urmăririi penale, analiza legalității și temeiniciei unei soluții putând fi făcută doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, și nu în cadrul unor plângeri penale, atâta timp cât nu există niciun indiciu privind săvârșirea vreunei infracțiuni. În raport de aceste considerente, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva Rezoluției nr. 67/P/2010 din data de 10 iunie 2010 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 mai 2012. Procesat de GGC - N