ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 11 mai 2010, petentul D.M. s-a

adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o

plângere penală formulată împotriva procurorului militar D.I., exprimându-și

nemulțumirea cu privire la activitatea magistratului în instrumentarea

Dosarului nr. 33/P/2010 al Secției Parchetelor Militare.

Din analiza

conținutului alambicat și confuz al petiției ar rezulta în esență că petentul

face trimitere la faptele prev. de art. 246 C. pen., întrucât, în opinia sa,

procurorul militar nu și-ar fi îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de

serviciu cu ocazia efectuării cercetării penale în Dosarul nr. 33/P/2010 -

ocazionat la plângerea penală a sus-numitului - și ar fi dispus o soluție

greșită în cauză.

S-a constatat că prin

Rezoluția nr. 33/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Secției Parchetelor Militare s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de pe plt. maj. C.N. din cadrul I.J.J.

Prahova, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 250 alin. (1) și de art. 246

C. pen.

Prin Rezoluția nr.

67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția parchetelor militare, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța

această soluție, Parchetul a reținut următoarele:

În conformitate cu

prevederile art. 228 C. proc. pen., atunci când din cuprinsul actului de

sesizare al organului de urmărire penală sau al actelor premergătoare rezultă

vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau confirmă propunerea

organului de cercetare penală de a nu se dispune începerea urmăririi penale.

Face excepție de la

această soluție cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., când organul

de urmărire penală este obligat mai întâi să înceapă urmărirea penală și apoi

să dea soluția corespunzătoare în cursul urmăririi penale.

Totodată, potrivit

art. 278 C. proc. pen., persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale

căror interese legitime sunt vătămate, după parcurgerea procedurii

administrative în fața procurorului șef, prim procurorului sau procurorului

ierarhic superior, prevăzută de art. 278 din același cod, are dreptul să

formuleze plângere la instanța de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dispusă de procuror.

În măsura în care

persoanele menționate nu uzează de căile de atac, soluția de neîncepere a

urmăririi penale, chiar dacă nu intră în puterea lucrului judecat, are caracter

de stabilitate, până la apariția unor noi împrejurări care să justifice

reluarea actelor premergătoare, care, eventual, să conducă la schimbarea

acestei soluții.

Dacă petiționarul

D.M. nu a fost convins de caracterul obiectiv al soluției dispuse în dosarul

penal pe care l-a inițiat prin prima plângere formulată, considerând că nu este

legală și temeinică, avea calea legală a sesizării instanței de judecată,

căreia i s-a adresat de altfel anterior de nenumărate ori în legătură cu S.A.

Inotești și tot de atâtea ori aprecierile sale nu s-au confirmat, soluțiile

date în acele cauze intrând în puterea lucrului judecat.

Din studierea

bogatului material constituit în urma sesizărilor petentului în decursul anilor,

identificat în arhiva secției, coroborat cu plângere penală ce a generat

prezenta lucrare, procurorul a apreciat că rezultă fără dubiu caracterul

subiectiv al acuzațiilor formulate de petiționarul D.M., inexistența faptelor

penale invocate de acesta și o anumită tendință de mistificare a realității și

de distorsionare a adevărului, grefate pe o nemulțumire perpetuă, determinată

de respingerea tuturor demersurilor sale adresate succesiv și în cascadă mai

multor instituții și autorități publice centrale și care au fost remise

ulterior spre competentă soluționare Secției Parchetelor Militare și unor

instanțe de judecată, devenind astfel notorie predispoziția justițiabilă a

sus-numitului.

În concret, referitor

la activitatea procurorului militar D.I., din examinarea și reexaminarea

cauzelor penale la care se face trimitere, nu au rezultat aspecte de suspiciune

cu privire la modul în care magistratul și-a îndeplinit sarcinile profesionale

în instrumentarea Dosarului nr. 33/P/2010, confirmându-se, încă o dată,

caracterul subiectiv al acuzelor petentului.

S-a constatat în

schimb că situația de fapt a fost corect și complet reținută în rezoluția

elaborată de procuror, în concordanță cu realitatea obiectivă, apoi cauza a

fost supusă controlului judiciar legal al procurorului șef, urmare a plângerii

petentului, iar concluziile care au rezultat din verificarea lucrării

respective au confirmat caracterul legal și temeinic al soluției.

Relevant este și

modul în care numitul D.M. înțelege să-și exercite drepturile conferite de

prevederile Codului de procedură penală, formulând, de fiecare dată, plângeri

penale împotriva procurorilor militari care au soluționat dosarele având ca

obiect sesizările sale, fiecare soluție constituind temei pentru formularea

unei noi plângeri cuprinzând acuzații similare la adresa procurorului care a

dispus soluția, conduită procesuală care s-ar putea încadra în sfera abuzului

de drept.

Având în vedere

considerentele de mai sus, faptul că nu au fost identificate aspecte penale de

natura celor invocate de petent, din materialul probator administrat în cauză

rezultând fără echivoc caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor

formulate de D.M., care, prin această plângere continuă șirul neîntrerupt al

mai multor demersuri penale, la fel de netemeinice și fanteziste, în temeiul

art. 228 alin. (4) și (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.I.

Plângerea formulată

de către petentul D.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a

fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția 321/II-2/2011 din 22 noiembrie

2011 a procurorului militar șef al Secției parchetelor militare din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În termenul prevăzut

de dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva Rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a

formulat plângere petentul D.M.

Prin plângerea

formulată petentul solicită acordarea sumei de 100.000 RON cu titlu de daune

morale pentru "sustragerea plângerii împotriva Rezoluției ilegale nr.

67/P/2010 de Serviciul Relații cu Publicul MJ/CSM" și "câte 100.000

RON judecătorului S.L., jandarmului C.N. și generalului B.G. - șef I.J.J.

Prahova".

Înalta Curte constată

că, în realitate, petentul nu formulează niciun fel de critici în privința

rezoluției atacate, care vizează o soluție de neîncepere a urmăririi penale

față de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen., și nu față de persoanele indicate de acesta.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte constată că 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare,

este legală și temeinică neexistând motive de desființare a acesteia.

Înalta Curte constată

că în plângerea penală cu care petentul D.M. a sesizat organele de urmărire

penală nu este precizat nici măcar un indiciu din care să rezulte comiterea

vreunei infracțiuni cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 33/P/2010 al

Secției Parchetelor Militare. Acesta se limitează a afirma că rezoluția

pronunțată de intimatul D.I. este falsă și ilegală, după care face prezentă

aspecte privind S.A. Inotești, fără niciun fel de legătură cu cauza penală

instrumentată de intimat.

Potrivit

dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală

dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale atunci când din cuprinsul

actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă

vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

Or, în condițiile în

care în plângere petentul nu face referire la nicio faptă penală, ci critică

legalitatea unei soluții, în mod corect, Parchetul a constatat incidența

cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus neînceperea

urmăririi penale, analiza legalității și temeiniciei unei soluții putând fi

făcută doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, și nu în cadrul

unor plângeri penale, atâta timp cât nu există niciun indiciu privind

săvârșirea vreunei infracțiuni.

În raport de aceste

considerente, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată, iar conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. îl va obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva Rezoluției nr.

67/P/2010 din data de 10 iunie 2010 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 29 mai 2012.

Procesat de GGC - N