ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2987/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea a cărei revizuire se solicită. Prin Decizia nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu opinie majoritară, a respins ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.N., împotriva Sentinței nr. 321/CA din 08 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totul. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în speță Cabinetul de Insolvență A.N.

este persoană fizică autorizată să desfășoare profesii libere, înregistrată fiscal sub nr. 21148647, fapt ce rezultă din Declarația privind veniturile estimate din activități independente depusă la dosar, cabinet care desfășoară activități contabile și de insolvență și care este distinct de persoana fizică A.N., identificat cu codul numeric personal. Instanța a constatat că, potrivit art. 73 din O.G. nr. 92/2003, plătitorii de impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat au obligația de a menționa pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise, codul de identificare propriu. Prin urmare, s-a reținut că legiuitorul face distincție între persoana fizică și persoana fizică care desfășoară activități economice independent sau exercită profesii libere, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 72 alin. (1) lit. b) și e) din O.G.

nr. 92/2003, care reglementează codul de identificare fiscală pentru fiecare dintre cele două categorii de persoane, precum și din prevederile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006, potrivit cărora creditorii ale căror creanțe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvență care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual, vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al cabinetului și, numai în măsura în care acestea nu sunt suficiente, pot fi urmărite bunurile aflate în proprietatea practicianului în insolvență.

Instanța a apreciat că nu poate fi reținută ca relevantă în cauză nici afirmația recurentelor potrivit căreia excepția de nelegalitate a OMF nr. 2371/2007 a fost respinsă ca neîntemeiată, atâta vreme cât, după cum a reținut și instanța de fond, din acest ordin și din formularul tipizat privind venitul estimativ 220 anexa 3, reiese că identificarea contribuabilului se va face fie prin cod numeric personal, fie prin număr de identificare fiscală. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, prin raportare la cele constatate, criticile aduse hotărârii prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apar ca neîntemeiate, atâta vreme cât instanța de fond a reținut corect starea de fapt și a aplicat normele legale incidente, stabilind că, în speță, titular al obligației de plată este contribuabilul Cabinetul de insolvență A.N.

și nu persoana fizică A.N., astfel că recursurile declarate au fost respinse ca nefondate. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva Deciziei nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, revizuenta susține existența unor hotărâri potrivnice date de instanțe de recurs, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, făcând referire la Decizia nr. 286/CA/2010-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 1553/111/CA/2009 și Decizia nr. 594/CA/2010-R pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. 3856/111/CA/2009.

Se menționează, în esență, că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu o opinie separată, astfel că soluția ce se impunea în cauză era în sensul opiniei separate, respectiv de admitere a recursurilor, de modificare a sentinței, în sensul respingerii acțiunii cu consecința menținerii actelor administrative atacate, fiind întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Revizuenta reiterează și argumentele în sprijinul soluției despre care se susține că se impunea în cauză, astfel cum acestea au fost expuse și în cererea de recurs. Intimatul A.N. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. 3. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire. Înalta Curte, analizând cererea de revizuire formulată, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

Conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile se pronunță cu majoritatea legală a opiniilor judecătorilor ce au luat parte la judecarea pricinii. Astfel cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, revizuentul solicită revizuirea Deciziei nr. 594/R/CA/2010 a Curții de Apel Oradea, în sensul de a se relua judecarea recursului și pronunțarea unei soluții în sensul opiniei minoritare separate. Această situație este inadmisibilă și nu corespunde condițiilor de admisibilitate ale unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 594/CA/2010-R a Curții de Apel Oradea, respectă cerințele prevăzute de art. 258 alin. (1) C. proc.

civ., fiind dată cu majoritatea judecătorilor. Opinia separată a judecătorilor față de hotărârea dată cu majoritate, nu poate determina o rejudecare a recursului și pronunțarea unei soluții în sensul dorit de revizuent, întrucât această situație ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice ce rezultă implicit din cuprinsul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și în mod constant din jurisprudența CEDO și care implică respectarea principiului res iudicata. În concluzie, față de cele menționate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva Deciziei civile nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.