ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2987/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

solicită.

Prin Decizia nr. 594/CA/2010-R

din 15 septembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, cu opinie majoritară, a respins ca nefondate

recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bihor și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, în

contradictoriu cu intimatul-reclamant A.N., împotriva Sentinței nr. 321/CA din 08

aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totul.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că în speță Cabinetul de Insolvență A.N. este

persoană fizică autorizată să desfășoare profesii libere, înregistrată fiscal

sub nr. 21148647, fapt ce rezultă din Declarația privind veniturile estimate

din activități independente depusă la dosar, cabinet care desfășoară activități

contabile și de insolvență și care este distinct de persoana fizică A.N.,

identificat cu codul numeric personal.

Instanța a constatat

că, potrivit art. 73 din O.G. nr. 92/2003, plătitorii de impozite, taxe,

contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat au obligația de

a menționa pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente

emise, codul de identificare propriu.

Prin urmare, s-a

reținut că legiuitorul face distincție între persoana fizică și persoana fizică

care desfășoară activități economice independent sau exercită profesii libere,

aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 72 alin. (1) lit. b) și e)

din O.G. nr. 92/2003, care reglementează codul de identificare fiscală pentru

fiecare dintre cele două categorii de persoane, precum și din prevederile art.

7 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006, potrivit cărora creditorii ale căror

creanțe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvență

care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual, vor urmări

bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al cabinetului și, numai în

măsura în care acestea nu sunt suficiente, pot fi urmărite bunurile aflate în

proprietatea practicianului în insolvență.

Instanța a apreciat

că nu poate fi reținută ca relevantă în cauză nici afirmația recurentelor

potrivit căreia excepția de nelegalitate a OMF nr. 2371/2007 a fost respinsă ca

neîntemeiată, atâta vreme cât, după cum a reținut și instanța de fond, din

acest ordin și din formularul tipizat privind venitul estimativ 220 anexa 3,

reiese că identificarea contribuabilului se va face fie prin cod numeric

personal, fie prin număr de identificare fiscală.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că, prin raportare la cele constatate,

criticile aduse hotărârii prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. apar ca neîntemeiate, atâta vreme cât instanța de fond a

reținut corect starea de fapt și a aplicat normele legale incidente, stabilind

că, în speță, titular al obligației de plată este contribuabilul Cabinetul de

insolvență A.N. și nu persoana fizică A.N., astfel că recursurile declarate au

fost respinse ca nefondate.

exercitată.

Împotriva Deciziei

nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire

recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, invocând

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de revizuire, revizuenta susține existența unor hotărâri potrivnice date de

instanțe de recurs, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate, făcând referire la Decizia nr. 286/CA/2010-R pronunțată de

Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 1553/111/CA/2009 și Decizia nr. 594/CA/2010-R

pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. 3856/111/CA/2009.

Se menționează, în

esență, că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu o opinie

separată, astfel că soluția ce se impunea în cauză era în sensul opiniei

separate, respectiv de admitere a recursurilor, de modificare a sentinței, în

sensul respingerii acțiunii cu consecința menținerii actelor administrative

atacate, fiind întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în

conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuenta reiterează

și argumentele în sprijinul soluției despre care se susține că se impunea în

cauză, astfel cum acestea au fost expuse și în cererea de recurs.

Intimatul A.N. a

formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca

inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Curți asupra cererii de revizuire.

Înalta Curte,

analizând cererea de revizuire formulată, în raport de dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 322 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există

hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice

sunt date de instanțe de recurs”.

Conform art. 258 alin.

(1) C. proc. civ., hotărârile se pronunță cu majoritatea legală a opiniilor

judecătorilor ce au luat parte la judecarea pricinii.

Astfel cum rezultă

din motivarea cererii de revizuire, revizuentul solicită revizuirea Deciziei

nr. 594/R/CA/2010 a Curții de Apel Oradea, în sensul de a se relua judecarea

recursului și pronunțarea unei soluții în sensul opiniei minoritare separate.

Această situație este

inadmisibilă și nu corespunde condițiilor de admisibilitate ale unei cereri de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai

mult cu cât Decizia nr. 594/CA/2010-R a Curții de Apel Oradea, respectă

cerințele prevăzute de art. 258 alin. (1) C. proc. civ., fiind dată cu

majoritatea judecătorilor.

Opinia separată a

judecătorilor față de hotărârea dată cu majoritate, nu poate determina o

rejudecare a recursului și pronunțarea unei soluții în sensul dorit de

revizuent, întrucât această situație ar conduce la încălcarea principiului securității

raporturilor juridice ce rezultă implicit din cuprinsul art. 6 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului și în mod constant din jurisprudența CEDO și care

implică respectarea principiului res iudicata.

În concluzie, față de

cele menționate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva Deciziei

civile nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2011.