ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2012

Asupra cererii de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul K.A.J., cetățean pakistanez, născut la data de 7 februarie 1978, a

formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 2437935/h/DO din 6 februarie 2012,

pronunțată de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția de Azil și

Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Azil, solicitând și

acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării

cererii de azil, conform art. 93 pct. 4 din Legea nr. 122/2006.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a solicitat acordarea statutului de refugiat, deoarece

este cetățean pakistanez și a părăsit țara de origine datorită persecuțiilor la

care a fost supus atât el, cât și membrii familiei sale, ca urmare a faptului

că au opinii politice diferite față de partidul aflat la putere.

În concluzie,

reclamantul a susținut că, deoarece este cetățean pakistanez și în țara sa,

Pakistan, îi este pusă viața în pericol, a cerut permisiunea de a rămâne pe

teritoriul României.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 93 alin. (1) și (4) din Legea

privind azilul în România nr. 122/2006.

Examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de către instanță și

susținută de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că

aceasta este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința trimiterii cauzei

spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 4 București, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., "când în fața instanței de

judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să

stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu

activitate jurisdicțională competent", iar, potrivit dispozițiilor art.

159 pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării

competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt

grad.

Așa cum rezultă din

analiza lucrărilor dosarului, prin cererea dedusă judecății, reclamantul a

formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 2437935/h/DO din 06 februarie 2012

pronunțată de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin care i-a fost

respinsă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, precum și

acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României.

Pe de o parte,

competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă,

conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de

lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a

unei cereri de chemare în judecată.

Pe de altă parte,

conform art. 93 din Legea privind azilul în România nr. 122/2006:

"(1) Împotriva

hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a

accesului la o nouă procedură de azil se poate face plângere în termen de 10

zile de la comunicare.

(2) Soluționarea

plângerii este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află

structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări

care a emis hotărârea (…).

(4) În cazul

depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne

pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe

teritoriul statului român se soluționează în regim de urgență de către instanța

de judecată competentă, care se va pronunța în camera de consiliu, fără citarea

părților, printr-o încheiere irevocabilă (…)."

Astfel, prin

dispozițiile art. 93 din Legea nr. 122/2006 se stabilește o procedură specială,

derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea plângerii

formulate împotriva hotărârii pronunțate de Oficiul Român pentru Imigrări, prin

care este respinsă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil,

precum și solicitarea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul

României.

Pe cale de

consecință, în cauza dedusă judecății devin incidente normele speciale care

reglementează competența exclusivă a judecătoriei în a cărei rază teritorială

se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru

Imigrări care a emis hotărârea, în speță Direcția de Azil și Integrare -

Centrul Regional de Cazare și Proceduri de Azil, cu sediul în sectorul 4,

București.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) și (3) și art.

159 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. 93 din Legea nr. 122/2006, Înalta Curte va

admite excepția necompetenței materiale a instanței și va trimite cauza privind

pe petentul K.A.J. și pe pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția de Azil

și Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri de Azil, spre competentă

soluționare, Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Trimite plângerea

formulată de petentul K.A.J. spre competentă soluționare la Judecătoria

Sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012.