ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4779/2012

Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată în fața Înaltei Curți, M.G. a atacat hotărârea din 27 decembrie 2011 a Oficiului Român pentru Imigrări, Direcția de Azil și Integrare, Centrul Regional de Cazare și Proceduri de Azil București prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil. Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) va trimite plângerea spre competentă soluționare Judecătoriei sector 4 București.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 93, alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare: „soluționarea plângerii este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea(...)". În conformitate cu art. 93, alin. (4) din același act normativ, aceeași instanță este competentă și pentru judecarea cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării plângerii împotriva hotărârii prin care unui solicitant i s-a respins accesul la o nouă procedură de azil în România (cum este cazul hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări, Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București din 27 decembrie 2011. Prin urmare, în cauză, competența materială de soluționare a contestației (plângerii), respectiv a cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României revine Judecătoriei sectorului 4 București, deoarece structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea, în cazul de față Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București, își are sediul în sector 4. Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4 pct. 1 din C. proc.

civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată. Având în vedere normele cuprinse în Cartea I, Competența instanțelor judecătorești, Titlul I, Competența după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 4 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ [art. 10 alin. (2)], excepția de necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă. În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 158 din C. proc.

civ., Înalta Curte trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cauza având ca obiect cererea formulată de M.G., împotriva hotărârii din 27 decembrie 2011 a Direcției de Azile și Integrare spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.