ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4779/2012

Asupra cauzei de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată în fața Înaltei

Curți, M.G. a atacat hotărârea din 27 decembrie 2011 a Oficiului Român pentru

Imigrări, Direcția de Azil și Integrare, Centrul Regional de Cazare și

Proceduri de Azil București prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea

de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.

Examinând cu

prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că

aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul

dispozițiilor art. 158 alin. (3) va trimite plângerea spre competentă

soluționare Judecătoriei sector 4 București.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit art. 93,

alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și

completările ulterioare: „soluționarea plângerii este de competența

judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme

de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea(...)".

În conformitate cu

art. 93, alin. (4) din același act normativ, aceeași instanță este competentă

și pentru judecarea cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul

României pe perioada soluționării plângerii împotriva hotărârii prin care unui

solicitant i s-a respins accesul la o nouă procedură de azil în România (cum

este cazul hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări, Centrul Regional de

Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București din 27 decembrie

2011.

Prin urmare, în cauză,

competența materială de soluționare a contestației (plângerii), respectiv a cererii

de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României revine Judecătoriei

sectorului 4 București, deoarece structura specializată pe probleme de azil a Oficiului

Român pentru Imigrări care a emis hotărârea, în cazul de față Centrul Regional de

Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București, își are sediul în sector

4.

Pe de altă parte, competența

de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4

pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților

de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând

fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Având în vedere normele

cuprinse în Cartea I, Competența instanțelor judecătorești, Titlul I, Competența

după materie, din C. proc. civ., mai exact art. 4 și din care rezultă clar că Înalta

Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin

lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ

[art. 10 alin. (2)], excepția de necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă.

În consecință pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 158 din C. proc. civ., Înalta Curte

trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza având ca obiect cererea formulată

de M.G., împotriva hotărârii din 27 decembrie 2011 a Direcției de Azile și Integrare

spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie

2012.