ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3658/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3658/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra plângerii de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
plângerea formulată în fața Înaltei Curți, reclamantul A.P.P.F. a atacat
Hotărârea nr. 2437921/h/CC din 23 ianuarie 2012 a Oficiului Român pentru Imigrări,
Direcția de Azil și Integrare, Centrul Regional de Cazare și Proceduri de Azil
Timișoara prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a
accesului la o nouă procedură de azil.
Examinând
cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,
excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta
este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor
art. 158 alin. (3) va trimite plângerea spre competentă soluționare
Judecătoriei Timișoara.
Pentru
a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în
continuare arătate.
Potrivit
art. 93, alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu
modificările și completările ulterioare: „soluționarea plângerii este de
competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura
specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis
hotărârea(..)".
În
conformitate cu art. 93, alin. (4) din același act normativ, aceeași instanță
este competentă și pentru judecarea cererii de acordare a permisiunii de a rămâne
pe teritoriul României pe perioada soluționării plângerii împotriva hotărârii
prin care unui solicitant i s-a respins accesul la o nouă procedură de azil în
România (cum este cazul hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări, Centrul
Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara, nr. 2437912/h/CG
din 23 ianuarie 2012).
Prin
urmare, în cauză, competența materială de soluționare a contestației
(plângerii), respectiv a cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe
teritoriul României revine Judecătoriei Timișoara, deoarece structura
specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis
hotărârea, în cazul de față Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru
Solicitanții de Azil Timișoara, își are sediul în municipiul Timișoara, str.
Armoniei nr. 33, jud. Timiș.
Pe
de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se
referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva
hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de
lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a
unei cereri de chemare în judecată.
Având
în vedere normele cuprinse în Cartea I, Competența instanțelor judecătorești,
Titlul I, Competența după materie, din Codul de procedură civilă, mai exact art.
4 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în
primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și
prevederile Legii contenciosului administrativ (art. 10 alin. (2)), excepția de
necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă.
În
consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.
158 C. proc. civ., Înalta Curte trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei
Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Trimite plângerea formulată
de A.P.P.F. împotriva Hotărârii nr. 2437921/h/CC din 23 ianuarie 2012 a
Oficiului Român pentru Imigrări, Direcția de Azil și Integrare, Centrul
Regional de Cazare și Proceduri de Azil Timișoara spre competentă soluționare
Judecătoriei Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.