ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6833/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 30 noiembrie 2009 reclamantul M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supus împreună cu familia sa, solicitând acordarea de despăgubiri în sumă de 50.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin Sentința nr. 214 din 12 februarie 2010, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost supus în perioada 1951 – 1955 măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu, motiv pentru care este îndreptățit, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 la reparația prejudiciului moral suferit ca urmare a acestei măsuri, privațiunile impuse familiei aducând atingere drepturilor și libertăților fundamentale și producând suferințe pe plan moral și social. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând-o sub aspectul acordării daunelor morale de 50.000 euro pe care le consideră exagerate, constituind un izvor de îmbogățire fără justă cauză.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, de minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale prin Decizia nr. 250/C din 20 octombrie 2010 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.500 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamant.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: Este de necontestat de către pârâtul Statul Român faptul că reclamantul a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic dispuse de către organele fostei miliții, având ca obiect dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Frumușița Nouă, județul Galați în perioada 1951 – 1955. Susținerea apelantului-pârât Statul Român, în sensul că acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant nu a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, este o măsură subsidiară în raport de despăgubirile acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 este nefondată, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Acordarea despăgubirilor în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu exclude și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică sau în calitate de victimă a unei măsuri administrative cu caracter politic, ci trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009. A admite că nu se pot acorda despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului moral suferit, deoarece nu există criterii precise, matematice, pentru determinarea cuantumului lor, înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparații, unei chestiuni privitoare la probațiune, natura nepatrimonială a prejudiciului fiind în favoarea persoanei responsabile de săvârșirea faptelor, abuzive și în defavoarea persoanei lezate.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie. Recunoașterea prin lege a posibilității de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin îngrădirea libertății de circulație a reclamantei, prin dislocarea ei din orașul în care a trăit și plasarea într-un mediu ostil, total necunoscut, nu trebuie interpretate în sensul obținerii unor sume de bani exorbitante, fără corespondent în raport de ceea ce trebuie să însemne prejudiciu moral, cum este suma de 50.000 euro pretinsă de reclamant prin acțiune.

De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. La aprecierea cuantumului despăgubirilor instanța de apel a avut în vedere vârsta relativ mică a reclamantului la data stabilirii domiciliului obligatoriu în comuna Frumușița, județul Galați, consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic și consecințele suportate după încetarea măsurii strămutării. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantul M.V. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Dezvoltând criticile de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul-recurent a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel de reducere a cuantumului daunelor morale la suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plății, este nelegală în raport de suferințele efectiv îndurate și dovedite ca urmare a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, la vârsta de 6 ani și în raport de repercursiunile prejudiciului moral asupra posibilității sale de a se realiza pe plan social, profesional și familial.

A mai susținut că la determinarea cuantumului despăgubirilor instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere și perioada îndelungată a restricției domiciliare (1951 – 1955), insecuritatea economică, frustrarea cauzată de pierderea nivelului de trai, condițiile în care a fost evacuat din casă, condițiile în care a supraviețuit și faptul că a fost persecutat politic din anul 1951 și până în anul 1989. În raport cu cele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Statul Român a criticat decizia atacată, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând în esență că reclamantul a beneficiat începând cu anul 1990 de măsurile reparatorii stabilite prin Decretul-Lege nr. 118/1990 constând în plata unei indemnizații lunare, precum și de celelalte drepturi stabilite de acest act normativ astfel încât nu se mai impune acordarea altor despăgubiri. Pentru aceste considerente recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauza de față de reclamantul M.V.

și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi respinse pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de părinții acestuia prin stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Frumușița, județul Galați, în perioada 1951 – 1955, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă stabilind valoarea despăgubirilor la suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plății. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel nu a ignorat criteriile de cuantificare a despăgubirilor morale ci le-a raportat la principiul proporționalității daunei și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Și critica formulată de recurentul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice este nefondată întrucât art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu exclude de la acordarea despăgubirilor morale pe cei care au primit deja o reparație conform Decretului-Lege nr. 118/1990, această din urmă situație urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului despăgubirilor morale. Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire a actelor normative, anterior în scopul reparării prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist. Așa fiind, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul M.V. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală A Finanțelor Publice Constanța împotriva Deciziei civile nr. 250/C din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.