ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6833/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 30 noiembrie 2009 reclamantul M.V.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive

la care a fost supus împreună cu familia sa, solicitând acordarea de

despăgubiri în sumă de 50.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare

a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, în baza Deciziei M.A.I.

nr. 200/1951.

Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin Sentința nr. 214 din 12 februarie 2010, a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța să

plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent lei la data

efectuării plății.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost supus în perioada 1951 –

1955 măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu, motiv

pentru care este îndreptățit, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009

la reparația prejudiciului moral suferit ca urmare a acestei măsuri,

privațiunile impuse familiei aducând atingere drepturilor și libertăților

fundamentale și producând suferințe pe plan moral și social.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

criticând-o sub aspectul acordării daunelor morale de 50.000 euro pe care le

consideră exagerate, constituind un izvor de îmbogățire fără justă cauză.

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, de minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale prin Decizia nr. 250/C din 20 octombrie 2010 a admis apelul formulat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.500 euro,

în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamant.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Este de necontestat

de către pârâtul Statul Român faptul că reclamantul a fost victima unei măsuri

administrative cu caracter politic dispuse de către organele fostei miliții,

având ca obiect dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna

Frumușița Nouă, județul Galați în perioada 1951 – 1955.

Susținerea

apelantului-pârât Statul Român, în sensul că acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit de reclamant nu a făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic, este o măsură subsidiară în raport de

despăgubirile acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 este nefondată,

în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Acordarea

despăgubirilor în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu exclude și acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică sau

în calitate de victimă a unei măsuri administrative cu caracter politic, ci

trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în

temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.

A admite că nu se pot

acorda despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului moral suferit,

deoarece nu există criterii precise, matematice, pentru determinarea

cuantumului lor, înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului

victimei la reparații, unei chestiuni privitoare la probațiune, natura

nepatrimonială a prejudiciului fiind în favoarea persoanei responsabile de

săvârșirea faptelor, abuzive și în defavoarea persoanei lezate.

Despăgubirea bănească

acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă

o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului

la a cărei reparare este destinat să contribuie.

Recunoașterea prin

lege a posibilității de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin îngrădirea libertății de circulație a reclamantei, prin dislocarea

ei din orașul în care a trăit și plasarea într-un mediu ostil, total

necunoscut, nu trebuie interpretate în sensul obținerii unor sume de bani

exorbitante, fără corespondent în raport de ceea ce trebuie să însemne

prejudiciu moral, cum este suma de 50.000 euro pretinsă de reclamant prin

acțiune.

De principiu, suma de

bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate nu atât de a

repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i

procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a

fost privată.

La aprecierea

cuantumului despăgubirilor instanța de apel a avut în vedere vârsta relativ

mică a reclamantului la data stabilirii domiciliului obligatoriu în comuna

Frumușița, județul Galați, consecințele negative suferite de cel în cauză pe

plan fizic și psihic și consecințele suportate după încetarea măsurii

strămutării.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamantul M.V. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța.

Dezvoltând criticile

de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamantul-recurent a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel de

reducere a cuantumului daunelor morale la suma de 2.500 euro, în echivalent lei

la data plății, este nelegală în raport de suferințele efectiv îndurate și

dovedite ca urmare a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, la

vârsta de 6 ani și în raport de repercursiunile prejudiciului moral asupra

posibilității sale de a se realiza pe plan social, profesional și familial.

A mai susținut că la

determinarea cuantumului despăgubirilor instanța de apel ar fi trebuit să aibă

în vedere și perioada îndelungată a restricției domiciliare (1951 – 1955),

insecuritatea economică, frustrarea cauzată de pierderea nivelului de trai,

condițiile în care a fost evacuat din casă, condițiile în care a supraviețuit

și faptul că a fost persecutat politic din anul 1951 și până în anul 1989.

În raport cu cele

expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța.

Statul Român a

criticat decizia atacată, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând în esență că reclamantul a beneficiat începând cu

anul 1990 de măsurile reparatorii stabilite prin Decretul-Lege nr. 118/1990

constând în plata unei indemnizații lunare, precum și de celelalte drepturi

stabilite de acest act normativ astfel încât nu se mai impune acordarea altor

despăgubiri.

Pentru aceste

considerente recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursurile

declarate în cauza de față de reclamantul M.V. și pârâtul Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi respinse pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Recunoscând

reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit de părinții acestuia prin stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna

Frumușița, județul Galați, în perioada 1951 – 1955, măsură administrativă cu

caracter politic prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă stabilind valoarea

despăgubirilor la suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plății.

Contrar susținerilor

recurentului-reclamant, instanța de apel nu a ignorat criteriile de

cuantificare a despăgubirilor morale ci le-a raportat la principiul

proporționalității daunei și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Și critica formulată

de recurentul-pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

este nefondată întrucât art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu

exclude de la acordarea despăgubirilor morale pe cei care au primit deja o

reparație conform Decretului-Lege nr. 118/1990, această din urmă situație

urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului despăgubirilor

morale.

Legea nr. 221/2009

are caracter de complinire a actelor normative, anterior în scopul reparării

prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist.

Așa fiind,

recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamantul M.V. și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală A Finanțelor Publice Constanța

împotriva Deciziei civile nr. 250/C din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.