Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2012

HOTĂRÂRE
21.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 12733/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții N.C. și N.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul de Finanțe pentru a se dispune obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 euro pentru măsurile politice cu caracter administrativ la care a fost supus autorul lor, N.I., urmare a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951. Prin Sentința civilă nr. 348 din 23 februarie 2010 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamanților suma de 15.000 euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

A respins, ca nefondate, restul pretențiilor solicitate cu acest titlu. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 261/ C din 20 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea, ca nefondată. A fost respins apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că ambii apelanți au criticat legalitatea hotărârii tribunalului sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate și au pus în discuția instanței de apel consecințele abrogării art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ca urmare a declarării neconstituționale a acestei dispoziții legale.

Astfel, s-a reținut că, în speță, reclamanții au invocat producerea unui prejudiciu de ordin moral ca urmare a stabilirii pentru autorul lor, N.I., a domiciliului forțat într-o altă localitate în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955, prejudiciul fiind însă raportat - sub aspect probator - exclusiv la abuzul săvârșit de statul român prin organele sale represive din acea vreme, iar nu la o vătămare concretă, determinantă și neînlăturată, adusă valorilor de ordin personal nepatrimonial și produsă asupra persoanei autorului reclamanților.

Or, nici la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 și nici după modificarea adusă prin O.U.G nr. 62/2010 legiuitorul nu putea avea în vedere ca prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) să se instituie un cadru extins și excesiv al compensațiilor pentru prejudiciul moral, o asemenea viziune fiind de altfel exclusă de Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/(1996), care privește măsurile preconizate pentru înlăturarea vechii moșteniri din punctul de vedere al celor direct vizați de condamnările cu caracter politic.

În egală măsură, această perspectivă a fost înlăturată și prin mecanismul de control al constituționalității normelor, Curtea Constituțională arătând că asumându-și obligația atenuării prejudiciului moral suferit de persoanele persecutate în perioada comunistă, statul a urmărit nu atât repararea lui prin repunerea persoanei într-o situație similară cu cea avută anterior (ceea ce este de altfel imposibil), ci doar acordarea unei satisfacții prin recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.

Curtea a reamintit că în condițiile în care în legislația română existau o serie de acte normative cu caracter reparatoriu (inclusiv în domeniul restituirii proprietăților preluate abuziv), prin care s-au stabilit acestor persoane vătămate drepturi compensatorii de natură materială, stabilirea unor despăgubiri suplimentare pentru daune morale nu rezultă dintr-o obligație impusă statului în a le acorda, ci din intenția de a le complini pe cele materiale deja acordate (element apreciat însă de către Curtea Constituțională ca fiind incompatibil cu principiile de proporționalitate, echitate și rezonabilitate care trebuie să guverneze răspunderea civilă delictuală). În raport de aceste considerente, instanța de apel a reținut că, în speță, atât autorul reclamanților, N.I.

a beneficiat la cerere, de măsurile compensatorii acordate de stat în baza Decretului-lege nr. 118/1990, fiindu-i stabilită o indemnizație lunară, conform Hotărârii nr. 1166 din 19 martie 1991 emisă de Comisia Județeană Constanța de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990. Împrejurarea că, în acea perioadă, tatăl reclamanților a făcut parte dintre persoanele direct vizate de măsurile regimului comunist, care i-au marcat existența atât în plan familial cât și profesional, a constituit motivația pentru care statul a înțeles să recunoască acestuia dreptul la plata unor compensații materiale importante pe toată durata vieții, proporționale sub aspectul cuantumului cu durata măsurii represive, suma acordată cu titlu de indemnizație fiind încasată lunar de la data recunoașterii dreptului.

Nu pot fi considerate ca lipsite de relevanță în plan patrimonial compensațiile de altă natură conferite prin lege acestei persoane, ca spre exemplu scutirea de plata taxelor și impozitelor locale, transport gratuit cu mijloacele de transport publice, acordarea a 12 călătorii anuale pe calea ferată, clasa I, care conturează în aceeași măsură interesul statului de a diminua pe cât posibil atingerile aduse drepturilor celui supus măsurilor cu caracter politic, fiind de plano recunoscut că modalitatea în care au operat acestea asupra persoanei înseși și asupra patrimoniului său a implicat indiscutabil o suferință și un prejudiciu în plan moral.

Recunoașterea morală de către stat a implicațiilor de ordin patrimonial și nepatrimonial asupra cetățenilor săi în această perioadă istorică a fost așadar justificată de necesitatea înlăturării efectelor acestor abuzuri și a fost materializată prin măsurile dispuse pentru acordarea compensațiilor stabilite prin cadrul legislativ adoptat încă din anul 1990, iar în speță, reclamanta a putut beneficia de toate măsurile reparatorii instituite de lege, nefiind relevată necesitatea complinirii lor în modalitatea pretinsă prin prezenta acțiune.

Instanța de apel a arătat că nu poate fi reținută susținerea în sensul că, în afara tuturor drepturilor recunoscute și acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, reclamanții au dobândit „o speranță legitimă ” în obținerea unor compensații suplimentare pentru acoperirea prejudiciului moral, ca urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 cu referire la dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) (care ulterior au fost declarate neconstituționale) și astfel această speranță ar fi devenit iluzorie.

Curtea de apel a reținut că dispoziția din lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, și nici nu a fost abrogată de legiuitor - neputându-se invoca o procedură neechitabilă, prin schimbarea normelor legale în timpul desfășurării procesului declanșat de reclamant, ci aceste dispoziții legale și-au încetat efectul ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, situație în care nu se poate vorbi despre faptul că speranța legitimă ar fi devenit iluzorie. Soluția este în acord cu jurisprudența C.E.D.O.

(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, Hotărârea din 2 decembrie 2008, cauza Slvenko contra Letoniei, Hotărârea din 9 octombrie 2003; Cauza Andrejeva contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009) instanța de contencios european reținând că art. 1 din Protocolul 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun, statul dispunând de o marjă de apreciere în reglementarea mijloacelor și proporției în care urmează a se asigura repararea prejudiciilor produse cetățenilor săi de un regim politic totalitar anterior, iar pe de altă parte este necesar ca repararea acestor prejudicii să se realizeze în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pine contra Cehiei).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții N.C. și N.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat că hotărârea instanței de apel, de respingere, pe fond, a cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, este nelegală. Astfel, au apreciat că dezdăunarea morală reală a persoanelor ce au fost supuse măsurii administrative cu caracter politic prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 nu poate fi lăsată în derizoriu de către instanța învestită cu soluționarea unei astfel de cereri, cum s-a întâmplat în speță.

Recurenții au arătat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere circumstanțele concrete, precum și încălcarea drepturilor garantate constituțional, având în vedere că autorul recurenților a fost supus, din motive politice, datorită faptului că făcea parte din categoria „macedoneni" și locuia în zona frontierei de vest, la o măsură administrativă abuzivă, care i-a marcat existența, iar suferința generată de această măsură nu a putut fi uitată nici până în prezent. Totodată, recurenții au arătat că de la ridicarea măsurii și până în anul 1990 autorul lor nu a beneficiat de nicio despăgubire din partea Statului Român și au solicitat să fie avută în vedere natura diferită a indemnizației primite în baza Decretului-lege nr. 118/1990, care nu acoperă toate suferințele fizice și psihice îndurate în perioada stabilirii domiciliului obligatoriu.

Prin urmare, recurenții au apreciat că se impune acordarea de despăgubiri, drept pentru care au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii apelate și, pe fond, admiterea cererii și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmare a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, într-un cuantum apreciat de instanță. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și, având în vedere decizia în interesul Legii nr. 12/2011, Înalta Curte reține următoarele: Problema de drept care se pune în speță este dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, se constată că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în apel, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale. Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii, Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum, Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui „bun ” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Prin urmare, față de considerentele anterior reținute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a I.C.C.J., considerente care vor înlocui motivarea din decizia recurată, urmează a se constata că soluția din această decizie privind respingerea acțiunii reclamanților este corectă și se impune a fi menținută față de lipsa temeiului juridic al acțiunii, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.

În consecință, pentru acest motiv recursul reclamanților se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N.C. și N.M. împotriva deciziei nr. 261/ C din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4689/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 12976/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta D.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanț
ÎCCJ 2011-04-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4953/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Constanța la data de 18 noiembrie 2009, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamanta N.M. a învestit instanța, în contradictoriu cu pârâtul Statul
ÎCCJ 2012-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publ
ÎCCJ 2012-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2816/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 iunie 2012 la Tribunalul Constanța reclamanta T.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca prin ho
ÎCCJ 2012-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1994/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta C.U. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Public
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă