ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4518/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta

P.H. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri

morale în cuantum de 200.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a

unor măsuri administrative cu caracter politic conform Deciziei M.A.I. nr.

239/1952, respectiv strămutarea în altă localitate, cu stabilire de domiciliu

obligatoriu.

Tribunalul Constanța, secția civilă, a

admis acțiunea obligându-l pe pârât în favoarea reclamantei la plata sumei reprezentând

echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, a sumei de 10.000 euro cu

titlu de despăgubiri, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 429 din 01 martie

2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut că prin Decizia M.A.I. nr. 239/1952 reclamanta împreună cu familia sa

a fost dislocată din localitatea Mangalia, fiindu-i fixat domiciliul obligatoriu

în orașul Copșa Mică, restricțiile fiind ridicate la 06 decembrie 1954, reclamanta

avea atunci 30 de ani și a făcut obiectul măsurilor administrative cu caracter politic,

care se înscriu în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Prin decizia civilă nr. 453 C din 07 decembrie

2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul reclamantei și

admițând apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

D.G.F.P. Constanța, a schimbat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca

nefondată.

În motivarea hotărârii instanța de apel

a avut în vedere încetarea efectelor dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 221/2009, prin controlul de constituționalitate, soluția fiind în acord cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța europeană reținând că art. 1 din

Protocolul nr. 1 Ia Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun, statul

dispunând de o marjă de apreciere în reglementarea mijloacelor și proporției în

care urmează a se asigura repararea prejudiciilor produse cetățenilor săi de un

regim politic totalitar anterior, iar pe de altă parte este necesar ca repararea

prejudiciilor să se realizeze în așa fel încât antrenarea vechilor violări să nu

creeze noi nedreptăți. Având în vedere că dispoziția referitoare la obținerea compensației

a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar și nici nu a fost

abrogată de legiuitor, nu poate fi invocată procedura neechitabilă prin schimbarea

normelor legale în timpul procesului, împrejurare față de care nu se poate vorbi

că speranța legitimă ar fi devenit iluzorie.

La data de 21 februarie 2012, reclamantul

P.C., în calitate de unic moștenitor al defunctei P.H., a formulat recurs împotriva

hotărârii instanței de apel, pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, recurentul

a invocat nulitatea deciziei deoarece a fost pronunțat în contradictoriu cu P.H.

care era decedată la momentul soluționării cauzei și față de împrejurarea că numărul

dosarului este greșit.

A susținut că la dosarul cauzei sunt probe

suficiente care justifică cererea de chemare în judecată, iar Legea nr. 221/2009

a fost aplicată greșit.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește motivul referitor la

anularea deciziei pentru considerentul că a fost pronunțată în contradictoriu cu

P.H. în loc de P.C. și că numărul dosarului este 8040/118/2009 în loc de 14.186/118/2009,

Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit deoarece este în discuție o eroare

materială care nu atrage sancțiunea nulității hotărârii, ci îndreptarea după procedura

prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reglementează

modificarea deciziei în situațiile în care instanța interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia (pct. 8) și atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).

În ceea ce privește motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu se justifică

față de împrejurarea că instanța, nu a schimbat natura juridică a vreunui act juridic

invocat în cauză. De altfel, recurentul nu a motivat în ce constă schimbarea naturii

juridice a actului juridic care să fi determinat o soluție eronată.

În ceea ce privește greșita aplicare a

Legii nr. 221/2009 în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se rețin următoarele

considerente:

Dat fiind că decizia nr. 12 din 19 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii

a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, criticile recurentei ce vizează greșita

înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 vor fi

analizate și din perspectiva acesteia.

Problema de drept ce se impune a fi lămurită

în cauza dedusă judecății nu este aceea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a

fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate

în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Astfel, conform art. 147 din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

Cum, alin. (4) al aceluiași articol prevede

obligativitatea numai pentru viitor - de Ia data publicării - și erga omnes s-a

pus problema dacă deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor în curs

sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă

dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul

că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

În consecință, urmare deciziilor anterior

menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv

la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În cauza dedusă judecății, Ia data publicării

în M. Of. (nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și

nici că reclamantul era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat

de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme la data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să confirme dreptul său.

În

plus, prin intervenția instanței de contencios constituțional,

urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate s-a dat eficiență

unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, criticile

recurentului sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

P.C. împotriva deciziei civile nr. 453 C din 07 decembrie 2011, pronunțată de Curtea

de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

noiembrie 2012.