ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4518/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta P.H. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic conform Deciziei M.A.I. nr. 239/1952, respectiv strămutarea în altă localitate, cu stabilire de domiciliu obligatoriu. Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea obligându-l pe pârât în favoarea reclamantei la plata sumei reprezentând echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 429 din 01 martie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin Decizia M.A.I.

nr. 239/1952 reclamanta împreună cu familia sa a fost dislocată din localitatea Mangalia, fiindu-i fixat domiciliul obligatoriu în orașul Copșa Mică, restricțiile fiind ridicate la 06 decembrie 1954, reclamanta avea atunci 30 de ani și a făcut obiectul măsurilor administrative cu caracter politic, care se înscriu în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin decizia civilă nr. 453 C din 07 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul reclamantei și admițând apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța, a schimbat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În motivarea hotărârii instanța de apel a avut în vedere încetarea efectelor dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prin controlul de constituționalitate, soluția fiind în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța europeană reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 Ia Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun, statul dispunând de o marjă de apreciere în reglementarea mijloacelor și proporției în care urmează a se asigura repararea prejudiciilor produse cetățenilor săi de un regim politic totalitar anterior, iar pe de altă parte este necesar ca repararea prejudiciilor să se realizeze în așa fel încât antrenarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți.

Având în vedere că dispoziția referitoare la obținerea compensației a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar și nici nu a fost abrogată de legiuitor, nu poate fi invocată procedura neechitabilă prin schimbarea normelor legale în timpul procesului, împrejurare față de care nu se poate vorbi că speranța legitimă ar fi devenit iluzorie. La data de 21 februarie 2012, reclamantul P.C., în calitate de unic moștenitor al defunctei P.H., a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, recurentul a invocat nulitatea deciziei deoarece a fost pronunțat în contradictoriu cu P.H.

care era decedată la momentul soluționării cauzei și față de împrejurarea că numărul dosarului este greșit. A susținut că la dosarul cauzei sunt probe suficiente care justifică cererea de chemare în judecată, iar Legea nr. 221/2009 a fost aplicată greșit. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește motivul referitor la anularea deciziei pentru considerentul că a fost pronunțată în contradictoriu cu P.H. în loc de P.C. și că numărul dosarului este 8040/118/2009 în loc de 14.186/118/2009, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit deoarece este în discuție o eroare materială care nu atrage sancțiunea nulității hotărârii, ci îndreptarea după procedura prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. Art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei în situațiile în care instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8) și atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9). În ceea ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu se justifică față de împrejurarea că instanța, nu a schimbat natura juridică a vreunui act juridic invocat în cauză. De altfel, recurentul nu a motivat în ce constă schimbarea naturii juridice a actului juridic care să fi determinat o soluție eronată.

În ceea ce privește greșita aplicare a Legii nr. 221/2009 în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se rețin următoarele considerente: Dat fiind că decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, criticile recurentei ce vizează greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 vor fi analizate și din perspectiva acesteia. Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nu este aceea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010. Astfel, conform art. 147 din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Cum, alin. (4) al aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor - de Ia data publicării - și erga omnes s-a pus problema dacă deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

În consecință, urmare deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. În cauza dedusă judecății, Ia data publicării în M. Of. (nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamantul era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.

În plus, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. Pentru considerentele expuse, criticile recurentului sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei civile nr. 453 C din 07 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.