ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3518/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată inițial pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu SC P. SA și SC A. SA Alba Iulia a solicitat obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 1499,56 m.p. identificat în C.F. nr. 2579, C.F. nr. 2478 și C.F. nr. 2479. Prin sentința civilă nr. 764 din 28 iunie 2006, Tribunalul Alba a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. De pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, dosarul a fost strămutat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 9430 din 20 noiembrie 2006 la Judecătoria Oradea.

La rândul ei, această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor având în vedere valoarea litigiului dedus judecății. Pe parcursul judecății s-a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1246 emis de Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului. Prin încheierea de ședință din data de 18 iunie 2009 s-a admis cererea, s-a dispus suspendarea cauzei, iar dosarul a fost trimis Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocate.

Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 467 din 13 octombrie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele: În cauza ce privește soluționarea unei excepții de nelegalitate instanța de contencios administrativ nu este pur și simplu sesizată de părțile din litigii ci de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate și care are un anumit rol în economia investirii. Tot astfel, reclamantul într-o atare excepție ce presupune un ciclu procesual distinct, detașat de litigiul pendinte, devine autorul sesizării, care se poate astfel identifica cu oricare parte din litigiul principal, iar pârât poate fi doar autorul sau emitentul actului administrativ chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal.

Chiar și în ipoteza în care instanța care judecă litigiul principal sesizează din oficiu instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate în acest din urmă litigiu, reclamant devine reclamantul din litigiul principal, iar pârât emitentul actului administrativ. Aplicând acest raționament a constatat că, în speță, sunt deopotrivă competente să soluționeze excepția de nelegalitate Curtea de Apel Alba Iulia dacă ne raportăm la sediul autorului excepției și Curtea de Apel București dacă ne raportăm la sediul emitentului actului (pârâtului). Drept urmare, în temeiul art. 158 raportat la art. 159 pct. 3 C. proc.

civ., statuându-se că norma specială instituită de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este derogatorie de la dreptul comun și are valoare imperativă pe care părțile nu o pot înlătura și reținând că față de Curtea de Apel Alba Iulia există o incompatibilitate obiectivă de soluționare a cauzei derivată din efectele strămutării cauzei ce formează litigiul principal, Curtea de Apel Cluj a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București. La rândul ei și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 638 din 4 februarie 2010. A reținut în motivarea hotărârii faptul că, în cauză, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată legal cu soluționarea excepției de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta - pârâtă SC P.C.

SA care a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare emis în favoarea pârâtei reclamante SC I. SA Cluj Napoca, deși nu a indicat expres instanța competentă, în cauză competența a fost determinată prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Bihor care a sesizat legal Curtea de Apel Cluj, ținând cont pe de o parte că acțiunea în revendicare a fost strămutată la Tribunalul Bihor (instanță în raza de competență a Curții de Apel Cluj) iar pe de altă parte că sediul reclamantei pârâte SC I. SA se află în municipiul Cluj. Constatând conflict negativ de competență dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casați și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr. 10994/271/2006 pe rolul Tribunalului Bihor este Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „ 1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza”.

Din prevederile menționate mai sus, rezultă că, în cauza ce privește soluționarea unei excepții de nelegalitate, „instanța de contencios administrativ competentă” vizează instanța de contencios administrativ competentă material să soluționeze excepția, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar această instanță nu este propriu - zis sesizată de către părți ci de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate. În aceste condiții este indubitabil că prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se referă la instanța competentă teritorial pe care o poate sesiza reclamantul unei acțiuni în contencios administrativ, nu sunt aplicabile.

În speța dedusă judecății, litigiul în cadrul căreia s-a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M09 nr. 1246, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, și care are ca obiect acțiunea în revendicare formulată de SC I. SA în contradictoriu cu SC P. SA și SC A. SA, se află pe rolul Tribunalului Bihor, urmare strămutării dosarului de la Judecătoria Alba Iulia la Judecătoria Oradea și ulterior declinării acestuia, în funcție de valoarea litigiului. În consecință, având în vedere considerentele mai sus enunțate, precum și faptul că Tribunalul Bihor se află pe raza Curții de Apel Oradea, instanța de contencios administrativ competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate este Curtea de Apel Oradea.

O astfel de soluție se impune atât în raport cu prevederile aplicabile în materie cât și în raport cu principiul unei bune administrări a justiției, ținând cont de faptul că litigiul de fond a fost strămutat de pe raza Curții de Apel Alba Iulia pe raza Curții de Apel Oradea. De altfel, același raționament l-a avut și Curtea de Apel București în soluția de declinare pronunțată, dar, din eroare, a reținut că Tribunalul Bihor se află pe raza Curții de Apel Cluj iar nu pe raza Curții de Apel Oradea. Așa fiind, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre SC I. SA Cluj Napoca, SC P.C. SA Alba Iulia și SC A. SA Alba Iulia în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.