ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3518/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată inițial pe

rolul Tribunalului Alba, secția civilă, reclamanta SC I. SA în contradictoriu

cu SC P. SA și SC A. SA Alba Iulia a solicitat obligarea pârâților să-i lase în

deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 1499,56 m.p.

identificat în C.F. nr. 2579, C.F. nr. 2478 și C.F. nr. 2479.

Prin sentința civilă nr. 764 din 28 iunie

2006, Tribunalul Alba a declinat competența de soluționare a litigiului în

favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

De pe rolul Judecătoriei Alba Iulia,

dosarul a fost strămutat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin

încheierea nr. 9430 din 20 noiembrie 2006 la Judecătoria Oradea.

La rândul ei, această instanță a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor

având în vedere valoarea litigiului dedus judecății.

Pe parcursul judecății s-a invocat

excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M09 nr. 1246 emis de Ministerul Transporturilor Construcțiilor

și Turismului.

Prin încheierea de ședință din data

de 18 iunie 2009 s-a admis cererea, s-a dispus suspendarea cauzei, iar dosarul

a fost trimis Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocate.

Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 467 din 13

octombrie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reținând, în esență, următoarele:

În cauza ce privește soluționarea

unei excepții de nelegalitate instanța de contencios administrativ nu este pur

și simplu sesizată de părțile din litigii ci de către instanța de judecată în

fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate și care are un anumit rol în

economia investirii.

Tot astfel, reclamantul într-o atare

excepție ce presupune un ciclu procesual distinct, detașat de litigiul pendinte,

devine autorul sesizării, care se poate astfel identifica cu oricare parte din

litigiul principal, iar pârât poate fi doar autorul sau emitentul actului

administrativ chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal.

Chiar și în ipoteza în care instanța

care judecă litigiul principal sesizează din oficiu instanța de contencios

administrativ cu excepția de nelegalitate în acest din urmă litigiu, reclamant

devine reclamantul din litigiul principal, iar pârât emitentul actului

administrativ.

Aplicând acest raționament a

constatat că, în speță, sunt deopotrivă competente să soluționeze excepția de

nelegalitate Curtea de Apel Alba Iulia dacă ne raportăm la sediul autorului

excepției și Curtea de Apel București dacă ne raportăm la sediul emitentului

actului (pârâtului).

Drept urmare, în temeiul art. 158

raportat la art. 159 pct. 3 C. proc. civ., statuându-se că norma specială

instituită de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este derogatorie de la

dreptul comun și are valoare imperativă pe care părțile nu o pot înlătura și

reținând că față de Curtea de Apel Alba Iulia există o incompatibilitate obiectivă

de soluționare a cauzei derivată din efectele strămutării cauzei ce formează

litigiul principal, Curtea de Apel Cluj a declinat competența de soluționare a

cauzei la Curtea de Apel București.

La rândul ei și Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat

competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Cluj prin sentința civilă nr.

638 din 4 februarie 2010.

A reținut în motivarea hotărârii

faptul că, în cauză, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată legal cu soluționarea

excepției de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar

reclamanta - pârâtă SC P.C. SA care a invocat excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare emis în favoarea pârâtei reclamante SC I. SA Cluj

Napoca, deși nu a indicat expres instanța competentă, în cauză competența a

fost determinată prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Bihor care

a sesizat legal Curtea de Apel Cluj, ținând cont pe de o parte că acțiunea în

revendicare a fost strămutată la Tribunalul Bihor (instanță în raza de competență a Curții de Apel Cluj) iar pe de altă parte că sediul reclamantei pârâte SC

I. SA se află în municipiul Cluj.

Constatând conflict negativ de

competență dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casați și Justiție pentru

pronunțarea unui regulator de competență.

Sesizată în condițiile art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța

competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr. 10994/271/2006

pe rolul Tribunalului Bihor este Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ și fiscal pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004:

„

1)

Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza”.

Din prevederile

menționate mai sus, rezultă că, în cauza ce privește soluționarea unei excepții

de nelegalitate, „instanța de contencios administrativ competentă” vizează

instanța de contencios administrativ competentă material să soluționeze

excepția, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar

această instanță nu este propriu - zis sesizată de către părți ci de către

instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate.

În aceste condiții este

indubitabil că prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se

referă la instanța competentă teritorial pe care o poate sesiza reclamantul

unei acțiuni în contencios administrativ, nu sunt aplicabile.

În speța dedusă

judecății, litigiul în cadrul căreia s-a invocat excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M09 nr. 1246, emis

de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, și care are ca

obiect acțiunea în revendicare formulată de SC I. SA în contradictoriu cu SC P.

SA și SC A. SA, se află pe rolul Tribunalului Bihor, urmare strămutării dosarului

de la Judecătoria Alba Iulia la Judecătoria Oradea și ulterior declinării acestuia, în funcție de valoarea litigiului.

În consecință, având în

vedere considerentele mai sus enunțate, precum și faptul că Tribunalul Bihor se

află pe raza Curții de Apel Oradea, instanța de contencios administrativ

competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate este Curtea de

Apel Oradea.

O astfel de soluție se

impune atât în raport cu prevederile aplicabile în materie cât și în raport cu

principiul unei bune administrări a justiției, ținând cont de faptul că

litigiul de fond a fost strămutat de pe raza Curții de Apel Alba Iulia pe raza

Curții de Apel Oradea.

De altfel, același

raționament l-a avut și Curtea de Apel București în soluția de declinare pronunțată,

dar, din eroare, a reținut că Tribunalul Bihor se află pe raza Curții de Apel

Cluj iar nu pe raza Curții de Apel Oradea.

Așa fiind, în temeiul art.

22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a litigiului

în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a litigiului dintre SC I. SA Cluj Napoca, SC P.C. SA Alba Iulia și SC A. SA

Alba Iulia în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 iunie 2010.