ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7330/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 4 București la data de 04 mai 2010, sub nr.

9066/4/2010, reclamantul B.G. a solicitat anularea Încheierii de autentificare

nr. 8775 din 15 noiembrie 1996 efectuată de Biroul Notarului Public L.S.,

denumit contract de ipotecă.

În motivare

reclamantul a invocat faptul că aceasta convenție nu specifică procedura de

restituire a sumei astfel că sunt îndeplinite cerințele de declarare a

nulității.

Judecătoria

sectorului 4 București, prin încheierea pronunțată la data de 28 septembrie

2010, în dosarul nr. 9066/4/2010, a constatat că din eroare a fost înregistrată

cererea reclamantului la Judecătoria sectorului 4 București, câta vreme cererea

a fost adresată Curții de Apel București, motiv pentru care a dispus înaintarea

cererii și înscrisurile adresate de petent Curții de Apel București.

La Curtea de Apel

București cauza s-a înregistrat la data de 15 octombrie 2010, sub nr.

9978/2/2010, fiind repartizat secției a III-a civile și pentru cauze cu minori

și de familie.

Prin Decizia civilă

nr. 59 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, instanța, analizând

cauza prin prisma excepției necompetenței materiale, în raport de dispozițiile

art. 137, art. 158 și art. 1 din C. proc. civ., a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că, pentru acțiunile care au ca obiect

anularea unui contract de ipotecă nu se stabilește printr-o dispoziție specială

competența materială a curții de apel, iar pe de altă parte, în cauză, deși

cererea formulată urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic, are

natura patrimonială, valoarea contractului de împrumut garantat cu ipotecă,

fiind de 1.300 dolar SUA la care se adaugă penalitățile contractuale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, exprimându-și nemulțumirea față de

împrejurarea că instanțele își declină reciproc competența, iar soluționarea

cauzei este astfel tergiversată.

Fără a intra în

analiza motivelor invocate de recurent, pe cale de excepție, în condițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 158 alin. (3) C.

proc. civ., modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, Înalta Curte constată că în

cauză operează inadmisibilitatea cererii de recurs.

Hotărârea atacată

este pronunțată la data de 16 decembrie 2010, iar prin dispozitivul său s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

4 București.

Or, dispozițiile art.

158 alin. (3) C. proc. civ. au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea

nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010,

dispozițiile modificatoare au următorul conținut: "Dacă instanța se

declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul

fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu

activitate jurisdicțională competent."

Potrivit art. XXII

alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010, "(1) Procesele în materie civilă

în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a

competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele

instanțe. În caz de desființare, anulare sau casare cu trimitere spre

rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt

aplicabile.

(2) Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art.

129 alin. (5) și (5

1

), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art.

159

1

, art. 281

2a

, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3,

art. 312 alin. (6

1

), art. 315 alin. (3

1

), precum și ale

art. 329 - 330

7

C. proc. civ., republicat, cu modificările și

completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică

numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii,

începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Or, dispozițiile

Legii nr. 202/2010 au intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010, iar

decizia atacată a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, astfel că, în

aceste condiții, recursul declarat de reclamant este inadmisibil, motiv pentru

care Înalta Curte îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva Sentinței civile

nr. 59 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.