ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7330/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 04 mai 2010, sub nr. 9066/4/2010, reclamantul B.G. a solicitat anularea Încheierii de autentificare nr. 8775 din 15 noiembrie 1996 efectuată de Biroul Notarului Public L.S., denumit contract de ipotecă. În motivare reclamantul a invocat faptul că aceasta convenție nu specifică procedura de restituire a sumei astfel că sunt îndeplinite cerințele de declarare a nulității. Judecătoria sectorului 4 București, prin încheierea pronunțată la data de 28 septembrie 2010, în dosarul nr. 9066/4/2010, a constatat că din eroare a fost înregistrată cererea reclamantului la Judecătoria sectorului 4 București, câta vreme cererea a fost adresată Curții de Apel București, motiv pentru care a dispus înaintarea cererii și înscrisurile adresate de petent Curții de Apel București.

La Curtea de Apel București cauza s-a înregistrat la data de 15 octombrie 2010, sub nr. 9978/2/2010, fiind repartizat secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie. Prin Decizia civilă nr. 59 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, instanța, analizând cauza prin prisma excepției necompetenței materiale, în raport de dispozițiile art. 137, art. 158 și art. 1 din C. proc. civ., a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că, pentru acțiunile care au ca obiect anularea unui contract de ipotecă nu se stabilește printr-o dispoziție specială competența materială a curții de apel, iar pe de altă parte, în cauză, deși cererea formulată urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic, are natura patrimonială, valoarea contractului de împrumut garantat cu ipotecă, fiind de 1.300 dolar SUA la care se adaugă penalitățile contractuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, exprimându-și nemulțumirea față de împrejurarea că instanțele își declină reciproc competența, iar soluționarea cauzei este astfel tergiversată. Fără a intra în analiza motivelor invocate de recurent, pe cale de excepție, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, Înalta Curte constată că în cauză operează inadmisibilitatea cererii de recurs. Hotărârea atacată este pronunțată la data de 16 decembrie 2010, iar prin dispozitivul său s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Or, dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispozițiile modificatoare au următorul conținut: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent." Potrivit art. XXII alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010, "(1) Procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe.

În caz de desființare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile. (2) Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și (5 1 ), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159 1 , art. 281 2a , art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (6 1 ), art. 315 alin. (3 1 ), precum și ale art. 329 - 330 7 C. proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi." Or, dispozițiile Legii nr. 202/2010 au intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010, iar decizia atacată a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, astfel că, în aceste condiții, recursul declarat de reclamant este inadmisibil, motiv pentru care Înalta Curte îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva Sentinței civile nr. 59 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.