ÎCCJ, decizie (scj.ro #119927)

Contract de mandat. Invocarea depășirii limitelor mandatului. Sancțiunea aplicabilă

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acțiune în anulare

contract de împrumut cu garanție imobiliară

contract de mandat

C. civ. din 1864, art. 983, art. 1532, art. 1534, art. 1545, art. 1546

În cazul în care prin procură s-a prevăzut în sarcina mandatarului obligația de a împrumuta orice sumă de bani în vederea cumpărării unui apartament, în numele mandantului și pentru acesta, fără să existe stipulată in terminis și obligația mandatarului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare imobiliară, nu se poate considera că limitele mandatului au fost depășite dacă a fost încheiat doar contractul de împrumut întrucât, și dacă s-ar admite că mandatul privea și cumpărarea, iar cele două operațiuni juridice ar fi fost interdependente, neaducerea la îndeplinire a obligațiilor în integralitatea lor nu valorează depășire a limitelor mandatului, ci o executare incompletă, necorespunzătoare a acestuia, care nu are ca sancțiune nulitatea actului astfel încheiat, ci rezoluțiunea mandatului cu daune-interese, în condițiile art. 1021, raportat la art. 1539-1540 C. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3476 din 7 noiembrie 2014

Prin cererea înregistrată la nr. XX400/3/2011 la 3 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, reclamanții A.G. și A.P. i-au chemat în judecată pe pârâții   A.I. și C.P. și au solicitat ca instanța să anuleze contractul de împrumut cu garanție imobiliară încheiat între pârâți la 27 martie 2009, cu invocarea reclamanților ca părți în contract și cu toate consecințele care decurg din această nulitate, motivat de faptul că mandatarul A.I. și-a depășit puterile conferite prin procură și de faptul că actul are o cauză ilicită, fiind încheiat în fraudarea legii și a ordinii publice.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că prin procura autentificată la BNP N.D. sub nr. 1488 din 10 septembrie 2007 A.G. l-a împuternicit pe fiul  său ca în numele reclamantului și pentru acesta să împrumute orice sumă de bani, dar limitată la valoarea unui apartament și să îl cumpere de la pârâtul C.P. În acest scop, au arătat reclamanții, mandatarului i s-a impus să se prezinte la notariat pentru încheierea unui contract de împrumut în formă autentică, semnătura mandatarului fiindu-i opozabilă mandantului în limitele mandatului dat.

Au arătat reclamanții  că pârâții, de conivență, au nesocotit limitele mandatului și au încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliară, în care apar ca părți și reclamanții, în condițiile în care mandatul nu a privit niciodată această garanție.

Au arătat și că valoarea împrumutului a fost de 165.000 USD, ceea ce presupunea forma autentică, că apartamentul nu a fost cumpărat, că reclamanții nu recunosc încheierea contractului și că între pârâți s-au stabilit relații de împrumut cu camătă, necunoscute reclamanților.

S-a mai susținut de către reclamanți că în contractul denunțat nu există nicio referire la procură, care, fiind vorba despre o ipotecă, trebuia să fie specială, astfel cum impun  prevederile art. 1536 alin. (2) C. civ.

De asemenea, s-a subliniat de către reclamanți faptul că încheierea contractului de împrumut presupunea instituirea unei  ipoteci noi, nu prelungirea unei ipoteci deja instituite și pe care în mod netemeinic pârâtul C.P. nu a radiat-o, deși împrumutul de 41.200 USD îi fusese restituit acestuia de către  reclamanți.

S-au evocat prevederile art. 1776 alin. (1) C. civ., s-a prezentat în sinteză modalitatea în care a fost executat contractul de împrumut pentru suma de 41.200 USD, încheiat între reclamanți și pârâtul C.P. și în acest context s-a subliniat caracterul ilicit și fraudulos al reinvocării instituirii ipotecii pentru un nou contract, încheiat cu A.I. pentru suma de 165.000 USD, ceea ce contravine dispozițiilor art. 948 pct. 4 C. proc. civ.

Au fost evocate și prevederile art. 5, art. 966 și art. 968 C. civ. privitoare la cauza nelicită, care este contrară legii, bunelor moravuri și ordinii publice și s-a susținut că scopul mediat, concret și subiectiv al încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară a fost  acela al cămătăriei practicate de pârâtul C.P.

La 31 ianuarie 2012, pârâtul C.P. a depus întâmpinare, prin care a respins toate susținerile făcute de reclamanți în cererea introductivă de instanță, considerându-le nedovedite și speculative și având ca scop sustragerea de la obligația de plată.

Pârâtul a susținut că reclamanții reiau în această cerere de chemare în judecată apărările formulate în dosarul nr. XX669/299/2009 al Judecătoriei Sector 1 București, în care aceștia au calitatea de pârâți, în care s-a pronunțat o hotărâre defavorabilă lor și în care au declarat apel.

Raportat la acest aspect, pârâtul a solicitat suspendarea judecății în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La 31 ianuarie 2012, reclamanții și-au completat motivele acțiunii, susținând în plus că mandatul acordat pârâtului A.I. a fost unul special, pentru achiziționarea unui apartament și că împrumutul trebuia încheiat doar în formă autentică, la notariat.

În ceea ce privește contractul de împrumut cu garanție imobiliară, reclamanții au subliniat lipsa consimțământului reclamantei A.P., care nu a recunoscut și nici ratificat actul încheiat de pârâtul A.I. și au conchis în sensul că, potrivit  art. 948 C. civ., consimțământul este o condiție esențială pentru validitatea actului, astfel încât absența acestei condiții lipsește convenția de efecte.

Referitor la același contract, reclamanții au susținut că nu poate produce efecte câtă vreme mandatarul a  nesocotit voința mandantului ca actul să fie încheiat în formă autentică, în acest caz dispozițiile art. 1546 C. civ. prevăzând că actele încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirilor primite nu îl obligă pe mandant decât dacă acesta le-a ratificat, ceea ce  nu s-a întâmplat în speță.

Tot sub aspectul depășirii limitelor mandatului, s-a arătat de către reclamanți că încheierea procurii s-a făcut în temeiul voinței indivizibile ca împrumutul să fie contractat în vederea cumpărării unui apartament și că îndeplinirea doar a uneia dintre obligațiile asumate reprezintă o nesocotire a împuternicirii date.

Ca motiv suplimentar care ar impune anularea contractului au precizat reclamanții și faptul că pârâtul A.I., fără a avea un acord expres în acest sens, a dispus de bun, în sensul că a garantat cu bunul suma de bani împrumutată.

Pârâtul C.P. și-a completat întâmpinarea față de cererea completatoare a cererii inițiale, solicitând în esență respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1269 din 13 iunie 2012, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea. A constatat nulitatea parțială a contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat  la 27 martie 2009 în ceea ce o privește pe A.P. A constatat nulitatea clauzei din același contract referitoare la instituirea unei ipoteci asupra apartamentului nr. 11 , situat în București, str. Ș.V. nr.154, bloc 26A, et. III, Sector 1. A respins în rest acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 27 martie 2009 s-a încheiat, prin înscris sub semnătură privată, „contractul de împrumut cu garanție imobiliară” în care  figurează ca împrumutător C.P. și ca împrumutați A.G. și A.P., reprezentați prin procură de fiul lor A.I.

A reținut prima instanță că, prin acest împrumut, C.P. suplimenta împrumutul anterior de 49.000 USD la 165.000 USD, fără dobândă, scadența fiind stabilită la 1 martie 2010, iar împrumutul fiind garantat de către împrumutați cu apartamentul compus din trei camere și dependințe, situat în București, str. Ș.V. nr. 154, bloc 26A, apartamentul 11, et. III, sector I.

Totodată, instanța de fond a evocat și procura autentificată sub nr. 1488 din 10 septembrie 2007 de BNP N.D., prin care reclamantul A.G. l-a mandatat pe fiul său ca, în numele și pentru mandant, să împrumute orice sumă de bani în vederea cumpărării unui apartament, la libera sa alegere, de la C.P.

Tribunalul a apreciat întemeiat  motivul de nulitate relativ la lipsa consimțământului reclamantei A.P., arătând că aceasta nu a semnat înscrisul sub semnătură privată și nici nu a mandatat vreo persoană să îl semneze în numele său și pentru sine, lipsa consimțământului atrăgând nulitatea absolută a contractului în ce privește această parte.

A apreciat întemeiat și motivul de nulitate al clauzei prin care se instituie o garanție imobiliară, raportat la dispozițiile art. 1772 C. civ. și la faptul că ipoteca trebuia să fie instituită prin act autentic, nu prin înscris sub semnătură privată, ca în cauză.

În legătură cu motivul de nulitate întemeiat pe depășirea limitelor mandatului, a reținut tribunalul că acesta nu este fondat, că indicarea scopului mediat al contractului de împrumut, respectiv achiziționarea unui apartament, nu infirmă mandatul acordat pentru contractarea  împrumutului. În această ordine de idei, a apreciat prima instanță că, dacă ar achiesa la punctul de vedere al reclamanților, ar însemna să valideze ideea că împrumutul este valabil doar sub condiția suspensivă a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce este de neacceptat, fiindcă o obligație de acest gen este asumată sub condiție pur potestativă, condiție nulă în conformitate cu dispozițiile art. 1010 C. civ.

Relativ la depășirea limitelor mandatului constând în încheierea actului nu în formă autentică, ci prin înscris sub semnătură privată, a reținut tribunalul că analiza clauzelor contractuale nu relevă asumarea acestei obligații, ceea ce face ca motivul să fie găsit ca neîntemeiat.

Au fost înlăturate susținerile referitoare la fraudarea legii, constând în intenția de a întrerupe cursul prescripției pentru o datorie anterioară, întrucât menționarea în act a unor convenții anterioare nu este aptă prin ea însăși de a antrena nevalabilitatea contractului de împrumut, câtă vreme acesta este încheiat cu respectarea dispozițiilor legii.

Cât privește cauza, prima instanță a evocat prevederile art. 966 și ale art. 968 C. civ. referitoare la obligația nelicită și la efectele acesteia, prevederile art. 967 C. civ., care  instituie prezumția de existență și pe cea de licitate a cauzei și a conchis în sensul că reclamanții nu au dovedit în condițiile art. 1169 C. civ. peste cele două prezumții.

Prin decizia civilă nr. 247A din 23 octombrie 2013, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței  civile nr. 1269 din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar, procedând la examinarea procurii autentificate sub nr. 1488 din 10 septembrie 1997, a conchis că aceasta cuprinde un mandat special pentru încheierea unui contract de împrumut și a unui contract de cumpărare a unui apartament și a confirmat concluzia primei instanței în sensul că neîncheierea celui de-al doilea contract nu îl lipsește de efecte pe primul.

A apreciat că în speță nu era nevoie de o ratificare a actului de către mandant conform art. 1546 C. civ., întrucât prin încheierea contractului de împrumut mandatarul nu a depășit  limitele mandatului.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a conchis și asupra faptului că este neîntemeiată critica potrivit căreia împrumutul nu produce efecte câtă vreme nu a fost cumpărat apartamentul, de vreme ce  obligațiile respective sunt distincte.

A apreciat că apelul este nefondat și l-a respins în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs motivat reclamanții, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 11 februarie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

În motivarea recursului a fost criticată decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate, invocându-se prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea eronată a procurii nr. 1488 din 10 septembrie 2007 și schimbarea înțelesului acestui act juridic.

Recurenții-reclamanți au arătat că, deși instanța a reținut în mod expres că este vorba despre un mandat special, a nesocotit faptul că împrumutul și vânzarea reprezintă o obligație indivizibilă, că scopul pentru care s-a acordat mandatul îl reprezenta dobândirea proprietății asupra unui imobil și că nu prezenta importanță dacă scopul putea fi atins și fără încheierea unui împrumut. În acest context, au susținut recurenții-reclamanți, lipsa îndeplinirii celor două obligații indivizibile echivalează cu neexecutarea contractului de mandat.

Al doilea motiv de recurs

, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la mandat.

Recurenții-reclamanți au susținut că, în analiza modalității în care a fost adus la îndeplinire mandatul acordat, instanța trebuia să analizeze și valabilitatea obligațiilor ce decurg din mandat, aspect ignorat și care impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Sub un prim aspect, recurenții-reclamanți au arătat că faptul că împrumutul sumei de 165.000 USD nu putea forma obiectul contractului de mandat reiese chiar din cuprinsul contractului, în care se menționează că se suplimentează un împrumut acordat anterior, ceea ce dovedește caracterul ilicit al contractului de împrumut, confirmat de mărturisirile făcute de cei doi intimați în fața instanței de apel, intimatul A.I. explicând modalitatea de împrumut cu camătă prin intermediul căruia s-a ajuns la suma de 165.000 USD, iar intimatul-pârât C.P. recunoscând înscrisurile sub semnătură privată în cadrul interogatoriului administrat din oficiu de instanța de apel.

În argumentarea aceleiași critici, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a omis să amintească susținerile intimatului-pârât A.I., din care rezultă că executarea obligației de a contracta împrumutul nu s-a întemeiat pe voința mandantului, ci pe intenția de a suplimenta un împrumut mai vechi, ceea ce reprezintă o nesocotire a mandatului.

Subsumat criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a mai arătat de către recurenții-reclamanți că aceștia nu au beneficiat niciun moment de suma de 165.000 USD, că actele excesive ale intimatului-pârât A.I. ar fi putut produce efecte doar în condițiile  gestiunii de afaceri și doar cu condiția să se probeze utilitatea lor (probă care, însă, nu s-a realizat) și că, în acest context, sunt incidente dispozițiile art. 1546 C. civ., care prevăd că actele încheiate cu depășirea limitelor împuternicirii nu îl obligă pe mandant decât dacă le-a ratificat expres sau tacit.

În această logică, recurenții-reclamanți au susținut că, potrivit dispozițiilor art. 1546 C. civ., pentru actele sale excesive, mandatarul A.I. este răspunzător față de terți, cu atât mai mult cu cât în contractul de împrumut se menționează că acționează în baza procurii, al cărei conținut îl cunoaște.

Intimatul-pârât C.P. a depus note de ședință, prin care s-a apărat față de criticile dezvoltate în memoriul de recurs.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a apreciat recursul ca nefondat și l-a respins cu această motivare și pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Preliminar, instanța supremă subliniază faptul că dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., anume invocate de către recurenții-reclamanți, devin incidente nu ori de câte ori interpretarea dată de instanță actului juridic dedus judecății diferă de cea pe care o propune și o agreează partea și nici măcar atunci când este vorba despre o interpretare eronată, ci exclusiv în situația în care, pe baza acestei interpretări, instanța de judecată schimbă natura actului juridic dedus judecății sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Nu aceasta este situația în cauză. Instanța de apel a apreciat în mod just asupra faptului că procura autentificată sub nr. 1488 din 10 septembrie 2007 de BNP N.D. din București reprezintă un mandat special.

De asemenea, în mod just a apreciat instanța de apel și asupra faptului că mandatul avea referiri la două operațiuni distincte, respectiv împrumutul și cumpărarea unui imobil.

Înalta Curte apreciază, însă, diferit față de prima instanță și de instanța de apel și contrar susținerilor recurenților-reclamanți, că mandatul special privea doar contractarea împrumutului și preciza scopul acestui împrumut, fără a prevedea și obligația mandatarului de a achiziționa imobilul.

În acest sens, complinind motivarea expusă de instanța de prim control judiciar, Înalta Curte evocă prevederea din procură referitoare la împrumutarea sumei de bani „în vederea cumpărării unui apartament, la libera sa alegere, de la C.P.”, prevedere din care rezultă că mandatul se referă la împrumut, al cărui scop îl definește, fără a și stabili în sarcina  mandatarului obligația de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.

Că este așa rezultă și din alineatul penultim al procurii, în care mandantul face referire expresă la contractul de împrumut și referire implicită la forma autentică a acestuia, fără să existe stipulată

in terminis

obligația mandatarului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare imobiliară.

Singurul drept conferit prin procură mandatarului în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului este acela de a-l  alege în mod liber, nu și dreptul de a încheia  contractul prin care să achiziționeze acest  apartament.

În acest context, în care dreptul de a cumpăra nu reiese fără putință de tăgadă din  procură, nu pot fi reținute ca incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât acestea pleacă de la ipoteza unui act juridic cu o natură și un înțeles lămurit și vădit neîndoielnic și  care au fost denaturate pe cale de interpretare.

Apreciază instanța supremă că interpretarea dată de instanța de apel mandatului special, cu corectivele deja prezentate în considerentele ce preced, apare ca fiind realizată în conformitate cu dispozițiile art. 983 C. civ. de la 1864, aplicabil raporturilor juridice dintre părți conform principiului de drept

tempus regit actum.

Aceasta întrucât mandatul cu privire la achiziționarea apartamentului de către mandatar este incert și, cum mandatul este încheiat între persoane fizice fără a se prevedea vreo remunerație pentru aducerea lui la îndeplinire, el este prezumat cu titlu gratuit, conform dispozițiilor art. 1532 și art. 1534 C. civ.

În această situație, mandatarul trebuie considerat drept „cel ce se obligă”, iar îndoiala îi profită, conform dispozițiilor art. 983 C. civ. precitat.

Se cuvine subliniat în plus și faptul că instanța de apel, chiar dacă a plecat de la o apreciere greșită vizând existența mandatului special și pentru operațiunea cumpărării, a stabilit în mod indubitabil că operațiunile asumate de mandatar sunt distincte, nu indivizibile cum susțin recurenții-reclamanți și că neîndeplinirea celei de-a doua obligații nu o poate lipsi de efecte pe prima, interpretarea dată fiind în strictă concordanță cu voința mandantului.

Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte reafirmă faptul că nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs este nefondat

.

Recurenții-reclamanți au susținut, în esență, nulitatea contractului pentru depășirea limitelor mandatului, ca și pentru conivență frauduloasă între intimații-pârâți.

În ce privește conivența frauduloasă, constată instanța supremă că aceasta a fost invocată în cererea completatoare depusă la 31 ianuarie 2012 în fața tribunalului, a fost apreciată ca nedovedită în condițiile art. 1169 C. civ. de către prima instanță, însă reclamanții nu au criticat soluția în apel sub acest aspect, drept pentru care critica formulată abia în calea de atac a recursului este invocată

omisso medio

și a fost înlăturată.

Aceleași considerente se impun a fi avute în vedere și în privința susținerilor despre depășirea limitelor mandatului legat de mențiunea din contractul de împrumut relativă la suplimentarea împrumutului acordat anterior, cu remarca necesară că acest aspect a fost discutat de recurenții-reclamanți pentru prima dată în calea de atac a  recursului.

Sunt apreciate ca lipsite de fundament și au fost înlăturate criticile legate de aprecierea și de interpretarea probelor, întrucât acestea sunt aspecte de temeinicie, nu de legalitate a hotărârii și scapă controlului instanței de recurs, neputând fi subsumate niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În fine, critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1545-1546 C. civ. este apreciată ca nefondată.

Pentru considerentele expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, instanța supremă a conchis că mandatul special acordat de recurentul-reclamant A.G. nu a vizat și operațiunea de cumpărare de către mandatarul A.I. a unui apartament, ca urmare încheierea doar a contractului de împrumut nu poate fi considerată ca imputabilă intimatul-pârât A.I.

Cum în cauză nu au fost dovedite motive de cauză ilicită la încheierea acestui contract, validitatea acestui contract nu poate fi tăgăduită.

Nu poate constitui motiv de nulitate nici depășirea limitelor mandatului, întrucât, și dacă s-ar admite că  mandatul privea și cumpărarea, iar cele două operațiuni juridice ar fi fost interdependente, neaducerea la îndeplinire a obligațiilor în integralitatea lor nu valorează  depășire a limitelor mandatului,

ci o executare incompletă, necorespunzătoare a acestuia, care nu are ca sancțiune nulitatea actului astfel încheiat, ci rezoluțiunea mandatului cu daune-interese,

în condițiile art. 1021, raportat la art. 1539-1540 C. civ.

Având în vedere aceste argumente, instanța supremă apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind vorba despre o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1545-1546 C. civ.

Toate considerentele ce preced au format convingerea instanței supreme că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.