ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 768/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanțele cauzei: Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 30 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, și precizată la data de 14 martie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 53.070 euro, echivalentul a 247.306 RON (la cursul de schimb de 4,66 RON/euro), reprezentând parte din prețul de piață, proporțională cu valoarea părții de care a fost evinsă, respectiv 50,59 m.p. (cameră pod cu suprafața utilă de 44,43 m.p. și hol cu suprafața utilă de 6,16 m.p.), din suprafața totală locuibilă a apartamentului de 95,32 m.p., situat în str. x, pentru care a plătit prețul de 100.000 euro și excedentul sporului de valoare; obligarea pârâților la plata sumei de 22.253 RON cu titlu de daune - interese, după cum urmează: i) 4.400 RON - cheltuieli de judecată (în dosarul nr. x/2015, fond și apel); ii) 2.850 RON parțial cheltuieli cu încheierea și executarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de BIN "F."; iii) 15.003 RON - cheltuieli cu lucrările efectuate la cameră pod și hol.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata în solidar de daune morale în valoare de 45.000 RON, reprezentând prejudicii morale suferite ca urmare a situației inconfortabile create de întreaga situație care i-a afectat sănătatea; instituirea sechestrului asigurător, în temeiul art. 951 C. proc. civ. rap. la art. 952 alin. (3) C. proc. civ. asupra imobilului proprietatea pârâtului E. situat în Craiova, b-ul 1 Mai, se. 2, județul Dolj; imobil teren extravilan, situat în Periș, sat Periș, tarla x, parcela x, județul Ilfov având nr. cadastral x,CF x-Periș; imobil teren extravilan, situat în Periș, sat Periș, tarla x, parcela x, județul Ilfov având nr. cadastral x,CFx-Periș; imobil proprietatea pârâtei B., situat în Craiova, str. x, se. 8, județul Dolj; bunurile imobile proprietatea pârâtei C., neidentificate; bunurile imobile, proprietatea pârâtului D., neidentificate; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului proces, respectiv taxa judiciară de timbru, onorariu de avocat, onorariu de expert.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1695, art. 1702, art. 1703, art. 1345 și urm. C. civ., art. 951, art. 952 alin. (3) C. proc. civ.

1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 582 din 07 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. (decedată), prin moștenitor E., C., D. și E. astfel cum a fost precizată; a obligat pârâții la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 17.340 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând parte din prețul vânzării imobilului situat în București, str. x, pentru care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de către B.I.N. F.; a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată; a obligat pârâții la plata, în solidar, a sumei de 4.659 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat), către reclamantă; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. împotriva chematului în garanție G., ca neîntemeiată; a încuviințat cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expertul numit în cauză, H.; a stabilit în sarcina pârâților C. și D. obligația de a achita diferența de 1.000 RON.

1.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia civilă nr. 973A din 06 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul-chemat în garanție G. împotriva sentinței civile nr. 582 din 07 aprilie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și D., ca nefondat; a respins apelul principal formulat de apelantul-pârât E. împotriva sentinței civile nr. 582 din 07 aprilie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și D., ca nefondat; a respins apelul provocat formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 582 din 07.04.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și D., ca nefondat; a respins cererile părților privitoare la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II. 1. Înregistrarea recursului la înalta Curte de Casație și Justiție:

Împotriva deciziei civile nr. 973 A din 06 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IH-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul E.

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 07 noiembrie 2023 și repartizat computerizat aleatoriu completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

II.2. Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că reclamanta a pretins, în cererea de chemare în judecată, că suprafața apartamentului nr. x din str. x, București s-a înjumătățit ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de către B.N.P. F., ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 2177/27.03.2017 de către Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr. x/2015, iar motivul pentru care a cumpărat imobilul (apartamentul nr. x) este fostul pod, în vederea extinderii apartamentului.

Recurentul-pârât a precizat că din contractul de vânzare-cumpărare se observă suprafața cumpărată și destinația fiecărei încăperi - apartament cu două camere și pod; reclamanta cunoștea situația spațiului cumpărat, a negociat direct cu chematul în garanție G. și împreună s-au ocupat de toate formalitățile transmiterii. Această culpă a mandatarului s-a perpetuat cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare din iulie 2014.

Numai dovada cunoașterii efective a situației juridice a bunului de către compărător, îl exonerează pe vânzător de obligația de garanție pentru evicțiune, nu doar simpla posibilitate a acestuia de informare, decurgând din consultarea registrelor de publicitate imobiliară, căci publicitatea imobiliară este doar o măsură de protecție a terților și nu o modalitate de exonerare a vânzătorului de obligația privind informarea cumpărătorului asupra bunului înstrăinat.

Din aceasta perspectivă, publicitatea imobiliară nu-1 exonerează pe vânzător de răspundere în caz de evicțiune, însă creează o puternică prezumție în favoarea aceastuia.

Or, pârâților li s-a restituit în natură cota-parte din imobilul deținut de autorii lor ce nu a fost înstrăinată către terți și nu a fost compensată de către stat; suprafața de care reclamanta se pretinde evinsă face parte din această restitituire în natură; nu poate fi vorba de rea-credință sau de ignoranță; reclamanta a văzut spațiul, OCPI a acceptat documentația, biroul notarial a autentificat contractul de vânzare-cumpărare după ce a verificat atent titlul de proprietate.

Ignoranța cumpărătorului în privința pericolului evicțiunii trebuie să fie legitimă și trebuie să fie raportată la nivelul obișnuit de cunoștințe, la omul cu o diligentă medie; în privința cumpărătorilor profesioniști, aceștia trebuie să fie apreciați cu mai multă exigență, atunci când invocă necunoașterea cauzei evicțiunii.

Pentru a se angaja răspunderea pârâtului din cauza producerii evicțiunii sunt necesare trei condiții, și anume: să existe o tulburare de drept provenind de la un terț; aceasta să aibă o cauză anterioară vânzării; tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.

Dacă a avut cunoștință de pericolul evicțiunii, înseamnă că a acceptat riscul și problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului, contractul dobândind astfel caracter aleatoriu.

Reclamanta a afirmat că a cumpărat imobilul, după ce a văzut spațiul și își dorea o extindere; un spațiu care arată ca un pod, o anexă, un spațiu de depozitare -neamenajat - cu greu poate fî "vândut" unei persoane, iar aceasta să fie convinsă că este spațiu de locuit.

Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de C. față de numitul G., întemeiată faptic pe declarația autentificată sub nr. x din 04.09.2006 de B.N.P. I. și pe viramentul bancar făcut de B. prin ordinul de plată nr. x din 24 iulie 2016, recurentul-pârât a menționat că răspunderea juridică a mandatarului este atrasă în temeiul art. 1540 alin. (1) și (2) din vechiul C. civ. (aplicabil litigiului), pentru îndeplinirea defectuoasă a mandatului ce i-a fost acordat.

Dovada îndeplinirii defectuoase a mandatului este dată de întocmirea defectuoasă a documentației cadastrale pentru imobil, cu depășirea limitelor din actul de proprietate - decizia de restituire în natură a imobilului, dată de Primarul General al Municipiului București 26 aprilie 2007 de B.N.P. I., cât și cea în baza căreia s-a făcut vânzarea, impuneau respectarea limitelor legalității.

Or, însăși anularea parțială a actului de înstrăinare a apartamentului către reclamanta A. demonstrează defectuoasa îndeplinire a mandatului de către G..

Prin urmare, există temei faptic și juridic pentru antrenarea răspunderii mandatarului, pentru defectuoasa îndeplinire a mandatului acordat.

Fiind vorba despre un mandat remunerat, răspunderea mandatarului este mult mai exigentă și este atrasă pe calea cererii de chemare în garanție.

II.3. Apărările formulate în cauză.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II.4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia reținându-se că, în speță, completul de filtru urmează a aprecia dacă susținerile recurentului-pârât pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă excepția nulității recursului.

Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.

Nicio parte nu a depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 12 februarie 2024, s-a fixat termen la data de 19 martie 2024, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2024, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepție nulității recursului, invocate din oficiu.

II.5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurentul-pârât a susținut incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este doar formală, în condițiile în care partea nu a adus deciziei atacate veritabile critici de nelegalitate.

Aceasta întrucât, prin recursul formulat, recurentul-pârât reiterează, în calea extraordinară de atac, într-o manieră ad litteram, toate aspectele deduse judecății prin motivele de apel, analizate deja de către instanța de prim control judiciar prin hotărârea recurată și care reprezintă exclusiv critici de netemeinicie, iar nu critici de nelegalitate specifice recursului. Totodată, maniera de formulare a criticilor în calea de atac a recursului, prin copierea integrală a acestora din memoriul de apel, a produs și consecința omisiunii integrale a referirii critice la argumentele și raționamentele avute în vedere de instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, instanța da apel, răspunzând criticii formulate de pârâtul E. referitoare la faptul că reclamanta A. cunoștea situația reală a imobilului la data cumpărării, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea sa pentru evicțiune, a reținut că premisa de la care pleacă pârâtul în formularea acestei critici este falsă, în sensul că prima instanță nu a obligat pârâtul la plată în temeiul răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, pe care a considerat-o că nu este incidentă, în condițiile în care, în cauză, a fost constatată nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, iar această soluție nu este condiționată în vreun fel de împrejurarea dacă reclamanta cunoștea sau nu situația reală a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce contractul a fost deja anulat în mod definitiv.

Prin urmare, curtea de apel, validând raționamentul juridic al tribunalului, a reținut că raporturile patrimoniale dintre părți sunt guvernate de efectele nulității actelor juridice civile, de principiul restitutio in integrum, consacrat la nivel legislativ de prevederile art. 1254 alin. (3) din C. civ. dar și de reglementările privind plata nedatorată, cuprinse în art. 1341 din același cod.

Prin criticile formulate în recurs, recurentul-pârât nu a înțeles să aducă vreun argument care să combată reținerile curții de apel cu privire la obligația de restituire a prețului ce a fost stabilită în sarcina sa, în raport de prevederile art. 1341 raportat la art. 1254 alin. (3) din C. civ., acesta rezumându-se la a reitera aspecte invocate și în fața instanței de apel privitoare la faptul că reclamanta cunoștea situația juridică a imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, împrejurarea care, în opinia sa, exonerează pe vânzător de obligația de garanție pentru evicțiune.

Or, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., prin motivele de recurs, recurentul-pârât ar fi trebuit să indice, punctual, de ce sunt greșite aceste considerente ale instanței de apel care sprijină soluția adoptată.

În lipsa unei asemenea argumentări, Înalta Curte constată că maniera de motivare a recursului nu îndeplinește condițiile stabilite de art. 488 alin. (1) Cod procedură, câtă vreme susținerile recurentului-pârât nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate.

Nu respectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (1) și (2) C. proc. civ. nici critica prin care partea a susținut că anularea parțială a actului de înstrăinare a apartamentului către reclamanta A. demonstrează defectuoasa îndeplinire a mandatului de către G., existând, astfel, în opinia sa, temei pentru antrenarea răspunderii mandatarului pentru îndeplinirea defectuoasă a mandatului acordat. Aceasta întrucât recurentul nu a indicat, în concret, în ce constă greșeala de judecată a curții de apel și nici în ce mod instanța a încălcat normele de drept material incidente în cauză, în condițiile în care, analizând critica invocată de către pârâtul E. cu privire la modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, instanța de apel a constatat că acesta nu justifică un interes în formularea unei astfel de critici având în vedere că cererea de chemare în garanție a fost formulată de către pârâta C. în contradictoriu cu chematul în garanție G., pârâtul E. nefiind parte a raportului procesual generat de cererea de chemare în garanție, astfel că modul de soluționare al cererii nu îi poate profita.

Motivarea recursului presupune nu numai indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci și expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esențială să constea în combaterea argumentelor și judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de pârât.

În realitatea, prin recursul formulat, recurentul-pârât își exprimă doar nemulțumirea cu privire la validarea de către instanța de apel a soluției tribunalului de obligarea a sa, în solidar cu ceilalți pârâți, în raport de prevederile art. 1341, raportat la art. 1254 alin. (3) din C. civ., la plata către reclamantă a unei părți din prețul de vânzare a imobilului situat în București, str. x, pentru care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de către B.I.N. F., or, această nemulțumire nu exprimă prin ea însăși concluzia nelegalității deciziei atacate.

Chiar dacă recurentul a indicat ca temei de drept al recursului art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare. Nelegalitatea la care se referă acest text trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt, sau de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8, invocat ca temei de drept al recursului, presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze.

Aspectele de ordin teoretic cu privire la contractul de vânzare și la condițiile angajării răspunderii pentru evicțiune reliefate de recurent prin trimiteri la doctrina în materie sunt inapte a declanșa un control de legalitate în condițiile art. 488 din C. proc. civ., în absența unor critici concrete care să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, nesocotind astfel existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

În consecință, constatând că susținerile formulate de recurentul-pârât nu reprezintă critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care să poată fi analizate de instanța de control judiciar în recurs, și că, în speța de față, nu pot fi reținute nici motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și al art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei civile nr. 973A din 06 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei civile nr. 973A din 06 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.