ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 13.12.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, în principal, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de C. sub nr. x/16.12.2016, ca urmare a incidenței viciului de consimțământ reprezentat de dol, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și a desființării contractului ante-menționat și a tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea pârâtei la plata de daune-interese, în cuantum de 406.000 RON; în subsidiar, a solicitat menținerea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de C. sub nr. x/16.12.2016, cu consecința reducerii prețului achitat de aceasta cu valoarea daunelor-interese datorate reclamantei, în cuantum de 406.000 RON, pe care le solicită la plată de la pârâtă.

Prin precizarea înregistrată la 20 ianuarie 2020, reclamanta a menționat că actele subsecvente contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o sunt înscrisurile întocmite de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1, inclusiv încheierea nr. 121721 din 20 decembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 207 din 14 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect anulare act, ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, astfel cum a fost redus de instanță, de la suma de 7.390,35 RON).

Prin decizia civilă nr. 500 din 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 207 din 14 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă; a fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 4081,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a IV a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A., prin care arată că instanța de apel nu a analizat cererea de apel și cererea de chemare în judecată și nu a avut în vedere înscrisurile anexate care dovedesc faptul că, la data semnării contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, în imediata apropiere a imobilului ce făcea obiectul contractului, urma să fie edificată o construcție cu regimul de înălțime S+P+2E, cu un impact direct asupra valorii proprietății, construcție de natură să afecteze calitatea locuirii din cauza reducerii însoririi, iluminării naturale și intimității locuinței, producând un vădit disconfort fizic și psihic.

Invocă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și susține că instanța de judecată este obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, precum și să arate motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Susține și încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, să dispună ca părțile să completeze probele și, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării de noi probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Arată că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor chestiuni legale cu care nu a fost învestită, respectiv legalitatea unei documentații PUD, care face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București, în recurs.

Învederează că instanța de apel face confuzii grave în privința definiției și rolului PUD, a pașilor de obținere și aprobare a documentației PUD, ignoră obligațiile legale pe care trebuiau să le îndeplinească beneficiarul PUD și Primăria Sectorului 1, ca emitent al PUD, în concret, aprobarea PUD fără existența unui studiu de însorire și confundă regimul de înălțime cu retragerile laterale.

Solicită, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea cuantumului acordat cu titlu de cheltuieli de judecată de către instanța de apel și arată că a formulat cerere în acest sens, în faza procesuală a apelului, având în vedere că onorariul poate fi redus când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând cont și de circumstanțele cauzei și de faptul că reclamanta a formulat, în apel, cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și asistenței judiciare prin avocat, cereri care au fost admise.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Critica ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenta susținând încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În acest sens, a afirmat că instanța de apel nu a analizat cererea de apel și cererea de chemare în judecată și nu a avut în vedere înscrisurile anexate care dovedesc faptul că, la data semnării contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, în imediata apropiere a imobilului ce făcea obiectul contractului, urma să fie edificată o construcție cu regimul de înălțime S+P+2E, cu un impact direct asupra valorii proprietății, construcție de natură să afecteze calitatea locuirii din cauza reducerii însoririi, iluminării naturale și intimității locuinței, producând un vădit disconfort fizic și psihic.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar afectarea acestei garanții determină, în mod necesar, reformarea hotărârii atacate.

Astfel, deși sub aspectul acestei garanții procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților și că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, instanțele trebuie să expună în mod necesar acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico-juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în cauzele deduse judecății.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligația instanței de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, instanța de apel expunând într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantei.

Deși recurenta reclamă lipsa analizei cererii de apel și a cererii de chemare în judecată, se constată că, în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel a stabilit cu rigurozitate etapele eliberării Planului Urbanistic de Detaliu și corelarea mențiunilor din PUD str. x bis cu cele ale PUG-MB, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, prelungit cu HCGMB nr. 232/19.12.2012 și a analizat relevanța primirii de către intimată a notificării privind înregistrarea documentației PUD str. x bis, constatând, pe baza probelor din dosar, că nu s-a făcut dovada că intimata a omis, în mod fraudulos, să o informeze pe apelantă cu privire la edificarea unui imobil în proximitate, în circumstanțe prin care să fie afectate, în concret, gradul de însorire și intimitate ale proprietarului învecinat.

Totodată, din ansamblul argumentelor expuse în decizia recurată rezultă că instanța s-a preocupat și de cenzurarea criticii vizând greșita apreciere a primei instanțe a faptului că reclamanta, cu minime diligențe, ar fi putut afla dacă în apropierea imobilului, pe care intenționa să îl cumpere, ar urma să se edifice un imobil cu regim de înălțime S+P+2E, critică pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, în raport cu probele administrate.

Așadar, situația invocată de reclamantă, a omisiunii frauduloase a informării sale în legătură cu împrejurări pe care pârâta cocontractantă ar fi trebuit să le dezvăluie, a fost analizată de instanța de apel care a respectat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Este de reținut, de asemenea, că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurentă a elementelor bazei factuale nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În final, se constată că aspectul invocat de recurentă, respectiv ignorarea de către instanța de apel a înscrisurilor administrate, constituie, de fapt, o critică a modalității în care curtea de apel a apreciat probatoriul și a stabilit situația de fapt și, drept urmare, nu poate face obiectul criticilor în recurs întrucât vizează temeinicia soluției, iar nu de legalitatea ei.

Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a analiza legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost reținută, iar maniera în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 din C. proc. civ.

Decizia recurată a fost criticată și din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură și care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În acest sens, recurenta impută instanței de apel că judecata s-a efectuat cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., care, la al doilea alineat, prevede obligația judecătorilor să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, să dispună ca părțile să completeze probele și, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării de noi probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Legea îi impune judecătorului să dea dovadă de stăruință pentru a afla adevărul în cauză, iar atunci când trebuie să decidă cu privire la probele ce trebuie administrate în vederea aflării adevărului, legea îi recunoaște un drept de apreciere, acesta având prerogativa de a analiza în concret, raportat la obiectul și particularitățile procesului, care dintre probele propuse de părți sunt nu doar legale, ci și pertinente ori concludente.

În privința probelor solicitate de apelanta reclamantă, curtea de apel a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins proba cu expertiză de evaluare, în raport cu probatoriul deja administrat, respectiv raportul de expertiză de evaluare administrat în faza procesuală de fond, situația privind studiul de însorire a imobilului și planșele foto depuse, apreciind că la dosar au fost depuse suficiente probe.

În speță, instanța de apel nu a dispus probatorii suplimentare în baza rolului activ întrucât, față de cadrul procesual, așa cum a fost trasat de părți, s-a considerat lămurită în baza probatoriului administrat, soluția fiind pronunțată în urma interpretării acestuia.

Sub un alt aspect, critica recurentei vizând omisiunea instanței de a ordona probe suplimentare nu poate fi primită în raport cu dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Reținând că rolul activ a fost exercitat în limitele conferite de lege, în cauză nu poate fi reținută o încălcare a normelor procedurale prevăzute de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

O altă critică ce poate fi încadrată în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea limitelor învestirii instanței, recurenta susținând că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor chestiuni cu care nu a fost învestită, respectiv legalitatea unei documentații PUD, care face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București, în recurs.

Din examinarea considerentelor deciziei recurate, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de apel nu a verificat legalitatea PUD, ci, în contextul analizei criticilor reclamantei vizând dovedirea faptului că pârâta i-a ascuns, la data semnării contractului, că urmează să se construiască o clădire cu regimul de înălțime S+P+2E, cu un impact asupra valorii proprietății reclamantei, a evaluat înscrisurile depuse la dosar relativ la informarea pârâtei cu privire la aprobarea unui PUD pentru un teren învecinat, din perspectiva comiterii unui dol prin omisiune, ipoteză invocată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, a expus semnificația Planului Urbanistic de Detaliu și etapele eliberării acestuia, cu referire și la Raportul de informare și consultare a publicului pentru documentația PUD str. x bis, reținând că prin PUD-ul obținut se menționează indicatorii urbanistici reglementați de PUG-MB, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, prelungit cu HCGMB nr. 232/19.12.2012, atât în ceea ce privește regimul înălțimii construcțiilor ce urmează a fi edificate, cât și respectarea aspectelor privind limitele vecinătăților, fiind prevăzute, prin PUD, anumite retrageri față de limitele laterale stânga și posterioară.

În continuarea analizei, instanța de apel a reținut că intimata a fost notificată cu privire la emiterea documentației PUD pentru str. x nr. 1bis și a apreciat că intimata nu avea cunoștință decât cel mult despre declanșarea procedurii emiterii unui PUD cu privire la imobilul învecinat și de faptul că documentația putea fi consultată. A apreciat că aspectul comunicării notificării nu echivalează cu faptul că intimata a avut cunoștință despre edificarea unui imobil în proximitate prin care să fie afectate, în concret, gradul de însorire și intimitate ale proprietarului învecinat decoarece acestea sunt aspecte tehnice ce se constată la data edificării imobilului, având în vedere și faptul că în conținutul PUD aprobat se face mențiune expresă că acesta reprezintă doar un regulament de urbanism și nu dă dreptul de construire până la obținerea autorizației de construire.

Se constată, așadar, că nu este incidentă, în cauza pendinte, situația în care instanța de apel s-a pronunțat, cu încălcarea principiului disponibilității procesului civil, asupra a ceea ce nu s-a cerut, câtă vreme verificarea legalității și temeiniciei sentinței tribunalului, conform criticilor din apel, impunea în sarcina instanței de control judiciar verificarea situației premiză a învestirii primei instanțe, respectiv omisiunea, în mod fraudulos, a pârâtei de a o informa pe reclamantă cu privire la edificarea unui imobil în proximitate, prin care să fie afectate, în concret, gradul de însorire și intimitate ale proprietarului învecinat.

Relativ la susținerea recurentei privind ignorarea de către instanța de apel a faptului că aprobarea PUD s-a făcut fără întocmirea unui studiu de însorire, se reține că aceast aspect nu prezintă relevanță în cauză, având în vedere motivele acțiunii, reclamanta invocând dolul ca viciu de consimțământ.

O altă critică formulată a vizat faptul că instanța de apel a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, fără a avea în vedere că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Înalta Curte reamintește că, prin Decizia nr. 3/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs este un motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate care să poată fi încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 500A din 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2380 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 2000 RON, avansat de stat, rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 500A din 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 2380 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 2000 RON, avansat de stat, rămâne în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.