ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta A., în calitate de cumpărător și pârâtul B., în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în mun. București, strada x, nr. 13, București și obligarea paratului la cheltuieli de judecată. Pârâtul B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între acesta (promitent vânzător) și A. S.R.L. (promitent cumpărător) autentificată sub nr. x/19.02.2019, restituirea sumei de 109.031,30 RON achitată de către B. în contul A. S.R.L. în data de 19.06.2019 și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de prezentul litigiu.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1316/23.10.2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "hotărâre care să țină loc de act autentic", a admis cererea reconvențională, a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/19.02.2019, a obligat reclamanta-pârâtă să restituie pârâtului-reclamant suma de 109.031,30 RON achitată în data de 19.06.2019 și a obligat reclamanta-pârâtă să îi plătească pârâtului-reclamant suma de 29.481,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 423A din 25 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională, a menținut sentința civilă apelată în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată și a obligat pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât suma de 5000 RON reprezentând onorariu de avocat aferent fondului, cu aplicarea art. 453 alin. (2) raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ. II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs pârâtul B.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 octombrie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2. La data de 19 decembrie 2022 a fost înregistrat recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019. 1. Motivele de recurs: Prin cererea de recurs formulată de pârâtul-reclamant B. transmisă prin poștă la data de 5 octombrie 2022, recurentul a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în ce privește soluția asupra cererii reconvenționale și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea căii de atac. În cuprinsul memoriului de recurs formulat de către pârâtul-reclamant s-a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea principiului disponibilității, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și încălcarea principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 din același cod. Din perspectiva încălcării principiului disponibilității, recurentul a arătat că instanța de apel nu a soluționat calea de atac prin raportare la limitele instituite de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea formulată în etapa fondului față de cererea reconvențională. Astfel, reclamanta-pârâtă nu a susținut nici prin întâmpinare și nici în concluziile formulate la finalul dezbaterilor că neplata celei de-a doua tranșe din preț ar constitui o executare de mică însemnătate în sensul art. 1555 alin. (1) C. civ.. Pentru prima oară s-a afirmat o atare teză prin concluziile scrise formulate de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. prin notele scrise, ulterior închiderii dezbaterilor. Această teză a fost însușită de către instanța de apel, fără a fi fost pusă în discuția părților în prealabil, astfel că s-a procedat o încălcare a principiului fundamental vizând contradictorialitatea, în procesul civil. Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea instanței de apel prin motivele contradictorii pe care aceasta le conține, respectiv valențele diferite pe care instanța le-a dat aceleiași situații factuale, reținând pe de-o parte că neplata celei de-a doua tranșe a prețului este neesențială și insuficientă - pentru a motiva astfel soluția de respingere a cererii reconvenționale, iar pe de altă parte, în paragrafele ulterioare se reține că neplata prețului reprezintă o obligație esențială a cumpărătorului, motiv pentru care nu sunt întrunite toate condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, respingând așadar și cererea de chemare în judecată. Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1551 alin. (1) C. civ. privit ut singuli și respectiv coroborat cu dispozițiile art. 1266 și art. 1268 C. civ.. Astfel, a precizat că cerința legală pentru rezoluțiune nu este referitoare la caracterul esențial al obligației, legiuitorul punând accent asupra executării și nu asupra importanței obligației. Hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât încalcă art. 1551 alin. (1) C. civ., care trebuie interpretat în sensul în care pentru a se putea pronunța rezoluțiunea nu are relevanță caracterul obligației, ci doar însemnătatea neexecutării. Or, instanța de apel a calificat ca fiind o executare de mică însemnătate neplata celei de-a doua tranșe, prin raportare la împrejurarea că valoarea acesteia reprezintă un procent de 5% din valoarea întregului contract. Or, prețul este de esența contractului, iar neplata unei componente din preț nu poate constitui o executare neînsemnată, potrivit art. 1724 C. civ., pentru neplata prețului vânzătorul fiind îndreptățit să solicite fie executarea silită a obligației de plată, fie rezoluțiunea vânzării, în ambele cazuri cu obligarea la plata daunelor interese, textul necuprinzând o distincție după caracterul integral ori parțial al neplății. A mai susținut recurentul că instanța de apel a aplicat greșit regulile de interpretare a contractului, din perspectiva art. 1266 și art. 1268 C. civ., întrucât natura actului dedus judecății nu este a contractului de vânzare-cumpărare, ci de promisiune bilaterală de vânzare, care a înglobat și alte obligații în afara celor standard, obligații specifice deosebit de însemnate pentru părți, care prefigurau și concretizau condițiile transferului de proprietate. În acest context, neplata celei de-a doua tranșe a prețului reprezintă o neexecutare însemnată. Or, instanța de apel a nesocotit scopul promisiunii, natura și obiectul acesteia, considerând-o un veritabil contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, recurentul critică greșita aplicare a regulilor de interpretare a contractului raportat la probatoriul administrat. Prin recursul incident formulat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. în data de 9 decembrie 2022, înaintat prin poștă și înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2022, recurenta a solicitat desființarea în parte a deciziei recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, invocând incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate, instanța de apel reținând pe de-o parte că ar fi excesiv a pretinde promitentei cumpărătoare să solicite în mod repetat extrase de carte funciară cu privire la imobil, iar pe de altă parte să rețină că acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a celei de-a doua tranșe de bani de vreme ce aceasta era condiționată de obținerea documentației cadastrale. Or, reclamanta-pârâtă a avut în mod legitim așteptarea de a fi informată despre aceste aspect de către promitentul-vânzător la momentul în care și-ar fi îndeplinit obligația asumată contractual. Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 1669 C. civ. și art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, întrucât niciuna dintre aceste dispoziții nu prevede necesitatea executării obligației de plată integrală a prețului, acesta fiind și motivul pentru care instanța de apel a respins cererea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Potrivit contractului intervenit între părți, restul prețului trebuie achitat în momentul perfectării vânzării, și, având în vedere refuzul manifestat de promitentul-vânzător de a încheia contractul, precum și solvabilitatea chestionabilă a acestuia, promitentul-cumpărător nu avea cum să achite anterior diferența reprezentând preț al contractului, în lipsa contractului, deci în lipsa unei cauze juridice. 2. Apărările părților: La data de 9 decembrie 2022 prin poștă și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2022, reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul principal formulat de pârâtul-reclamant B., solicitând respingerea acestuia și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În ce privește criticile vizând încălcarea principiului disponibilității și contradictorialității subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata precizează că nu era necesar ca instanța de apel să pună în discuția părților faptul că procentul de 5% reprezintă o pondere mică din totalul prețului, acest aspect fiind facil de observat. De asemenea, mai arată că instanța sesizată trebuie să analizeze cauza sub toate aspectele, fără ca acest lucru să înfrângă principiul disponibilității și fără a fi obligată să pună în discuția părților considerentele proprii pe care instanța le are în vedere. În plus, instanța a avut în vedere și alte considerente care au generat soluția de respingere a cererii reconvenționale, acesta nefiind singurul argument utilizat de instanța de apel în motivarea hotărârii sale. Din perspectiva punctului 8, intimata arată că prin interpretarea propusă de recurent a art. 1551 alin. (1) C. civ., are loc o denaturare a conținutului normei, de vreme ce textul prevede ca neexecutarea să fie însemnată și în nici un caz accentul nu se pune pe o simplă neexecutare, indiferent de natura acesteia. În mod corect instanța de apel s-a raportat la parametrii stabiliți în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru a determina dacă neexecutarea este de mică sau de mare însemnătate, fără a-i fi denaturată natura juridică a contractului, prețul fiind determinabil prin raportare la indicarea modalităților de calculare a prețului. În plus, mai arată că promitentul-vânzător și-a recunoscut propria culpă prin aceea că a virat în contul promitentei-cumpărătoare dublul avansului primit, aspect de natură a proba, în opinia intimatei, că plata celei de-a doua tranșe nu avea un caracter esențial în economia contractului. La data de 30 ianuarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către pârâtul-reclamant B. față de recursul incident promovat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat. Intimatul arată că instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare întrucât promitenta-cumpărătoare nu și-a executat propria obligație de plată a celei de-a doua tranșe din preț, care trebuia executată anterior datei stabilite de părți pentru perfectarea contractului de vânzare, iar la acest moment nu mai poate executa această obligație, de vreme ce, potrivit art. 1523 alin. (1) lit. a) C. civ. era de drept în întârziere. Din perspectiva criticilor întemeiate pe pct. 6, intimatul arată că instanța de apel nu s-a contrazis în propriile afirmații, ci recurentul a citat incomplet susținerile instanței. În plus, arată că promitenta-cumpărătoare avea cunoștință despre intabularea contractului în cartea funciară. Din perspectiva criticilor întemeiate pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., intimatul arată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 1169 C. civ., de vreme ce promitenta-cumpărătoare nu și-a îndeplinit propria obligație ce îi incumba, vizând plata celei de-a doua tranșe din preț. Conform doctrinei, pentru ca instanța să poată proceda la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, partea care formulează cererea trebuie să își fi îndeplinit integral obligațiile asumate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față. 3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 iunie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 9 februarie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului principal declarat de pârâtul-reclamant B. și recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului principal declarat de pârâtul-reclamant B., soluționarea acesteia făcând de prisos examinarea altor aspecte ce țin de fondul recursului promovat în cauză, precum și rămânerea fără efect a recursului incident, reținând următoarele: Art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acțiuni, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare. Prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat cu valoare de principiu că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. Accesul la justiție presupune așadar respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită. Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, în vreme ce alin. (3) al aceluiași articol instituie sancțiunea nulității recursului pentru neîndeplinirea acestei cerințe, dispoziție concordantă cu art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit căruia, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal. Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acțiunile evaluabile în bani, în situația invocării motivului de recurs prevăzut de pct.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În cauza de față, prin rezoluția de primire a dosarului din data de 25 octombrie 2022, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât-reclamant obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 8.983,315 RON, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru fiind determinat prin raportare la criticile formulate de parte, precum și la caracterul evaluabil în bani al acțiunii, susceptibil de timbrare conform cotei procentuale prevăzute de art. 3 din același act normativ. Prin adresa emisă la data de 3 noiembrie 2022 recurentului-pârât-reclamant i s-a pus în vedere obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat de instanță, precum și posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ori cerere de acordare a ajutorului public judiciar, adresă comunicată la data de 10 noiembrie 2022, la domiciliul recurentului indicat în cererea de recurs, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs. Recurentul-pârât-reclamant a luat cunoștință de conținutul acestei adrese, având în vedere că la termenul de judecată din 2 mai 2023 reprezentantul convențional al acestuia a învederat instanței că partea a decis să nu achite taxa judiciară de timbru datorată, astfel cum i s-a pus în vedere. Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare fază procesuală, obligația de achitare anticipată a acestora este justificată, ca și sancțiunea anulării cererii, în caz de neplată, așa cum s-a apreciat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, iar în legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanța de contencios european a reținut că deși instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de acces la justiție, prin aceasta se urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanță, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esențial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens. Astfel, impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi plata unor taxe pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv are o solidă justificare prin prisma finalității urmărite constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Drept urmare, având în vedere că recurentul-pârât-reclamant nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. se impune admiterea excepției nulității recursului principal ca netimbrat. În raport de împrejurarea că recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. a înțeles să exercite calea de atac a recursului incident în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării, posibilitate instituită de actualul C. proc. civ. prin art. 491 alin. (1), Înalta Curte reține că această cale de atac se află într-un raport de dependență față de recursul principal. Potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil și în materia recursului, în raport de trimiterea expresă din art. 491 alin. (1) din același cod, în măsura în care calea de atac principală este respinsă pentru motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect. Drept urmare, întrucât în privința recursului principal s-a admis excepția nulității pentru netimbrare, reiese că acesta a fost soluționat fără a intra în cercetarea fondului, astfel că Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 742 alin. (2) coroborat cu art. 491 alin. (1) C. proc. civ., constatând ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În ce privește cererea formulată de recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 7.347 RON sens în care a depus factura seria x nr. x din 23 decembrie 2022, reprezentând onorariu conform contractului de asistență juridică nr. x din 22.11.2022 pentru luna noiembrie 2022, având în vedere poziția părții adverse, care nu s-a opus de principiu acordării acestora, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât-reclamant B. la plata către recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată reglementat de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. constă în culpa procesuală, astfel că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În cauză, nu se poate reține culpa procesuală a părții care a exercitat recursul principal pe care nu a înțeles să îl timbreze, având în vedere caracterul dependent al recursului incident, precum și riscul asumat de intimatul care alege să recurgă la această cale de atac, ce implică, inclusiv antamarea unor cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial aferent căii de atac incidente. Drept urmare, în considerarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate să reducă din oficiu partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în rapoirt cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei, Înalta Curte acordă recurentei-reclamante-pârâte A. S.R.L. cheltuieli de judecată reduse în cuantum de 2000 RON, în limita apărărilor formulate în raport de recursul principal exercitat în cauză, respectiv formularea întâmpinării și prezența la termenul de judecată din 2 mai 2023. Față de aceste considerente, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 248 și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat recursul principal declarat de pârâtul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, constatând totodată ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.