ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5174/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 1456 din 1 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a

III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în

promovarea cererii de chemare în judecată formulată de pârâții M.T.O. și M.R.;

a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâții M.T.O., M.R. și D.F., prin care

s-a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 27 martie 2009 de BNP L.B., pentru cauză

ilicită, în temeiul art. 948 pct. 4, 966, 968 C. civ.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță

a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 9 aprilie

2008, pârâtul D.F. a cumpărat apartamentul nr. 3, situat în București, sector

4, de la numitul G.N.R., pentru prețul de 170.000 euro. Ulterior, prin

Contractul de împrumut autentificat la 10 aprilie 2008, reclamantul a acordat

pârâtului D.F. un împrumut în valoare de 290.000 euro, sumă ce trebuia

restituită la 10 octombrie 2008.

La 8 septembrie 2008, același pârât, D.F. a

împrumutat de la numita M.M. suma de 100.000 euro, încheind cu aceasta

Contractul de împrumut cu garanții reale imobiliare autentificat la 8

septembrie 2008, prin care a instituit în favoarea acesteia o ipotecă asupra

apartamentului mai sus arătat și o interdicție de înstrăinare până la

restituirea împrumutului scadent la 7 martie 2009. Atât ipoteca, cât și

interdicția de înstrăinare, grevare și închiriere instituite prin acest

contract de împrumut au fost înscrise în Cartea funciară deschisă pentru imobil

cu nr. x a Municipiului București - sector 4, prin Încheierea nr. 400672 din 9

septembrie 2008.

La 27 martie 2009, prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la 27 martie 2009, pârâtul D.F. a vândut numiților

M.T.O. și M.R. apartamentul situat în București, sector 4, pentru prețul de

118.000 euro, precizându-se că suma de 100.000 euro a fost achitată direct

creditoarei M.M. în vederea radierii dreptului de ipotecă și a interdicției de

vânzare, iar suma de 18.000 euro a fost achitată vânzătorului.

Din Declarația autentificată la 27 martie

2009 reiese că numita M.M., în calitate de creditor ipotecar a primit suma de

100.000 euro și a fost de acord cu radierea ipotecii și a interdicției de

înstrăinare din cartea funciară, instituite asupra apartamentului în discuție.

Raportat la această situație de fapt, prima

instanță a reținut că reclamantul, deși îi revenea sarcina dovezii, conform

art. 1169 C. civ. și art. 129 C. proc. civ., nu a probat în niciun fel cauza

ilicită despre care a susținut că ar afecta validitatea convenției de

vânzare-cumpărare intervenită între pârâți, respectiv, faptul că scopul

încheierii acestei convenții ar fi fost crearea unei stări de insolvabilitate a

debitorului-pârât D.F. S-a apreciat că, de altfel, o asemenea dovadă nici nu

putea fi făcută, din moment ce vânzarea-cumpărarea s-a realizat cu titlu

oneros, pentru prețul de 118.000 euro, sumă din care a fost plătit un alt

creditor al debitorului reclamantului, astfel că încheierea convenției n-a avut

doar urmarea creării unei stări de insolvabilitate a debitorului prin

diminuarea activului său, ci și pe aceea a diminuării concomitente a pasivului

patrimonial.

S-a mai observat că pârâții nu au avut

cunoștință despre existența unei alte sarcini asupra imobilului, cu excepția

ipotecii, și nici despre intenția vânzătorului de a-și crea o stare de

insolvabilitate, având convingerea fermă că scopul vânzării îl reprezintă

evitarea executării silite a vânzătorului de către creditoarea ipotecară.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul, arătând, în esență, că actul atacat este afectat de nulitate

absolută pentru existența cauzei ilicite, întrucât scopul încheierii

contractului de către pârâtul D.F. și de către copârâții M.T.O. și M.R. nu l-a

reprezentat un transfer legal al dreptului de proprietate asupra

apartamentului, ci crearea unei stări de insolvabilitate a pârâtului D.F., în

detrimentul drepturilor reclamantului, în calitate de creditor.

Reclamantul a mai arătat că instanța de fond

nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului în cauză, conform art. 129

alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu numai că nu a solicitat și alte probe

utile soluționării cauzei, dar și pentru că probele cu adevărat utile și

pertinente soluționării litigiului -constând în interogatoriul pârâților și

proba testimonială solicitate prin acțiune - au fost respinse prin Încheierea

din 18 iunie 2010; prima instanță a făcut aplicare în cauză unor dispoziții

legale inaplicabile speței, respectiv dispozițiile art. 564 C. proc. civ., care

se referă la materia executării silite și nu au nicio legătură cu actul juridic

al apartamentului; prima instanță a greșit atunci când, fără să administreze

niciun fel de probe, a apreciat că prețul de vânzare al apartamentului de

118.000 euro, cu mult inferior față de prețul de achiziție de 170.000 euro, se

explică pe seama evoluției social-economice.

Prin Încheierea de ședință din 13 septembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie a respins, ca neutilă cauzei, cererea reclamantului, de înscriere

în fals împotriva înscrisurilor constând în Contractul de împrumut autentificat

sub la 8 septembrie 2008 la BNP L.B. și L.D. și Declarația autentificată la 27

martie 2009 la BNP L.B. și, de asemenea, a respins cererea de suspendare a

cauzei, conform art. 183 C. proc. civ. și trimiterea acesteia pentru

soluționare la organele de urmărire penală competente.

Cu aceeași ocazie, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea de asigurare de dovezi prin audierea numitei M.M. și a

pârâților D.F., M.T.O. și M.R.

Referitor la solicitarea de înscriere în

fals, instanța de apel a reținut că o astfel de cerere probatorie nu este utilă

cauzei, întrucât obiectul judecății îl constituie constatarea nevalabilității

altui contract decât cel de împrumut cu garanții imobiliare contestat, încheiat

între D.F. și M.M., respectiv, declarația menționată anterior, dată de M.M., și

anume Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 27 martie 2009 de BNP

L.B. și L.D., încheiat între vânzătorul D.F. și cumpărătorii M.T.O., M.R., dar

și în considerarea cauzei de nulitate invocată în litigiul pendinte.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

reclamantul I.C., arătând că, dacă una dintre părțile litigante susține că un

act autentic reprezintă un fals, instanța este obligată să recurgă la aplicarea

dispozițiilor referitoare la procedura înscrierii în fals, să cerceteze, prin

orice mijloace, falsul respectiv, situație față de care instanța de apel nu a

întreprins niciun demers în sensul celor arătate, limitându-se să respingă

cererea acestuia de înscriere în fals.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, deși a

indicat atât pe autorul falsului, numitul D.F., cât și pe coautorii falsului,

numiții M.R. și M.T.O., instanța nu a ținut cont nici de acest aspect.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai

arătat că pe înscrisurile despre care acesta susține că sunt false este

întemeiată întreaga apărare a pârâților în cadrul litigiului de fond,

soluționarea cauzei fiind, deci, influențată de existența acestor înscrisuri.

Recursul este inadmisibil, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

„Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt

aplicabile în mod corespunzător".

Potrivit dispoziției înscrise în art. 282

alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare, adică acele încheieri de ședință

care sunt anterioare fondului, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul,

afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, dispoziții care,

prin analogie, sunt aplicabile și în materia recursului.

Rezultă că o încheiere interlocutorie, prin

care nu s-a întrerupt cursul judecății, nu poate fi atacată cu recurs pe cale

separată, ci odată cu atacarea fondului, dacă fondul este supus vreunei căi de

atac și, în caz pozitiv, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care a

finalizat judecata cauzei.

Dispozițiile legale menționate se referă la

încheierile premergătoare, indiferent de măsura procedurală luată prin ele.

Încheierea ce face obiectul prezentei cereri

reprezintă o încheiere de ședință prin care s-a respins cererea de înscriere în

fals formulată de reclamant cu privire la Contractul de împrumut autentificat

la 8 septembrie 2008 la BNP L.B. și L.D., și la Declarația autentificată la 27

martie 2009 la BNP L.B. și L.D., fiind deci, o încheiere premergătoare, care,

conform dispozițiilor legale anterior citate, nu poate fi atacată decât odată

cu fondul, respectiv, numai odată cu exercitarea căii de atac împotriva

hotărârii pe care o precede.

Apelul reclamantului, în cercetarea căruia a

fost pronunțată încheierea în discuție, a fost soluționat prin Decizia civilă

nr. 104/A din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul formulat de același reclamant

împotriva Deciziei civile nr. 104/A din 6 martie 2012 a fost înregistrat pe

rolul secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

4830/1/2012, cu termen de judecată la data de 19 martie 2013, și vizează

exclusiv decizia civilă precitată, nu și încheierea de ședință recurată în

prezenta cauză, ce nu poate fi atacată pe cale separată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte

va constata recursul declarat împotriva Încheierii de ședință din 13 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, ca fiind inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul I.C. împotriva Încheierii de ședință din 13 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ