ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2753/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 04 iulie 2011

pronunțată în dosar nr. 1874/87/2011, Curtea de București, secția

I

penală, a menținut în temeiul

dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatei S.D.F., reținându-se, în

esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de

trafic de minori în

formă continuată și constituire de grup infracțional organizat fiind

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă

pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și

modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpata S.D.F. solicitând

cercetarea sa în stare de libertate

arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu

impun în continuare privarea de libertate.

Analizând încheierea recurată atât

prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de

fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că inculpata S.D.F. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunile de

trafic de minori în formă continuată și constituire de grup infracțional

organizat, întrucât în anul 2009 inculpata a organizat un grup infracțional în

scopul exploatării sexuale a unor persoane de sex feminin, sens în care a

recrutat prin amenințare și violență mai multe minore pe care le-a găzduit,

obligându-le să practice prostituția.

Inculpata a fost arestată preventiv

prin încheierea de ședință din 02 februarie 2011 a Tribunalului Teleorman,

constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că aceste

temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatei.

Astfel, probatoriul administrat

ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei

hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de

natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter

temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

faptele pentru care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei S.D.F., Înalta

Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele

personale ale acesteia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpata S.D.F.,

deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, este cercetată pentru

săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu

numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și

modalitatea concretă de comitere a acestora (inițierea unui grup infracțional

organizat și exploatarea sexuală a mai multor minore prin acte de amenințare și

de violență), precum și din urmarea produsă (infracțiuni de natură a aduce

atingere integrității corporale sau psihice, precum și normelor de conviețuire

socială).

În plus, chiar dacă au trecut 5 luni

de la arestarea preventivă a inculpatei S.D.F., se justifică în continuare

menținerea acesteia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de

nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea

unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o

executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu

s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției

preventive.

Ca atare, Înalta Curte reține că în

cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare

care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de

libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de

arest a inculpatei S.D.F.

Față de cele reținute, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat

recursul formulat de inculpatei S.D.F.

În raport de soluția ce se va

pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatei S.D.F. împotriva

încheierii

din 04 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în

dosar nr.

1874/87/2011.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

iulie 2011.