ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 317/RC/2016

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 196/PI din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș,

în baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a), d), e) C. pen., în infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a), d), e) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A., pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de:

- 1 an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., pe o durată de 1 (un) an

după executarea pedepsei închisorii, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A., pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic, circumstanței agravante prev. de art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de:

- 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b), (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. n), (dreptul de a comunica cu victimele B. și C. ori de a se apropia de acestea) și lit. o), (dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau locuri unde victimele desfășoară activități sociale), C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de: 5 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele B. și C. ori de a se apropia de acestea) și lit. o (dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau locuri unde victimele desfășoară activități sociale), C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 54, art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. o (dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau locuri unde victimele desfășoară activități sociale), C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., art. 215

1

alin. (8) C. proc. pen., art. 362 C. proc. pen., art. 208 alin. (5) C. proc. pen., art. 241 C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea de Cameră Preliminară din 30 octombrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosar nr. x/30/2014 al Tribunalului Timiș.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului D. din infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. circumstanței agravante prev. de art. 77 alin. (1) lit. a), e) C. pen., în infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului D. din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplic, circumstanței agravante prev. art. 77 alin. (1) lit. a), e) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 113, art. 115 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 125 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului D. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului D. asupra dispoz. art. 126 C. pen., privind schimbarea regimului de executare.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., art. 215

1

alin. (8) C. proc. pen., art. 362 C. proc. pen., art. 208 alin. (5) C. proc. pen., art. 241 C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul D. prin încheierea de Cameră Preliminară din 30 octombrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosar nr. x/30/2014 al Tribunalului Timiș.

În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații A. și D. în vederea introducerii profilului genetic al fiecărui inculpat în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 19, 397 C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1349 C. civ., art. 1382 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații A. și D. la despăgubiri civile daune morale de 6.000 euro - echivalent în lei la data executării, față de partea vătămată/parte civilă B.

În baza art. 19, 20 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată C. nu a solicitat despăgubiri și nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Totodată, inculpații au fost obligați la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel,

inculpații A. și D.

Prin Decizia penală nr. 1152/A din data de

09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală

, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și D. împotriva sentinței penale nr. 196 din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2014.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A. și D.

Cererea de recurs în casație

a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar, în motivare, în esență, s-au criticat hotărârile pronunțate în cauză raportat la faptul că faptele de constituire de grup infracțional organizat și trafic de minori nu există, nefiind sub nicio formă săvârșite de inculpați, dar și că aceștia au fost condamnați fără a exista probe directe privind săvârșirea faptelor.

Astfel, prin cererea de recurs în casație, apărarea a susținut că faptele au fost reținute în sarcina inculpaților fără probe directe, prin urmare hotărârile pronunțate în cauză sunt netemeinice și nelegale, fiind pronunțate pe baza unui probatoriu care stabilea în mod cert ca se impunea achitarea în ceea ce îi privește pe inculpați, ca urmare a faptului că nu există probe care să conducă la condamnarea lor.

S-a susținut de apărare prin recursul în casație formulat că inculpații au fost în mod greșit trimiși în judecată și condamnați pentru o faptă pe care nu au săvârșit-o și a căror elemente constitutive nu sunt întrunite. Astfel, s-a susținut că fapta de trafic de minori solicită pe lângă existența unei activități din latura obiectivă și existența unui scop special, acela de a exploata, însă această exploatare nu există in cazul inculpaților, întrucât nu au beneficiat de nici o suma de bani care sa aparțină părților vătămate (aspect neprobat), sens în care nu poate fi vorba de infracțiunea de trafic de minori. De asemenea, s-a considerat că fapta pentru care au fost condamnați nu există, în raport de lipsa laturii obiective, întrucât inculpații nu aveau vreo legătură cu traficarea părților vătămate B. și C.

Totodată, s-a menționat că nu există nicio probă a faptului ca inculpații ar fi constrâns în vreun fel pe cele doua victime să practice prostituția sau că au obținut vreun folos de pe urma exploatării acestora. Cu atât mai mult, s-a arătat că există probe că inculpatul A. se afla in Germania, când au fost săvârșite infracțiunile, astfel că nu avea cum să participe la săvârșirea unor fapte în România.

De asemenea, cu privire la fapta de constituire de grup infracțional organizat s-a susținut că nu poate fi vorba de existența unui astfel de grup având în vedere că nu a existat vreo legătură subiectivă de a săvârși vreo faptă cu

celelalte persoane trimise în judecată și condamnate, iar în rechizitoriu nu s-a arătat ce rol au avut inculpații în structura unui asemenea grup.

Concluzionând,

recurenții inculpați au solicitat, în principal, admiterea recursului și achitarea subsemnaților, iar în subsidiar, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare in fond sau in apel. Prin cererea de recurs s-a mai solicitat și suspendarea executării pedepsei in timpul recursului.

După îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19 februarie 2016, sub nr. x/30/2014, când, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen., la data de 29 aprilie 2016, precum și întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casație, s-a concluzionat că cererea de recurs în casație a fost formulată de inculpați în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește cerințele prev. de art. 434, 436 alin. (1), precum și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b, c) și d) și art. 438 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 153/RC din data de 29 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/30/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., dispunând citarea recurenților.

Astfel, cauza de față a fost înregistrată pe rolul Secției penale a acestei instanțe sub nr. x/1/2016.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din data de 16 septembrie 2016, recurentul inculpat D., prezent personal în fața instanței, a precizat că înțelege să își retragă calea de atac formulată.

Totodată, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., având cuvântul asupra recursului în casație formulat de acesta, a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului, întrucât s-a dispus condamnarea acestuia pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, recurentul fiind în mod greșit trimis în judecată și condamnat pentru o faptă care nu a săvârșit-o și ale căror elemente constitutive nu sunt întrunite în cauză, precum și fără să existe probe din care să reiasă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.

Asupra recursurilor în casație formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2016, fiind prezent personal în fața Înaltei Curți, recurentul inculpat D., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat E., a învederat instanței că își retrage recursul în casație de față.

Dispozițiile art. 436 alin. (3) C. proc. pen.

prevăd că până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

Astfel, având în vedere declarația recurentului inculpat D. în sensul retragerii recursului în casație formulat, reprezentând manifestarea sa de voință valabil exprimată, în baza art. 436 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, va lua act de retragerea recursului în casație formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 1152/A din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/30/2014

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat, după schimbarea încadrării juridice a faptelor, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. d) C. pen., iar în temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultată de 5 ani și 4 luni închisoare.

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat, prin apărător, a arătat că a fost trimis în judecată și condamnat pentru o faptă care nu există întrucât nu a participat la comitere ei, precum și că nu există probe directe privind săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și de trafic de minori, sens în care în mod greșit s-a dispus condamnarea sa deși la dosar existau probe care impuneau achitarea inculpatului.

Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că instanțele de fond și apel au reținut că inculpații A. și D. au profitat de starea de vulnerabilitate a victimelor minore C. și B., astfel că, în scopul racolării acestor minore cu consecința exploatării lor sexuale, prin folosirea actelor de violență, amenințare și abuz de autoritate și profitând de stare de vulnerabilitate a victimelor, a fost constituit, aderat și sprijinit un grup infracțional organizat (alături de condamnații F., G. și H.).

Astfel, instanțele de fond și apel au stabilit pe baza probatoriului administrat, că inculpatului A. se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute prin rechizitoriu, astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârilor pronunțate în cauză, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen.

În concret, criticile aduse de recurentul inculpat prin recursul în casație vizează greșita condamnare pentru ambele fapte reținute în sarcina sa, motivat de faptul că nu a participat la comiterea acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, motivat de faptul că nu există la dosar probe privind comiterea faptelor, ci un probatoriu care impunea achitarea sa prin constatarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Toate criticile formulate de inculpatul A. în cuprinsul recursului în casație presupun reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul nici unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Așadar, se constată că, prin motivele de recurs în casație se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Însă, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură

penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Înalta Curte reamintește că scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de instanțele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate și încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Prin urmare, critici ale recurentului cum sunt neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, vinovăția inculpatului, implicare acestuia sau modul de apreciere al probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, acesta fiind, așa cum s-a arătat, scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic.

Mai mult, așa cum se poate observa, în argumentarea motivelor de recurs în casație, recurentul inculpat a făcut referire la faptul că nu sunt probe directe în cauză, susținându-se că în raport de probatoriul administrat se impunea pronunțarea unei soluții de achitare sau că faptele nu există pentru că nu au fost săvârșite de inculpat, ceea ce constituie veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casație.

Totodată, pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte menționează că pentru a verifica dacă inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea

faptelor reținute în sarcina acestuia, instanța are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond și de apel - care nu poate fi schimbată - și care, de altfel, contrar susținerilor recurentului inculpat, conduce la concluzia că acesta a săvârșit faptele cu forma de vinovăție cerută de lege și în modalitatea descrisă în considerentele hotărârii atacate.

Așadar, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs în casație invocate nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel și care să conducă la o altă soluție favorabilă inculpatului - cea de achitare.

În condițiile în care motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt neputând fi cenzurate prin prezenta cale de atac, se constată că aceste motive nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile legale în materie.

Mai mult, prin recursul în casație declarat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care este incident atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, apărarea nu a adus critici concrete cu privire la neprevederea faptei de către lege, respectiv să indice care sunt faptele care nu sunt prevăzute de lege și pentru care inculpatul a fost condamnat, ci doar s-a susținut că faptele nu există întrucât nu au fost săvârșite de inculpat ori că nu există probe în cauză. În concluzie, așa cum s-a arătat, contrar susținerilor apărării, situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului A., astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., și, de asemenea, se constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 436 alin. (3) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului în casație declarat de recurentul inculpat D. împotriva Deciziei penale nr. 1152/A din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/30/2014.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, se var plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casație declarat de recurentul inculpat D. împotriva Deciziei penale nr. 1152/A din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/30/2014.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 360 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2016.