ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1172/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul B.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri materiale în cuantum provizoriu de 25.000 RON și daune morale în cuantum

de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5070/2006 în funcția de inspector școlar

general al Inspectoratului Școlar A., fiind eliberat din această funcție prin Ordinul

nr. 1558 din 20 iulie 2007, emis în urma obținerii, de către reclamant, a calificativului

„nesatisfăcător” la evaluarea efectuată de către o comisie de control.

Reclamantul a arătat că

a contestat ordinul privind eliberarea sa din funcție, acesta fiind anulat, definitiv

și irevocabil, de către instanța de judecată, dar pârâtul a repetat procedura de

control și destituire din motive disciplinare, ordinele emise în aceste condiții

fiind, la rândul lor, anulate, definitiv și irevocabil.

A susținut reclamantul

că, urmare a actelor instituției pârâte, a suferit prejudicii materiale și morale,

că starea sănătății sale s-a înrăutățit, iar imaginea sa publică a avut de suferit

din cauza articolelor denigratoare apărute în presa locală la sugestia angajaților

ministerului.

Prin sentința civilă

nr. 116/F-Cont din data de 28 mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis în cererea formulată de către reclamantul

B.I.G. și în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului la plata sumei de 19.161,11 RON, cu titlu de daune materiale și la

plata sumei de 500 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Reclamantul a fost numit

inspector școlar general al Inspectoratului Școlar. A. potrivit Ordinului nr.

5070 din 07 septembrie 2006, încheindu-se contractul de management educațional cu

o durată de 4 ani.

Prin adresa din 15

iunie 2007 pârâta i-a comunicat reclamantului acordarea calificativului „nesatisfăcător”,

calificativ rezultat în urma inspecției efectuate de comisia numită de pârâtă.

Prin sentința nr. 73/F/C

din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă cererea formulată

de reclamant și a fost dispusă suspendarea efectelor adresei din 15 iunie 2007 emisă

de pârâtă, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 268 din 24

ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 83/R.C

din 28 septembrie 2007 emisă de Curtea de Apel Pitești a fost admisă acțiunea formulată

de reclamant și anulat actul administrativ nr. 33126 din 15 iunie 2007 cu privire

la calificativul menționat anterior.

Prin Ordinul nr. 1558

din 20 iulie 2007 emis de pârât a fost dispusă suspendarea Ordinului nr. 5070 din

7 septembrie 2006 privind numirea reclamantului în funcția de inspector școlar general.

Prin sentința nr. 71/F-C

din 8 august 2006 a fost dispusă suspendarea Ordinului nr. 558/2007 până la soluționarea

pe fond a cauzei, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 72

din 10 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 39/F-C

din 12 martie 2008 emisă de Curtea de Apel Pitești a fost admisă cererea formulată

de B.I.G. și a fost anulat Ordinul nr. 1558 din 20 iulie 2007 emis de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, sentință rămasă definitivă prin

decizia nr. 3059 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Ordinul nr. 2465

din 23 octombrie 2007 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului B.I.G., cu destituirea

din funcția de inspector școlar general.

Prin sentința nr. 106/F-C

din 16 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești - a fost dispusă anularea Ordinului

nr. 2465 din 23 octombrie 2007 emisă de Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 270

din 21 ianuarie 2009, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Ordinul nr. 5539

din 01 octombrie 2008 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului a fost dispusă suspendarea reclamantului din funcția de inspector școlar

general.

Prin sentința nr. 145/F-C

din 22 octombrie 2008 emisă de Curtea de Apel Pitești a fost dispusă suspendarea

executării Ordinului nr. 5539/2008. Prin decizia nr. nr. 57/F-C din 11 martie 2009

a fost anulat ordinul nr. 5539 din 01 octombrie 2008, sentință rămasă definitivă

prin decizia nr. 4915 din 06 noiembrie 2009, emisă de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Reclamantul a fost coordonatorul

proiectului „Acces la educație pentru grupuri dezavantajate” finanțat Phare, cu

durata de 12 luni, proiect ce a fost admis a fi finanțat. Membrii comisiei au fost

remunerați pentru activitatea depusă.

În perioada în care i-a

fost încetată sau suspendată exercitarea funcției, reclamantul a obținut venituri

dintr-o altă sursă și i-au fost plătite indemnizații de incapacitate de muncă.

Curtea a mai reținut că,

potrivit declarației martorei audiate în cauză, destituirile reclamantului din funcție

i-au generat deteriorarea stării de sănătate, iar cele trei destituiri au fost mediatizate

în presă.

Față de această situație

de fapt, prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale

art. 998-999 C. civ., prima instanță a calculat prejudiciul produs, pe categorii

și luând în calcul și lipsirea de sumele cuvenite cu titlu de al treisprezecelea

salariu, suma rezultată, în cuantum, de 19.161,11 RON, reprezentând 4.986,71 RON

drepturi salariale; 5.568,07 RON drepturi salariale pe perioada în care reclamantul

s-a aflat în concediul medical, reprezentând diferența dintre salariul pe care trebuia

să-l primească în acele luni și indemnizația de incapacitate de muncă; 5.940 RON

drepturi din derularea programului „Acces la educație (…)”; 2.666,33 RON ca prejudiciu

rezultat din diferența între drepturile pe care trebuia să le încaseze din derularea

aceluiași program pe perioada concediului medical și indemnizația de incapacitate

de muncă.

Apreciind cu privire la

daunele morale, Curtea a considerat că pârâtul a avut un comportament abuziv, în

condițiile în care au fost anulate la intervale scurte de timp ordinele de destituire/suspendare

din funcție, comportament de natură a-i provoca suferințe morale reclamantului,

cu atât mai mult cu cât această succesiune de ordine ale ministerului a fost amplu

mediatizată în presă.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că în mod eronat a fost obligat la plata diferenței dintre

salariu și indemnizația primită în perioada concediului medical, în condițiile în

care Curtea a reținut, potrivit actelor medicale, că diagnosticul acestuia a fost

o boală obișnuită, iar, pe de altă parte, nu a fost dovedită legătura de cauzalitate

între actele emise de recurent și vătămările pretinse de reclamantul-intimat.

A mai criticat aprecierile

instanței de fond privind natura abuzivă a comportamentului său, arătând că nu a

făcut decât să-și exercite competențele legale, actele fiind motivate atât în drept

cât și în fapt și pe deplin întemeiate.

A susținut că este nelegală

obligarea sa la plata diferențelor între indemnizația de concediu medical și veniturile

pe care ar fi trebuit să le obțină reclamantul în perioada respectivă, în condițiile

în care, aflându-se în incapacitate de muncă, acesta nu ar fi putut obține alte

venituri.

Recurenta a mai susținut

că cererea reclamantului-intimat privind daunele morale este neîntemeiată și neprobată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de către recurent și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte constată

că reclamantul-intimat a învestit instanța de judecată cu o cerere formulată, în

esență, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care se referă la dreptul

persoanei vătămate de un act administrativ de a solicita despăgubiri pentru daunele

materiale și morale suferite, în condițiile în care acestea nu au fost solicitate

cu ocazia cererii privind anularea actului considerat vătămător.

Prezenta speță se încadrează

pe deplin în ipoteza sus-menționată, în condițiile în care reclamantul-intimat a

invocat anularea anterioară, pe cale judecătorească, a unor ordine prin care a fost

demis sau suspendat din funcție, ordine apreciate, de către instanța de judecată

prin deciziile respective, ca nelegale și emise cu exces de putere de către autoritatea

pârâtă.

Astfel, Înalta Curte nu

poate primi critica recurentului privind exercitarea atribuțiilor legale cu ocazia

emiterii ordinelor contestate, depășirea abuzivă a limitelor legalității fiind deja

reținută, anterior, irevocabil, de către instața de judecată (sentința civilă

nr. 73/F/C din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 268 din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

sentința nr. 83/R.C din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești; sentința

nr. 39/F-C din 12 martie 2008 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia

nr. 3059 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentința

nr. 106/F-C din 16 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 270 din 21 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

sentința nr. 57/F-C din 11 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă

prin decizia nr. 4915 din 06 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

De asemenea, nu se poate

nega că, urmare a emiterii actelor administrative sus-menționate, reclamantul-intimat

a suferit cel puțin un prejudiciu material ca urmare a lipsirii sale de veniturile

la care ar fi fost îndreptățit în situația în care și-ar fi exercitat funcția din

care a fost îndepărtat.

Acțiunile concertate și

succesive ale recurentei au avut tocmai scopul de a-l împiedica pe intimat să-și

exercite funcția deținută.

Înalta Curte constată

cuantumul prejudiciului astfel suferit ca fiind corect individualizat și calculat

de către instanța de fond atât în baza înscrisurilor depuse de către reclamantul-intimat,

cât și în baza raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză, concluziile

acestuia fiind reformulate ca urmare a obiecțiunilor părților.

Criticile recurentului

privind modul de calculare a despăgubirilor materiale sunt nefondate.

Astfel, deși intimatul-reclamant

s-a aflat în concediu medical pentru o parte a perioadei supusă examinării instanței,

codul „01- boală obișnuită” reprezintă doar codul indemnizației, fiind diferit de

codul diagnosticului (în speță 556 sau 651), care indică afecțiunea de care suferea,

în concret, acesta.

Iar, în condițiile în

care afecțiunea în baza căreia a fost acordat concediul medical s-a manifestat ca

efect al acțiunilor instituției pârâte, în mod corect a apreciat prima instanță

că se impune despăgubirea reclamantului pentru diferența de venit înregistrată urmare

a acestei situații.

Cât privește daunele morale,

înscrisurile depuse, precum și declarația martorului audiat în cauză sunt de natură

a contura în mod convingător un anumit grad de afectare a imaginii publice și reputației

reclamantului-intimat, în raport de care prejudiciul moral și evaluarea acestuia,

la o sumă modică, au fost corect și echitabil apreciate.

recurs

Pentru aceste considerente,

neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în baza dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

civile nr. 116/F-Cont a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.