ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2135/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2135/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

04 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 32186/3/2010, a fost menținută starea de arest, printre alții, și

pentru inculpatul M.L.

Prin

aceeași încheiere, au fost încuviințate cererile apărării cu privire la

probele solicitate și a fost

fixat ca termen pentru judecarea apelurilor la data de 25

mai 2011.

Pentru

a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 53 din 26 ianuarie 2011 pronunțata de Tribunalul

București, secția a II a penală,

în dosarul nr. 32186/3/2010

a fost condamnat inculpatul S.M., în temeiul disp. art. 26 C. pen. rap la art.

3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.

pen. rap la art. 76 alin. (1) lit. a)

C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare si 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de

art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a,

lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65

C. pen.; în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 3 ani

închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a),

teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp.

art. 65 C. pen.; conform art. 33 lit. a)

C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa

pedeapsa cea mai grea de 5 cinci ani

închisoare si 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1)

lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile

disp. art. 65 C. pen. cu aplic. art. 71 și art. 64

alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

A

fost condamnat inculpatul M.L. zis L. sau A. în temeiul disp. art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.

pen. rap la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare

si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit.

a),

teza a II-a, lit.

b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen.; în temeiul disp. art. 2 alin.

(1)

din Legea nr.

143/2000 la pedeapsa de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 71 C.

pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în

condițiile disp. art. 65 C.

pen. - conform art. 33 lit. a) C. pen. – art. 34 lit. b) C. pen.

inculpatul va executa pedeapsa

cea mai grea de 5 cinci ani închisoare si 3

trei ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71

C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a,

lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C.

pen. cu aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a),

teza a II-a, lit. b) C. pen.

În

temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat

inculpatul N.E.

la pedeapsa de 2 doi ani

închisoare si 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 alin.

(1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 C. pen.,

cu aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

Totodată,

prin sentință s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpaților.

In

fapt, s-a reținut, cu privire la inculpații S.M. și M.L. că

au înlesnit introducerea in țară

a cantității de 1901,4 grame cannabis si în data de

12 mai 2010 au vândut-o

investigatorului cu nume de cod „T.V." contra

sumei de 9800 Euro. Cu privire

la inculpatul N.E. s-a reținut ca in data de

12 mai 20101 a deținut fără drept cantitatea de

1901,4 grame cannabis, pe care

Ie-a dat inculpatului M.L. in incinta complexului Mall

Piaza.

Împotriva sentinței au

declarat apel Ministerul Public și cei trei inculpați.

Curtea

de apel, prin încheierea recurată, a constatat că inculpații au fost

arestați preventiv prin

încheierea din 13 mai 2010 a Tribunalului București, secția

a II a penală, fiind

îndeplinite cerințele art. 143 și fiind incident cazul prev. de art.

148 lit. f) C. proc. pen.

Verificând

actele și lucrările dosarului, curtea de apel, ca instanță de prim

control judiciar, a apreciat că

temeiurile care au determinat arestarea inculpaților

S.M. și M.L. se mențin, fiind

îndeplinită una din condițiile

alternative prev. de art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen. Astfel, probele

administrate

până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care

au fost trimiși

în judecată, fiind

îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.

De

asemenea, s-a apreciat că este incident și cazul prev. de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților fiind închisoarea

mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă

un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere

modalitatea de comitere a

faptelor, precum și cantitatea mare de droguri.

Față

de toate aceste aspecte, în final s-a apreciat că, cel puțin la acest

moment procesual, nu se

justifică luarea față de acești inculpați a unor măsuri

alternative la privarea de

libertate. Perioada arestării preventive, de circa 1 an, nu

a depășit o durată rezonabilă,

raportat la complexitatea cauzei și gravitatea

faptelor pentru care inculpații sunt cercetați.

Constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

5

alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen.

privind scopul

măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei sentințe de

condamnare, curtea de apel a

constatat legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpaților și a menținut starea de

arest preventiv a acestora. Având

în vedere aceste considerente, s-a apreciat, în final, că

nu sunt îndeplinite

condițiile

prev. de art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen. privind revocarea sau

înlocuirea

măsurii preventive.

Împotriva

acestei încheieri a curții de apel, inculpatul M.L. a

declarat prezentul recurs,

motivele fiind menționate în

partea introductivă a

deciziei.

Recursul

va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit

art. 300/2 cu referire la art. 160/b și art. 160/h C. proc. pen., în cursul

judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, dispune menținerea arestării preventive.

Verificând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel -

motivat - a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului

M.L.

deoarece, pe de o parte,

niciunul dintre temeiurile inițiale care

au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148

C. proc. pen.) și acestea

impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în

cauză a intervenit

o

hotărâre condamnatorie la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, hotărâre

care, chiar nedefinitivă fiind

ca urmare a apelării de către Ministerul Public și de

inculpați, este de natură să

justifice continuarea privării de libertate în condițiile

art. 5 paragraful 1 lit. a) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum

acesta a fost interpretat de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza

Wemhoff contra Germaniei.

În

raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul M.L. a

fost trimis în judecată, și condamnat în primă

instanță, dar mai ales a

împrejurărilor

concrete descrise în sentința instanței de fond (pag. 2-6 a sentinței),

corect instanța de apel a reținut că se impune

continuarea privării de libertate

(argumente

în fapt și în drept amplu prezentate la pag. 2-4 din încheierea

recurată). Se constată, de asemenea, că instanța

de prim control judiciar a

motivat

convingător îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru menținerea

stării

de arest (art. 143, art. 148 C. proc. pen.).

Înalta

Curte își însușește integral argumentele de fapt și de drept amplu

prezentate în pag. 2-4 ale

încheierii atacate, apreciind că nu se impune reluarea

acestora, și nici suplimentarea lor.

Argumentele

apărării pentru punerea în libertate a inculpatului {lipsa antecedentelor

penale și studiile superioare) nu sunt suficiente pentru a justifica

revocarea arestării, după

intervenirea unei soluții de condamnare la o pedeapsă

rezultantă de 5 ani închisoare.

De

altfel, Înalta Curte constată că toate aceste argumente ale apărării au fost

deja avute în vedere de prima instanță la individualizarea pedepselor, în

favoarea inculpatului fiind

reținute circumstanțe atenuante [art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen. - motivarea fiind regăsită la pag.6 a

sentinței atacate: lipsa

antecedentelor

penale, studiile superioare, recunoașterea parțială a faptelor si repetarea

acestora), împrejurări care au determinat reducerea semnificativă a

acestora sub minimul special al textului

incriminator al fiecărei fapte.

Cu

referire la durata măsurii preventive, Înalta Curte apreciază că se

impune delimitarea duratei

arestării prealabil trimiterii în judecată (arestare

provizorie în înțelesul

jurisprudenței CEDO) care are ca temei un mandat de arestare preventivă emis de

un judecător în cursul urmăririi penale, de durata

arestării postcondamnatorii,

privarea de libertate având ca

temei sentința

primei

instanțe de judecată prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa

de 5 ani închisoare.

Aceste

delimitări se impun a fi observate prin raportare la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, dar și la jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel,

în Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt prevăzute,

distinct, temeiuri ale privării

de libertate a persoanei.

Potrivit

art. 5 „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni

nu poate fi lipsit de

libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor

legale :

a.

dacă este deținut

legal pe baza condamnării pronunțate de un

tribunal competent

;

b.

dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri

legale pentru

nerespectarea unei hotărâri

pronunțate de un tribunal, conform legii, ori în

vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;

c.

dacă a fost arestat sau reținut în

vederea aducerii sale în fața

autorității

judiciare competente, atunci când există motive verosimile de

a se bănui

că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice

ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă

după săvârșirea acesteia;

Or, în prezent, așa

cum s-a menționat, a intervenit o hotărâre

condamnatorie

a inculpatului

M.L.

la pedeapsa închisorii de 5 ani,

hotărâre

pronunțată de către „un tribunal competent" care, chiar nedefinitivă fiind

ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea

privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff

contra Germaniei.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. l

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva încheierii din 04 mai

2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul

nr. 32186/3/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru

interpretul de limbă albaneză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 24 mai 2011.