ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1048/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

l. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în

judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 18 august 2009 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul CNSAS a solicitat

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate calitatea pârâtului D.A.

de lucrător al Securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin cererea din 14 iulie 2008, C.I.T. a solicitat CNSAS

să verifice, sub aspectul calității de lucrător al Securității, ofițerii sau subofițerii

care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. 1210589 (cotă

CNSAS), incluzându-l pe pârât.

Din cuprinsul notei de

constatare din 3 iunie 2009, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă

că pârâtul D.A. a avut gradul de locotenent la Serviciul a (1971), locotenent major

la Serviciul b (1974) și căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului

de Securitate al Municipiului București.

În această calitate, în

contextul urmăririi informative a unui fost „adept al mișcării legionare",

pârâtul a procedat la dirijarea rețelei informative pe lângă acesta.

Susține reclamantul că,

în accepțiunea Securității, prin măsura „dirijării" informatorilor se înțelegea

stabilirea sarcinilor pe care aceștia trebuiau să le îndeplinească (ce categorie

de informații se impuneau a fi obținute și prin ce modalitate), comunicarea acestor

sarcini către informator, preluarea propriu-zisă a notelor informative, selectarea

lor și în funcție de conținut, îndreptarea notelor către alți ofițeri sau structuri

ale Securității. Urmare acestui fapt, se realiza încălcarea propriu-zisă a dreptului

la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, precum și a dreptului la viață

privată, în momentul în care sursele Securității pătrundeau, conform instructajului

primit, în intimitatea persoanei urmărite, oferind informații despre opiniile, concepțiile,

convingerile și relațiile acesteia.

În acest sens, reclamantul

face referire la rezoluția pârâtului de pe Notele Informative furnizate de sursa

„P. " în activitatea de urmărire menționată anterior.

Totodată, reclamantul

a susținut că pârâtul, în calitatea sa de angajat al Securității, în contextul urmăririi

informative a unei persoane semnalată cu „injurii grave și comentarii tendențioase

la adresa conducerii superioare de partid și de stat", a elaborat planul de

măsuri informativ - operative aplicabile, structurat după cum urmează:

- „investigații complexe

asupra lui P.D. pentru a stabili cum este cunoscut la domiciliu, ce relații are

în imobil, dacă este vizitat și de cine anume"; - dirijarea rețelei informative:

"încadrarea informativă a lui P.D. la locul de muncă, se vor stabili relațiile

din cadrul obiectivului, legăturile din exterior și locurile în care se întâlnește

și discută cu acestea";

- interceptarea convorbirilor

telefonice;

- clarificarea „problemelor

privind intențiile de plecare din țară ale lui P.D. și modalitatea în care vrea

să acționeze în acest scop"; „pe baza datelor existente la Serviciul Pașapoarte,

prin investigații și pe linie informativă, se vor obține date privitoare la soția

și fiul obiectivului aflați în străinătate, relațiile dintre ei, modul de ținere

a legăturii, în scopul desprinderii datelor ce prezintă interes operativ";

- măsuri de filaj.

Reclamantul a mai arătat

că, rezultă din probatoriul depus că măsurile informativ-operativ au fost puse în

aplicare astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 1382 din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului CNSAS și a constatat calitatea

de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul D.A.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerațiuni.

Având în vedere că pârâtul

a avut gradul de locotenent la Serviciul a (1971), locotenent major la Serviciul

b (1974) și căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate

al Municipiului București, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind „calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității

sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în

perioada 1945 - 1989".

Din probatoriul administrat,

instanța a reținut că pârâtul a aprobat și întocmit mai multe note, rapoarte și

planuri de măsuri, rezultând astfel că acesta a desfășurat activități prin care

a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța a avut în vedere

notele întocmite de pârât în privința numitului C.T. prin care a consemnat date

despre acesta, respectiv persoanele cu care se întâlnea, concepțiile, afirmațiile,

cererile și acțiunile persoanei respective în legătură cu serviciul, precum și consemnarea

cuprinsă într-o notă în sensul că „există un ajutor reciproc între cei care au concepție

reacționară sau au fost condamnați politici".

A reținut instanța că

pârâtul a consemnat cu privire la numitul Z.D. că este „dintr-o familie de moșieri,

de origine macedoneană cu concepție reacționară" și care „sprijină foști condamnați

politici", precum și informații referitoare la familie, legături cu străini,

relații în legătură cu serviciul în ceea ce îl privește pe numitul V.G. arhitect.

Instanța a avut în vedere

că pârâtul a întocmit un plan de măsuri în privința numitului P.D. pentru că „a

adus injurii grave și a făcut comentarii tendențioase la adresa conducerii superioare

de partid și de stat", iar măsurile cuprinse în plan vizau stabilirea poziției

politice a obiectivului, stabilirea legăturilor, preocupărilor, legăturile din țară

și exterior, relațiile de la domiciliu și vizite primite, relațiile la locul de

muncă. Măsurile cuprinse în plan au constat în interceptarea convorbirilor telefonice

și punerea în filaj, iar planul a fost pus în aplicare conform notelor din

dosarul de fond.

A mai reținut instanța

că pârâtul a aprobat un alt plan de măsuri în privința numitului M.T., plan care

a avut drept scop stabilirea concepțiilor politice ale obiectivului, organizarea

și participarea la anumite întruniri, iar acest plan a fost dus la îndeplinire conform

celor consemnate în notele din dosarul de fond.

În raport cu dispozițiile

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a concluzionat că, prin dispunerea

măsurilor susmenționate, pârâtul a îngrădit și a încălcat în privința persoanelor

vizate, dreptul la libertatea de exprimare și a opiniilor și dreptul la secretul

convorbirilor telefonice prevăzute de art. 28, art. 33 din Constituția României

în vigoare la acel moment, precum și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17

din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și de art. 12 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar, cu privire la numitul P.D., dreptul

la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul internațional privind drepturile

civile și politice.

Prima

instanță a apreciat că

nu pot fi primite susținerile pârâtului în sensul că a acționat în baza îndatoririlor

de serviciu, obligatorii pentru orice angajat deoarece, din punctul de vedere al

definiției legale a lucrătorului Securității, nu are relevanță decât calitatea persoanei

de ofițer sau subofițer al Securității sau Miliției cu atribuții pe linie de Securitate

perioada 1945 - 1989 și desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau

îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

De asemenea, Curtea de

apel a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea pârâtului nici dispozițiile

art. 29 din Constituția României din 1965, deoarece acestea afectează până la anulare

dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, iar acest text din Constituția

României, în vigoare la acea dată, nu poate justifica încălcarea dreptului la viață

privată și nici pe cel la libera circulație.

În fine, instanța de fond

a respins și susținerile pârâtului referitoare la faptul că nicio persoană nu a

fost lezată sau nu a suferit prejudicii, reținând că O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează

stabilirea calității de lucrător al Securității de existența altor prejudicii în

afara încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

De asemenea, instanța

a apreciat că nu se poate reține existența niciunei cauze care exclude caracterul

ilicit al faptei deoarece O.U.G. nr. 24/2008 nu reglementează aspecte ce țin de

stabilirea și atragerea răspunderii pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii,

astfel că nu prezintă relevanță împrejurarea că activitățile, prin care au fost

suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului au fost sau

nu justificate de îndeplinirea unor atribuții de serviciu sau de ordinul superiorului.

pârât

Împotriva sentinței civile

nr. 1382 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâtul D.A.

Invocând ca motiv de nelegalitate

al hotărârii primei instanțe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant

a susținut că sentința a fost dată cu greșita aplicare a legii, în principal în

considerarea următoarelor critici dezvoltate prin motivele de recurs:

- în mod eronat a reținut

judecătorul fondului că recurentul-pârât a desfășurat activități prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în calitatea sa de

ofițer/subofițer de informații în cadrul Securității, în condițiile în care nu a

făcut decât să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, care nici măcar nu erau

contrare legii în vigoare la acel moment.

- faptul că recurentul-pârât

întocmea note, rapoarte și planuri de măsuri, în cadrul atribuțiilor de serviciu

ce-i reveneau, nu este o dovadă clară că a suprimat sau că a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului;

- nu sunt astfel incidente

prevederile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care deținerea

calității de angajat al Ministerului Administrației și Internelor, cu atribuții

pe linie informativă nu atrage în mod automat și cealaltă condiție necesar a fi

îndeplinită pentru a se putea reține în cauză calitatea de lucrător al Securității;

- în fine, nicio persoană

nu a fost lezată și nu au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale

omului și persoanele menționate în cererea introductivă nu au suferit prejudicii

ca urmare a activității specifice a organelor de miliție/poliție, fără a le fi fost

afectată viața socială, numele sau viața de familie.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate

prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

C.

proc. civ. care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima

instanță.

Actele și lucrările dosarului

atestă că recurentul-pârât a avut gradul de locotenent la serviciu a (1971), locotenent

major la Serviciul b (1974) și căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului

de Securitate al Municipiului București și în această calitate, în contextul urmăririi

informative a diferitelor persoane, a aprobat și întocmit note, rapoarte și planuri

de măsuri, realizând ceea ce în accepțiunea securității din acea perioadă se numea

„dirijarea rețelei informative”.

Înalta Curte apreciază

că nu pot fi primite criticile recurentului întrucât, raportat la cuprinsul actelor

depuse la dosar, prima instanță a realizat o corectă interpretare a prevederilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări, prin

Legea nr. 293/2008, constatând calitatea pârâtului de „lucrător al Securității”.

Stabilind că în perioada

1945-1989 recurentul a avut, necontestat de altfel, calitatea de „ofițer sub subofițer

al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate”, prima instanță

a reținut, printr-o amplă și riguroasă argumentare și îndeplinirea celei de-a doua

condiții impuse de textul de lege arătat și anume „desfășurarea de activități prin

care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Contrar celor susținute

prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, în acord și cu cele menționate

în considerentele sentinței atacate, că înscrisurile depuse la dosar demonstrează

că activitățile și măsurile întreprinse de recurent au presupus și generat grave

imixtiuni în viața privată a celor urmăriți, după cum rezultă și din expunerea rezumativă

a conținutului hotărârii, fiind astfel în mod evident depășite atribuțiunile de

serviciu, chiar și pentru epoca istorică respectivă.

Așa fiind, participarea

recurentului la activitatea serviciilor de informații s-a realizat în condițiile

încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute prin legile

în vigoare la acea dată.

În fine este de subliniat

și faptul că hotărârea atacată cuprinde ample referiri și la apărările pârâtului-recurent

ca și la motivele pentru care acestea nu au putut fi reținute, îmbrățișate și de

instanța de control judiciar.

Față de toate cele învederate

și apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.A. împotriva sentinței civile nr. 1382 din 17 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.