ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14 august 2009,

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a

solicitat să se constate calitatea pârâtului B.M. de lucrător al securității.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că pârâtul a avut gradul de locotenent major și maior în

cadrul Direcției a III-a a Securității municipiului București, calitate în care

a dispus supravegherea unei persoane, legionar, fost condamnat, grațiat în 1964

și prin activitatea desfășurată a încălcat dreptul la libera exprimare, dreptul

la viață privată și dreptul la liberă circulație.

Prin sentința civilă

nr. 1.183 din 9 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea și s-a

constatat calitatea pârâtului B.M. de lucrător al securității.

Hotărând astfel,

instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, deoarece pârâtul a avut gradele de

locotenent major în cadrul Direcției a III-a (1966, 1967), maior (1977) și

respectiv, locotenent colonel, șef de colectiv în cadrul Securității

municipiului București (1984).

În această calitate,

pârâtul a dirijat rețeaua informativă, prin stabilirea sarcinilor pentru

informatorii din dosarul vizând supravegherea unei persoane, legionar, fost

condamnat, semnalat cu legături suspecte cu elemente legionare.

Conform mențiunilor

din dosarele informative, măsurile operative aprobate de pârât au fost puse în

aplicare, astfel că activitățile desfășurate au fost de natură a suprima

drepturi recunoscute și garantate de legislația în vigoare, cum sunt dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la viața privată și

dreptul la liberă circulație.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâtul B.M. și a solicitat ca, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată

hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca întemeiată.

Recurentul a susținut

că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind

reluate susținerile din acțiune, dar fără a se arăta faptele de încălcare a

drepturilor fundamentale ale omului sau modalitatea prin care au fost vătămate

aceste drepturi. Recurentul a arătat că din acest motiv i-a fost prejudiciat

dreptul la apărare, deoarece nu i-au fost cunoscute argumentele reținute de

instanța de fond.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că au fost greșit interpretate prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) O.G.

nr. 24/2008, deoarece notele informative privind persoanele de apartenență

legionară au fost întocmite în cadrul sarcinilor de serviciu, iar furnizarea de

date și informații despre persoane care prezintă interes operativ nu este de

natură să încalce drepturi sau libertăți ale cetățeanului.

Recurentul a

învederat că, în virtutea rolului activ, instanța de fond avea datoria să

cerceteze justețea și legalitatea fiecărei măsuri luate în timpul carierei de

ofițer de informații, fără a se rezuma la materialele depuse de intimatul-reclamant,

menite să pună într-o postură negativă persoanele acuzate.

Analizând actele și

lucrările din dosar, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Hotărârea instanței

de fond a fost motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Contrar criticilor

formulate în primul motiv de recurs, sentința pronunțată în cauză prezintă

situația de fapt stabilită de instanța de fond prin analizarea tuturor probelor

administrate și temeiurile juridice, în baza cărora a fost admisă cererea de

chemare în judecată.

În consecință,

argumentele de fapt și de drept expuse în hotărârea atacată au corespondent în

actele și lucrările dosarului și constituie motivarea dată soluției de admitere

a acțiunii, astfel că recurentul-pârât nu a fost lipsit de posibilitatea de a

formula apărări și de a exercita drepturile procesuale prevăzute de lege.

Recurentul a criticat

de asemenea neîntemeiat interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Conform acestei

reglementări, prin lucrător al securității se înțelege orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al securității sau al miliției cu

atribuții pe linie de securitate , inclusiv ofițer acoperit , în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul a avut

gradele de locotenent major în cadrul Direcției a III-a, maior și locotenent

colonel, șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului București și în

calitate de ofițer de informații a întocmit note informative prin care s-a adus

atingere dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor,

dreptului la viață privată și dreptului la liberă circulație.

Din înscrisurile

depuse la dosar rezultă informațiile concrete furnizate și persoanele vizate de

acestea, iar recurentul-pârât nu a contestat probele respective și nici nu a

solicitat administrarea de dovezi pentru a combate susținerile din acțiune.

Activitatea

recurentului de ofițer de informații s-a desfășurat până în anul 1984, astfel

că este lipsită de relevanță susținerea acestuia că multe din notele sale

informative au fost anterioare reglementărilor interne sau internaționale

referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, exprimate sau

îngrădite prin conținutul informațiilor furnizate.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 1183 din 9 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

martie

2011

.