ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2688/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2688/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2010, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se

constate calitatea pârâtului A.V. de lucrător al securității, în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În motivarea acțiunii, s-a arătat

că, potrivit Notei de constatare din 4 noiembrie 2009, pârâtul A.V. a avut gradul

de colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului

București, Serviciul 110 și în scopul realizării unui control informativ

eficient a dispus realizarea mai multor măsuri informativ - operative asupra unei

persoane lucrată prin dosar de urmărire informativă pentru manifestări ostile

la adresa orânduirii socialiste, printre care s-au aflat și următoarele:

- instruirea și dirijarea rețelei informative

pe lângă persoana urmărită pentru a cunoaște intențiile și preocupările

persoanei urmărite;

- continuarea măsurilor de

contactare periodică a urmăritului, atât la domiciliul acestuia, cât și la

sediul organelor de miliție, pentru a-l influența pozitiv, dar și pentru a-l

descuraja;

- interceptarea corespondenței în

scopul prevenirii introducerii în țară sau în exterior a unor materiale cu

conținut ostil;

- în cooperare cu unitatea specială

– profil de filaj au fost întreprinse măsuri de identificare a vizitatorilor,

precum și a preocupărilor și manifestărilor obiectivului la domiciliu.

De asemenea, s-a arătat că, pârâtul

a procedat la avertizarea unei persoane urmărită pentru că, aflându-se în

anturajul unui fost legionar, a comentat ostil evenimentele politice și sociale

la zi și a propus ca persoana avertizată să fie semnalată la Direcția a II-a în

scopul continuării controlului informativ.

2.Hotărârea instanței de fond.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1779

din 7 martie 2011, prin care a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului

A.V. de lucrător al securității.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata caitatea pârâtului de lucrător

al securității, în sensul definit prin lege, de orice persoană care, având

calitatea de ofițer sau de subofițer al securității sau miliției, cu atribuții

pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a

desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Referitor la prima condiție impusă

de textul de lege susmenționat și anume, calitatea de ofițer al securității,

s-a avut în vedere că pârâtul a fost angajat al fostei securități, cu gradul de

colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului

București, Serviciul 110.

Referitor la cea de-a doua condiție impusă

de același text de lege, respectiv să fi desfășurat activități prin care a

suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, s-a

avut în vedere că, în calitatea deținută, pârâtul a dispus măsuri de urmărire

în scopul realizării unui control informativ eficient al unei persoane aflată

în atenția organelor de securitate, întrucât fusese condamnată la 8 ani de

închisoare pentru că a activat într-o organizație subversivă legionară,

urmărită prin dosar de supraveghere informativă, ca urmare a manifestărilor

ostile la adresa orânduirii socialiste, semnalată că ascultă și comentează

știrile transmise de postul Europa Liberă, fiind anchetată informativ de

organele de securitate.

În acest scop, pârâtul a întocmit

Nota de analiză în care a dispus măsuri informativ – operative și a desfășurat activități

similare în privința unei alte persoane, titular al dosarului (cota) nr. 1203,

fost urmărit prin dosarul de supraveghere informativă pentru intenții de

evaziune și relații cu persoane străine, fiind avertizat că se afla în

anturajul unui fost legionar condamnat și fiind semnalat la Direcția a II- a

pentru continuarea controlului informativ asupra sa.

Prin astfel de activități, care au

vizat persoane determinate, instanța de fond a considerat că pârâtul a

desfășurat activități prin care a considerat că pârâtul a desfășurat activități

prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

precum: dreptul la secretul corespondenței, dreptul la viață privată și dreptul

la libertatea de exprimare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs pârâtul A.V., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității.

Recurentul a invocat ca temei

juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică,

fiind pronunțată fără temei legal ori cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Recurentul a considerat că în mod

greșit a fost admisă acțiunea formulată împotriva sa, deși nu erau îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 și de art. 18 din

Regulamentul de organizare și de funcționare a Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității pentru constatarea calității sale de lucrător

al securității.

Referitor la măsurile întreprinse, recurentul

a susținut că în mod greșit au fost considerate nelegale, contrare

regulamentelor și statutelor militare în vigoare, ceea ce este rezultatul unei

interpretări greșite a cadrului legislativ, respectiv Constituția României,

tratatele și pactele internaționale la care România a aderat.

Față de specificul activității

serviciilor de informații, s-a arătat că ordinele scrise ale ministerului de

interne erau strict secrete și confidențiale, fără publicitate.

Concluzia instanței de fond privind desfășurarea

de activități prin care au fost suprimate sau îngrădite dreptul la secretul

corespondenței, dreptul la viața privată și dreptul la libertatea de exprimare,

a fost criticată, cu motivarea că, interceptarea comunicațiilor unor persoane constituie

un mijloc specific al muncii de informații folosit de toate serviciile secrete

din lume.

În perioada comunistă, recurentul a

arătat că activitățile de interceptare a comunicațiilor nu erau supuse

autorizării unui organ judiciar, fiind aprobate în regimul ierarhiei

administrative specifice instituției, cu respectarea actelor normative care

reglementau la acea vreme activitatea organelor de securitate.

În acest sens, au fost invocate

Instrucțiunile nr. 00190/1987, care la art. 6 enumerau între mijloacele specifice

ale activității informative și controlul asupra unor canale de legătură interne

sau externe care pot fi folosite în scopuri ostile, care se referă în principal

la corespondență.

Recurentul a precizat că,

modalitățile concrete și condițiile în care se putea apela la folosirea acestor

mijloace specifice erau reglementate prin ordine interne, iar măsurile de

interceptare a corespondenței se realizau în baza unor protocoale de colaborare

încheiate între Ministerul de Interne/Departamentul Securității Statului/Ministerul

Telecomunicațiilor și Poșta Română.

Referitor la încălcarea dreptului la

viață privată prin culegerea de informații din mediul personal, s-a arătat că a

fost neglijat faptul că sursele umane de culegere a informațiilor reprezintă

mijloace de bază pentru activitatea de informații și folosirea lor era riguros

reglementată de ordinele interne de muncă.

În ceea ce privește încălcarea

dreptului la libertatea de exprimare, s-a învederat că instanța de fond a neglijat

legislația comunistă, care limita exercitarea acestui drept, prin încriminarea

propagandei cu caracter fascist și a propagandei împotriva orânduirii

socialiste (art. 166 C. pen.), a propagandei antinaționaliste (art. 317 C. pen.)

și a propagandei pentru război (art. 245 C. pen.).

Astfel, s-a precizat că, din reglementarea

în art. 166 C. pen. a faptei de a face propagandă sau de a întreprinde orice

acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste sau din care ar rezulta un

pericol pentru securitatea statului, rezultă că nu era vizată simpla exprimare

de opinii, ci întreprinderea de acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste

sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, care puteau fi

contracarate prin măsuri specifice de prevenire și nu prin tragere la

răspundere penală.

Din acest motiv, s-a apreciat că în mod

eronat a considerat prima instanță că pentru măsurile tehnico – operative

dispuse era necesar ca persoanele să fi fost urmărite penal, neglijând că, prin

intermediul activității desfășurate în cadrul fostelor servicii de informații

se luau măsuri de prevenire a faptelor penale, pentru prezervarea și promovarea

interesului național.

Recurentul a mai arătat că

activitatea sa a avut caracter militar, fiind suspusă ordinelor și regulamentelor

militare, bazată pe depunerea unui jurământ și desfășurată într-o instituție

structurată pe o ierarhie bine delimitată și bazată pe acte de comandă,

nesupuse jurisdicției de contencios administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

relevante.

Instanța de fond a soluționat corect

cauza, constatând calitatea recurentului - pârât A.V. de lucrător al

securității față de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Conform acestei prevederi legale,

lucrător al securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau

de subofițer al securității ori al miliției cu atribuții pe linie de

securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Îndeplinirea primei condiții

prevăzută de această reglementare nu a fost contestată de către recurentul –

pârât, care prin funcțiile ocupate și activitățile desfășurate face parte din

categoria persoanelor vizate de definiția legală pentru lucrător al

securității, în sensul actului normativ privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea securității.

Astfel, se reține că, în perioada de

referință a O.U.G. nr. 24/2008, recurentul – pârât a avut gradul de colonel și

funcția de șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului București,

Serviciul 110.

Față de gradele și funcțiile deținut

de recurentul – reclamant în cadrul securității până la anul 1989 și de

măsurile informativ – operative dispuse de acesta, conform documentelor indicate

în nota de constare din 4 noiembrie 2009, instanța de fond a constatat de

asemenea întemeiat ca fiind dovedită și cea de-a doua condiție prevăzută de art.

2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al

securității și anume, desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau

îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Apărările recurentului – pârât

privind caracterul regulamentar al măsurilor dispuse în baza statutelor și

ordinelor militare, fără afectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, au fost corect respinse de prima instanță cu motivarea că, activitățile

desfășurate în acest cadru nu au fost limitate de siguranța statului, fiind

îndreptate împotriva persoanelor supravegheate operativ.

Din acest motiv, se constată că au

fost neîntemeiat reiterate în recurs toate aceste apărări, inclusiv cele

referitoare la caracterul preventiv al măsurilor dispuse și la întregul cadru

legislativ în vigoare în perioada desfășurării activității în cadrul organelor de

securitate, calificate corect de prima instanță ca fiind lipsite de relevanță

în raport cu soluția adoptată de legiuitor în textul de lege invocat ca temei juridic

al acțiunii în constatare formulată de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității.

În consecință, nu se poate reține că

instanța de fond nu a analizat apărările recurentului – pârât cu privire la circumstanțele

concrete în care au fost restrânse drepturi și libertăți fundamentale prin

măsuri considerate de interes pentru securitatea statului, dar toate aceste aspecte

nu constituie cauze de natură să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008.

Aceeași concluzie se impune și în

ceea ce privește susținerea recurentului că activitatea sa a avut caracter militar,

întrucât calitatea de lucrător al securității a fost definită prin O.U.G. nr. 24/2008

în raport cu activitatea concret desfășurată și deci, indiferent dacă aceasta

s-a realizat în regim militar.

Este nefondată și susținerea din

recurs privind exceptarea militarilor de la aplicarea O.U.G. nr. 24/2008,

întrucât acest act normativ care constituie temeiul juridic al cauzei nu

prevede derogări în acest sens și nu înlătură controlul instanței de contencios

administrativ pentru categoria de persoane din care face parte și recurentul –

pârât.

2.Soluția instanței de recurs și

temeiul juridic al acesteia.

Pentru considerentele care au fost

expuse, constând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.V.,

împotriva Sentinței civile nr. 1779 din 7 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 mai 2012.