ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2688/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2010, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtului A.V. de lucrător al securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, potrivit Notei de constatare din 4 noiembrie 2009, pârâtul A.V.

a avut gradul de colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul 110 și în scopul realizării unui control informativ eficient a dispus realizarea mai multor măsuri informativ - operative asupra unei persoane lucrată prin dosar de urmărire informativă pentru manifestări ostile la adresa orânduirii socialiste, printre care s-au aflat și următoarele: - instruirea și dirijarea rețelei informative pe lângă persoana urmărită pentru a cunoaște intențiile și preocupările persoanei urmărite; - continuarea măsurilor de contactare periodică a urmăritului, atât la domiciliul acestuia, cât și la sediul organelor de miliție, pentru a-l influența pozitiv, dar și pentru a-l descuraja; - interceptarea corespondenței în scopul prevenirii introducerii în țară sau în exterior a unor materiale cu conținut ostil; - în cooperare cu unitatea specială – profil de filaj au fost întreprinse măsuri de identificare a vizitatorilor, precum și a preocupărilor și manifestărilor obiectivului la domiciliu.

De asemenea, s-a arătat că, pârâtul a procedat la avertizarea unei persoane urmărită pentru că, aflându-se în anturajul unui fost legionar, a comentat ostil evenimentele politice și sociale la zi și a propus ca persoana avertizată să fie semnalată la Direcția a II-a în scopul continuării controlului informativ. 2.Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1779 din 7 martie 2011, prin care a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului A.V. de lucrător al securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata caitatea pârâtului de lucrător al securității, în sensul definit prin lege, de orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al securității sau miliției, cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Referitor la prima condiție impusă de textul de lege susmenționat și anume, calitatea de ofițer al securității, s-a avut în vedere că pârâtul a fost angajat al fostei securități, cu gradul de colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul 110. Referitor la cea de-a doua condiție impusă de același text de lege, respectiv să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, s-a avut în vedere că, în calitatea deținută, pârâtul a dispus măsuri de urmărire în scopul realizării unui control informativ eficient al unei persoane aflată în atenția organelor de securitate, întrucât fusese condamnată la 8 ani de închisoare pentru că a activat într-o organizație subversivă legionară, urmărită prin dosar de supraveghere informativă, ca urmare a manifestărilor ostile la adresa orânduirii socialiste, semnalată că ascultă și comentează știrile transmise de postul Europa Liberă, fiind anchetată informativ de organele de securitate.

În acest scop, pârâtul a întocmit Nota de analiză în care a dispus măsuri informativ – operative și a desfășurat activități similare în privința unei alte persoane, titular al dosarului (cota) nr. 1203, fost urmărit prin dosarul de supraveghere informativă pentru intenții de evaziune și relații cu persoane străine, fiind avertizat că se afla în anturajul unui fost legionar condamnat și fiind semnalat la Direcția a II- a pentru continuarea controlului informativ asupra sa. Prin astfel de activități, care au vizat persoane determinate, instanța de fond a considerat că pârâtul a desfășurat activități prin care a considerat că pârâtul a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum: dreptul la secretul corespondenței, dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul A.V., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Recurentul a invocat ca temei juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată fără temei legal ori cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurentul a considerat că în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată împotriva sa, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 și de art. 18 din Regulamentul de organizare și de funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru constatarea calității sale de lucrător al securității.

Referitor la măsurile întreprinse, recurentul a susținut că în mod greșit au fost considerate nelegale, contrare regulamentelor și statutelor militare în vigoare, ceea ce este rezultatul unei interpretări greșite a cadrului legislativ, respectiv Constituția României, tratatele și pactele internaționale la care România a aderat. Față de specificul activității serviciilor de informații, s-a arătat că ordinele scrise ale ministerului de interne erau strict secrete și confidențiale, fără publicitate. Concluzia instanței de fond privind desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau îngrădite dreptul la secretul corespondenței, dreptul la viața privată și dreptul la libertatea de exprimare, a fost criticată, cu motivarea că, interceptarea comunicațiilor unor persoane constituie un mijloc specific al muncii de informații folosit de toate serviciile secrete din lume.

În perioada comunistă, recurentul a arătat că activitățile de interceptare a comunicațiilor nu erau supuse autorizării unui organ judiciar, fiind aprobate în regimul ierarhiei administrative specifice instituției, cu respectarea actelor normative care reglementau la acea vreme activitatea organelor de securitate. În acest sens, au fost invocate Instrucțiunile nr. 00190/1987, care la art. 6 enumerau între mijloacele specifice ale activității informative și controlul asupra unor canale de legătură interne sau externe care pot fi folosite în scopuri ostile, care se referă în principal la corespondență.

Recurentul a precizat că, modalitățile concrete și condițiile în care se putea apela la folosirea acestor mijloace specifice erau reglementate prin ordine interne, iar măsurile de interceptare a corespondenței se realizau în baza unor protocoale de colaborare încheiate între Ministerul de Interne/Departamentul Securității Statului/Ministerul Telecomunicațiilor și Poșta Română. Referitor la încălcarea dreptului la viață privată prin culegerea de informații din mediul personal, s-a arătat că a fost neglijat faptul că sursele umane de culegere a informațiilor reprezintă mijloace de bază pentru activitatea de informații și folosirea lor era riguros reglementată de ordinele interne de muncă.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la libertatea de exprimare, s-a învederat că instanța de fond a neglijat legislația comunistă, care limita exercitarea acestui drept, prin încriminarea propagandei cu caracter fascist și a propagandei împotriva orânduirii socialiste (art. 166 C. pen.), a propagandei antinaționaliste (art. 317 C. pen.) și a propagandei pentru război (art. 245 C. pen.). Astfel, s-a precizat că, din reglementarea în art. 166 C. pen. a faptei de a face propagandă sau de a întreprinde orice acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, rezultă că nu era vizată simpla exprimare de opinii, ci întreprinderea de acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, care puteau fi contracarate prin măsuri specifice de prevenire și nu prin tragere la răspundere penală.

Din acest motiv, s-a apreciat că în mod eronat a considerat prima instanță că pentru măsurile tehnico – operative dispuse era necesar ca persoanele să fi fost urmărite penal, neglijând că, prin intermediul activității desfășurate în cadrul fostelor servicii de informații se luau măsuri de prevenire a faptelor penale, pentru prezervarea și promovarea interesului național. Recurentul a mai arătat că activitatea sa a avut caracter militar, fiind suspusă ordinelor și regulamentelor militare, bazată pe depunerea unui jurământ și desfășurată într-o instituție structurată pe o ierarhie bine delimitată și bazată pe acte de comandă, nesupuse jurisdicției de contencios administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Instanța de fond a soluționat corect cauza, constatând calitatea recurentului - pârât A.V. de lucrător al securității față de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, aprobată prin Legea nr. 293/2008. Conform acestei prevederi legale, lucrător al securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al securității ori al miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Îndeplinirea primei condiții prevăzută de această reglementare nu a fost contestată de către recurentul – pârât, care prin funcțiile ocupate și activitățile desfășurate face parte din categoria persoanelor vizate de definiția legală pentru lucrător al securității, în sensul actului normativ privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității. Astfel, se reține că, în perioada de referință a O.U.G. nr. 24/2008, recurentul – pârât a avut gradul de colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul 110. Față de gradele și funcțiile deținut de recurentul – reclamant în cadrul securității până la anul 1989 și de măsurile informativ – operative dispuse de acesta, conform documentelor indicate în nota de constare din 4 noiembrie 2009, instanța de fond a constatat de asemenea întemeiat ca fiind dovedită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al securității și anume, desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Apărările recurentului – pârât privind caracterul regulamentar al măsurilor dispuse în baza statutelor și ordinelor militare, fără afectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, au fost corect respinse de prima instanță cu motivarea că, activitățile desfășurate în acest cadru nu au fost limitate de siguranța statului, fiind îndreptate împotriva persoanelor supravegheate operativ.

Din acest motiv, se constată că au fost neîntemeiat reiterate în recurs toate aceste apărări, inclusiv cele referitoare la caracterul preventiv al măsurilor dispuse și la întregul cadru legislativ în vigoare în perioada desfășurării activității în cadrul organelor de securitate, calificate corect de prima instanță ca fiind lipsite de relevanță în raport cu soluția adoptată de legiuitor în textul de lege invocat ca temei juridic al acțiunii în constatare formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În consecință, nu se poate reține că instanța de fond nu a analizat apărările recurentului – pârât cu privire la circumstanțele concrete în care au fost restrânse drepturi și libertăți fundamentale prin măsuri considerate de interes pentru securitatea statului, dar toate aceste aspecte nu constituie cauze de natură să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește susținerea recurentului că activitatea sa a avut caracter militar, întrucât calitatea de lucrător al securității a fost definită prin O.U.G. nr. 24/2008 în raport cu activitatea concret desfășurată și deci, indiferent dacă aceasta s-a realizat în regim militar. Este nefondată și susținerea din recurs privind exceptarea militarilor de la aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, întrucât acest act normativ care constituie temeiul juridic al cauzei nu prevede derogări în acest sens și nu înlătură controlul instanței de contencios administrativ pentru categoria de persoane din care face parte și recurentul – pârât. 2.Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia.

Pentru considerentele care au fost expuse, constând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V., împotriva Sentinței civile nr. 1779 din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.