ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1311/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 8

februarie 2010 reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român

prin M.F.P. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate caracterul

politic al măsurii administrative luate împotriva sa și să fie obligat pârâtul

la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Caraș Severin, secția civilă prin sentința

civilă nr. 631 din 13 aprilie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamant și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 180.000 euro cu

titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul a fost condamnat la

trei ani închisoarea corecțională și la doi ani interdicție corecțională pentru

huliganism politic și defăimare a persoanelor care desfășurau activitate

obștească și de stat în baza art. 578

6

C. pen., prin sentința penală

nr. 1 din 3 ianuarie 1961, dosar nr. 1187/1960 al T.P.R.B., regiunea Timișoara.

S-a reținut că în

perioada detenției a fost bătut și torturat periodic, iar măsura arestării lui

a afectat toată familia, ducând la mari prejudicii, fiind urmăriți și

defăimați. Lipsirea de libertate la care a fost supus a produs consecințe în

planul vieții private și pe plan profesional, inclusiv după momentul

eliberării, fiindu-le afectate viața de familie imaginea și sursele de venit,

singura compensație oferită de Statul Român fiind pensia primită conform

Decretului - Lege nr. 118/1990, în cuantum de 335 lei.

Prima instanță a

apreciat că reclamantului i-a fost știrbit dreptul personal nepatrimonial la

libertate, precum și atributele ce țin de relații sociale, respectiv onoare și

reputație, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5

pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Raportat la atingerea

adusă mai multor drepturi fundamentale și având în vedere ansamblul

consecințelor negative ale prejudiciului tribunalul a apreciat că o

indemnizație echitabilă pentru perioada de un an și 8 luni de detenție o

reprezintă suma de 180.000 euro.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. criticând soluția

atât din punct de vedere al reținerii unei situații de fapt eronate cât și pe

cuantumul despăgubirilor acordate.

Pârâtul a susținut că

reclamantul nu a făcut dovada că hotărârea penală prin care a fost condamnat a

fost desființată, anulată sau casată; că nu s-a ținut cont de faptul că este

beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990. Totodată, a arătat că suma de

180.000 euro reprezentând despăgubiri morale reprezintă o îmbogățire fără just

temei, fiind nejustificată deoarece include o doză mare de aproximare și

subiectivism.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 300/ A din 21 februarie 2011 a admis

apelul pârâtului și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, ca motiv de ordine publică, incidența în cauză a

declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de

vedere al constituționalității acestui text de lege cât și cel al

compatibilității lui cu dispozițiile C.E.D.O.

Curtea a reținut că,

la data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare reclamantul nu

deținea un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 C.E.D.O.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul V.I.

Principala critică a

vizat faptul că instanța de apel nu putea să aplice retroactiv decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010.

Recurentul susține că

aplicarea deciziei Curții Constituționale și cauzelor introduse anterior

pronunțării sale ar însemna crearea unor situații diferite, discriminatorii,

pentru persoanele care sunt îndreptățite la despăgubiri pentru condamnările

politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o

hotărâre definitivă și irevocabilă, în temeiul unei legi care era

constituțională la data cererii introductive.

Totodată, a dezvoltat

argumente în susținerea îndreptățirii sale la beneficiul acordat de

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile referitoare

la prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic la care a

fost supus în perioada comunistă, prin care reclamantul tinde să demonstreze

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față

de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului

juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

așa cum a reținut instanța de apel.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamantul este sau nu

îndreptățit la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi

aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Prin decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie

2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a

stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimonial persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea

unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of.,

Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat

anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în

vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui

temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Față de dezlegarea

cuprinsă în decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii

recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii

și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă

principiul neretroactivității legii.

Aplicarea

dispozițiilor art. 329-330 alin. (7) C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea

principiului egalității părților în fața justiției deoarece, prin pronunțarea

unei decizii în interesul legii, se asigură interpretarea și aplicarea unitară

a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui

tratament juridic egal al părților.

Prin urmare, în mod

legal curtea de apel a făcut aplicarea, în cauză, a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, criticile în acest sens nefiind fondate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte reține că decizia recurată a fost dată cu aplicarea

corectă a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 astfel că, nefiind

întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul V.I. împotriva deciziei nr. 300/ A

din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.