ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7585/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 24 iunie

2010, reclamantul B.C. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul

Român, prin M.F.P. - să constate caracterul politic al condamnării autorului

său B.G. și să oblige pârâtul la plata sumei de 219.000 euro, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este fiul lui B.G. care, în intervalul 21 noiembrie

1942 - 11 iulie 1948 a fost deținut ca prizonier de război în lagărul nr. 74

situat în fostul U.R.S.S., iar în toată această perioadă nu a putut comunica cu

familia sa, căreia de asemenea i s-au creat grave prejudicii morale.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin Sentința nr. 438 din 13

septembrie 2010, a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în

judecată formulată de pârât și în consecință a respins acțiunea, ca

inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a

reținut în esență că cererea nu poate intra sub incidența de reglementare a

Legii nr. 221/2009 în condițiile în care

"

starea de prizonierat

"

a autorului reclamantului

a fost rezultatul unei acțiuni militare, iar nu politice, în sensul legii

speciale de reparație.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, care, prin Decizia nr. 394 din 17 noiembrie 2010, a

respins ca nefondat apelul reclamantului reținând în esență că autorul acestuia

nu a suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, pentru a

se putea acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral creat în acest mod.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal reclamantul B.G.C. care, fără a indica temeiul pe

care-și fundamentează calea extraordinară de atac, susține în esență că

instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, în sensul că acestea nu s-ar aplica și persoanelor

deportate în străinătate ori constituite în prizonieri de război.

Or, mai arată recurentul, pentru a nu încălca

principiul conform căruia

"

unde legea nu distinge, nimeni nu trebuie să

o facă

"

, instanța trebuia să

includă și aceste persoane în categoria celor îndreptățiți la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite.

Mai mult, se arată, petitul principal de

acțiune viza constatarea caracterului politic al

"

condamnării

"

autorului reclamantului,

ca urmare directă și nemijlocită a constituirii sale ca prizonier de război în

perioada 21 noiembrie 1942 - 10 iulie 1948, perioadă circumscrisă celei vizate

de Legea nr. 221/2009.

Se constată că aceste

critici, așa cum au fost formulate de recurent, pot fi încadrate în temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în partea care vizează pronunțarea

unei hotărâri ca urmare a aplicării greșite a legii, urmând a fi analizate în

consecință.

Recursul se privește

însă ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

În susținerea

demersului judiciar promovat la 24 iunie 2010, reclamantul B.G.C., a arătat că

tatăl său, B.G., a fost prizonier de război în U.R.S.S., în perioada 21

noiembrie 1942 - 11 iulie 1948, susținere dovedită cu înscrisurile depuse în

cauză.

Situația autorului

reclamantului nu se circumscrie însă domeniului de aplicare al Legii nr.

221/2009.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, obiect de

reglementare al legii îl constituie doar persoanele care au suferit condamnări

politice ori care au făcut obiectul unor măsuri administrative în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, măsuri cu caracter politic luate de regimul

totalitar.

Astfel, existența în

paralel cu Legea nr. 221/2009 a unor alte acte normative cu caracter

reparatoriu, în planul prejudiciilor morale suferite de persoanele persecutate

de regimul totalitar, opresiv, nu implică o suprapunere a sferei de

reglementare a acestor acte normative.

În această privință,

cum se poate lesne observa din chiar titlul Decretului-lege nr. 118/1990,

voința legiuitorului a fost clar exprimată în a se stabili acordarea unor

drepturi atât persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la data de 6 martie 1945 cât și a celor deportate în

străinătate ori constituite în prizonieri.

Aceste prevederi,

referitoare la ultimele două categorii de persoane, nu au mai fost însă reluate

în cuprinsul Legii nr. 221/2009, consecința aplicării principiului ubi lex non

distinguit, nec nos distinguere debemus constând în aceea că, persoanele făcând

parte din categoriile care nu au mai fost vizate de legiuitor, nu intră în

sfera de reglementare a legii.

Ca atare, starea de

prizonierat în care s-a aflat autorul reclamantului în perioada indicată, nu

poate fi interpretată ca fiind consecința unei opresiuni politice a fostului

regim comunist ci rezultatul unor acțiuni militare, de război, care exced

exigențelor și condițiilor strict reglementate de Legea nr. 221/2009.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimatul - pârât Statul Român, prin M.F.P..

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G.C. împotriva Deciziei nr. 394

din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.