ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 133/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26 ianuarie 2010 reclamanta C.A.G. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de tatăl ei - T.G. - după data de 23 august 1944, pentru perioada de prizonierat a acestuia în Rusia. Prin sentința civilă nr. 331 din 11 martie 2010 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă, reținând că, starea de prizonierat invocată de reclamantă cu privire la care solicită obligarea pârâtului la despăgubiri civile nu se încadrează în prevederile legii speciale, deoarece prizonieratul nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, iar legea se referă numai la condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 care definește măsurile cu caracter politic, iar intenția legiuitorului nu a fost aceea de a se acorda daune morale numai persoanelor condamnate politic, ci de a completa cadrul legislativ pentru repararea nedreptăților comise de regimul comunist. Prin decizia civilă nr. 659/ A din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, reținând că măsurile abuzive pentru care reclamanta solicită despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 nu se circumscriu domeniului de aplicare al acestui act normativ.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C.A.G., arătând că, contrar aprecierilor instanțelor anterioare, măsurile administrative luate împotriva autorului său, T.G., privind prizonieratul și internarea într-un lagăr de muncă, timp de 1 ani și 6 luni (7 luni calculate de la data de 6 martie 1945) au un caracter politic, așa cum acesta este clar definit prin art. 3 din Legea nr. 221/2009 și cum rezultă din prevederile Decretului-lege 118 din 1990, modificat și completat, act normativ la care Legea nr. 221/2009 face trimitere prin prevederile sale din art. 5. Reclamanta a mai arătat că, pe lângă măsurile administrative cu caracter politic expres prevăzute de lege sau prin Decretul-lege nr. 118/1990, O.U.G.

214/1999, sunt măsuri administrative cu caracter politic și acele măsuri prin care a fost atins scopul prevăzut în art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999. Prejudiciul moral cauzat constă în încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin măsurile luate de Statul Român față de autorul său, T.G., drepturi si libertăți consacrate prin tratate și convenții internaționale, precum și de legislația tuturor statelor democratice, în contextul în care acesta nu a săvârșit nicio faptă nelegală sau de orice natură să atragă constituirea sa în prizonier și internarea lui într-un lagăr de muncă, fiind soldat în Armata Română.

Reclamanta a mai arătat că pe toată durata internării în lagărul de muncă de la Donbas, tatăl său a fost supus unei uriașe presiuni de natură fizică si psihică, fiindu-i încălcate dreptul de a comunica cu restul familiei, dreptul la hrană, lumină, apă și asistență medicală, iar dreptul la onoare și reputația îi este încălcat până la data punerii în aplicare a hotărârii judecătorești irevocabile ce se va pronunța în prezenta cauză. Reclamanta a făcut ample referiri la documente normative internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pe care le-a invocat în susținerea recursului. Recursul formulat este nefondat.

Astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecat și potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond, autorul reclamantei a fost prizonier de război în Rusia, în urma celui de-al doilea război mondial, iar prin acțiunea promovată reclamanta tinde la repararea prejudiciului moral încercat de acesta pentru perioada de după 23 august 1944. Situația dedusă judecății nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a intenționat acordarea anumitor reparații pentru condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Fără a nega traumele prizonieratului pe care l-a suportat autorul recurentei reclamante, Înalta Curte constată că Legea nr. 221/2009 nu și-a propus repararea și a acestui tip de prejudiciu, măsurile reparatorii reglementate prin actul normativ de referință privind repararea consecințelor condamnărilor cu caracter politic și a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada comunistă, respectiv, după instaurarea regimului comunist, 6 martie 1945, și până la 22 decembrie 1989. În consecință, legea nu a avut în vedere decât cauze ale prejudiciilor imputabile direct și nemijlocit regimului comunist,

iar nu regimului anterior sau situațiilor determinate de război chiar dacă acestea au avut consecințe și ulterior, derulându-se și după 6 martie 1945. Dat fiind că situația de fapt a cauzei nu se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, este lipsită de relevanță cele stabilite prin Deciziile 1358, 1360/2010 ale Curții Constituționale ca și cele dezlegate prin Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.A.G., împotriva deciziei nr. 659/ A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.