ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 133/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la

data de 26 ianuarie 2010 reclamanta C.A.G. a solicitat, în contradictoriu cu

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata

sumei de 50.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de

tatăl ei - T.G. - după data de 23 august 1944, pentru perioada de prizonierat a

acestuia în Rusia.

Prin sentința civilă nr. 331 din 11

martie 2010 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins cererea

reclamantei, ca inadmisibilă, reținând că, starea de prizonierat invocată de

reclamantă cu privire la care solicită obligarea pârâtului la despăgubiri

civile nu se încadrează în prevederile legii speciale, deoarece prizonieratul

nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, iar legea se referă numai la

condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3)

din Legea nr. 221/2009 care definește măsurile cu caracter politic, iar intenția

legiuitorului nu a fost aceea de a se acorda daune morale numai persoanelor

condamnate politic, ci de a completa cadrul legislativ pentru repararea

nedreptăților comise de regimul comunist.

Prin decizia civilă nr. 659/ A din 5

noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul reclamantei, reținând că măsurile abuzive pentru care

reclamanta solicită despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 nu se circumscriu

domeniului de aplicare al acestui act normativ.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta C.A.G., arătând că, contrar aprecierilor instanțelor

anterioare, măsurile administrative luate împotriva autorului său, T.G.,

privind prizonieratul și internarea într-un lagăr de muncă, timp de 1 ani și 6

luni (7 luni calculate de la data de 6 martie 1945) au un caracter politic, așa

cum acesta este clar definit prin art. 3 din Legea nr. 221/2009 și cum rezultă

din prevederile Decretului-lege 118 din 1990, modificat și completat, act

normativ la care Legea nr. 221/2009 face trimitere prin prevederile sale din art.

5.

Reclamanta a mai arătat că, pe lângă

măsurile administrative cu caracter politic expres prevăzute de lege sau prin

Decretul-lege nr. 118/1990, O.U.G. 214/1999, sunt măsuri administrative cu

caracter politic și acele măsuri prin care a fost atins scopul prevăzut în art.

2 din O.U.G. nr. 214/1999.

Prejudiciul moral cauzat constă în

încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin

măsurile luate de Statul Român față de autorul său, T.G., drepturi si libertăți

consacrate prin tratate și convenții internaționale, precum și de legislația

tuturor statelor democratice, în contextul în care acesta nu a săvârșit nicio

faptă nelegală sau de orice natură să atragă constituirea sa în prizonier și

internarea lui într-un lagăr de muncă, fiind soldat în Armata Română.

Reclamanta a mai arătat că pe toată

durata internării în lagărul de muncă de la Donbas, tatăl său a fost supus unei

uriașe presiuni de natură fizică si psihică, fiindu-i încălcate dreptul de a

comunica cu restul familiei, dreptul la hrană, lumină, apă și asistență

medicală, iar dreptul la onoare și reputația îi este încălcat până la data

punerii în aplicare a hotărârii judecătorești irevocabile ce se va pronunța în

prezenta cauză.

Reclamanta a făcut ample referiri la

documente normative internaționale în materia drepturilor fundamentale ale

omului, pe care le-a invocat în susținerea recursului.

Recursul formulat este nefondat.

Astfel cum reiese din cuprinsul

cererii de chemare în judecat și potrivit situației de fapt reținute de instanțele

de fond, autorul reclamantei a fost prizonier de război în Rusia, în urma celui

de-al doilea război mondial, iar prin acțiunea promovată reclamanta tinde la

repararea prejudiciului moral încercat de acesta pentru perioada de după 23

august 1944.

Situația dedusă judecății nu intră

în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, act normativ prin care

legiuitorul a intenționat acordarea anumitor reparații pentru condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Fără a nega traumele prizonieratului

pe care l-a suportat autorul recurentei reclamante, Înalta Curte constată că

Legea nr. 221/2009 nu și-a propus repararea și a acestui tip de prejudiciu,

măsurile reparatorii reglementate prin actul normativ de referință privind

repararea consecințelor condamnărilor cu caracter politic și a măsurilor

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada comunistă, respectiv,

după instaurarea regimului comunist, 6 martie 1945, și până la 22 decembrie

1989.

În consecință, legea nu a avut în

vedere decât cauze ale prejudiciilor imputabile direct și nemijlocit regimului

comunist, iar nu regimului anterior sau situațiilor determinate de război chiar

dacă acestea au avut consecințe și ulterior, derulându-se și după 6 martie

1945.

Dat fiind că situația de fapt a

cauzei nu se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, este

lipsită de relevanță cele stabilite prin Deciziile 1358, 1360/2010 ale Curții

Constituționale ca și cele dezlegate prin Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.A.G., împotriva deciziei nr. 659/ A din 5 noiembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 13 ianuarie 2012.