ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7584/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la 3 mai 2010, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în RON la data plății pentru prejudiciul moral suferit de defunctul B.P. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Sentința penală nr. 657 din 19 decembrie 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova, tatăl său B.P. a fost condamnat la 23 de ani de temniță grea și 10 ani degradare civilă, confiscarea întregii averi personale și cheltuieli judiciare de 600 RON plătite statului pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen.; că autorul său B.P.

a executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, 7 luni și 4 zile; că privarea sa de libertate a avut consecințe deosebit de nefaste după eliberarea din închisoare, fiindu-i afectată imaginea, reputația și viața de familie, limitate sursele de venit. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin Sentința civilă nr. 253 din 31 mai 2010, Tribunalul Mehedinți a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârât Statul Român, reprezentat prin M.F.P.; a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să achite reclamantului suma de 275.000 euro sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. în ziua plății, și a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 429 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul B.I. și, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. Mehedinți, reținând, în esență, următoarele: Potrivit art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel . Sentința apelată a fost comunicată pârâtului Statul Român, prin M.F.P., la data de 21 iunie 2010, iar apelul a fost declarat la data de 8 iulie 2010, după expirarea termenului legal imperativ prevăzut de lege. Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

S-a conchis, că excepția tardivității apelului pârâtului este fondată, și, potrivit art. 296 C. proc. civ., apelul declarat a fost respins ca atare. În ceea ce privește apelul reclamantului, s-a constatat că acesta a promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. Deși la data soluționării apelului de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional nu a expirat, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului dispozițiile legale își încetează efectele.

În condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Asupra caracterului și obligativității unor astfel de decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor, și anume de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României.

Mai mult, în situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăși termenul de 45 zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare. S-a conchis, că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele: În mod eronat, instanța de apel a respins ca tardiv apelul declarat ce Statul Român, reprezentat prin M.F.P. împotriva Sentinței civile nr. 253 din 31 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, întrucât apelul a fost promovat în termen, așa cum rezulta din Borderoul din 07 iulie 2010 - pentru obiectele de corespondență cu indicația " Recomandat " prezentate în serie, borderou care conține data poștei, 07 iulie 2010, în raport de care calea de atac a apelului a fost exercitată în termenul legal de către pârât. Potrivit art. 104 C. proc. civilă " actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui " . S-a conchis, că apelul promovat de Statul Român, reprezentat prin M.F.P., este declarat în termen.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată următoarele: Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În speță, pârâtului i-a fost comunicată sentința civilă pronunțată în primă instanță la 21 iunie 2010, iar apelul declarat de acesta a fost trimis prin poștă, la 07 iulie 2010, potrivit Borderoului, pentru obiectele de corespondență cu indicația " Recomandat " prezentate în scris, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul recurs, respectiv ștampila pusă de oficiul poștal pe borderoul de expediție.

Potrivit art. 104 C. proc. civ., " actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la Oficiul poștal înainte de împlinirea lui " . Termenul de 15 zile pentru declararea apelului se socotește pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., iar, în speță, acesta a început să curgă de la 21 iunie 2010 și s-a împlinit la 07 iulie 2010, dată la care apelul a fost predat recomandat la oficiul poștal. Prin urmare, se constată că pârâtul a declarat apelul în termen. De aceea, instanța de apel, cu încălcarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., nelegal a reținut că pârâtul nu a exercitat calea de atac a apelului în termenul legal, fiind astfel decăzut din dreptul de a exercita această cale de atac și a dispus respingerea acestuia ca tardiv, fără a se pronunța pe fondul apelului.

Pentru considerentele expuse, instanța, constatând că greșit instanța de apel, cu încălcarea art. 104 coroborat cu art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca tardiv apelul declarat de Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mehedinți, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de acesta, va casa în parte decizia recurată, în ceea ce privește respingerea ca tardiv a apelului declarat de pârât și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârât aceleiași instanțe. Se vor păstra dispozițiile deciziei privind respingerea apelului declarat de reclamantul B.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mehedinți împotriva Deciziei nr. 429 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează în parte, în ceea ce privește respingerea, ca tardiv, a apelului declarat de pârât. Trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mehedinți aceleiași instanțe. Păstrează dispozițiile deciziei privind respingerea apelului declarat de reclamantul B.I.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.