ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5534/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe la 5 martie 2010 reclamanții D.E., D.C., P.D.E. și R.T.R. au solicitat obligarea Statului Român prin M.F.P. la 5 milioane de euro, cu titlu de despăgubiri morale, actualizate cu indicele de inflație la efectuarea plății. În motivarea acțiunii au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului D.T. zis P. care prin sentința nr. 307 din 1952 pronunțată de Tribunalul Militar București a fost condamnat la 10 ani temniță grea pentru infr. prev. de art. 209 alin. (3) C. pen., de uneltire contra ordinii sociale, fiind arestat la 15 august 1952 și eliberat la 8 decembrie 1962 executând integral pedeapsa la diverse penitenciare din țară conform biletului de eliberare depus la dosar.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu au făcut dovada întrunirii condițiilor criteriilor obiective de estimare a prejudiciului moral și că li s-a acordat o indemnizație lunară în baza Decretului – Lege nr. 118/1990. Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 244 din 21 mai 2010, a admis în parte acțiunea privind pe reclamanții D.E., domiciliată Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți, D.C., P.D.E., domiciliați în Drobeta Turnu Severin, și R.T.R.,domiciliată în Drobeta Turnu Severin, și pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. A obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că autorul reclamanților a fost condamnat politic la o pedeapsă de 10 ani pe care a executat-o în întregime. Cum executarea pedepsei a provocat familiei prejudicii de natură morală, aceștia sunt îndreptățiți a solicita Statului Român daune pentru prejudiciul suferit pe care instanța l-a apreciat la suma de 500.000 lei. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Mehedinți pentru Ministerul Finanțelor solicitând desființarea sentinței atacate cu respingerea pe fond a cererii reclamanților, sau în subsidiar diminuarea cuantumului daunelor acordate. S-a susținut că reclamanții nu pot solicita daune morale pentru suferința autorului lor și că oricum aceste daune sunt mult prea mari față de prejudiciul moral efectiv suferit.

Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 304 din 12 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul M.F.P., a schimbat în parte sentința în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor apreciat la plafonul de 5.000 euro. În considerentele hotărârii s-a reținut că, defunctul D.T., soțul respectiv tatăl reclamanților, a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani temniță grea pentru comiterea infracțiunii de uneltire împotriva ordinii sociale. Condamnarea la pedeapsa de 10 ani este așadar o condamnare exclusiv politică, iar condamnatul a executat efectiv pedeapsa de 10 ani cu privare de libertate. Conform art. 1 Decretul nr. 221/2010, familia condamnatului politic decedat are dreptul la compensații materiale pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării abuzive a soțului, respectiv tatălui reclamanților.

În atare situație admiterea acțiunii formulate de reclamanți este corectă, iar obligarea statului la plata daunelor morale este perfect legală. Între timp însă, a apărut O.U.G. nr. 62/2010 care plafonează cuantumul acestor despăgubiri și se aplică tuturor proceselor în curs de judecare. Se impune așadar, aplicarea dispozițiilor actului normativ arătat, admiterea în consecință a apelului, modificarea în parte a sentinței de fond în sensul reducerii despăgubirilor la suma de 5.000 euro. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1. Reclamanții critică hotărârea numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor arătând că soluția pronunțată de instanța de apel de diminuare a cuantumului despăgubirilor este nelegală având în vedere rațiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009 și anume de a se acorda despăgubiri integrale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. În cazul analizat la acordarea despăgubirilor instanța de apel a neglijat faptul că autorul lor a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni cu caracter politic. Acordarea unei despăgubiri în cuantum de 5000 euro nu acoperă prejudiciul suferit. 2. Pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mehedinți critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- Cuantumul daunelor morale acordate sunt nedovedite. S-a apreciat greșit că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 despăgubirile acordate pentru prejudiciul moral suferit din condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic au fost plafonate la 5.000 euro pentru descendenții de gradul I, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 modificată suma în cuantum de 10.000 euro se acordă doar pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic iar în conformitate cu art. 5 lit. a) pct. 2 descendenților de gradul I se acordă suma în cuantum de până la 5.000 euro și că această sumă se acordă pentru toți descendenții. - Referitor la cheltuielile de judecată s-a susținut că instanța de apel diminuând cuantumul daunelor morale acordate era ținută să diminueze și cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta de instanța fondului.

- Daunele morale acordate sunt prea mari fiind stabilite fără a se lua în calcul criteriile obiective ce stau la baza stabilirii cuantumului daunelor morale prevăzute de Legea nr. 221/2009 modificată. - S-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului care nu a depus diligențele necesare pentru a evita situația în care pot fi promovate mai multe acțiuni având ca obiect același drept. Recurenții nu au depus întâmpinare. Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed. Recurenții-reclamanți critică hotărârea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate arătând că acestea au fost nelegal diminuate la suma de 5.000 euro.

Recurentul-pârât prin criticile formulate, invocând tot dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și susține că, la stabilirea cuantumului daunelor morale nu s-a dat eficiență criteriilor obiective, suma de 5.000 euro acordată fiind prea mare, că, la soluționarea cauzei s-a încălcat rolul activ al judecătorului precum și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ce privesc plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere criticile de nelegalitate formulate de toți recurenții este cert că, permit să se răspundă printr-o singură analiză. 1. Motivul de recurs ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate. În primul rând, sub aspectul îndreptățirii reclamanților de a primi despăgubiri morale, ambele instanțe au statuat corect că, fiind vorba de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen.

combinat cu art. 157 C. pen. (delictul de uneltire contra ordinii sociale), aceasta constituie de drept condamnare cu caracter politic, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, intrând astfel, sub incidența măsurilor reparatorii ale acestui act normativ. Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acesteia, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”.

Rezultă din acest text de lege că reclamanții în calitate de soție și respectiv descendenți de gradul I ai defunctului, care a fost condamnat la zece ani de închisoare, sunt îndreptățiți și sub aspectul calității procesuale active să solicite și să primească despăgubiri morale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 221/2009. În privința cuantumului despăgubirilor morale, criticile au fost formulate prin ambele recursuri, susținându-se deopotrivă, valoarea insuficientă a acestora - conform recurenților-reclamanți și respectiv, întinderea nejustificat de mare a acestor daune, prin criticile pârâtului.

Pe acest aspect, Înalta Curte, urmează să constate că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani și ca atare, prejudiciul este ușor de determinat, drepturile nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat bănește, având în vedere că ele vizează drepturi ale personalității umane (dreptul la viață, la integritate fizică, la onoare și demnitate). Atunci când este vorba de prejudicii morale, acestea nu pot fi reparate strict, prin echivalentul lor în bani întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii. Fiind vorba de o astfel de dificultate în comensurarea prejudiciului moral, dată fiind natura valorilor nesocotite, în același timp, în acord și cu jurisprudența instanței de contencios european rezultă că reparația trebuie să fie una echitabilă.

Aceasta înseamnă că, pe de o parte, ea nu se poate constitui un temei al îmbogățirii - întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care trebuie să se producă în primul rând, pe plan afectiv și moral, iar constatarea caracterului politic al condamnării este în sine o recunoaștere a condiției morale a reclamanților (moștenitori ai autorului care a fost condamnat pentru, delictul de uneltire contra ordinii sociale). Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere, astfel cum s-a menționat, natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care, strâns legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să fie însă exagerate, pentru că ele vin să asigure nu o reparație materială, ci o compensație morală pentru o suferință morală.

Asigurând un echilibru între cele două repere menționate anterior, care trebuie să fundamenteze operațiunea jurisdicțională de stabilire a prejudiciului invocat, dând o satisfacție justă și echitabilă Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra cuantumului daunelor morale și cu mențiunea că pedeapsa de zece ani de închisoare de „temniță grea”cum susțin recurenții, a fost executată de autorul acestora D.T. 2. Motivul de recurs care se referă la invocarea principiului rolului activ al judecătorului. Rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt, conform dispozițiilor art. 129 - 130 C. proc. civ., este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Pornirea procesului civil este dreptul părții, instanța neputând, în nicio situație, să adauge alte capete de cerere, în afara celor cu care a fost sesizată, asemenea cazuri fiind sancționate de normele de drept procesual civil, astfel de hotărâri fiind supuse casării. Ca urmare susținerile recurentului pârât în sensul că, încălcând rolul activ, instanța nu a depus diligențe pentru a evita situația în care pot fi promovate mai multe acțiuni având ca obiect solicitarea aceluiași drept, sunt nefondate, având în vedere că în speța supusă analizei, nu au existat în acest sens nici indicii și nici cereri formulate de părți pentru a constitui obiect de cercetare pentru judecători. Or, având în vedere dispozițiile art. 129 C. proc.

civ. judecătorii nu puteau adăuga demersului judiciar și alte capete de cerere. 3. Motivul de recurs ce privește încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Cheltuieli de judecată reprezintă ansamblu sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală. Potrivit art. 274 C. proc. civ. „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Având în vedere dispozițiile textului de lege enunțat trebuie subliniat că la instanța fondului, pârâtul a avut calitatea de parte căzută în pretenții care a fost obligată către reclamanți, la plata sumei de 500.000 euro și la 500 lei cheltuieli de judecată.

Pârâtul nemulțumit de soluția pronunțată a uzat de calea de atac a apelului prin intermediul căruia a adus critici numai cu privire la fondul cauzei. Or, potrivit textului de lege mai sus arătat cheltuielile de judecată se acordă la cerere, și prin urmare tot la cerere pot fi diminuate prin critici aduse, în speță, în calea de atac a apelului. Cum, recurentul pârât, critica referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a formulat-o pentru prima dată în calea de atac a recursului, înseamnă că s-a achiesat la soluția primei instanțe și nu mai poate omisoo medio – peste calea de atac a apelului s-o deducă judecății recursului. Așadar în raport de considerentele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.E., D.C., P.D.E. și R.T.R. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Mehedinți împotriva Deciziei nr. 304 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.