ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5534/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5534/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la 5

martie 2010 reclamanții D.E., D.C., P.D.E. și R.T.R. au solicitat obligarea Statului

Român prin M.F.P. la 5 milioane de euro, cu titlu de despăgubiri morale,

actualizate cu indicele de inflație la efectuarea plății.

În motivarea acțiunii

au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului D.T. zis P. care prin

sentința nr. 307 din 1952 pronunțată de Tribunalul Militar București a fost

condamnat la 10 ani temniță grea pentru infr. prev. de art. 209 alin. (3) C. pen.,

de uneltire contra ordinii sociale, fiind arestat la 15 august 1952 și eliberat

la 8 decembrie 1962 executând integral pedeapsa la diverse penitenciare din

țară conform biletului de eliberare depus la dosar.

Pârâtul a formulat întâmpinare

solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu au făcut dovada întrunirii

condițiilor criteriilor obiective de estimare a prejudiciului moral și că li

s-a acordat o indemnizație lunară în baza Decretului – Lege nr. 118/1990.

Tribunalul Mehedinți prin

sentința civilă nr. 244 din 21 mai 2010, a admis în parte acțiunea privind pe reclamanții D.E., domiciliată Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți, D.C., P.D.E.,

domiciliați în Drobeta Turnu Severin, și R.T.R.,domiciliată în Drobeta Turnu Severin,

și pe pârâtul Statul Român prin M.F.P.

A obligat pârâtul la

plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății cu titlu

de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Din motivarea acestei

hotărâri se poate reține că autorul reclamanților a fost condamnat politic la o

pedeapsă de 10 ani pe care a executat-o în întregime.

Cum executarea

pedepsei a provocat familiei prejudicii de natură morală, aceștia sunt

îndreptățiți a solicita Statului Român daune pentru prejudiciul suferit pe care

instanța l-a apreciat la suma de 500.000 lei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Mehedinți pentru Ministerul Finanțelor

solicitând desființarea sentinței atacate cu respingerea pe fond a cererii

reclamanților, sau în subsidiar diminuarea cuantumului daunelor acordate.

S-a susținut că

reclamanții nu pot solicita daune morale pentru suferința autorului lor și că

oricum aceste daune sunt mult prea mari față de prejudiciul moral efectiv

suferit.

Curtea de Apel

Craiova prin Decizia nr. 304 din 12 octombrie 2010 a admis apelul declarat de

pârâtul M.F.P., a schimbat în parte sentința în sensul că a redus cuantumul

despăgubirilor apreciat la plafonul de 5.000 euro.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că, defunctul D.T., soțul respectiv tatăl reclamanților,

a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani temniță grea pentru comiterea

infracțiunii de uneltire împotriva ordinii sociale.

Condamnarea la

pedeapsa de 10 ani este așadar o condamnare exclusiv politică, iar condamnatul

a executat efectiv pedeapsa de 10 ani cu privare de libertate.

Conform art. 1

Decretul nr. 221/2010, familia condamnatului politic decedat are dreptul la

compensații materiale pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării

abuzive a soțului, respectiv tatălui reclamanților.

În atare situație

admiterea acțiunii formulate de reclamanți este corectă, iar obligarea statului

la plata daunelor morale este perfect legală. Între timp însă, a apărut O.U.G. nr.

62/2010 care plafonează cuantumul acestor despăgubiri și se aplică tuturor proceselor

în curs de judecare.

Se impune așadar,

aplicarea dispozițiilor actului normativ arătat, admiterea în consecință a

apelului, modificarea în parte a sentinței de fond în sensul reducerii

despăgubirilor la suma de 5.000 euro.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

critică hotărârea numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor arătând că

soluția pronunțată de instanța de apel de diminuare a cuantumului despăgubirilor

este nelegală având în vedere rațiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009

și anume de a se acorda despăgubiri integrale pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare. În cazul analizat la acordarea despăgubirilor instanța de apel a

neglijat faptul că autorul lor a fost condamnat la zece ani de închisoare

pentru săvârșirea unei infracțiuni cu caracter politic. Acordarea unei

despăgubiri în cuantum de 5000 euro nu acoperă prejudiciul suferit.

prin D.G.F.P. Mehedinți critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- Cuantumul daunelor

morale acordate sunt nedovedite.

S-a apreciat greșit

că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 despăgubirile acordate

pentru prejudiciul moral suferit din condamnări politice sau măsuri

administrative cu caracter politic au fost plafonate la 5.000 euro pentru

descendenții de gradul I, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. a)

pct. 1 din Legea nr. 221/2009 modificată suma în cuantum de 10.000 euro se

acordă doar pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic iar

în conformitate cu art. 5 lit. a) pct. 2 descendenților de gradul I se acordă

suma în cuantum de până la 5.000 euro și că această sumă se acordă pentru toți

descendenții.

- Referitor la

cheltuielile de judecată s-a susținut că instanța de apel diminuând cuantumul

daunelor morale acordate era ținută să diminueze și cuantumul cheltuielilor de

judecată la care a fost obligată pârâta de instanța fondului.

- Daunele morale

acordate sunt prea mari fiind stabilite fără a se lua în calcul criteriile

obiective ce stau la baza stabilirii cuantumului daunelor morale prevăzute de

Legea nr. 221/2009 modificată.

- S-a încălcat

principiul rolului activ al judecătorului care nu a depus diligențele necesare

pentru a evita situația în care pot fi promovate mai multe acțiuni având ca

obiect același drept.

Recurenții nu au

depus întâmpinare.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate

recursurile în considerentele celor ce succed.

Recurenții-reclamanți

critică hotărârea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate

arătând că acestea au fost nelegal diminuate la suma de 5.000 euro.

Recurentul-pârât prin

criticile formulate, invocând tot dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

și susține că, la stabilirea cuantumului daunelor morale nu s-a dat eficiență

criteriilor obiective, suma de 5.000 euro acordată fiind prea mare, că, la

soluționarea cauzei s-a încălcat rolul activ al judecătorului precum și

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ce privesc plata cheltuielilor de

judecată.

Având în vedere

criticile de nelegalitate formulate de toți recurenții este cert că, permit să

se răspundă printr-o singură analiză.

ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate.

În primul rând, sub

aspectul îndreptățirii reclamanților de a primi despăgubiri morale, ambele

instanțe au statuat corect că, fiind vorba de săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 209 alin. (3) C. pen. combinat cu art. 157 C. pen. (delictul de

uneltire contra ordinii sociale), aceasta constituie de drept condamnare cu

caracter politic, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

221/2009, intrând astfel, sub incidența măsurilor reparatorii ale acestui act

normativ.

Art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 prevede că „orice persoană care a suferit condamnări

cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au

făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după

decesul acesteia, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot

solicita instanței de judecată în termen de trei ani de la data intrării în

vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare”.

Rezultă din acest

text de lege că reclamanții în calitate de soție și respectiv descendenți de

gradul I ai defunctului, care a fost condamnat la zece ani de închisoare, sunt

îndreptățiți și sub aspectul calității procesuale active să solicite și să

primească despăgubiri morale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 221/2009.

În privința

cuantumului despăgubirilor morale, criticile au fost formulate prin ambele

recursuri, susținându-se deopotrivă, valoarea insuficientă a acestora - conform

recurenților-reclamanți și respectiv, întinderea nejustificat de mare a acestor

daune, prin criticile pârâtului.

Pe acest aspect,

Înalta Curte, urmează să constate că, în timp ce drepturile patrimoniale au un

conținut economic, evaluabil în bani și ca atare, prejudiciul este ușor de

determinat, drepturile nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat

bănește, având în vedere că ele vizează drepturi ale personalității umane

(dreptul la viață, la integritate fizică, la onoare și demnitate).

Atunci când este

vorba de prejudicii morale, acestea nu pot fi reparate strict, prin

echivalentul lor în bani întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate

în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a

prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Fiind vorba de o

astfel de dificultate în comensurarea prejudiciului moral, dată fiind natura

valorilor nesocotite, în același timp, în acord și cu jurisprudența instanței

de contencios european rezultă că reparația trebuie să fie una echitabilă.

Aceasta înseamnă că,

pe de o parte, ea nu se poate constitui un temei al îmbogățirii - întrucât, în

caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care

trebuie să se producă în primul rând, pe plan afectiv și moral, iar constatarea

caracterului politic al condamnării este în sine o recunoaștere a condiției

morale a reclamanților (moștenitori ai autorului care a fost condamnat pentru,

delictul de uneltire contra ordinii sociale).

Pe de altă parte, în

stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere, astfel cum s-a

menționat, natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care, strâns

legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia.

Sumele acordate cu

titlu de daune morale nu trebuie să fie însă exagerate, pentru că ele vin să

asigure nu o reparație materială, ci o compensație morală pentru o suferință

morală.

Asigurând un echilibru

între cele două repere menționate anterior, care trebuie să fundamenteze

operațiunea jurisdicțională de stabilire a prejudiciului invocat, dând o

satisfacție justă și echitabilă Înalta Curte constată că instanța de apel a

apreciat corect asupra cuantumului daunelor morale și cu mențiunea că pedeapsa

de zece ani de închisoare de „temniță grea”cum susțin recurenții, a fost

executată de autorul acestora D.T.

care se referă la invocarea principiului rolului activ al judecătorului.

Rolul activ al

judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de

fapt, conform dispozițiilor art. 129 - 130 C. proc. civ., este limitat asupra

celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Pornirea procesului

civil este dreptul părții, instanța neputând, în nicio situație, să adauge alte

capete de cerere, în afara celor cu care a fost sesizată, asemenea cazuri fiind

sancționate de normele de drept procesual civil, astfel de hotărâri fiind

supuse casării.

Ca urmare susținerile

recurentului pârât în sensul că, încălcând rolul activ, instanța nu a depus

diligențe pentru a evita situația în care pot fi promovate mai multe acțiuni

având ca obiect solicitarea aceluiași drept, sunt nefondate, având în vedere că

în speța supusă analizei, nu au existat în acest sens nici indicii și nici

cereri formulate de părți pentru a constitui obiect de cercetare pentru

judecători.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 129 C. proc. civ. judecătorii nu puteau adăuga demersului

judiciar și alte capete de cerere.

ce privește încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Cheltuieli de

judecată reprezintă ansamblu sumelor de bani pe care trebuie să le suporte

părțile în legătură cu activitatea lor procesuală.

Potrivit art. 274 C.

proc. civ. „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată”.

Având în vedere

dispozițiile textului de lege enunțat trebuie subliniat că la instanța

fondului, pârâtul a avut calitatea de parte căzută în pretenții care a fost

obligată către reclamanți, la plata sumei de 500.000 euro și la 500 lei

cheltuieli de judecată.

Pârâtul nemulțumit de

soluția pronunțată a uzat de calea de atac a apelului prin intermediul căruia a

adus critici numai cu privire la fondul cauzei.

Or, potrivit textului

de lege mai sus arătat cheltuielile de judecată se acordă la cerere, și prin

urmare tot la cerere pot fi diminuate prin critici aduse, în speță, în calea de

atac a apelului.

Cum, recurentul

pârât, critica referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a formulat-o pentru prima dată în calea de

atac a recursului, înseamnă că s-a achiesat la soluția primei instanțe și nu

mai poate omisoo medio – peste calea de atac a apelului s-o deducă judecății

recursului.

Așadar în raport de

considerentele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.E., D.C., P.D.E. și R.T.R. și

de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Mehedinți împotriva

Deciziei nr. 304 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2011.