ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3887/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 1079 din 27 februarie 2005 Primarul municipiului Oradea și Primăria municipiului Oradea au solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.D.R.M., anularea dispoziției nr. 175 din 24 ianuarie 2005 emisă de Primarul municipiului Oradea și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor operate în temeiul acestei dispoziții, în C.F. 2690 Oradea, nr. top 606/1 la foaia de proprietate sub B 30. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin dispoziția menționată a fost soluționată parțial notificarea formulată de pârâtă, dispunându-se restituirea în natură a apartamentelor 1, 3, 5 și a cotelor aferente de teren din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F.

2690 Oradea, nr. top 606/19, urmând ca pentru diferența cuvenită să se acorde pârâtei măsuri în echivalent printr-o dispoziție ulterioară. S-a mai arătat că la data soluționării notificării pârâtei nu era înregistrată o altă notificare pentru imobilul în litigiu, însă la data de 1 februarie 2005 Prefectura a înaintat Primăriei notificarea formulată la data de 1 august 2001 de către numiții R.L., R.L.O., R.A. și C.V.T., astfel că cele două notificări trebuie conexate și soluționate împreună. Prin sentința civilă nr. 18/C din 17 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, s-a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă. Pe fondul cauzei, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea dispoziției nr. 175/2005 emisă în favoarea pârâtei și restabilirea înscrierilor anterioare de C.F., în sensul radierii înscrierilor operate în temeiul dispoziției, în C.F.

2690 Oradea, top 606/1 la foaia de proprietate de sub B 30. Pentru respingerea excepției necompetenței materiale, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001 invocate nu enumeră toate cazurile în care dispozițiile pot fi atacate, iar competența nu trebuie stabilită prin modul de raportare a părților față de obiectul acțiunii. Pe fond, tribunalul a reținut că dispoziția a produs efecte juridice intrând în circuitul civil ca urmare a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară astfel că revocarea actului administrativ în mod unilateral nu a mai fost posibilă; s-a mai reținut că cele două notificări prin care se solicită restituirea apartamentelor din același imobil trebuie soluționate deodată, corespunzător cotelor-părți cuvenite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta care a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, Primarul municipiului Oradea neavând calitate procesuală activă în cauză. În motivarea apelului s-a susținut că emitentul dispoziției de restituire nu are calitate procesuală să ceară ulterior anularea acesteia, iar pe de altă parte că sentința este nelegală și pentru că numiții Roșu au solicitat doar despăgubiri pentru imobilul în cauză. Prin decizia civilă nr. 151/2006 – A din 31 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă să solicite îndreptarea unei erori ce nu-i este imputabilă și având în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001 prevalează restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, soluționarea tuturor notificărilor ce privesc același imobil nu se poate face decât prin aceeași dispoziție. Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că hotărârea pronunțată de instanța de apel este evident nelegală întrucât a fost admisă acțiunea deși reclamantul nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii de anulare a dispoziției, iar pe de altă parte că prin notificarea nr. 446 din 1 august 2001 numiții R. și C. nu au solicitat restituirea în natură a imobilului ci despăgubiri bănești în valoare de 1 miliard de lei, astfel că nu există nici un motiv care să justifice anularea dispoziției. Recursul declarat în cauză este nefondat. Raportul juridic izvorât din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ia naștere între persoana îndreptățită la restituire și persoana deținătoare a imobilului solicitat.

Ca atare, actele emise în procedura Legii nr. 10/2001 pot fi atacate de părțile în cauză, care își justifică astfel calitate procesuală activă sau pasivă. În speță, recurentul-reclamant are deci calitate procesuală activă întrucât este parte în raportul juridic generat de aplicarea Legii nr. 10/2001, interdicția de a ataca decizia/dispoziția emisă în faza administrativă a procedurii prevăzute de acest act normativ vizând terțele persoane și nu părțile în cauză. Cealaltă critică invocată prin motivele de recurs nu privește nelegalitatea deciziei atacate ci se referă la chestiuni de fapt, astfel că excede analizei recursului prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Față de considerentele expuse , Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.D.R. împotriva deciziei nr. 151/A din 31 octombrie2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.