ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3584/2007

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea

înregistrată la 25 mai 2005 reclamanții H.G.G.

și H.A. au

chemat în judecată pe pârâții primarul

municipiului

Oradea și Primăria municipiului Oradea cerând să se anuleze

dispoziția

nr. 1375/3 septembrie 2003 emisă de primarul municipiului Oradea și acesta să

fie obligat să le restituie în natură imobilele situate în Oradea,

(identificate tabular în cuprinsul cererii), iar în subsidiar, în măsura în

care restituirea în natură nu mai este posibilă să

le stabilească măsuri reparatorii, invocând incidența Legii nr.

10/2001.

La data de 1 iunie 2005 reclamanții și-au

completat cererea și au solicitat și anularea contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de

pârâți cu SC N. SRL, SC S.C.

SRL, SC K. SRL,

K.V. , C.I. și O.B.Z.I. și repunerea părților în

situația anterioară cu efectuarea cuvenitelor modificări în registrele de carte

funciară.

Prin sentința

civilă nr. 296/C din 26 aprilie 2006 Tribunalul Bihor a admis

excepția de necompetență materială a acestei instanțe de a soluționa

cererea completatoare, în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, pe care a

disjuns-o de capătul principal de cerere și și-a declinat competența de

soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

acțiunea în anulabilitate este, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în

competența de primă instanță a judecătoriilor, o asemenea cerere nefiind dată,

în raport de conținutul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în

competența de primă instanță a tribunalelor.

Cât privește

cererea principală, în anularea dispoziție nr. 1375/2003

emisă

de primarul municipiului Oradea, formulată în procedura Legii nr. 10/2001,

instanța a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 244 pct. 1

C. proc. civ., suspendarea judecății până la

soluționarea definitivă

a cererii în anularea contractelor de

vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 7103 din 8 noiembrie

2006, Judecătoria Oradea și-a declinat competența de soluționare a cererii în

anularea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel judecătoria a apreciat

că în raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ. cu privire la această cerere

operează o prorogare legală de competență

în favoarea tribunalului, legal

investit cu judecata cererii principale.

Totodată, instanța a reținut că, în raport de

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 550/2002, competența de soluționare a

acțiunilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în

conformitate cu

dispozițiile acestui act

normativ, cum sunt în cauza dedusă judecății cele

încheiate de

autoritățile administrative pârâte cu societățile comerciale

pârâte sunt date în competența instanțelor de

contencios administrativ, în

speță a Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 2 din 31 ianuarie 2007

Curtea de Apel Oradea,

investită cu soluționarea

conflictului, a stabilit competența de soluționare a

cererilor în

anularea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivarea

sentinței instanța a reținut că atâta timp cât cumpărători

în contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere sunt atât

persoane fizice cât și persoane juridice, competența de soluționare a

cauzei revine judecătoriei, ca instanță de drept

comun în materie civilă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând a

se

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

În motivarea recursului reclamanții susțin, în

esență, că atâta timp cât între cererea principală formulată în procedura Legii

nr. 10/2001 și

cererea în anularea

contractelor de vânzare-cumpărare există o strânsă

legătură și cum, în

conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, competența de

soluționare a cererii principale aparține

tribunalului

în primă instanță, competența de soluționare a tuturor cererilor

revine

acestei instanțe.

Reclamanții susțin și că în raport de

dispozițiile art. 27 din Legea

nr. 550/2001

competența de soluționare a acțiunii în anularea contractelor

de

vânzare-cumpărare încheiate cu societățile comerciale aparține, de asemenea,

tribunalului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că

este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, prin dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 10/2001 a fost reglementată o competență materială specială, în favoarea

secțiilor civile

ale tribunalelor, anume

aceea de a soluționa în primă instanță contestația

formulată de

persoanele îndreptățite, în sensul art. 3 și art. 4 din lege, împotriva

deciziilor sau după caz a dispozițiilor emise de entitățile deținătoare cu

privire la notificările formulate.

Prin actul normativ menționat, Legea nr.

10/2001, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze o competența materială

specială și pentru acțiunile în anularea contractelor de vânzare-cumpărare

având ca obiect material imobilele care cad în sfera de reglementare a acestei

legi

și pentru care a prevăzut reguli

speciale privind exercițiul lor.

Referitor la aceste acțiuni este de observat că

ele nu pot fi calificate a fi cereri accesorii ori incidentale în raport de

contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

dimpotrivă chestiunea anulării

contractelor

de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile care cad în

sfera de

aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind o chestiune prejudicială iar în

funcție de modul în care este rezolvată această

chestiune depinde soluția

ce se va da asupra contestației.

Mai mult, prin dispozițiile Legii nr. 550 din

14 octombrie 2002, legiuitorul a prevăzut reglementări distincte cât privesc

contractele de vânzare-

cumpărare având ca

obiect imobile cu destinația de spații comerciale care

cad în sfera de

aplicare a Legii nr. 10/2001.

Sub aspectul

competenței materiale, prin dispozițiile art. 27 din legea menționată,

legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun și a statuat

în sensul că astfel de litigii sunt date în competența materială de

primă instanță a instanțelor de contencios.

Așa fiind, apreciind că acțiunile în anularea

actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a

Legii nr. 10/2001

prezintă fiecare în parte

caracterele unor acțiuni principale, Înalta Curte va

admite recursul și

va modifica sentința recurată în sensul că va stabili competența de judecată a

cererilor în anularea actelor de înstrăinare a spațiilor comerciale, potrivit

art. 27 din Legea nr. 550/2002, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță de

contencios administrativ, iar a celor având ca obiect spații cu destinația de

locuințe, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții H.G.G. și

H.A. împotriva

sentinței civile nr. 2 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

Modifică în

parte sentința în sensul că:

Stabilește competența de soluționare a

cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 127 din 22 ianuarie

204, nr. 541 din 30 ianuarie 2004 și nr. 212 din 30 ianuarie 2004, încheiate în

baza Legii nr. 550/2002, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță de

contencios administrativ.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

prin care s-a stabilit competența de soluționare a cererii în anularea

contractelor de vânzare cumpărare nr. 1076 din 14 noiembrie 1996, nr. 291 din 2

septembrie 1996 și

nr. 1122 din 6 noiembrie

1996 în favoarea Judecătoriei Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.