ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3584/2007

Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la 25 mai 2005 reclamanții H.G.G. și H.A. au chemat în judecată pe pârâții primarul municipiului Oradea și Primăria municipiului Oradea cerând să se anuleze dispoziția nr. 1375/3 septembrie 2003 emisă de primarul municipiului Oradea și acesta să fie obligat să le restituie în natură imobilele situate în Oradea, (identificate tabular în cuprinsul cererii), iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă să le stabilească măsuri reparatorii, invocând incidența Legii nr. 10/2001. La data de 1 iunie 2005 reclamanții și-au completat cererea și au solicitat și anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți cu SC N. SRL, SC S.C.

SRL, SC K. SRL, K.V. , C.I. și O.B.Z.I. și repunerea părților în situația anterioară cu efectuarea cuvenitelor modificări în registrele de carte funciară. Prin sentința civilă nr. 296/C din 26 aprilie 2006 Tribunalul Bihor a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe de a soluționa cererea completatoare, în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, pe care a disjuns-o de capătul principal de cerere și și-a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Oradea. În motivarea sentinței instanța a reținut că acțiunea în anulabilitate este, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în competența de primă instanță a judecătoriilor, o asemenea cerere nefiind dată, în raport de conținutul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în competența de primă instanță a tribunalelor.

Cât privește cererea principală, în anularea dispoziție nr. 1375/2003 emisă de primarul municipiului Oradea, formulată în procedura Legii nr. 10/2001, instanța a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cererii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare. Prin sentința civilă nr. 7103 din 8 noiembrie 2006, Judecătoria Oradea și-a declinat competența de soluționare a cererii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Tribunalului Bihor. Pentru a hotărî astfel judecătoria a apreciat că în raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ. cu privire la această cerere operează o prorogare legală de competență în favoarea tribunalului, legal investit cu judecata cererii principale.

Totodată, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 550/2002, competența de soluționare a acțiunilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ, cum sunt în cauza dedusă judecății cele încheiate de autoritățile administrative pârâte cu societățile comerciale pârâte sunt date în competența instanțelor de contencios administrativ, în speță a Tribunalului Bihor. Prin sentința civilă nr. 2 din 31 ianuarie 2007 Curtea de Apel Oradea, investită cu soluționarea conflictului, a stabilit competența de soluționare a cererilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivarea sentinței instanța a reținut că atâta timp cât cumpărători în contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere sunt atât persoane fizice cât și persoane juridice, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei, ca instanță de drept comun în materie civilă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. În motivarea recursului reclamanții susțin, în esență, că atâta timp cât între cererea principală formulată în procedura Legii nr. 10/2001 și cererea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare există o strânsă legătură și cum, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a cererii principale aparține tribunalului în primă instanță, competența de soluționare a tuturor cererilor revine acestei instanțe.

Reclamanții susțin și că în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 550/2001 competența de soluționare a acțiunii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu societățile comerciale aparține, de asemenea, tribunalului. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementată o competență materială specială, în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor, anume aceea de a soluționa în primă instanță contestația formulată de persoanele îndreptățite, în sensul art. 3 și art. 4 din lege, împotriva deciziilor sau după caz a dispozițiilor emise de entitățile deținătoare cu privire la notificările formulate.

Prin actul normativ menționat, Legea nr. 10/2001, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze o competența materială specială și pentru acțiunile în anularea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect material imobilele care cad în sfera de reglementare a acestei legi și pentru care a prevăzut reguli speciale privind exercițiul lor. Referitor la aceste acțiuni este de observat că ele nu pot fi calificate a fi cereri accesorii ori incidentale în raport de contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, dimpotrivă chestiunea anulării contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind o chestiune prejudicială iar în funcție de modul în care este rezolvată această chestiune depinde soluția ce se va da asupra contestației.

Mai mult, prin dispozițiile Legii nr. 550 din 14 octombrie 2002, legiuitorul a prevăzut reglementări distincte cât privesc contractele de vânzare- cumpărare având ca obiect imobile cu destinația de spații comerciale care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001. Sub aspectul competenței materiale, prin dispozițiile art. 27 din legea menționată, legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun și a statuat în sensul că astfel de litigii sunt date în competența materială de primă instanță a instanțelor de contencios.

Așa fiind, apreciind că acțiunile în anularea actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 prezintă fiecare în parte caracterele unor acțiuni principale, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul că va stabili competența de judecată a cererilor în anularea actelor de înstrăinare a spațiilor comerciale, potrivit art. 27 din Legea nr. 550/2002, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță de contencios administrativ, iar a celor având ca obiect spații cu destinația de locuințe, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții H.G.G. și H.A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică în parte sentința în sensul că: Stabilește competența de soluționare a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 127 din 22 ianuarie 204, nr. 541 din 30 ianuarie 2004 și nr. 212 din 30 ianuarie 2004, încheiate în baza Legii nr. 550/2002, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță de contencios administrativ. Menține celelalte dispoziții ale sentinței prin care s-a stabilit competența de soluționare a cererii în anularea contractelor de vânzare cumpărare nr. 1076 din 14 noiembrie 1996, nr. 291 din 2 septembrie 1996 și nr. 1122 din 6 noiembrie 1996 în favoarea Judecătoriei Oradea.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.