ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1966 din 5 noiembrie 2009,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins

contestația formulată de

G.R.

,

judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Costești, împotriva hotărârii

nr. 756 din data de 24 septembrie 2009 a secției pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la

Judecătoria Costești la Tribunalul Comercial Argeș

.

Pentru a hotărî astfel,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că

hotărârea

nr. 756 din 24 septembrie 2009 a secției pentru judecători este

legală

și temeinică,

reținând,

în esență, următoarele:

Din

evidențele Direcției resurse umane și organizare rezultă că doamna judecător P.M.

are o vechime de 10 ani și 16 zile în grad profesional de tribunal, în comparație

cu doamna judecător G.R., a cărei vechime este de 2 luni și 9 zile.

Dat

fiind faptul că atât doamna P.M., cât și doamna G.R. au formulat cerere de transfer

pentru Tribunalul Comercial Argeș, instanță la care exista, la data formulării cererilor,

un singur post de execuție vacant, Plenul a reținut că în mod corect, pentru departajarea

celor două doamne judecător, secția de judecători a făcut aplicarea criteriului

vechimii în gradul profesional corespunzător instanței la care se solicită transferul,

criteriu prevăzut de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor

și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor

în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror

și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii

nr. 1966 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a

formulat recurs

G.R.

, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând

anularea ei și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să-i admită cererea

de transfer.

În motivarea cererii de

recurs s-a apreciat că prin modul de interpretare și de aplicare a prevederilor

art. 3 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 193/2006 – text care enumeră

criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționare a cererilor de transfer, fără

a face însă și o clasificare a acestora – recurentei i-a fost încălcat un drept

esențial, ce ține de cariera judecătorilor, făcându-se o distincție de tratament

juridic fără o justificare rezonabilă și obiectivă, cu nesocotirea dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Constituția României.

În concret, recurenta

a apreciat că i-a fost încălcat dreptul prevăzut la art. 41 alin. (1) din Constituție,

respectiv libertatea alegerii locului de muncă, iar lipsa oricărei analize de fond

în aplicarea criteriilor prevăzute la art. 3, prezentate în hotărâre, echivalează

cu lipsa unei motivări.

În opinia acesteia, Consiliul

Superior al Magistraturii gestionează în mod discreționar și arbitrar acest aspect

important al carierei magistraților, în situația sa fiind luat în calcul un singur

criteriu, cel a vechimii în gradul aferentei instanței la care se solicită transferul,

fără a se arăta și motivele pentru care este preferabil acest criteriu și nu cel

al specializării judecătorului, în condițiile în care era vizat un post la un tribunal

specializat.

S-a apreciat astfel că

recurenta trebuia să aibă prioritate la transfer, deoarece nu și-a format încă o

specializare, activând numai la judecătorie și soluționând cauze civile, comerciale

sau penale, după necesitate, spre deosebire de celălalt aspirant care a activat

la nivel de tribunal, unde activitatea se organizează pe secții, din motivarea hotărârii

atacate nerezultând că acesta ar fi fost specializat în drept comercial.

A fost invocată și lipsa

de obiectivitate manifestată în aprecierea asupra celorlalte criterii, în condițiile

în care, în ceea ce privește volumul de activitate, s-a omis faptul că urma să aibă

loc repartizarea judecătorilor stagiari absolvenți ai Institului Național al Magistraturii

și a persoanelor admise în magistratură în altă modalitate, iar aspectul favorabil

sau nefavorabil al avizelor date de conducerea instanțelor superioare scapă controlului

de obiectivitate, în speță fiind chiar subiective, având în vedere notoria legătură

de rudenie dintre contracandidatul recurentei și președintele Curții de Apel Pitești.

În plus, susține recurenta,

se impunea a fi avut în vedere și faptul că, spre deosebire de celălalt aspirant,

aceasta activează la o instanță ce nu își are sediul în localitatea de domiciliu,

fiindu-i decontate cheltuielile de deplasare.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma prevederilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul

nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 3 din Regulamentul

aprobat prin hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, cu modificările aduse prin hotărârea nr. 727 din 23 aprilie 2009,

la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte

instanțe sau Parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate

al instanței sau parchetului de la care și la care se solicită transferul, numărul

posturilor vacante la instanțele sau Parchetele implicate și dificultățile de ocupare

a acestora; vechimea în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța

sau Parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței

la care se solicită transferul; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului

sau soției; distanța între domiciliu și sediul instanței; posibilitățile reale de

navetă și timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

De asemenea, art. 2

alin. (3) din Regulament dispune că „la expirarea termenului prevăzut la alin. (2),

Consiliul Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al Curților de apel

și Parchetelor de pe lângă acestea de la care, respectiv la care se solicită transferul.

Aceste prevederi regulamentare

reflectă preocuparea Consiliului Superior al Magistraturii pentru asigurarea unui

echilibru între interesul general, anume funcționarea în bune condiții a instanțelor

și interesele de ordin personal și/sau familial ale judecătorului care solicită

transferul, la momentul examinării unor astfel de cereri, în vederea realizării

scopului atribuțiilor privind organizarea și funcționarea instanțelor și Parchetelor,

astfel cum acestea rezultă din economia dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 317/2004.

Pentru ocuparea unui post

vacant la Tribunalul Argeș au fost formulate 2 cereri de transfer, respectiv cererea

recurentei care a solicitat transferul de la Judecătoria Costești și cererea d-nei

P.M., judecător la Tribunalul Argeș.

Tribunalul Argeș și Curtea

de Apel Pitești au avizat nefavorabil cererea de transfer a recurentei, iar secția

pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că,

prin admiterea cererii acesteia, ar fi afectată activitatea instanței de la care

s-a solicitat transferul, având în vedere în acest sens numărul posturilor ocupate,

încărcătura de dosare de la Judecătoria Costești și faptul că volumul de activitate

al acestei instanțe este în creștere.

Totodată, întrucât pentru

respectivul post vacant au fost formulate 2 cereri, s-a dat eficiență și unui alt

criteriu prevăzut de art. 3 din regulament, aceluia referitor la vechimea judecătorului

în gradul aferent instanței unde se solicită transferul, constatându-se că doamna

judecător P.M., care a formulat, la rândul său, o cerere de transfer de la Tribunalul

Argeș la Tribunalul Comercial Argeș, are o vechime mai mare în raport cu recurenta.

Ca atare, în mod legal

a fost respinsă cererea de transfer formulată de recurentă, criticile aduse hotărârii

prin cererea de recurs fiind nejustificate.

Hotărârea atacată este

corespunzător motivată, în raport cu obiectul său, iar susținerile recurentei în

sensul că ar fi avut prioritate la transfer nu au niciun suport legal, nici chiar

din perspectiva specializării judecătorului, care, în opinia acesteia ar fi trebuit

să constituie un criteriu de apreciere alături de cele prevăzute la art. 3 din Regulament.

Sub acest aspect, susținerile

recurentei în sensul că trebuia să se acorde prioritate unui judecător care nu și-a

format încă nicio specializare, activând numai la judecătorie, în raport cu un judecător

care a activat efectiv la tribunal, se situează în afara oricărei logici juridice.

Simpla dorință a acesteia

de a se specializa în dreptul comercial nu poate fi opusă criteriilor obiective

stabilite prin Regulament, în special celui circumscris asigurării bunei funcționări

a instanțelor.

Pentru aplicarea acestui

criteriu s-a prevăzut, de altfel, solicitarea punctului de vedere al Curților de

apel de la care, respectiv la care se solicită transferul, fără a se putea reține,

pe baza datelor statistice evidențiate în considerentele hotărârii secției pentru

judecători, că cele exprimate în situația supusă analizei ar avea un caracter subiectiv,

cum s-a susținut prin cererea de recurs.

Pe de altă parte, așa

cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță cu cea

a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității

în drepturi presupuse identitate de soluții numai pentru situații identice, acest

principiu neopunându-se ca legiuitorul să stabilească norme diferite pentru persoanele

aflate în situații diferite.

Or, criteriile prevăzute

la art. 3 din Regulament nu pot fi apreciate ca elemente discriminatorii, reglementarea

acestora fiind justificată, pe de o parte, de o apreciere obiectivă cu privire la

o cerere de transfer, în funcție de necesitățile instanțelor implicate în procedură,

iar pe de altă parte, de existența unei posibilități de a departaja solicitanții,

în situația în care există mai multe cereri de transfer pentru un post vacant la

o anumită instanță.

Stabilirea unor astfel

de criterii și ordinea în care acestea se aplică, respectată întocmai în speță,

nu pot fi asimilate noțiunii de discriminare, în accepțiunea art. 16 din Constituție,

invocat de recurentă.

Pentru toate aceste considerente,

reținând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., corelat cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2007 va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.R. împotriva hotărârii nr. 1966 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2010.