ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1966 din 5 noiembrie 2009,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins
contestația formulată de
G.R.
,
judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Costești, împotriva hotărârii
nr. 756 din data de 24 septembrie 2009 a secției pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la
Judecătoria Costești la Tribunalul Comercial Argeș
.
Pentru a hotărî astfel,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că
hotărârea
nr. 756 din 24 septembrie 2009 a secției pentru judecători este
legală
și temeinică,
reținând,
în esență, următoarele:
Din
evidențele Direcției resurse umane și organizare rezultă că doamna judecător P.M.
are o vechime de 10 ani și 16 zile în grad profesional de tribunal, în comparație
cu doamna judecător G.R., a cărei vechime este de 2 luni și 9 zile.
Dat
fiind faptul că atât doamna P.M., cât și doamna G.R. au formulat cerere de transfer
pentru Tribunalul Comercial Argeș, instanță la care exista, la data formulării cererilor,
un singur post de execuție vacant, Plenul a reținut că în mod corect, pentru departajarea
celor două doamne judecător, secția de judecători a făcut aplicarea criteriului
vechimii în gradul profesional corespunzător instanței la care se solicită transferul,
criteriu prevăzut de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor
și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor
în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror
și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva hotărârii
nr. 1966 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a
formulat recurs
G.R.
, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea
nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând
anularea ei și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să-i admită cererea
de transfer.
În motivarea cererii de
recurs s-a apreciat că prin modul de interpretare și de aplicare a prevederilor
art. 3 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 193/2006 – text care enumeră
criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționare a cererilor de transfer, fără
a face însă și o clasificare a acestora – recurentei i-a fost încălcat un drept
esențial, ce ține de cariera judecătorilor, făcându-se o distincție de tratament
juridic fără o justificare rezonabilă și obiectivă, cu nesocotirea dispozițiilor
art. 16 alin. (1) din Constituția României.
În concret, recurenta
a apreciat că i-a fost încălcat dreptul prevăzut la art. 41 alin. (1) din Constituție,
respectiv libertatea alegerii locului de muncă, iar lipsa oricărei analize de fond
în aplicarea criteriilor prevăzute la art. 3, prezentate în hotărâre, echivalează
cu lipsa unei motivări.
În opinia acesteia, Consiliul
Superior al Magistraturii gestionează în mod discreționar și arbitrar acest aspect
important al carierei magistraților, în situația sa fiind luat în calcul un singur
criteriu, cel a vechimii în gradul aferentei instanței la care se solicită transferul,
fără a se arăta și motivele pentru care este preferabil acest criteriu și nu cel
al specializării judecătorului, în condițiile în care era vizat un post la un tribunal
specializat.
S-a apreciat astfel că
recurenta trebuia să aibă prioritate la transfer, deoarece nu și-a format încă o
specializare, activând numai la judecătorie și soluționând cauze civile, comerciale
sau penale, după necesitate, spre deosebire de celălalt aspirant care a activat
la nivel de tribunal, unde activitatea se organizează pe secții, din motivarea hotărârii
atacate nerezultând că acesta ar fi fost specializat în drept comercial.
A fost invocată și lipsa
de obiectivitate manifestată în aprecierea asupra celorlalte criterii, în condițiile
în care, în ceea ce privește volumul de activitate, s-a omis faptul că urma să aibă
loc repartizarea judecătorilor stagiari absolvenți ai Institului Național al Magistraturii
și a persoanelor admise în magistratură în altă modalitate, iar aspectul favorabil
sau nefavorabil al avizelor date de conducerea instanțelor superioare scapă controlului
de obiectivitate, în speță fiind chiar subiective, având în vedere notoria legătură
de rudenie dintre contracandidatul recurentei și președintele Curții de Apel Pitești.
În plus, susține recurenta,
se impunea a fi avut în vedere și faptul că, spre deosebire de celălalt aspirant,
aceasta activează la o instanță ce nu își are sediul în localitatea de domiciliu,
fiindu-i decontate cheltuielile de deplasare.
Examinând actele dosarului,
hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma prevederilor legale
incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul
nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 3 din Regulamentul
aprobat prin hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii, cu modificările aduse prin hotărârea nr. 727 din 23 aprilie 2009,
la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte
instanțe sau Parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate
al instanței sau parchetului de la care și la care se solicită transferul, numărul
posturilor vacante la instanțele sau Parchetele implicate și dificultățile de ocupare
a acestora; vechimea în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța
sau Parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței
la care se solicită transferul; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului
sau soției; distanța între domiciliu și sediul instanței; posibilitățile reale de
navetă și timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.
De asemenea, art. 2
alin. (3) din Regulament dispune că „la expirarea termenului prevăzut la alin. (2),
Consiliul Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al Curților de apel
și Parchetelor de pe lângă acestea de la care, respectiv la care se solicită transferul.
Aceste prevederi regulamentare
reflectă preocuparea Consiliului Superior al Magistraturii pentru asigurarea unui
echilibru între interesul general, anume funcționarea în bune condiții a instanțelor
și interesele de ordin personal și/sau familial ale judecătorului care solicită
transferul, la momentul examinării unor astfel de cereri, în vederea realizării
scopului atribuțiilor privind organizarea și funcționarea instanțelor și Parchetelor,
astfel cum acestea rezultă din economia dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 317/2004.
Pentru ocuparea unui post
vacant la Tribunalul Argeș au fost formulate 2 cereri de transfer, respectiv cererea
recurentei care a solicitat transferul de la Judecătoria Costești și cererea d-nei
P.M., judecător la Tribunalul Argeș.
Tribunalul Argeș și Curtea
de Apel Pitești au avizat nefavorabil cererea de transfer a recurentei, iar secția
pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că,
prin admiterea cererii acesteia, ar fi afectată activitatea instanței de la care
s-a solicitat transferul, având în vedere în acest sens numărul posturilor ocupate,
încărcătura de dosare de la Judecătoria Costești și faptul că volumul de activitate
al acestei instanțe este în creștere.
Totodată, întrucât pentru
respectivul post vacant au fost formulate 2 cereri, s-a dat eficiență și unui alt
criteriu prevăzut de art. 3 din regulament, aceluia referitor la vechimea judecătorului
în gradul aferent instanței unde se solicită transferul, constatându-se că doamna
judecător P.M., care a formulat, la rândul său, o cerere de transfer de la Tribunalul
Argeș la Tribunalul Comercial Argeș, are o vechime mai mare în raport cu recurenta.
Ca atare, în mod legal
a fost respinsă cererea de transfer formulată de recurentă, criticile aduse hotărârii
prin cererea de recurs fiind nejustificate.
Hotărârea atacată este
corespunzător motivată, în raport cu obiectul său, iar susținerile recurentei în
sensul că ar fi avut prioritate la transfer nu au niciun suport legal, nici chiar
din perspectiva specializării judecătorului, care, în opinia acesteia ar fi trebuit
să constituie un criteriu de apreciere alături de cele prevăzute la art. 3 din Regulament.
Sub acest aspect, susținerile
recurentei în sensul că trebuia să se acorde prioritate unui judecător care nu și-a
format încă nicio specializare, activând numai la judecătorie, în raport cu un judecător
care a activat efectiv la tribunal, se situează în afara oricărei logici juridice.
Simpla dorință a acesteia
de a se specializa în dreptul comercial nu poate fi opusă criteriilor obiective
stabilite prin Regulament, în special celui circumscris asigurării bunei funcționări
a instanțelor.
Pentru aplicarea acestui
criteriu s-a prevăzut, de altfel, solicitarea punctului de vedere al Curților de
apel de la care, respectiv la care se solicită transferul, fără a se putea reține,
pe baza datelor statistice evidențiate în considerentele hotărârii secției pentru
judecători, că cele exprimate în situația supusă analizei ar avea un caracter subiectiv,
cum s-a susținut prin cererea de recurs.
Pe de altă parte, așa
cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță cu cea
a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității
în drepturi presupuse identitate de soluții numai pentru situații identice, acest
principiu neopunându-se ca legiuitorul să stabilească norme diferite pentru persoanele
aflate în situații diferite.
Or, criteriile prevăzute
la art. 3 din Regulament nu pot fi apreciate ca elemente discriminatorii, reglementarea
acestora fiind justificată, pe de o parte, de o apreciere obiectivă cu privire la
o cerere de transfer, în funcție de necesitățile instanțelor implicate în procedură,
iar pe de altă parte, de existența unei posibilități de a departaja solicitanții,
în situația în care există mai multe cereri de transfer pentru un post vacant la
o anumită instanță.
Stabilirea unor astfel
de criterii și ordinea în care acestea se aplică, respectată întocmai în speță,
nu pot fi asimilate noțiunii de discriminare, în accepțiunea art. 16 din Constituție,
invocat de recurentă.
Pentru toate aceste considerente,
reținând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., corelat cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2007 va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de G.R. împotriva hotărârii nr. 1966 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 martie 2010.