ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 986/2016

Deliberând asupra prezentei contestații, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 ianuarei 2016 contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 1384 din 17 decembrie 2005 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva hotărârii nr. 773 din 20 octombrie 2015 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

- obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Pitești la una din Judecătoriile sectoarelor 4, 5, 2, 3 sau 1 din București.

În motivarea cererii contestatoarea arată că este judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Pitești și a solicitat intimatului Consiliul Superior al Magistraturii transferul la una din judecătoriile amintite din municipiul București, cererea fiindu-i respinsă prin hotărârile a căror anulare o solicită.

Consideră că hotărârile sunt nelegale pentru următoarele considerente:

- se întemeiază pe principii generale și arbitrare fără a lua în considerare situația sa specifică, în special cea de natură familială;

- sunt discriminatorii în raport cu cele dispuse în situația altor judecători (sunt menționate cazurile a mai multor judecători transferați de la diferite instanțe din țară la instanțe din București) deoarece au fost luate în calcul doar aspectele dezavantajoase, nu și cele favorabile contestatoarei;

- contrazic practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (sunt menționate deciziile nr. 721/2013 și nr. 6219/2013) care stabilește că luarea în considerare exclusiv a criteriilor legate de volumul de activitate al instanțelor, de numărul posturilor vacante și vechimea în funcție reprezintă o motivare deficitară a respingerii unei cereri de transfer;

- acordă o pondere excesivă lipsei avizelor tuturor instanțelor implicate în procedura de transfer.

Consideră că luarea în considerare a situației personale este de natură să justifice transferul în condițiile în care este căsătorită și are domiciliul în București, părinții și fratele său locuiesc la Brăila iar nepotul de frate (minor în vârstă de 2 ai și jumătate) a fost diagnosticat cu afecțiune psihologică gravă ce necesită implicarea tuturor membrilor apropiați ai familiei (ceea ce conduce la naveta săptămânală pe ruta Pitești - Brăila).

În drept, invocă prevederile art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii arătând în mod detaliat că toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 au fost judicios aplicate, hotărârile a căror anulare se cere fiind motivate în mod corespunzător.

Examinând legalitatea hotărârilor contestate în raport de criticile și apărările formulate de ambele părți, ținând cont de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge contestația ca nefondată pentru următoarele considerente:

3.1 În fapt, se constată că prin cererea înregistrată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sub nr. x/DRUO/23482/ST/2015, contestatoarea A. a solicitat transferul de la Judecătoria Pitești la una din Judecătoriile sectoarelor 4, 5, 2, 3 sau 1 București sau la Judecătoria Buftea.

Cererea a fost respinsă prin hotărârea nr. 773 din 20 octombrie 2015 emisă de secția pentru Judecători a CSM (Secția).

Pentru a hotărî astfel, s-a luat în considerare situația posturilor vacante la instanțele implicate în transfer, numărul de dosare per judecător la aceste instanțe comparativ cu media națională, avizele favorabile și nefavorabile date de instanțe (Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și Judecătoria Pitești au emis avize nefavorabile) și vechimea contestatoarei la Judecătoria Pitești (9 luni) și a apreciat că nu este oportun transferul.

Contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1384 din 17 decembrie 2005 emisă de Plenul CSM.

Pentru a hotărî astfel, Plenul CSM a efectuat un control de legalitate și de oportunitate a hotărârii emise de secție și a confirmat refuzul de transfer în temeiul acelorași criterii, în plus luând însă în considerare și situația personală a contestatoarei precum și a altor petenți candidați la transfer.

3.2 În drept, potrivit unei practici unitare și constante, legalitatea actelor administrative, așa cum sunt și hotărârile contestate în prezenta cauză, se examinează de instanță prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În ce privește temeinicia hotărârilor și oportunitatea refuzului de transfer, Înalta Curte recunoaște dreptul de apreciere al CSM în calitate de autoritate competentă să aprobe transferul judecătorilor și procurorilor, potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004.

Revine însă Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al administrației, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor [conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004).

3.3 Înalta Curte observă că argumentele contestatoarei privesc legalitatea hotărârilor sub ambele aspecte, respectiv:

- nerespectarea unui act normativ cu forță juridică superioară așa cum este Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006; în acest sens contestatoarea pretinde că intimatul a aplicat greșit art. 3 din Regulament deoarece nu a luat în considerare unul din criteriile relevante pentru transfer, respectiv situația sa personală;

- excesul de putere al emitenților (Secție, Plen) constând în exercitarea discriminatorie a dreptului de apreciere, contrar practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu omisiunea luării în considerare a unor criterii (situația sa personală, posturile care se vor ocupa într-un viitor previzibil la Judecătoria Pitești) și absolutizarea altora (lipsa unor avize, încărcătura per judecător la Judecătoria Pitești, situația actuală a posturilor vacante), fapt care a condus la încălcarea dreptului său la transfer.

3.4 Referitor la prima critică de nelegalitate, Înalta Curte constată că este chemată să hotărască dacă cele doua acte administrative sunt conforme cu art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006, în temeiul cărora, printre altele, au fost emise.

Astfel, potrivit acestor dispoziții regulamentare, „La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială”.

Așa cum s-a arătat (pct. 3.1), intimatul a luat în considerare cvasitotalitatea criteriilor de transfer (au fost omise doar specializarea judecătorului și disponibilitatea de a activa într-o altă specializare, nerelevante în cauză), chiar dacă nu a detaliat acele criterii referitoare la situația personală a contestatoarei (ultimele patru, în enumerarea de mai sus).

În consecință, critica formulată de contestatoare privind omisiunea luării în considerare a situației sale personale este neîntemeiată.

3.5 În ce privește presupusul exces de putere, Înalta Curte constată că dreptul de apreciere a fost exercitat în limitele competenței prevăzute de art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 și art. 3 din Regulamentul amintit, refuzul de admitere a cererii de transfer fiind consecința legală a situației personale a contestatoarei și a instanțelor implicate în procedură astfel încât justul echilibru între interesul personal și interesul public a fost respectat.

Astfel, critica referitoare la presupusa discriminare în soluționarea cererilor de transfer va fi respinsă deoarece nu s-a făcut dovada unor situații similare. Împrejurarea că, într-un caz dat, un anumit criteriu a avut o pondere diferită (spre ex., transferul unui judecător cu o vechime pe post mai mică decât cea a contestatoarei) nu reprezintă discriminare dacă ponderea altor criterii este mai relevantă (spre ex., locuri libere, încărcătura per judecător, etc.).

De asemenea, este neîntemeiat argumentul bazat pe încălcarea practicii judiciare a instanței supreme, deoarece așa cum s-a arătat, în prezenta cauză, spre diferență de cauzele invocate de contestatoare, situația personală a reprezentat un criteriu luat în considerare de CSM.

În ce privește situația familială a contestatoarei, Înalta Curte constată că aprecierile autorității intimate se înscriu în limitele marjei conferite de lege.

3.6 În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, cu majoritate, va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate;

Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1384 din 17 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2016.