ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22 decembrie 2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestație împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 43 din 17 ianuarie 2017, solicitând:

(i) anularea Hotărârii nr. 43/17.01.2017 a Plenului Consiliului Superior al magistraturii, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 1108/25.10.2016, prin care s-a respins cererea contestatoarei de transfer de la Judecătoria Pitești la Judecătoria sectorului 4 București;

(ii) obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri de transfer a contestatoarei.

Contestatoarea a invocat, în esență, următoarele motive de nelegalitate privitoare la actele atacate:

- lipsa motivării celor două hotărâri, condiție de legalitate a actelor administrative;

- nerespectarea unui act normativ cu forță juridică superioară, respectiv Regulamentul privind transferul, prin analizarea în mod greșit a criteriilor stabilite de art. 3, iar nu în mod global și comparativ, atât în ceea ce privește cererea contestatoarei, cât și raportat la celelalte cererii formulate de solicitanții de transfer;

- excesul de putere al emitentului, constând în exercitarea nelegală a dreptului de apreciere (prin aplicarea unui tratament inegal față de ceilalți solicitanți de transfer), cu omisiunea luării în considerare a unor criterii și absolutizarea în mod nepermis a altora, fapt care a condus la încălcarea drepturilor contestatoarei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 aprilie 2017, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, iar prin notele scrise depuse la data de 07 iunie 2017, a invocat excepția lipsei de interes a contestației.

Prin încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2017, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării contestației formulate de A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 04.10.2017, a fost dispusă suspendarea judecării contestației, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2017 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 04 aprilie 2018.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării contestației, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimată contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 43 din 17 ianuarie 2017.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.