ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1681/2016

Decizia nr. 1681/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1296 din 8 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 810 din 20 octombrie 2015 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea hotărârii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 810 din 20 octombrie 2015, Secția pentru judecători a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător A., ținând cont de faptul că dintre magistrații care au solicitat transferul la Judecătoria Craiova, cea mai mare distanță dintre domiciliu și instanța la care funcționează este cea regăsită în cazul doamnei judecător B. (Constanța - Craiova, aproximativ 460 Km), aspect ce a fost coroborat cu situația instanțelor de la care și la care se solicită transferul, situația personală a titularilor cererilor, precum și cu avizele exprimate de către instanțele implicate, dar mai ales în considerarea situației familiale a acesteia, respectiv are un copil în vârstă de 6 luni, iar soțul lucrează în municipiul Craiova.

Secția pentru judecători a reținut, totodată, faptul că la Judecătoria Pitești există deja 3 posturi de judecător vacante, iar încărcătura pe judecător înregistrată în primul semestru din anul 2015 s-a situat cu mult peste media națională, împrejurare în care vacantarea unui alt post ar conduce la majorarea mediei de cauze pe judecător și, implicit, la dificultăți în funcționarea instanței.

Nu în ultimul rând s-a avut în vedere și situația Judecătoriei Constanța, instanță la care, la momentul analizării cererii, schema de personal era integral ocupată, iar încărcătura înregistrată în primul semestru din anul 2015 s-a situat la jumătatea mediei naționale.

Totodată, Secția a constatat faptul că la Judecătoria Craiova există 1 singur post vacant, susceptibil de a fi ocupat prin transfer, pentru care au formulat cereri de transfer 15 judecători, astfel încât a fost necesară analizarea concomitentă a tuturor cererilor de transfer formulate pentru Judecătoria Craiova, în considerarea criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătoriilor, numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, fără a fi ignorate motivele personale și profesionale ale fiecărui magistrat.

Plenul, analizând situația concretă a instanței la care titulara prezentei contestații a solicitat transferul, a constatat că pentru asigurarea bunei funcționări a Judecătoriei Pitești este necesară asigurarea stabilității personalului, în condițiile unei încărcături de dosare cu mult peste media națională în primul semestru din anul 2015.

Referitor la susținerile contestatoarei privind faptul că nu i s-a acordat egalitate de tratament față de alte cereri de transfer, Plenul a reținut că analizarea cumulativă a tuturor criteriilor regulamentare poate conduce la situații diferite, dat fiind faptul că nu toți magistrații care formulează cereri de transfer funcționează sau solicită transferul la instanțe cu încărcături de dosare similare. Astfel, deși poate părea inechitabil, Plenul a apreciat întemeiată decizia Secției de a admitere a transferului unei persoane cu o vechime mai mica în funcție, în situația în care plecarea acestui magistrat nu afectează buna funcționare a instanței la care funcționează, aceasta fiind situația doamnei judecător B., căreia i-a fost admis transferul la Judecătoria Craiova, deși avea o vechime inferioară în funcție față de titulara prezentei contestații (3 ani și 10 luni în funcție și la instanță, față de 4 ani și 7 luni în funcție și 1 an și 8 luni la instanță), însă la Judecătoria Constanța încărcătura pe judecător s-a situat în primul semestru din anul 2015 la jumătatea mediei naționale. Nu în ultimul rând, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut vechimea de doar 1 an și 8 luni a doamnei judecător A. la instanța la care funcționează, net inferioară celei a doamnei judecător B. la Judecătoria Constanța.

Prin dispozițiile legale și regulamentare, legiuitorul a recunoscut dreptul magistratului de a solicita transferul la orice instanță/parchet la care are dreptul să funcționeze potrivit legii. Acest drept al magistratului atrage însă o obligație conexă a Consiliului de a soluționa cererea sa în cadru legal, iar nu o obligație de admitere a cererii.

Mai mult, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că, prin stabilirea anumitor criterii regulamentare ce trebuie avute în vedere la soluționarea unei cereri de transfer, se impune, implicit, obligația Consiliului de a analiza interesele personale ale magistratului în contextul necesității asigurării unei repartizări optime a resurselor umane la nivelul sistemului, în vederea unei bune funcționări a acestuia.

Nu în ultimul rând, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că adoptarea unor soluții diferite, raportat la situații de fapt similare, reprezintă o consecință atât a dinamicii resurselor umane, cât și a unor situații de fapt specifice fiecărei sesiuni de transferuri în parte.

Contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1296 din 8 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 810 din 20 octombrie 2015 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Pitești la Judecătoria Craiova.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, după antamarea acestor aspecte concrete, motivarea hotărârii pe care o contestă cuprinde principii generale și arbitrare referitoare la modul de soluționare a cererilor de transfer de către Consiliul Superior al Magistraturii, fără a se răspunde la criticile sale punctuale referitoare la inegalitatea de tratament în ce privește analiza cererilor sau discriminarea între magistrații care au absolvit I.N.M. și cei care au intrat în magistratură în modalitatea prevăzută de art. 33 din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care se aplică doar criteriul vechimii la aceeași instanță.

Contestatoarea a făcut referire la modul de soluționare a celorlalte 6 cereri de transfer anterioare, precum și la rezolvările pe care intimatul le-a dat în alte cazuri similare.

A precizat că situația dificilă cu care s-a confruntat Judecătoria Pitești a fost depășită. Astfel, i-au fost repartizate acestei instanțe un număr de patru judecători stagiari care au preluat în mod exclusiv cauzele care intră în competența lor. Mai mult, din cursul lunii noiembrie a revenit în activitate un judecător aflat în concediu medical, iar în cursul lunii decembrie au fost numiți în funcția de judecător la Judecătoria Pitești un număr de 3 persoane ca urmare a concursului de intrare în magistratură. De asemenea, în luna ianuarie 2016 urma a veni în activitate un nou judecător definitiv care a absolvit examenul de capacitate organizat de Institutul Național al Magistraturii și care a fost repartizat Judecătoriei Pitești, iar în luna februarie urma a reveni în activitate un judecător care s-a aflat în cursul anului 2015 în concediu de creștere copil.

Cu toate că a învederat aceste aspecte, cunoscute de intimat, acesta nu a luat în considerare cele menționate, ignorând realitatea faptului că Judecătoria Pitești nu mai are locuri vacante, schema fiind ocupată efectiv, deși în cazul altor judecători, a avut în vedere în soluționarea favorabilă a cererilor de transfer doar eventualitatea ocupării locurilor de unde se solicita transferul, de către persoanele admise în magistratură cu vechime de 5 ani.

De asemenea, contestatoarea a arătat că în hotărârea contestată în cauză, nu se mai amintește de aspectul că avizele sale au fost favorabile atât de la Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și Judecătoria Pitești, în opoziție cu avizele negative ale judecătorului B. primite de la instanțele din Constanța, cererea acesteia din urmă fiind aprobată.

Totodată, a considerat contestatoarea că modalitatea de apreciere generică a situației personale, aspect evidențiat și în hotărârile prin care au fost admise cererile de transfer ale altor colegi judecători, respectiv "situație familială deosebită", fără o concretizare fie și de ordin general a acesteia, vine în contradicție cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie care a apreciat că puterea decizională a Consiliului Superior al Magistraturii nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerentele de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Această totală lipsă de transparență a intimatului în ce privește aprecierea situațiilor personale ale fiecărui solicitant induce în mod inevitabil la o totală lipsă de predictibilitate în ceea ce privește soluțiile pe care acesta le adoptă în legătură cu cererile de transfer pe care le-a formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, arătând, în esență, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 2 și 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinând hotărârile contestate, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Cu titlu preliminar, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) raportate la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reține că este învestită cu controlul de legalitate și temeinicie al Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1296 din 08 decembrie 2015, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de contestatoare, iar analiza efectuată de instanță vizează, implicit, și Hotărârea Secției pentru judecători a C.S.M. nr. 810 din 20 octombrie 2015.

Înalta Curte reține că instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială.

Susținerile contestatoarei referitoare la soluționarea cererii de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus menționate, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reține că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speță, având în vedere că pentru postul de judecător vacant de la Judecătoria Craiova au fost formulate 15 cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ și concomitent pentru toți solicitanții, criterii care au vizat volumul de activitate al instanțelor de la care s-a solicitat transferul și al instanței la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate, vechimea solicitanților în funcția de judecător, vechimea în cadrul instanțelor de la care au solicitat transferul, avizele exprimate, cu reținerea motivelor de ordin personal și profesional invocate de fiecare magistrat.

În sensul jurisprudenței sale anterioare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 227/2016, Decizia nr. 2070/2016, etc., în examinarea criticilor formulate de contestatoare, Înalta Curte a pornit de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public, pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire, și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba de interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în cauză, intimatul C.S.M. nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare, nefiind probat un exces de putere din parte autorității, prin faptul că nu a fost primită/aprobată cererea formulată de contestatoare, ci o altă cerere.

În materia cererilor de transfer, exercitarea dreptului de apreciere cu exces de putere poate fi reprezentată, spre exemplu, de luarea în considerare în privința unor candidați a unora dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul, iar, în privința altor candidați, a altor criterii sau încălcarea unor drepturi și libertăți ale petentului, împrejurări a căror existență nu se constată în litigiul dedus judecății.

Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor contestate, intimatul a analizat cererile de transfer care au venit în concurs în funcție de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele de ordin personal invocate de contestatoare au fost avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, iar autoritatea publică pârâtă, în mod rezonabil, realizând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul în raport cu circumstanțele profesionale și personale ale titularilor cererilor de transfer, nu a dat eficiență cererii formulate de contestatoare, exercitându-și astfel dreptul de apreciere, în limitele marjei permise de lege, fără a se constata existența unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul ar.29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va respinge, ca nefondată, contestația formulată împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1296 din 18 decembrie 2015 și a Hotărârii Secției pentru judecători a C.S.M. nr. 810 din 20 octombrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1296 din 8 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 810 din 20 octombrie 2015 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.

Procesat de GGC - NN