ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7367/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Ialomița, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Comunei Scânteia și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la restituirea bunurilor - moară țărănească și presă de ulei hidraulică - ce au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 16 iunie 1948. Ulterior, reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și arătând că, în cazul în care, restituirea în natură a bunurilor nu poate fi dispusă, solicită acordarea de despăgubiri în valoare de 350.000 RON, reprezentând contravaloarea terenului, a construcțiilor și a utilajelor ce intrau în componența morii și a presei de ulei.

Prin Sentința civilă nr. 1990F din 15 decembrie 2009, Tribunalul Ialomița a respins cererea formulată de reclamant. Tribunalul a reținut că, pentru a obține retrocedarea imobilelor, reclamantul a apelat anterior la Legea nr. 10/2001, notificările formulate fiind respinse prin Dispozițiile nr. 769 din 02 mai 2006 și nr. 770/2006 și că, din probele administrate, a rezultat că toate construcțiile au fost demolate, că moara țărănească, presa de ulei și utilajele nu mai există fizic, iar terenul este în prezent în proprietatea unor persoane fizice care-l dețin în baza unor titluri valabile de proprietate. S-a mai reținut că imposibilitatea de restituire a bunurilor în natură nu naște dreptul reclamantului la obținerea de despăgubiri bănești, întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură specială în ceea ce privește măsurile reparatorii în echivalent ce pot fi acordate în astfel de situații.

Prin Decizia nr. 699/A din 22 noiembrie 2010, Curte de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva Sentinței civile nr. 1990F din 15 decembrie 2009 a Tribunalului Ialomița. Instanța de apel a constatat că, pe de o parte, reclamantul nu deține un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar pe de altă parte, bunurile revendicate nu se mai află în posesia pârâtului Primarul Comunei Scânteia, ci a unor terțe persoane pe care reclamantul nu a înțeles să la cheme în judecată, deși și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 480 C. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul P.V.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul arată că a făcut demersuri încă din anul 1990 pentru recuperarea bunurilor sale, că instanța a ignorat dovezile administrate, că a fost nevoit să plătească un expert topografic și că moara și presa de ulei au fost naționalizate, iar terenul pe care s-au aflat a fost înstrăinat unor persoane fizice. Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Cererea de recurs care a învestit Înalta Curte cuprinde însă numai afirmații fără nici o precizare de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și fără o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cerințele art. 302 1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

În consecință, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302 - 303 C. proc. civ. și 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva Deciziei nr. 699A din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.