ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1410/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 28 decembrie 2001 pe rolul Tribunalului Ialomița, C.F.M. a solicitat, în

baza Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA și Primăria

Scânteia, restituirea în natură a clădirii din zid acoperită cu tablă ce a

aparținut bunicului său P.I., a presei de ulei, precum și terenului aferent de

3.000 mp. A arătat că urmare notificării formulate, SC M. SA a emis adresa nr. 125

din 22 noiembrie 2001 prin care i-a comunicat că deține titlu de proprietate

asupra terenului, clădirea nefiind în proprietatea societății, iar Primăria

Scânteia a precizat prin adresa nr. 893 din 30 august 2001 că în clădirea

revendicată funcționează moara de mălai.

Tribunalul Ialomița, prin sentința

civilă nr. 657 F din 17 iunie 2002 a respins ca neîntemeiată cererea formulată

de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA și Primăria comunei

Scânteia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că bunurile solicitate de reclamantă au fost trecute în proprietatea

statului potrivit Decretului nr. 111/1951, fiind transferate în folosința

fostului Sfat Popular al comunei Scânteia, în baza deciziei nr. 225 din 31

iulie 1956 a Secției Financiare a fostei Regiuni București. S-a constatat că reclamanta,

potrivit actelor de stare civilă de la dosar, a dovedit că este nepoata celui

deposedat de bunurile în cauză și are calitatea de a formula o astfel de cerere

în justiție. S-a arătat totodată că pârâta SC M. SA a fost privatizată în

totalitate și are în proprietate exclusivă suprafața de teren de 63.180,5 mp,

care o include și pe cea revendicată, în timp ce clădirea, producție deținută

de societatea pârâtă nu este una și aceeași cu cea revendicată. Având în vedere

aceste considerente, tribunalul a reținut că în cauză își pot găsi aplicarea

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la care fac trimitere cele

ale art. 9 alin. (2) din lege, restituirea putându-se realiza numai prin măsuri

reparatorii prin echivalent, ținându-se seama de opțiunea persoanei îndreptățite

și cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva hotărârii pronunțată de tribunal a fost respins ca nefondat de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 33 din 30 ianuarie

2003.

S-a reținut de către instanța de

apel că au fost satisfăcute cerințele procedurale impuse de Legea nr. 10/2001

întrucât la notificarea reclamantei, pârâta SC M. SA a răspuns cu adresa nr. 725

din 22 noiembrie 2001. Totodată s-a arătat că în mod corect s-a constatat de

către tribunal că în cauză se pot aplica dispozițiile art. 9 alin. (2) și ale art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că vechea construcție

pretinsă de reclamantă nu mai există, iar pârâta, datorită privatizării, are

contract de vânzare–cumpărare a acțiunilor pentru construcția existentă și

celelalte bunuri din patrimoniul său, iar pentru teren are certificat de

atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs reclamanta, arătând că SC M. SA a prezentat la dosar un

certificat al dreptului de proprietate asupra unui teren de 63.100 mp și nu a depus

înscrisuri care să ateste că respectiva clădire din zid acoperită cu tablă a

fost incendiată precum și actul de construcție al clădirii. A solicitat

restituirea clădirii și a terenului aferent de 3.000 mp, iar în subsidiar

restituirea prin echivalent.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis și a se casa decizia atacată, pentru considerentele ce se vor expune în

continuare.

Prin adresa nr. 893 din 30 august

2001, Primăria comunei Scânteia a comunicat reclamantei că în clădirea în care

a fost instalată presa de ulei aparținând autorului său funcționează o moară de

mălai a SC M. SA, societate căreia trebuie să i se adreseze cu notificare potrivit

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Urmare notificării formulată de

reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, SC M. SA, prin adresa nr. 725 din 22

noiembrie 2001, a comunicat că asupra terenului societatea deține titlul de

proprietate seria IL nr. 0022, iar clădirile revendicate și presa de ulei nu

sunt și nu au fost niciodată în proprietatea sau în folosința sa.

Ulterior, prin întâmpinările

formulate la fond și apel, pârâta SC M. SA a arătat că a deținut o moară de

mălai pe raza comunei Scânteia pe un alt amplasament, clădire care a fost

distrusă integral în urma unui incendiu în anul 1968. A precizat totodată că i-a

fost pusă la dispoziție de către Consiliul popular al comunei o altă suprafață

de teren, care la momentul încredințării, respectiv în anul 1970 era liber și

pe care s-a edificat o nouă construcție cu destinația moară.

Potrivit dispozițiilor

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, î

n termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau,

după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din lege,

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Or, în speță,

nu a fost emisă dispoziție de către deținătorul imobilului, SC M. SA comunicând

reclamantei numai o adresă.

Se reține totodată că în raport de

mențiunile contradictorii ale pârâtelor SC M. SA și Primăria comunei Scânteia,

instanța de apel nu s-a preocupat de identificarea imobilului care a făcut

obiectul preluării de către stat și nu a stabilit care este persoana

deținătoare a construcției.

Instanța de judecată nu a exercitat

rolul activ conferit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit

cărora are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale, sens în care vor putea ordona administrarea probelor pe

care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Or, în speță, în virtutea rolului

activ, instanța trebuia să stabilească cu claritate situația de fapt și să dispună

efectuarea unei expertize pentru identificarea și individualizarea imobilului

în litigiu și pentru a stabili dacă clădirea revendicată există și este aceeași

cu cea deținută de societatea pârâtă.

Pentru aceste motive, se va admite

recursul, se va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleași curți de apel.

În raport de cele reținute în

rejudecare, urmează a se examina și solicitările din recurs privind acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent ce i se cuvin reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamanta C.F.M. împotriva deciziei nr. 33 din 30 ianuarie 2003 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza aceleași instanțe pentru rejudecarea apelului.                   Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.