ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 121/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 121/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursurilor de

față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat

următoarele:

1.Curtea de Apel Iași, secția I penală, și pentru cauze cu

minori, prin sentința penală nr. 61 din 8 iunie 2010, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată în calitate de

persoane vătămate de petenții P.I., C.D. și P.G., împotriva rezoluției

procurorului din 11 ianuarie 2010 dată în Dosar nr. 77/P/2009 al Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută la controlul administrativ ulterior

potrivit art. 278 C. proc. pen., prin Rezoluția nr. 75/II/2/2010 din 26

februarie 2010 a procurorului general adjunct al organului judiciar amintit –

prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., („faptei îi

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii”, iar procurorul de caz

a concluzionat în fapt că „nu s-a dovedit săvârșirea infracțiunii reclamate de

petenți”) față de intimata notar public C.G.F. sub aspectul săvârșirii, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu cu ocazia încheierii contractului autentic

de vânzare-cumpărare din 14 mai 2008 a infracțiunilor de înșelăciune, abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prev.de

art. 215, art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., și în consecință:

A fost desființată rezoluția atacată

sus-menționată, cauza fiind trimisă procurorului „în vederea începerii

urmăririi penale față de notarul public C.G.F. pentru infracțiunile prev.de

art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen., cu obligația în cadrul procesual

amintit „să se efectueze o nouă expertiză grafoscopică conf.art. 125 C. proc.

pen. care să stabilească dacă defuntul P.V. care a semnat actul de vânzare

cumpărare pentru care se poate utiliza ca și probă de comparație, nefiind

contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010 autentificată la același

notar”.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare în cauză s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

Hotărând astfel, judecătorul cauzei

a statuat în consens cu solicitarea petentelor prin plângerea introductivă în

baza art. 278

1

C. proc. pen., pentru desființarea Rezoluției nr.

77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 că soluția actuală de neîncepere a urmăririi

penale în considerarea impedimentului legal prev.de art. 228 alin. (6) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., („faptei îi lipsește unul din elementele

constituționale ale infracțiunii”) ori a concluziei procurorului de caz că nu

s-a dovedit săvârșirea infracțiunii reclamate de petenți, nu dispune de

temeiuri suficiente pentru a avea siguranța adevărului său judiciar,

impunându-se completarea actelor premergătoare, în cadrul procesual prev.de

art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., prin efectuarea unei noi

expertize grafologice cu obiectivele și în condițiile arătate în expunerea

sentinței, în care sens au fost contestate și argumentate justificativ

următoarele:

- la data de 27 februarie 2009 a

fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, sesizarea

penașă formulată de numiții P.I., C.D. și P.G., cu privire la condițiile

suspecte și modalitatea frauduloasă în care notarul public C.G.F. a întocmit

contractul de vânzare - cumpărare din 14 mai 2008 prin care tatăl lor, în

prezent decedat, i-ar fi vândut numitei T.S.M. proprietatea sa compusă dintr-o

suprafață de 1.000 mp. teren și o casă de locuit.

În fapt, sus-numiții au reclamat

înscrisul în cauză ca fiind un "fals" din următoarele considerente:

ziua perfectării acestui contract coincide cu ziua decesului vânzătorului; în

raport de ora menționată în certificatul constatator al decesului (10) notarul

public care are biroul în altă localitate, nu s-a putut deplasa la locuința

decedatului și nu a avut astfel timpul necesar să întocmească înscrisul

reclamat; vânzătorul nu putea semna acte autentice întrucât suferea de un

cancer metastazat cu comă de gradul II.

În susținerea acestei sesizări

susnumiții au depus copii de pe următoarele înscrisuri: adeverința medicală din

data de 12 noiembrie 2008 care atestă diagnosticul numitului P.V. la data

decesului, biletul de externare emis pe numele acestuia emis de Spitalul

Universitar "S.S." Iași și certificatul medical constatator al

decesului numitului P.V. din 15 mai 2008 întocmit de medicul P.M. din cadrul

Cabinetului medical grupat S.-D. Potrivit acestuia din urmă, numitul P.V. ar fi

decedat la data de 14 mai 2008, ora 10,00, cauza directă fiind "stop

cardiorespirator ireversibil" iar starea morbidă inițială fiind

"neoplasm gastric cu invazie colon transvers".

- actele premergătoare efectuate în

cauză au relevat că numitul P.V., văduv, a intrat în relații de concubinaj cu

numita S.M. împreună cu care a trăit o perioadă de aproximativ 20 de ani.

Astfel, susnumitul a părăsit locuința pe care a deținut-o împreună cu fosta sa

soție, aceasta fiind locuită în prezent de unul dintre cei patru copii

rezultați din căsătoria anterioară și a construit un alt imobil în localitatea

Satu Nou, comuna Schitu - Duca. În acesta din urmă a locuit împreună cu

concubina sa și cu numitul M.A.I., fiul fiicei sale vitrege, T.S.M.

În timp, susnumitul și-a exprimat

intenția de a vinde acest imobil și terenul aferent fiicei concubinei sale

întrucât aceasta l-a ajutat în mod frecvent cu diferite sume de bani pe care i

le-a trimis din Italia (unde muncește în prezent) în scopul întreținerii

familiei sale.

Acest amănunt a fost confirmat de

martorii P.G. (fratele decedatului), S.M. (concubina acestuia), M.A.I. (nepotul

concubinei sale) și B.M. (vecina numitului P.V.).

De asemenea, intenția numitului P.V.

de a înstrăina proprietatea sa este confirmată de realizarea formalităților

necesare perfectării acestui contract, înaintea datei de 14 mai 2009;

încheierea din 14 februarie 2008 a O.C.P.I. de intabulare a dreptului de

proprietate al susnumitului în Cartea Funciară, extrasul de carte funciară din

data de 8 mai 2008 cu privire la imobilul său de locuit și terenul aferent

acestuia, adeverința din 12 mai 2008 emisă de Primăria comunei Schitu - Duca

privind rolul agricol al decedatului și înstrăinarea proprietății sale și

certificatul de atestare fiscală nr. 2326/14 mai  2008 al aceleiași instituții

din care rezultă că vânzătorul nu a avut datorii la bugetul local.

În perioada 25 aprilie - 4 mai 2008

numitul P.V. a fost internat în Spitalul Universitar "S.S." Iași unde

a fost supus unei intervenții chirurgicale, ocazie cu care a fost diagnosticat

cu "neoplasm gastric cu invazie colon transvers și carcinomatoză

peritoneală", fiind externat într-o stare precară de sănătate.

Revenind la domiciliu, susnumitul a

continuat formalitățile în vederea vânzării imobilului său și i-a solicitat

fiicei concubinei sale să revină în țară.

Astfel, numita T. (fosta S.) M. A venit

la locuința în care mama sa locuia împreună cu concubinul său și i-a acordat

îngrijiri acestuia din urmă.

Potrivit declarației notarului

public C.G.F., în ziua de 7 mai 2008 s-a deplasat la locuința lui P.V. pentru a

întocmi o procură pe numele concubinei sale în scopul obținerii de la Primăria

comunei Schitu - Duca a documentelor mai sus arătate.

În această împrejurare, pe de o

parte, notarul a constatat că susnumitul era conștient atât de conținutul

contractului pe care dorea să-l perfecteze cât și de efectele lui iar, pe de

altă parte, a solicitat prezentarea unei adeverințe medicale din care să

rezulte starea de sănătate a vânzătorului și imposibilitatea lui de a se

deplasa.

Drept urmare, la data de 7 mai 2008,

medicul P.M. a emis o adeverință medicală din care rezultă că numitul P.V.

"nu este în evidențele cabinetului cu boli cronice și psihice, este

netransportabil".

Tot atunci, vânzătorul și-a exprimat

dorința ca în conținutul contractului de vânzare - cumpărare să fie incluse

atât clauza de abitație, cât și cea vizând întreținerea sa și a concubinei

sale.

Notarul și cei prezenți au stabilit

ca pe data de 14 mai 2008 să se deplaseze din nou la locuința vânzătorului

pentru a perfecta contractul în cauză. A solicitat o nouă adeverință medicală

privind starea de sănătate a numitului P.V., astfel că la data 14 mai 2008

același medic a emis un alt document medical care atestă diagnosticul acestuia

și faptul că este "netransportabil".

Ambele adeverințe conțin mențiunea

că au fost eliberate "spre ai servi la notariat".

În ziua de 14 mai 2008, în jurul

orelor 11,00 - 12,00 notarul a revenit la locuința sus-numitului, i-a prezentat

acestuia conținutul contractului de vânzare - cumpărare redactat, iar

vânzătorul a fost de acord și l-a semnat în prezența concubinei sale, a fiicei

și nepotului acesteia.

Martora B.M., vecina defunctului

P.V. a confirmat prezența notarului la domiciliul acestuia la data sus arătată

și a arătat că a luat cunoștință de conținutul contractului perfectat în

condițiile descrise, a observat semnătura vecinului său și a semnat la rândul

ei, în calitate de martor al acordului intervenit între cele două părți.

Numitul M.A.I. a declarat că s-a deplasat

în ziua respectivă, în jurul orei 13,00 în municipiul Iași unde avea cursuri cu

autoturismul condus de notarul public.

Potrivit declarațiilor numitei S.M.

și fiicei sale, decesul lui P.V. a intervenit în cursul aceleiași zile, în

jurul orei 16,00.

Medicul P.M. a declarat că a

întocmit certificatul constatator al decesului numitului P.V. în ziua de 15 mai

2008 și a menționat ora 10,00, în urma informațiilor primite de la membrii

familiei care s-au prezentat la cabinetul medical. Sus-numita a arătat totodată

că nu-și amintește identitatea persoanei care i-a comunicat această oră, însă

ea nu s-a deplasat la domiciliul defunctului în ziua respectivă și nu l-a

văzut.

Colegul său, L.N. a declarat că în

perioada 9 - 13 mai 2009 a mers periodic la locuința lui P.V. căruia i-a

administrat tratament medicamentos, însă la data de 14 mai 2008, în jurul orei

13,00 "ar fi fost înștiințat că" susnumitul a decedat, motiv pentru

care, în jurul orelor 16,00 s-a deplasat la locuința acestuia și a constatat

decesul.

În cursul cercetărilor am dispus

efectuarea unei constatări grafice care să precizeze dacă semnătura de la

rubrica "vânzător" din contractul de vânzare - cumpărare din data de 14

mai 2008 a fost executată de numitul P.V., iar concluzia expertizei a fost că

aceasta nu a fost executată de defunct.

Datele și informațiile amintit au

fost interpretate de procuror ca fiind de natură a formula cu caracter

indubitabil următoarele constatări și concluzii:

- ziua perfectării contractului de

vânzare - cumpărare coincide cu ziua decesului numitului P.V., însă ora 10,00

menționată de certificatul constatator al decesului nu a fost confirmată de

probele administrate în cauză;

- în ziua de 14 mai 2008 notarul

public C.G.F. s-a deplasat la locuința lui P.V., vizita sa fiind dovedită de

declarațiile martorilor audiați iar decesul vânzătorului a intervenit ulterior

plecării notarului;

- numitul P.V. și-a exprimat în mod

conștient intenția de a înstrăina proprietatea sa fiicei concubinei sale,

aspect dovedit atât de formalitățile anterioare contractului, de declarațiile

martorilor audiați în cauză cât și afirmațiile petenților. Astfel, aceștia din

urmă au arătat că în ziua de 12 mai 2008 tatăl lor i-a chemat la locuința sa și

le-a comunicat intenția sa, însă nu s-au înțeles din cauza sumelor de bani pe

care ei le-ar fi pretins;

- în perioada anterioară decesului

său, numitul P.V. acuza dureri puternice însă era conștient, păstrând

capacitatea de a înțelege efectele unei tranzacții de genul celei sus arătate,

potrivit tuturor persoanelor interogate în cursul prezentei cercetări. Cei doi

medici audiați în cauză au precizat că medicamentele administrate defunctului

P.V. erau comune: tramadol, diazepam și metoclopramid, astfel că acestea nu

i-au afectat în vreun fel discernământul.

Mai mult chiar, adeverințele emise

la datelede 7 mai 2008 și respectiv, 14 mai 2008 pe numele lui P.V., demonstrează

că acesta nu prezenta simptomele unei suferințe psihice, fiind apt să

perfecteze acte notariale.

Din acest punct de vedere consider

că nu se impune efectuarea unei constatări medico-legale în scopul stabilirii

discernământului defunctului, potrivit solicitării făcute în acest sens de

apărătorul celor trei petenți.

Notarul public nu a încălcat

dispozițiile art. 59 din Legea nr. 36/1995 privind solicitarea unei adeverințe

medicale de la un specialist întrucât, temeiul celor sus arătate, nu a avut

îndoieli în legătură cu starea psihică a numitului P.V.;

- concluzia raportului de constatare

grafică nu se coroborează ci celelalte probe administrate în cauză, astfel

încât nu poate fi reținută ca pertinentă.

Astfel, expertul a avut la

dispoziție ca modele de comparație înscrisuri semnate de defunctul P.V. cu

precădere într-o perioadă îndepărtată de timp (în urmă cu 20 de ani); nu a avut

în vedere starea precară de sănătate și poziția improprie în care s-a aflat

sus-numitul în momentul semnării contractului în litigiu; diferențele

constatate între înscrisurile anterioare și prezentul contract nu sunt majore

și pot fi explicate chiar prin trecerea timpului și prin starea de suferință

fizică manifestată de semnatar; petenții însăși au declarat că semnătura

existentă pe contract seamănă cu cea a tatălui lor.

Constatările în fapt și concluziile

amintite au fost invocate și reținute în continuare de procuror ca temeiuri

necesare și suficiente pentru a putea considera că „nu s-a dovedit săvârșirea

infracțiunilor reclamate de petenți” și a justifica astfel adoptarea în cauză prin

rezoluția din 11 ianuarie 2010 a soluției de neîncepere a urmăririi penale

potrivit art. 228 alin. (6) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen., („faptei îi

lipsesc unul din elementele constitutive ale infracțiunii”) față de intimata

notar public C.G.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals

prev.de art. 215, art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., (soluții confirmate

în totalitate în fapt și în drept, prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii

în baza art. 278 C. proc. pen, formulată de petentă prin Rezoluția nr.

75/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Iași);

- petenții P.I., C.D. și P.G., au

formulat plângere în baza art. 278

1

C. proc. pen., solicitând

desființarea ca netemeinică a Rezoluției nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010

prin aplicarea în cauză a disp.art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., cu

motivarea că soluția actuală de neîncepere a urmăririi penale este eronată

întrucât „au fost ignorate ori s-a acordat semnificație superficială” unor

elemente de fapt în acuzare cu caracter indubitabil în acest sens s-a făcut

referire la faptul că din constatarea grafologică efectuată în cauză rezultă

fără dubii că din constatarea grafologică întocmită în cauză rezultă fără dubiu

că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 14

mai 2008 nu aparține defunctului P.V., opinie convingător motivată. Precizează

petentul că susținerea organului de urmărire penală, cum că materialele de

comparație au fost niște acte vechi este lipsită de orice relevanță.

A mai arătat că există unele

situații care nu se încadrează într-un calcul elementar al timpului material

necesar pentru deplasarea notarului și desfășurarea activității specifice,

având în vedere că în ziua în care s-a perfectat contractul de

vânzare-cumpărare, s-a produs și decesul vânzătorului, la ora 10,00 dimineața.

Susțin petenții că organele de

cercetare penală au respins netemeinic proba pe care au solicitat-o, respectiv

expertiza medico-legală, care să stabilească dacă vânzătorul, care suferea de

cancer metastazat, avea discernământul faptelor sale, cu atât mai mult cu cât i

se administrau medicamente foarte puternice, cum ar fi tramadol, diazepam și

metoclopramid. Organul de cercetare penală a respins această probă acordând

prioritate declarațiilor unor consăteni. S-a mai invocat faptul că în plângerea

penală inițială au solicitat să fie angajate cercetări și față de terțe

persoane, respectiv concubina defunctului și fiica acesteia, pe care le

apreciază a fi complice la activitatea reclamată.

Curtea verificând rezoluția atacată

în raport cu motivele invocate pe baza actelor premergătoare actuale aflate la

dosar, a statuat că soluția atacată de neîncepere a urmăririi penale – contrar

aprecierii făcute de procuror – este lipsită de temeiuri justificative

suficiente, avându-se în vedere următoarele constatări:

- susținerile procurorului

referitoare la declarațiile martorilor audiați în cauză, care atestă voința

defunctului P.V. de a înstrăina imobilul în favoarea numitei S. (T.) M., fiica

concubinei sale S.M., cu care a avut o relație de 20 ani și cu care împreună a

și construit casa, dorința fiindu-i aceea de „a nu rămâne pe drumuri"

concubina, nu prezintă o relevanță care face de neînlăturat suspiciunea

nesemnării actului autentic de către defunct, în condițiile în care raportul de

expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura de pe contract nu este a

defunctului.

Sub un prim aspect, este de reținut

faptul că exprimarea anterioară a voinței defunctului de a vinde în favoarea

unei persoane nu exclude, de plano, o schimbare a dorinței acestuia, ulterioară

momentului perceput de către martori.

Pe de altă parte, din perspectiva

elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au derulat

cercetările, apare cel puțin o îndoială a realității semnării actului de către

defunct, în condițiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit,

cu certitudine, că semnătura de pe contract nu îi aparține defunctului.

Motivele de înlăturare a acestei

probe, prin faptul că nu se coroborează cu declarațiile date în cauză de către

martori, nu sunt solide, deoarece trebuie avut în vedere faptul că martorii

audiați în acest sens sunt rude ale concubinei sau persoane apropiate acesteia,

ori defunctul a testat tocmai în favoarea fiicei acesteia.

De remarcat sunt, alături de

concluziile acestei expertize, considerațiile expertului criminalist: ,,semnătura

în litigiu prezintă continuitate pe tot parcursul acesteia, execuția este

studiată, cu viteză mică, cu ușoare ezitări și având în vedere asemănările

grafice individuale, cât și diferențierile constatate, conduc la concluzia că

semnătura în litigiu a fost executată prin imitație servilă”.

Considerentul vizând distanța mare

în timp dintre semnarea actului de vânzare-cumpărare și momentul efectuării

înscrisurilor utilizate pentru comparație nu poate reprezenta un motiv

determinant de înlăturare a unei probe științifice, mai ales că expertul a avut

în vedere și această componentă, prin constatarea de la fila 114 dosar penal,

conform căreia,,semnăturile utilizate ca și scripte de comparație au fost

executate de aceeași persoană, fără a interveni modificări structurale, cu

toate că probele de semnături provin din perioade diferite 1986-2000”.

În aceste condiții era absolut

necesară efectuarea unei noi expertize grafoscopice, fiind îndeplinite

cerințele art. 125 C. proc. pen., care să stabilească dacă defunctul a semnat

actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca și probă de

comparație, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010,

autentificată la același notar, expertiză în cadrul căreia expertul poate avea

în vedere starea de sănătate a defunctului și poziția în care se susține că s-a

efectuat semnătura.

Proba aceasta apare a fi mai mult

decât necesară în ansamblul probator administrat până în prezent, atâta timp

cât martorul B.M., care apare pe actul de vânzare-cumpărare ca fiind prezentă

la citirea și semnarea lui de către defunct și pe care l-a semnat în această

calitate, a declarat că nu a fost prezentă la semnarea actului de către numitul

P.V., deci nu a perceput aspectele consemnate în actul autentic. A arătat

martora că notarul s-a prezentat la domiciliul său și i-a spus că defunctul a vândut

casa fiicei concubinei sale, motiv pentru care ea a semnat actul.

În același timp, suspiciunile

privind necorelarea momentului decesului cu cel al semnării actului de

vânzare-cumpărare pot fi tranșate ca urmare a stabilirii științifice a faptului

supus cercetării penale, și anume dacă numitul P.V. a semnat actul de

vânzare-cumpărare.

Cu privire la expertiza

medico-legală privind discernământul defunctului, Curtea constată că notarul

și-a îndeplinit toate atribuțiile privind verificările necesare, relațiile

solicitate și obținute de la medici neinducând o suspiciune care să determine

investigații suplimentare. Pe de altă, posibilele afectări ale discernământului

numitului P.V. pot fi cercetate în cadrul unei acțiuni civile distincte,

deoarece în cauza de față este supusă analizei penale activitatea notarului

care a autentificat contractul și cu privire a care, așa cum s-a arătat, nu

s-au evidențiat indiciile unei nerespectări a procedurii uzuale; adeverințele

medicale care i-au fost prezentate înlăturau la acel moment suspiciunile

afectării discernământului celui care încheia actul de vânzare.

În ceea ce privește cel de-al

treilea motiv arătat în plângere, Curtea constată că rezoluția Parchetului s-a

limitat numai la notar deoarece aspectele reținute de către procuror au

determinat soluția de neîncepere a urmăririi penale, astfel încât nu s-a impus

o extindere a cercetărilor cu privire la alți posibili participanți. Ca urmare

a verificărilor suplimentare arătate în prezenta hotărâre, Parchetul va dispune

în concordanță cu rezultatele obținute.

Față de cele sus expuse, Curtea, în

baza dispozițiilor art. 278

1

alin. 8 lit. b) C. proc. pen., va

admite plângerea formulată de către petenții P.I., C.D. și P.G. împotriva Rezoluției

din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dată în Dosarul

nr. 77/P/2009, pe care o va desființa și trimite cauza Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași, în vederea începerii urmăririi penale față de notarul

public C.G.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 246

C. pen., pentru motivele arătate în considerentele prezentei hotărâri,

respectiv efectuarea unei noi expertize grafoscopice, conform art. 125 C. proc.

pen., care să stabilească dacă defunctul P.V. a semnat actul de vânzare-cumpărare,

pentru care se poate utiliza, ca și probă de comparație, nefiind contestată,

procura notarială din data de 7 mai 2010, autentificată la același notar.

Împotriva hotărârii amintite au

declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și

intimata notar public C.G.F., solicitând în mod convergent ca în conformitate

cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) raportat la art. 385

9

pct.

171 C. proc. pen. să se dispună casarea sentinței pentru aplicarea greșită în

cauză a dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,

iar în rejudecare să se pronunțe respingerea ca nefondată a plângerii formulate

de petentă, și menținerea rezoluției atacate potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

În promovarea recursurilor amintite

atât procurorul cât și intimata notar public, au apreciat că sentința atacată

este nelegală în primul rând pentru motivul formal privind relevanța probelor

și reglementarea acestora în procedura penală.

Astfel, instanța a ordonat

efectuarea unei noi expertize grafice, pornind de la aprecierea ca cea

efectuata in faza cercetărilor are acest caracter. În fapt, în faza actelor

premergătoare s-a întocmit de specialiștii I.P.J. Iași un raport de constatare

tehnico-științifică și nu o expertiză. Așa fiind, greșită este premisa că

aprecierea inițială asupra provenienței scrisului aparține unui expert.

Sub un alt aspect, reglementarea

expertizei, în relație cu raportul de constatare tehnico- științifica este

precizată expres în art. 115 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că organul de

urmărire penală sau instanța de judecată, la cerere sau din oficiu, dacă

apreciază că: raportul tehnico-științific nu este complet sau concluziile nu

sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei

expertize. Ori, în speță nu există nici una din aceste ipoteze, constatarea nu

poate fi catalogată ca incompletă, răspunzând la unica întrebare – dacă scrisul

aparține numitului P.V. - și nici că are concluzii imprecise, întrucât raportul

în cauză are concluzie certă, chiar dacă e negativă - scrisul de pe contract nu

aparține persoanei menționate - deci nu una de probabilitate, care să pună în

discuție precizia, cum cere legea de procedură. Pus în fața acestei

reglementări și a celorlalte probatorii, procurorul nu se afla nici în fata

unui raport incomplet, nici a unuia imprecis, spre a ordona o expertiză,

considerând că versiunea reală este cea a semnării actului de persoana în

cauză, din moment ce se dovedise că nu aveau suport faptic suspiciunile

petenților - că persoana decedase anterior prezentei notarului la locuința

vânzătorului, data fiind ora decesului trecută pe actul de deces, sau că

notarul nu avusese timp să întocmească contractul având cabinetul în altă

localitate.

De altfel, prin însăși plângerea

contra rezoluției emise de procuror, petenții dovedesc că admit ca real faptul

semnării contractului în cauză de tatăl lor, întrucât au criticat neverificarea

stării psihice a vânzătorului și au solicitat expertiza psihiatrica, cu

trimitere la efectul posibil al medicației asupra acestuia. Ori, în acest caz

rezultă că petenții, copiii ai decedatului, care cunosc scrisul acestuia,

recunosc situația de fapt că semnătura aparține numitului P.V., punând în

discuție însa validitatea consimțământului. Această ultimă chestiune este însă

una esențial civilă, ea fiind relevanta penal doar prin prisma obligației

notarului, intimat în prezenta cauza, de a refuza redactarea unei vânzări, dacă

avea elemente obiective aducătoare de îndoială asupra capacității vânzătorului.

Ori, potrivit cercetărilor intimata nu a avut date care sa justifice asemenea

îndoială, nici în discuțiile directe cu vânzătorul, și având la dispoziție și

actele medicilor de familie care confirmau inexistența unor afecțiuni psihice.

În concluzie, punând în discuție discernământul persoanei vânzătorului,

petenții au dovedit că nu contestă practic semnătura aplicată, ca situație

factuală, fiind evident că această verificare a capacității are logică doar în

ipoteza semnării actelor de cel îndreptățit.

Față de această asumare implicită de

către petenți, a realității faptului că semnătura aparține tatălui lor, aceștia

fiind persoane care sunt familiarizate cu scrisul acestuia, și raportat la

restul probatoriilor - că intenția de a vinde fusese exprimată chiar față de

petenți, cu câteva zile înainte, ca vânzătorul era viu la momentul semnării

actelor, ora decesului fiind trecută de medic la susținerile unor membrii de

familie, și nu prin constatare personală, că avea reprezentarea actelor sale,

că notarul a fost în ziua contractului la locuința vânzătorului,că scriptele de

comparație provin dintr-o perioadă în care persoana era sănătoasă, cu toate

abilitățile fizice, și nu era în slăbiciune și suferință fizică, cum era cea de

la momentul contractului, se poate aprecia că rezultatul constatării

tehnico-științifice rămâne izolat, necoroborabil cu restul datelor probatorii,

cu atât mai mult cu cât din redactarea sa nu rezultă că ar fi luat în calcul

starea persoanei.

Motivele de recurs sunt

neîntemeiate.

În conformitate cu dispozițiile art.

278

1

alin. (8) C. proc. pen., rezolvarea plângerii în baza art. 278

1

C. proc. pen., „judecătorul pronunță una din următoarele soluții: a) respinge

plângerea, prin sentință,menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța

actuală și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii

urmăririi penale,după caz. Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod

corespunzător; c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru

judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în

primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător”.

De asemenea potrivit art. 228 alin.

(4) C. proc. pen., „dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor

premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunțului rezultă vreuna

din cauzele de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prev.de art.

10, cu excepția celui de la lit. b), organul de urmărire penală înaintează

procurorului actele încheiate cu propunere de a nu se începe urmărirea penală”,

iar „dacă procurorul constată că nu sunt îndeplinite condițiile arătate în alin.

(4) – se a arată în alin. (5) al textului de lege amintit – restituie actele

organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie

pentru începerea urmăririi penale”.

Interpretarea sistematică a

dispozițiilor legale precitate, impune concluzia generală de ordin juridic,

privind posibilitatea adoptării soluției din art. 278

1

alin. (8)

lit. b) C. proc. pen, în următoarele situații: actele premergătoare lipsesc cu

desăvârșire sau sunt incomplete sau actele de cercetare penală sunt incomplete

ori au fost apreciate eronat.

În speță, actele premergătoare

actuale efectuate de procuror nu pot fi reținute ca temeiuri suficiente în

fundamentarea impedimentului legal la începerea urmăririi penale prevăzute de

art. 222 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a constatat

pentru adoptarea Rezoluției atacate nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 -

contrar susținerilor recurenților în cauză – pentru argumentele concludente

arătate în expunerea sentinței și anume:

Susținerile procurorului referitoare

la declarațiile martorilor audiați în cauză, care atestă voința defunctului

P.V. de a înstrăina imobilul în favoarea numitei S. (T.) M., fiica concubinei

sale S.M., cu care a avut o relație de 20 ani și cu care împreună a și

construit casa, dorința fiindu-i aceea de „a nu rămâne pe drumuri"

concubina, nu prezintă o relevanță care face de neînlăturat suspiciunea

nesemnării actului autentic de către defunct, în condițiile în care raportul de

expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura de pe contract nu este a

defunctului.

Sub un prim aspect, este de reținut

faptul că exprimarea anterioară a voinței defunctului de a vinde în favoarea

unei persoane nu exclude, de plano, o schimbare a dorinței acestuia, ulterioară

momentului perceput de către martori.

Pe de altă parte, din perspectiva

elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au derulat

cercetările, apare cel puțin o îndoială a realității semnării actului de către

defunct, în condițiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit,

cu certitudine, că semnătura de pe contract nu îi aparține defunctului.

Motivele de înlăturare a acestei

probe, prin faptul că nu se coroborează cu declarațiile date în cauză de către

martori, nu sunt solide, deoarece trebuie avut în vedere faptul că martorii

audiați în acest sens sunt rude ale concubinei sau persoane apropiate acesteia,

ori defunctul a testat tocmai în favoarea fiicei acesteia.

De remarcat sunt, alături de

concluziile acestei expertize, considerațiile expertului criminalist: ,,semnătura

în litigiu prezintă continuitate pe tot parcursul acesteia, execuția este

studiată, cu viteză mică, cu ușoare ezitări și având în vedere asemănările

grafice individuale, cât și diferențierile constatate, conduc la concluzia că

semnătura în litigiu a fost executată prin imitație servilă”.

Considerentul vizând distanța mare

în timp dintre semnarea actului de vânzare-cumpărare și momentul efectuării

înscrisurilor utilizate pentru comparație nu poate reprezenta un motiv

determinant de înlăturare a unei probe științifice, mai ales că expertul a avut

în vedere și această componentă, prin constatarea de la fila 114 dosar penal,

conform căreia,,semnăturile utilizate ca și scripte de comparație au fost

executate de aceeași persoană, fără a interveni modificări structurale, cu

toate că probele de semnături provin din perioade diferite 1986-2000”.

În aceste condiții era absolut

necesară efectuarea unei noi expertize grafoscopice, fiind îndeplinite

cerințele art. 125 C. proc. pen., care să stabilească dacă defunctul a semnat

actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca și probă de

comparație, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010,

autentificată la același notar, expertiză în cadrul căreia expertul poate avea

în vedere starea de sănătate a defunctului și poziția în care se susține că s-a

efectuat semnătura.

Proba aceasta apare a fi mai mult

decât necesară în ansamblul probator administrat până în prezent, atâta timp

cât martorul B.M., care apare pe actul de vânzare-cumpărare ca fiind prezentă

la citirea și semnarea lui de către defunct și pe care l-a semnat în această

calitate, a declarat că nu a fost prezentă la semnarea actului de către numitul

P.V., deci nu a perceput aspectele consemnate în actul autentic. A arătat martora

că notarul s-a prezentat la domiciliul său și i-a spus că defunctul a vândut

casa fiicei concubinei sale, motiv pentru care ea a semnat actul.

Ca atare, sentința atacată este

legală și temeinică, iar respingerea sa nu se justifică, recursurile declarate de

Parchet și intimată urmând a fi respinse ca nefondate în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de intimata C.G.F.

împotriva sentinței penale nr. 61 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta intimată la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 ianuarie 2011.