ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 121/2011

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele: 1.Curtea de Apel Iași, secția I penală, și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 61 din 8 iunie 2010, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată în calitate de persoane vătămate de petenții P.I., C.D. și P.G., împotriva rezoluției procurorului din 11 ianuarie 2010 dată în Dosar nr. 77/P/2009 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută la controlul administrativ ulterior potrivit art. 278 C. proc. pen., prin Rezoluția nr. 75/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general adjunct al organului judiciar amintit – prin care a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., („faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii”, iar procurorul de caz a concluzionat în fapt că „nu s-a dovedit săvârșirea infracțiunii reclamate de petenți”) față de intimata notar public C.G.F. sub aspectul săvârșirii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu ocazia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare din 14 mai 2008 a infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prev.de art. 215, art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., și în consecință: A fost desființată rezoluția atacată sus-menționată, cauza fiind trimisă procurorului „în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public C.G.F.

pentru infracțiunile prev.de art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen., cu obligația în cadrul procesual amintit „să se efectueze o nouă expertiză grafoscopică conf.art. 125 C. proc. pen. care să stabilească dacă defuntul P.V. care a semnat actul de vânzare cumpărare pentru care se poate utiliza ca și probă de comparație, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010 autentificată la același notar”. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în cauză s-a dispus a rămâne în sarcina statului. Hotărând astfel, judecătorul cauzei a statuat în consens cu solicitarea petentelor prin plângerea introductivă în baza art. 278 1 C. proc. pen., pentru desființarea Rezoluției nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 că soluția actuală de neîncepere a urmăririi penale în considerarea impedimentului legal prev.de art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., („faptei îi lipsește unul din elementele constituționale ale infracțiunii”) ori a concluziei procurorului de caz că nu s-a dovedit săvârșirea infracțiunii reclamate de petenți, nu dispune de temeiuri suficiente pentru a avea siguranța adevărului său judiciar, impunându-se completarea actelor premergătoare, în cadrul procesual prev.de art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., prin efectuarea unei noi expertize grafologice cu obiectivele și în condițiile arătate în expunerea sentinței, în care sens au fost contestate și argumentate justificativ următoarele: - la data de 27 februarie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, sesizarea penașă formulată de numiții P.I., C.D.

și P.G., cu privire la condițiile suspecte și modalitatea frauduloasă în care notarul public C.G.F. a întocmit contractul de vânzare - cumpărare din 14 mai 2008 prin care tatăl lor, în prezent decedat, i-ar fi vândut numitei T.S.M. proprietatea sa compusă dintr-o suprafață de 1.000 mp. teren și o casă de locuit. În fapt, sus-numiții au reclamat înscrisul în cauză ca fiind un "fals" din următoarele considerente: ziua perfectării acestui contract coincide cu ziua decesului vânzătorului; în raport de ora menționată în certificatul constatator al decesului (10) notarul public care are biroul în altă localitate, nu s-a putut deplasa la locuința decedatului și nu a avut astfel timpul necesar să întocmească înscrisul reclamat; vânzătorul nu putea semna acte autentice întrucât suferea de un cancer metastazat cu comă de gradul II.

În susținerea acestei sesizări susnumiții au depus copii de pe următoarele înscrisuri: adeverința medicală din data de 12 noiembrie 2008 care atestă diagnosticul numitului P.V. la data decesului, biletul de externare emis pe numele acestuia emis de Spitalul Universitar "S.S." Iași și certificatul medical constatator al decesului numitului P.V. din 15 mai 2008 întocmit de medicul P.M. din cadrul Cabinetului medical grupat S.-D. Potrivit acestuia din urmă, numitul P.V. ar fi decedat la data de 14 mai 2008, ora 10,00, cauza directă fiind "stop cardiorespirator ireversibil" iar starea morbidă inițială fiind "neoplasm gastric cu invazie colon transvers". - actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că numitul P.V., văduv, a intrat în relații de concubinaj cu numita S.M.

împreună cu care a trăit o perioadă de aproximativ 20 de ani. Astfel, susnumitul a părăsit locuința pe care a deținut-o împreună cu fosta sa soție, aceasta fiind locuită în prezent de unul dintre cei patru copii rezultați din căsătoria anterioară și a construit un alt imobil în localitatea Satu Nou, comuna Schitu - Duca. În acesta din urmă a locuit împreună cu concubina sa și cu numitul M.A.I., fiul fiicei sale vitrege, T.S.M. În timp, susnumitul și-a exprimat intenția de a vinde acest imobil și terenul aferent fiicei concubinei sale întrucât aceasta l-a ajutat în mod frecvent cu diferite sume de bani pe care i le-a trimis din Italia (unde muncește în prezent) în scopul întreținerii familiei sale.

Acest amănunt a fost confirmat de martorii P.G. (fratele decedatului), S.M. (concubina acestuia), M.A.I. (nepotul concubinei sale) și B.M. (vecina numitului P.V.). De asemenea, intenția numitului P.V. de a înstrăina proprietatea sa este confirmată de realizarea formalităților necesare perfectării acestui contract, înaintea datei de 14 mai 2009; încheierea din 14 februarie 2008 a O.C.P.I. de intabulare a dreptului de proprietate al susnumitului în Cartea Funciară, extrasul de carte funciară din data de 8 mai 2008 cu privire la imobilul său de locuit și terenul aferent acestuia, adeverința din 12 mai 2008 emisă de Primăria comunei Schitu - Duca privind rolul agricol al decedatului și înstrăinarea proprietății sale și certificatul de atestare fiscală nr. 2326/14 mai 2008 al aceleiași instituții din care rezultă că vânzătorul nu a avut datorii la bugetul local.

În perioada 25 aprilie - 4 mai 2008 numitul P.V. a fost internat în Spitalul Universitar "S.S." Iași unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, ocazie cu care a fost diagnosticat cu "neoplasm gastric cu invazie colon transvers și carcinomatoză peritoneală", fiind externat într-o stare precară de sănătate. Revenind la domiciliu, susnumitul a continuat formalitățile în vederea vânzării imobilului său și i-a solicitat fiicei concubinei sale să revină în țară. Astfel, numita T. (fosta S.) M. A venit la locuința în care mama sa locuia împreună cu concubinul său și i-a acordat îngrijiri acestuia din urmă. Potrivit declarației notarului public C.G.F., în ziua de 7 mai 2008 s-a deplasat la locuința lui P.V.

pentru a întocmi o procură pe numele concubinei sale în scopul obținerii de la Primăria comunei Schitu - Duca a documentelor mai sus arătate. În această împrejurare, pe de o parte, notarul a constatat că susnumitul era conștient atât de conținutul contractului pe care dorea să-l perfecteze cât și de efectele lui iar, pe de altă parte, a solicitat prezentarea unei adeverințe medicale din care să rezulte starea de sănătate a vânzătorului și imposibilitatea lui de a se deplasa. Drept urmare, la data de 7 mai 2008, medicul P.M. a emis o adeverință medicală din care rezultă că numitul P.V. "nu este în evidențele cabinetului cu boli cronice și psihice, este netransportabil". Tot atunci, vânzătorul și-a exprimat dorința ca în conținutul contractului de vânzare - cumpărare să fie incluse atât clauza de abitație, cât și cea vizând întreținerea sa și a concubinei sale.

Notarul și cei prezenți au stabilit ca pe data de 14 mai 2008 să se deplaseze din nou la locuința vânzătorului pentru a perfecta contractul în cauză. A solicitat o nouă adeverință medicală privind starea de sănătate a numitului P.V., astfel că la data 14 mai 2008 același medic a emis un alt document medical care atestă diagnosticul acestuia și faptul că este "netransportabil". Ambele adeverințe conțin mențiunea că au fost eliberate "spre ai servi la notariat". În ziua de 14 mai 2008, în jurul orelor 11,00 - 12,00 notarul a revenit la locuința sus-numitului, i-a prezentat acestuia conținutul contractului de vânzare - cumpărare redactat, iar vânzătorul a fost de acord și l-a semnat în prezența concubinei sale, a fiicei și nepotului acesteia.

Martora B.M., vecina defunctului P.V. a confirmat prezența notarului la domiciliul acestuia la data sus arătată și a arătat că a luat cunoștință de conținutul contractului perfectat în condițiile descrise, a observat semnătura vecinului său și a semnat la rândul ei, în calitate de martor al acordului intervenit între cele două părți. Numitul M.A.I. a declarat că s-a deplasat în ziua respectivă, în jurul orei 13,00 în municipiul Iași unde avea cursuri cu autoturismul condus de notarul public. Potrivit declarațiilor numitei S.M. și fiicei sale, decesul lui P.V. a intervenit în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16,00. Medicul P.M. a declarat că a întocmit certificatul constatator al decesului numitului P.V.

în ziua de 15 mai 2008 și a menționat ora 10,00, în urma informațiilor primite de la membrii familiei care s-au prezentat la cabinetul medical. Sus-numita a arătat totodată că nu-și amintește identitatea persoanei care i-a comunicat această oră, însă ea nu s-a deplasat la domiciliul defunctului în ziua respectivă și nu l-a văzut. Colegul său, L.N. a declarat că în perioada 9 - 13 mai 2009 a mers periodic la locuința lui P.V. căruia i-a administrat tratament medicamentos, însă la data de 14 mai 2008, în jurul orei 13,00 "ar fi fost înștiințat că" susnumitul a decedat, motiv pentru care, în jurul orelor 16,00 s-a deplasat la locuința acestuia și a constatat decesul. În cursul cercetărilor am dispus efectuarea unei constatări grafice care să precizeze dacă semnătura de la rubrica "vânzător" din contractul de vânzare - cumpărare din data de 14 mai 2008 a fost executată de numitul P.V., iar concluzia expertizei a fost că aceasta nu a fost executată de defunct.

Datele și informațiile amintit au fost interpretate de procuror ca fiind de natură a formula cu caracter indubitabil următoarele constatări și concluzii: - ziua perfectării contractului de vânzare - cumpărare coincide cu ziua decesului numitului P.V., însă ora 10,00 menționată de certificatul constatator al decesului nu a fost confirmată de probele administrate în cauză; - în ziua de 14 mai 2008 notarul public C.G.F. s-a deplasat la locuința lui P.V., vizita sa fiind dovedită de declarațiile martorilor audiați iar decesul vânzătorului a intervenit ulterior plecării notarului; - numitul P.V. și-a exprimat în mod conștient intenția de a înstrăina proprietatea sa fiicei concubinei sale, aspect dovedit atât de formalitățile anterioare contractului, de declarațiile martorilor audiați în cauză cât și afirmațiile petenților.

Astfel, aceștia din urmă au arătat că în ziua de 12 mai 2008 tatăl lor i-a chemat la locuința sa și le-a comunicat intenția sa, însă nu s-au înțeles din cauza sumelor de bani pe care ei le-ar fi pretins; - în perioada anterioară decesului său, numitul P.V. acuza dureri puternice însă era conștient, păstrând capacitatea de a înțelege efectele unei tranzacții de genul celei sus arătate, potrivit tuturor persoanelor interogate în cursul prezentei cercetări. Cei doi medici audiați în cauză au precizat că medicamentele administrate defunctului P.V. erau comune: tramadol, diazepam și metoclopramid, astfel că acestea nu i-au afectat în vreun fel discernământul. Mai mult chiar, adeverințele emise la datelede 7 mai 2008 și respectiv, 14 mai 2008 pe numele lui P.V., demonstrează că acesta nu prezenta simptomele unei suferințe psihice, fiind apt să perfecteze acte notariale.

Din acest punct de vedere consider că nu se impune efectuarea unei constatări medico-legale în scopul stabilirii discernământului defunctului, potrivit solicitării făcute în acest sens de apărătorul celor trei petenți. Notarul public nu a încălcat dispozițiile art. 59 din Legea nr. 36/1995 privind solicitarea unei adeverințe medicale de la un specialist întrucât, temeiul celor sus arătate, nu a avut îndoieli în legătură cu starea psihică a numitului P.V.; - concluzia raportului de constatare grafică nu se coroborează ci celelalte probe administrate în cauză, astfel încât nu poate fi reținută ca pertinentă. Astfel, expertul a avut la dispoziție ca modele de comparație înscrisuri semnate de defunctul P.V.

cu precădere într-o perioadă îndepărtată de timp (în urmă cu 20 de ani); nu a avut în vedere starea precară de sănătate și poziția improprie în care s-a aflat sus-numitul în momentul semnării contractului în litigiu; diferențele constatate între înscrisurile anterioare și prezentul contract nu sunt majore și pot fi explicate chiar prin trecerea timpului și prin starea de suferință fizică manifestată de semnatar; petenții însăși au declarat că semnătura existentă pe contract seamănă cu cea a tatălui lor. Constatările în fapt și concluziile amintite au fost invocate și reținute în continuare de procuror ca temeiuri necesare și suficiente pentru a putea considera că „nu s-a dovedit săvârșirea infracțiunilor reclamate de petenți” și a justifica astfel adoptarea în cauză prin rezoluția din 11 ianuarie 2010 a soluției de neîncepere a urmăririi penale potrivit art. 228 alin. (6) rap.la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., („faptei îi lipsesc unul din elementele constitutive ale infracțiunii”) față de intimata notar public C.G.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prev.de art. 215, art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., (soluții confirmate în totalitate în fapt și în drept, prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii în baza art. 278 C. proc. pen, formulată de petentă prin Rezoluția nr. 75/II/2/2010 din 26 februarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași); - petenții P.I., C.D. și P.G., au formulat plângere în baza art. 278 1 C. proc. pen., solicitând desființarea ca netemeinică a Rezoluției nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 prin aplicarea în cauză a disp.art.

2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., cu motivarea că soluția actuală de neîncepere a urmăririi penale este eronată întrucât „au fost ignorate ori s-a acordat semnificație superficială” unor elemente de fapt în acuzare cu caracter indubitabil în acest sens s-a făcut referire la faptul că din constatarea grafologică efectuată în cauză rezultă fără dubii că din constatarea grafologică întocmită în cauză rezultă fără dubiu că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 14 mai 2008 nu aparține defunctului P.V., opinie convingător motivată. Precizează petentul că susținerea organului de urmărire penală, cum că materialele de comparație au fost niște acte vechi este lipsită de orice relevanță.

A mai arătat că există unele situații care nu se încadrează într-un calcul elementar al timpului material necesar pentru deplasarea notarului și desfășurarea activității specifice, având în vedere că în ziua în care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare, s-a produs și decesul vânzătorului, la ora 10,00 dimineața. Susțin petenții că organele de cercetare penală au respins netemeinic proba pe care au solicitat-o, respectiv expertiza medico-legală, care să stabilească dacă vânzătorul, care suferea de cancer metastazat, avea discernământul faptelor sale, cu atât mai mult cu cât i se administrau medicamente foarte puternice, cum ar fi tramadol, diazepam și metoclopramid. Organul de cercetare penală a respins această probă acordând prioritate declarațiilor unor consăteni.

S-a mai invocat faptul că în plângerea penală inițială au solicitat să fie angajate cercetări și față de terțe persoane, respectiv concubina defunctului și fiica acesteia, pe care le apreciază a fi complice la activitatea reclamată. Curtea verificând rezoluția atacată în raport cu motivele invocate pe baza actelor premergătoare actuale aflate la dosar, a statuat că soluția atacată de neîncepere a urmăririi penale – contrar aprecierii făcute de procuror – este lipsită de temeiuri justificative suficiente, avându-se în vedere următoarele constatări: - susținerile procurorului referitoare la declarațiile martorilor audiați în cauză, care atestă voința defunctului P.V.

de a înstrăina imobilul în favoarea numitei S. (T.) M., fiica concubinei sale S.M., cu care a avut o relație de 20 ani și cu care împreună a și construit casa, dorința fiindu-i aceea de „a nu rămâne pe drumuri" concubina, nu prezintă o relevanță care face de neînlăturat suspiciunea nesemnării actului autentic de către defunct, în condițiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura de pe contract nu este a defunctului. Sub un prim aspect, este de reținut faptul că exprimarea anterioară a voinței defunctului de a vinde în favoarea unei persoane nu exclude, de plano, o schimbare a dorinței acestuia, ulterioară momentului perceput de către martori.

Pe de altă parte, din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au derulat cercetările, apare cel puțin o îndoială a realității semnării actului de către defunct, în condițiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit, cu certitudine, că semnătura de pe contract nu îi aparține defunctului. Motivele de înlăturare a acestei probe, prin faptul că nu se coroborează cu declarațiile date în cauză de către martori, nu sunt solide, deoarece trebuie avut în vedere faptul că martorii audiați în acest sens sunt rude ale concubinei sau persoane apropiate acesteia, ori defunctul a testat tocmai în favoarea fiicei acesteia.

De remarcat sunt, alături de concluziile acestei expertize, considerațiile expertului criminalist: ,,semnătura în litigiu prezintă continuitate pe tot parcursul acesteia, execuția este studiată, cu viteză mică, cu ușoare ezitări și având în vedere asemănările grafice individuale, cât și diferențierile constatate, conduc la concluzia că semnătura în litigiu a fost executată prin imitație servilă”. Considerentul vizând distanța mare în timp dintre semnarea actului de vânzare-cumpărare și momentul efectuării înscrisurilor utilizate pentru comparație nu poate reprezenta un motiv determinant de înlăturare a unei probe științifice, mai ales că expertul a avut în vedere și această componentă, prin constatarea de la fila 114 dosar penal, conform căreia,,semnăturile utilizate ca și scripte de comparație au fost executate de aceeași persoană, fără a interveni modificări structurale, cu toate că probele de semnături provin din perioade diferite 1986-2000”.

În aceste condiții era absolut necesară efectuarea unei noi expertize grafoscopice, fiind îndeplinite cerințele art. 125 C. proc. pen., care să stabilească dacă defunctul a semnat actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca și probă de comparație, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010, autentificată la același notar, expertiză în cadrul căreia expertul poate avea în vedere starea de sănătate a defunctului și poziția în care se susține că s-a efectuat semnătura. Proba aceasta apare a fi mai mult decât necesară în ansamblul probator administrat până în prezent, atâta timp cât martorul B.M., care apare pe actul de vânzare-cumpărare ca fiind prezentă la citirea și semnarea lui de către defunct și pe care l-a semnat în această calitate, a declarat că nu a fost prezentă la semnarea actului de către numitul P.V., deci nu a perceput aspectele consemnate în actul autentic.

A arătat martora că notarul s-a prezentat la domiciliul său și i-a spus că defunctul a vândut casa fiicei concubinei sale, motiv pentru care ea a semnat actul. În același timp, suspiciunile privind necorelarea momentului decesului cu cel al semnării actului de vânzare-cumpărare pot fi tranșate ca urmare a stabilirii științifice a faptului supus cercetării penale, și anume dacă numitul P.V. a semnat actul de vânzare-cumpărare. Cu privire la expertiza medico-legală privind discernământul defunctului, Curtea constată că notarul și-a îndeplinit toate atribuțiile privind verificările necesare, relațiile solicitate și obținute de la medici neinducând o suspiciune care să determine investigații suplimentare.

Pe de altă, posibilele afectări ale discernământului numitului P.V. pot fi cercetate în cadrul unei acțiuni civile distincte, deoarece în cauza de față este supusă analizei penale activitatea notarului care a autentificat contractul și cu privire a care, așa cum s-a arătat, nu s-au evidențiat indiciile unei nerespectări a procedurii uzuale; adeverințele medicale care i-au fost prezentate înlăturau la acel moment suspiciunile afectării discernământului celui care încheia actul de vânzare. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv arătat în plângere, Curtea constată că rezoluția Parchetului s-a limitat numai la notar deoarece aspectele reținute de către procuror au determinat soluția de neîncepere a urmăririi penale, astfel încât nu s-a impus o extindere a cercetărilor cu privire la alți posibili participanți.

Ca urmare a verificărilor suplimentare arătate în prezenta hotărâre, Parchetul va dispune în concordanță cu rezultatele obținute. Față de cele sus expuse, Curtea, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. 8 lit. b) C. proc. pen., va admite plângerea formulată de către petenții P.I., C.D. și P.G. împotriva Rezoluției din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dată în Dosarul nr. 77/P/2009, pe care o va desființa și trimite cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public C.G.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen., pentru motivele arătate în considerentele prezentei hotărâri, respectiv efectuarea unei noi expertize grafoscopice, conform art. 125 C. proc.

pen., care să stabilească dacă defunctul P.V. a semnat actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca și probă de comparație, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010, autentificată la același notar. Împotriva hotărârii amintite au declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și intimata notar public C.G.F., solicitând în mod convergent ca în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385 9 pct. 171 C. proc. pen. să se dispună casarea sentinței pentru aplicarea greșită în cauză a dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar în rejudecare să se pronunțe respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentă, și menținerea rezoluției atacate potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. În promovarea recursurilor amintite atât procurorul cât și intimata notar public, au apreciat că sentința atacată este nelegală în primul rând pentru motivul formal privind relevanța probelor și reglementarea acestora în procedura penală. Astfel, instanța a ordonat efectuarea unei noi expertize grafice, pornind de la aprecierea ca cea efectuata in faza cercetărilor are acest caracter. În fapt, în faza actelor premergătoare s-a întocmit de specialiștii I.P.J. Iași un raport de constatare tehnico-științifică și nu o expertiză. Așa fiind, greșită este premisa că aprecierea inițială asupra provenienței scrisului aparține unui expert. Sub un alt aspect, reglementarea expertizei, în relație cu raportul de constatare tehnico- științifica este precizată expres în art. 115 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că organul de urmărire penală sau instanța de judecată, la cerere sau din oficiu, dacă apreciază că: raportul tehnico-științific nu este complet sau concluziile nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei expertize. Ori, în speță nu există nici una din aceste ipoteze, constatarea nu poate fi catalogată ca incompletă, răspunzând la unica întrebare – dacă scrisul aparține numitului P.V. - și nici că are concluzii imprecise, întrucât raportul în cauză are concluzie certă, chiar dacă e negativă - scrisul de pe contract nu aparține persoanei menționate - deci nu una de probabilitate, care să pună în discuție precizia, cum cere legea de procedură.

Pus în fața acestei reglementări și a celorlalte probatorii, procurorul nu se afla nici în fata unui raport incomplet, nici a unuia imprecis, spre a ordona o expertiză, considerând că versiunea reală este cea a semnării actului de persoana în cauză, din moment ce se dovedise că nu aveau suport faptic suspiciunile petenților - că persoana decedase anterior prezentei notarului la locuința vânzătorului, data fiind ora decesului trecută pe actul de deces, sau că notarul nu avusese timp să întocmească contractul având cabinetul în altă localitate. De altfel, prin însăși plângerea contra rezoluției emise de procuror, petenții dovedesc că admit ca real faptul semnării contractului în cauză de tatăl lor, întrucât au criticat neverificarea stării psihice a vânzătorului și au solicitat expertiza psihiatrica, cu trimitere la efectul posibil al medicației asupra acestuia.

Ori, în acest caz rezultă că petenții, copiii ai decedatului, care cunosc scrisul acestuia, recunosc situația de fapt că semnătura aparține numitului P.V., punând în discuție însa validitatea consimțământului. Această ultimă chestiune este însă una esențial civilă, ea fiind relevanta penal doar prin prisma obligației notarului, intimat în prezenta cauza, de a refuza redactarea unei vânzări, dacă avea elemente obiective aducătoare de îndoială asupra capacității vânzătorului. Ori, potrivit cercetărilor intimata nu a avut date care sa justifice asemenea îndoială, nici în discuțiile directe cu vânzătorul, și având la dispoziție și actele medicilor de familie care confirmau inexistența unor afecțiuni psihice.

În concluzie, punând în discuție discernământul persoanei vânzătorului, petenții au dovedit că nu contestă practic semnătura aplicată, ca situație factuală, fiind evident că această verificare a capacității are logică doar în ipoteza semnării actelor de cel îndreptățit.

Față de această asumare implicită de către petenți, a realității faptului că semnătura aparține tatălui lor, aceștia fiind persoane care sunt familiarizate cu scrisul acestuia, și raportat la restul probatoriilor - că intenția de a vinde fusese exprimată chiar față de petenți, cu câteva zile înainte, ca vânzătorul era viu la momentul semnării actelor, ora decesului fiind trecută de medic la susținerile unor membrii de familie, și nu prin constatare personală, că avea reprezentarea actelor sale, că notarul a fost în ziua contractului la locuința vânzătorului,că scriptele de comparație provin dintr-o perioadă în care persoana era sănătoasă, cu toate abilitățile fizice, și nu era în slăbiciune și suferință fizică, cum era cea de la momentul contractului, se poate aprecia că rezultatul constatării tehnico-științifice rămâne izolat, necoroborabil cu restul datelor probatorii, cu atât mai mult cu cât din redactarea sa nu rezultă că ar fi luat în calcul starea persoanei.

Motivele de recurs sunt neîntemeiate. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., rezolvarea plângerii în baza art. 278 1 C. proc. pen., „judecătorul pronunță una din următoarele soluții: a) respinge plângerea, prin sentință,menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată; b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța actuală și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale,după caz. Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător; c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător”.

De asemenea potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen., „dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunțului rezultă vreuna din cauzele de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prev.de art. 10, cu excepția celui de la lit. b), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunere de a nu se începe urmărirea penală”, iar „dacă procurorul constată că nu sunt îndeplinite condițiile arătate în alin. (4) – se a arată în alin. (5) al textului de lege amintit – restituie actele organului de urmărire penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale”. Interpretarea sistematică a dispozițiilor legale precitate, impune concluzia generală de ordin juridic, privind posibilitatea adoptării soluției din art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen, în următoarele situații: actele premergătoare lipsesc cu desăvârșire sau sunt incomplete sau actele de cercetare penală sunt incomplete ori au fost apreciate eronat. În speță, actele premergătoare actuale efectuate de procuror nu pot fi reținute ca temeiuri suficiente în fundamentarea impedimentului legal la începerea urmăririi penale prevăzute de art. 222 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a constatat pentru adoptarea Rezoluției atacate nr. 77/P/2009 din 11 ianuarie 2010 - contrar susținerilor recurenților în cauză – pentru argumentele concludente arătate în expunerea sentinței și anume: Susținerile procurorului referitoare la declarațiile martorilor audiați în cauză, care atestă voința defunctului P.V.

de a înstrăina imobilul în favoarea numitei S. (T.) M., fiica concubinei sale S.M., cu care a avut o relație de 20 ani și cu care împreună a și construit casa, dorința fiindu-i aceea de „a nu rămâne pe drumuri" concubina, nu prezintă o relevanță care face de neînlăturat suspiciunea nesemnării actului autentic de către defunct, în condițiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura de pe contract nu este a defunctului. Sub un prim aspect, este de reținut faptul că exprimarea anterioară a voinței defunctului de a vinde în favoarea unei persoane nu exclude, de plano, o schimbare a dorinței acestuia, ulterioară momentului perceput de către martori.

Pe de altă parte, din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au derulat cercetările, apare cel puțin o îndoială a realității semnării actului de către defunct, în condițiile în care raportul de expertiză grafoscopică a stabilit, cu certitudine, că semnătura de pe contract nu îi aparține defunctului. Motivele de înlăturare a acestei probe, prin faptul că nu se coroborează cu declarațiile date în cauză de către martori, nu sunt solide, deoarece trebuie avut în vedere faptul că martorii audiați în acest sens sunt rude ale concubinei sau persoane apropiate acesteia, ori defunctul a testat tocmai în favoarea fiicei acesteia.

De remarcat sunt, alături de concluziile acestei expertize, considerațiile expertului criminalist: ,,semnătura în litigiu prezintă continuitate pe tot parcursul acesteia, execuția este studiată, cu viteză mică, cu ușoare ezitări și având în vedere asemănările grafice individuale, cât și diferențierile constatate, conduc la concluzia că semnătura în litigiu a fost executată prin imitație servilă”. Considerentul vizând distanța mare în timp dintre semnarea actului de vânzare-cumpărare și momentul efectuării înscrisurilor utilizate pentru comparație nu poate reprezenta un motiv determinant de înlăturare a unei probe științifice, mai ales că expertul a avut în vedere și această componentă, prin constatarea de la fila 114 dosar penal, conform căreia,,semnăturile utilizate ca și scripte de comparație au fost executate de aceeași persoană, fără a interveni modificări structurale, cu toate că probele de semnături provin din perioade diferite 1986-2000”.

În aceste condiții era absolut necesară efectuarea unei noi expertize grafoscopice, fiind îndeplinite cerințele art. 125 C. proc. pen., care să stabilească dacă defunctul a semnat actul de vânzare-cumpărare, pentru care se poate utiliza, ca și probă de comparație, nefiind contestată, procura notarială din data de 7 mai 2010, autentificată la același notar, expertiză în cadrul căreia expertul poate avea în vedere starea de sănătate a defunctului și poziția în care se susține că s-a efectuat semnătura. Proba aceasta apare a fi mai mult decât necesară în ansamblul probator administrat până în prezent, atâta timp cât martorul B.M., care apare pe actul de vânzare-cumpărare ca fiind prezentă la citirea și semnarea lui de către defunct și pe care l-a semnat în această calitate, a declarat că nu a fost prezentă la semnarea actului de către numitul P.V., deci nu a perceput aspectele consemnate în actul autentic.

A arătat martora că notarul s-a prezentat la domiciliul său și i-a spus că defunctul a vândut casa fiicei concubinei sale, motiv pentru care ea a semnat actul. Ca atare, sentința atacată este legală și temeinică, iar respingerea sa nu se justifică, recursurile declarate de Parchet și intimată urmând a fi respinse ca nefondate în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de intimata C.G.F. împotriva sentinței penale nr. 61 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2011.