ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2949/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14

februarie 2011, Ocolul Silvic „H.A.” RA a chemat în judecată Direcția Generală

a Finanțelor Publice Alba, solicitând anularea Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie

2011 și a procesului-verbal de control financiar nr. 13 din 24 noiembrie 2010,

prin care s-a stabilit obligația achitării către bugetul de stat a sumei de

694.163 RON, impozit pe profit aferent anilor 2007, 2008 și 2009, precum și a

sumelor de 679.728 RON dobânzi și respectiv, 104.124 RON penalități de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că organele fiscale au interpretat greșit dispozițiile

legale referitoare la impozitul pe profit datorat de regiile autonome aflate

sub autoritatea consiliilor locale, ignorând prevederile Legii nr. 273/2006 a

finanțelor publice locale, precum și cele ale legilor anuale privind bugetul de

stat pentru perioada în discuție, potrivit cărora acest impozit se constituie

ca venit propriu pentru bugetul local.

S-a mai arătat că

reclamantul, aplicând legile speciale în materia impozitului pe profit a virat

sumele cu acest titlu la bugetul unităților administrativ-teritoriale.

Prin cererea

înregistrată la 8 aprilie 2011, Comuna Gârda de Sus a formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantului, solicitând admiterea acțiunii, cerere

admisă în principiu prin încheierea din 12 aprilie 2011.

Prin Sentința nr. 146

din 10 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a Deciziei nr.

1/2011 și a procesului-verbal de control financiar cu privire la stabilirea

dobânzii de întârziere de 679.728 RON și a penalității de întârziere de 104.124

RON.

De asemenea, instanța

a admis în fond cererea de intervenție formulată de Comuna Gârda de Sus și a

dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 1.901 RON către

reclamant și 949,5 RON către intervenientă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că până în anul 2006, modul de

plată a impozitului pe profit în cazul regiilor autonome subordonate

consiliilor locale sau al altor societăți comerciale în care consiliile locale

sunt acționari majoritari a fost reglementat diferit de C. fisc. prin art. 34

alin. (13), plata făcându-se la bugetele locale respective.

Instanța a constatat

că începând cu anul 2007, s-a păstrat această modalitate de plată doar pentru

consiliile locale care realizează proiecte cu asistență financiară din partea

Uniunii Europene sau a altor organisme internaționale - art. 34 alin. (13) din

C. fisc.

Deși prevederile din

legile anuale ale bugetului de stat nu au fost modificate corespunzător,

instanța de fond a reținut că, prevalează dispozițiile C. fisc., astfel cum

menționează expres art. 1 alin. (3) din acest cod, astfel încât apare ca legală

măsura obligării reclamantului la plata impozitului pe profit către bugetul de

stat.

Referitor la plata

accesoriilor aferente impozitului pe profit s-a constatat că nu sunt datorate,

întârzierea la plată nefiind imputabilă reclamantului, cât timp alte prevederi

legale în materie fiscală nu au fost corelate cu dispozițiile C. fisc., iar

debitul principal a fost virat la bugetele locale.

Împotriva sentinței

au declarat recurs reclamantul Ocolul Silvic „H.A.” RA cât și pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Alba, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că instanța a apreciat greșit că în cauză prevalează dispozițiile C.

fisc. și nu cele anuale de aprobare a bugetului de stat din anii 2007, 2008 și

2009, potrivit cărora veniturile din impozitul pe profit de la regiile autonome

și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale se prevăd în

bugetele proprii ale comunelor, fără nicio condiționare.

Reclamantul a arătat

că prin adoptarea legilor anuale de aprobare a bugetului de stat - ce

constituie legi speciale -, legiuitorul a înțeles să deroge de la prevederile

art. 34 C. fisc. - legea generală -, urmare a sporirii autonomiei financiare a

unităților administrativ-teritoriale.

În recursul formulat

de pârâtă, s-a învederat că, întrucât reclamantul a virat în mod greșit

impozitul pe profit pentru anii 2007, 2008 și 2009, la bugetele locale și nu la

bugetul de stat, au fost încălcate prevederile art. 13 lit. a) și 34 alin. (13)

C. fisc. precum și ale H.G. nr. 44/2004.

În consecință, a

susținut pârâta, pentru nevirarea în termenele legale a impozitului pe profit

la bugetul statului, reclamantul datorează dobânzi și penalități de întârziere.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel cum a reținut

în mod corect instanța de fond, reclamantul, ca persoană juridică română,

indiferent de subordonare, datorează impozitul pe profit ce se face venit la

bugetul de stat. În acest sens, prin Legea nr. 343/2006 de modificare și

completare a C. fisc. a fost eliminată cu începere de la 1 ianuarie 2007

excepția prevăzută la art. 34 alin. (10) privind virarea acestei categorii de

impozit de către regiile autonome și societățile comerciale din subordinea

consiliilor locale la bugetele locale.

Această excepție s-a

menținut doar pentru situația realizării de proiecte de finanțare cu asistență

financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaționale, în

baza unor acorduri/contracte ratificate sau aprobate prin acte normative.

Întrucât reclamantul

nu face parte din această categorie de persoane impozabile, pentru a fi

exceptat de la virarea impozitului pe profit către bugetul de stat, rezultă că

instanța a reținut în mod justificat că datorează debitul principal stabilit

prin actele administrative contestate.

În acest sens au fost

corect aplicate prevederile art. 1 alin. (3) C. fisc., potrivit cărora, în

materie fiscală, dispozițiile acestei legi prevalează asupra oricăror prevederi

din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se

dispozițiile C. fisc.

Instanța de fond a

înlăturat în mod justificat susținerea reclamantului privind aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale în domeniul

fiscal, în condițiile în care baza legală a vărsămintelor din impozitul pe

profit de la unitățile subordonate o reprezintă dispozițiile art. 34 din C.

fisc.

Totodată, nu se poate

susține că prevederile legilor anuale ale bugetelor de stat pe anii în discuție

ar constitui norme speciale derogatorii de la C. fisc., dispozițiile privind

includerea impozitului pe profit ca sursă de venit a bugetului local fiind în fapt

datorate necorelării acestor acte normative, tot cu caracter general cu

prevederile C. fisc., care prevalează.

Curtea reține că nu

este întemeiată nici critica adusă sentinței prin recursul pârâtei, fiind

justificată concluzia instanței de fond în sensul că întârzierea la plata

impozitului pe profit către bugetul de stat nu este imputabilă reclamantului

care a achitat sumele cu acest titlu către bugetul local, cât timp legislația

nu este clară și neechivocă.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de Ocolul Silvic H.A. RA și de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Alba împotriva Sentinței civile nr. 146 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.