ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC I.R. SA

BUCUREȘTI a solicitat restituirea sumei de 34.800 lei, consemnată cu titlu de

cauțiune, potrivit O.P. nr. 28 din 17 septembrie 2001, în vederea suspendării

provizorii a executării silite, cerere formulată în cadrul contestației la

executare formulată de SC I.R. SA BUCUREȘTI.

În motivare reclamanta a arătat că prin sentința

civilă nr. 63 pronunțată la data de 25 octombrie 2001 în dosarul nr. 2042/2001,

cererea privind suspendarea provizorie a executării a fost respinsă concomitent

cu soluționarea contestației la executare.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

analizând cererea formulată de reclamantă SC I.R. SA BUCUREȘTI, a luat în

examinare, cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune,

invocată din oficiu de către instanță.

Curtea a apreciat că prezenta cerere privind

restituirea cauțiunii nu reprezintă o excepție de la regula prescriptibilității

extinctive instituită de art. 1 din Decretul nr. 167/1958. În acest sens a

invocat dispozițiile art. 23 din Decretul nr. 167/1958 prin care a fost

instituit un termen de prescripție egal cu termenul general, pentru acțiunile

privitoare la sumele de bani consemnate la bănci și instituții de credit pe

seama statului sau a organizațiilor de stat, dar și un al doilea termen de un

an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului de stat, atunci

când eliberarea este condiționată de un act al organului judecătoresc.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea a

apreciat incidența termenului de prescripție de 3 ani, ce curge de la momentul

nașterii dreptului de a cere restituirea sumei consemnate cu titlu de cauțiune.

De asemenea, Curtea a înlăturat incidența art. 23

alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, constatând că rolul cauțiunii nu se poate suprapune

cu cel al unei garanții constituite în baza legii. Caracterul prescriptibil al

acestei cereri, în opinia Curții este menținut și prin art. 1 lit. h) din

Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 aprobate prin H.G. nr. 731

din 4 iulie 2007.

În consecință, Curtea de Apel București, prin

încheierea din data de 11 august 2010 a admis excepția prescripției și a

respins ca prescrisă cererea de restituire a cauțiunii formulată de reclamantă.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs reclamanta SC I.R. SA BUCUREȘTI, în termen

legal, fără a indica motivele de nelegalitate potrivit art. 304 C. proc. civ.

Prin

criticile formulate, recurenta a susținut că soluția de respingere a cererii

privind restituirea cauțiunii ca prescrisă este nelegală, întrucât termenul de

prescripție aplicabil cererii este cel de un an prevăzut de art. 23 alin. (2)

din Decretul nr. 167/1958. În speța de față, apreciază că acest termen începe

să curgă de la data de la care recurenta a primit adresa nr. 2/RV/2010 emisă de

Curtea de Apel, prin care i se aduce la cunoștință că are posibilitatea de a

formula o cerere de restituire a cauțiunii.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă controlului judiciar de

către recurentă, care vizează stabilirea termenului de prescripție aplicabil

cererilor privind restituirea cauțiunilor consemnate în temeiul art. 723

1

alin.

(1) C. proc. civ., se circumscrie motivului de nelegalitate întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin

prisma acestui motiv de recurs, Curtea constată că recursul este fondat,

întrucât instanța de apel a reținut în mod nelegal incidența art. 23 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958.

În dezlegarea chestiunii de drept supusă judecății,

Înalta Curte constată că punctul de plecare îl reprezintă natura juridică a

cauțiunii. Astfel, aceasta reprezintă o garanție în vederea dezdăunării în

situația în care, prin măsurile dispuse, creditorii ar fi prejudiciați în

drepturile lor.

Plecând de la această dublă funcție a cauțiunii,

Curtea de apel a ignorat prevederile alin. (3) al art. 23 din decret, care

dispune în sensul că ,,Dispozițiile aliniatelor precedente nu sunt aplicabile

sumelor constituite drept garanție pe baza normelor legale sau a dispozițiilor

contractuale”.

Din

același punct de vedere, invocarea de către Curtea de Apel a dispozițiilor art.

1 alin. (1) lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor

intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului este greșită, în

condițiile în care textul sus evocat este aplicabil în situația în care

persoana îndreptățită nu a formulat cerere de eliberare efectivă a sumelor de

bani solicitate către instituția bancară, de la momentul eliberării încheierii

de încuviințare a restituirii de către instanță.

Față de cele menționate anterior, Înalta Curte

constată că instanța a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului

material la acțiune, reținând prescriptibilitatea cererii privind restituirea

cauțiunii.

În consecință, în raport de faptul că pricina a fost

soluționată pe o excepție și nu pe fondul cauzei, Înalta Curte va admite

recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea pe fond a cererii privind restituirea cauțiunii consemnată

în cadrul dosarului nr. 2042/2001 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

având ca obiect contestație la executarea silită inițiată de A.V.A.S BUCUREȘTI,

sumă achitată prin două dispoziții de plată, respectiv O.P. nr. 28 din 17

septembrie 2001, în sumă de 348.000.000 lei vechi și O.P. nr. 43 din 3

octombrie 2001 în sumă de 3.456.745 lei vechi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC I.R. SA

BUCUREȘTI împotriva încheierii din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.