ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2011

Ședința publică de la 24 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC B.O. SA prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 2000 lei, consemnată cu titlu de cauțiune, potrivit OP nr. 85 din 10 martie 2003, în vederea soluționării cererii de suspendare provizorie a executării sentinței nr. 504 din 18 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în dosarul nr. 488/2002 până la pronunțarea instanței asupra acțiunii în anulare formulate împotriva acestei sentințe.

Prin sentința comercială nr. 34 pronunțată la data de 11 martie 2003, cererea de suspendare provizorie a executării sentinței a fost respinsă, soluția rămânând irevocabilă prin nerecurare. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin încheierea din 11 august 2010 a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă cererea reclamantei SC B.O. SA de restituire a cauțiunii. În argumentarea acestei soluții, Curtea de Apel a reținut că cererea nu constituie o excepție de la regula prescriptibilității extinctive instituite de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și cu aplicarea dispozițiilor art.23 din decret a apreciat că cererea de restituire a cauțiunii, sumă consemnată la o instituție bancară pe seama și la dispoziție instanței, potrivit art. 300 alin. (3) și art. 723 1 C. proc.

civ., se supune dispozițiilor amintite, parcurgând două etape: cea a solicitării restituirii adresată instanței, singura în măsură să dispună asupra sumelor de bani consemnate, prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce curge de la data nașterii dreptului de a cere restituirea, și cea a cererii de eliberare efectivă a sumelor de bani solicitată în mod direct instituției bancare, prescriptibilă într-un termen de 1 an, ce curge de la momentul eliberării încheierii de încuviințare a restituirii de către instanță. Totodată, s-a considerat că, în cauză, nu este incidentă excepția instituită de art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, rolul cauțiunii consemnate potrivit legii la dispoziția instanței neputându-se suprapune în totalitate cu cel al unei garanții constituite în baza legii, garantarea acoperirii eventualului prejudiciu înregistrat de creditor fiind doar una din funcțiile instituirii cauțiunii, pe lângă, între altele, descurajarea cererilor abuzive.

Caracterul prescriptibil al cererilor de această natură se menține cu atât mai mult cu cât, legiuitorul recunoaște, la o dată mai recentă, prescriptibilitatea cererilor de restituire a sumele consemnate în orice scop de către persoane fizice sau juridice, la dispoziția organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au depus sau care erau îndreptățiți să le ridice, prin art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 aprobate prin H.G.

nr. 731 din 4 iulie 2007. Faptul că legiuitorul a înțeles să lămurească situația juridică a sumelor consemnate cu titlu de cauțiune doar în situația în care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei interesați, declarându-le ca trecând în proprietatea privată a statului, omițând să se pronunțe în mod expres și asupra situației în care partea interesată nici nu a solicitat încuviințarea restituirii, nu constituie un motiv de înlăturare a aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În concluzie instanța de apel a subliniat incidența în soluționarea cererii a termenului de prescripție de 3 ani, ce curge de la momentul nașterii dreptului de a cere restituirea sumei consemnate cu titlu de cauțiune, respectiv cel al rămânerii irevocabile a sentinței comerciale nr. 34 din 11 martie 2003 la expirarea termenului de declarare a căii de atac.

Aplicând această interpretare legală la situația concertă desprinsă din dosarul cauzei, s-a constatat că termenul de prescripție s-a împlinit anterior înregistrării cererii de restituire a cauțiune, momentul de început al acestuia fiind marcat de respingerea irevocabilă a cererii de suspendare a executării. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC B.O. SA București întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat recurenta a susținut că hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958 și a dispozițiilor art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G.

nr. 14/2007. Astfel, arată recurenta, interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958 este eronată deoarece reclamantul care a consemnat cauțiunea nu poate avea interesul să exercite un drept material la acțiune cu privire la proprii săi bani, iar aplicarea în prezenta cauză a acestui text de lege este nelegală deoarece are drept consecință absurda aplicare a prescripției extinctive asupra dreptului de proprietate și prejudicierea reclamantului care, cu bună credință, a garantat pentru un eventual prejudiciu pe care l-ar fi produs părții adverse din proces, sar, deși acest prejudiciu nu s-a produs, reclamantul tot nu își mai poate utiliza sumele de bani consemnate.

Sunt greșit aplicate în cauză și dispozițiile art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 deoarece această prevedere legală se referă la sume de bani intrate în proprietatea privată a statului, ori, prin consemnarea unei cauțiuni nu se face o plată către stat, astfel încât să se poată susține că banii consemnați au trecut în proprietatea privată a statului ci se garantează pentru un eventual prejudiciu suferit doar de către partea potrivnică și nu de către stat. Totodată, susține recurenta, hotărârea recurată este nelegală în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 și cu dispozițiile art. 723 1 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. Motivarea reținută de instanță pentru a nu aplica în speță excepția prevăzută de art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 este contrară dispozițiilor art. 723 1 C. proc.

civ. și este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât, deși instanța admite că rolul cauțiunii este acela de garanție, refuză totuși să aplice excepția referitoare la imprescriptibilitatea garanțiilor și încalcă astfel o normă de strictă interpretare. Recursul este fondat. Potrivit art. 304 alin. (1) pct. (9) C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G.

nr. 14/2007 și a dispozițiilor art. 723 1 C. proc. civ. Motivul de recurs invocat de recurentă este fondat întrucât instanța de apel a reținut în mod nelegal incidența dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă cu trimitere la alin. (1) și (2). Instanța a ignorat alin. (3) din textul de lege menționat care prevede că dispozițiile alineatelor precedente nu sunt aplicabile sumelor constituie drept garanție pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale. Cauțiunea reprezintă suma de bani ce trebuie depusă de una din părțile procesului, cu titlu de garanție, pentru a acoperi eventualele pagube ce ar rezulta din luarea unor măsuri la cererea sa împotriva celeilalte părți.

Ca atare, față de natura sa juridică de garanție legală, cauțiunea depusă în baza normelor legale este exceptată potrivit alin. (3) al art. 23 din Decretul nr. 167/1958 de la termenul de prescripție de trei ani, astfel că instanța a soluționat greșit cauza pe excepția prescripției. A reține prescriptibilitatea cererii ar însemna că deponentul proprietar ar rămâne lipsit pentru totdeauna de suma constituită drept garanție, soluție inadmisibilă, lipsită de orice rațiune. Soluționând greșit cauza pe excepție și nu pe fond Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta SC B.O. SA București , va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.O. SA București împotriva Încheierii din 11 august 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.