ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2011

Ședința publică de la 24 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta SC B.O. SA prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a

solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 2000 lei, consemnată cu titlu de

cauțiune, potrivit OP nr. 85 din 10 martie 2003, în vederea soluționării cererii

de suspendare provizorie a executării sentinței nr. 504 din 18 februarie 2002

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în dosarul nr.

488/2002 până la pronunțarea instanței asupra acțiunii în anulare formulate

împotriva acestei sentințe.

Prin sentința comercială nr. 34

pronunțată la data de 11 martie 2003, cererea de suspendare provizorie a

executării sentinței a fost respinsă, soluția rămânând irevocabilă prin

nerecurare.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin încheierea din 11 august 2010 a admis excepția

prescripției și a respins ca prescrisă cererea reclamantei SC B.O. SA de

restituire a cauțiunii.

În argumentarea acestei soluții,

Curtea de Apel a reținut că cererea nu constituie o excepție de la regula

prescriptibilității extinctive instituite de art. 1 din Decretul nr. 167/1958

și cu aplicarea dispozițiilor art.23 din decret a apreciat că cererea de

restituire a cauțiunii, sumă consemnată la o instituție bancară pe seama și la

dispoziție instanței, potrivit art. 300 alin. (3) și art. 723

1

C.

proc. civ., se supune dispozițiilor amintite, parcurgând două etape: cea a

solicitării restituirii adresată instanței, singura în măsură să dispună asupra

sumelor de bani consemnate, prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce curge de la

data nașterii dreptului de a cere restituirea, și cea a cererii de eliberare

efectivă a sumelor de bani solicitată în mod direct instituției bancare,

prescriptibilă într-un termen de 1 an, ce curge de la momentul eliberării

încheierii de încuviințare a restituirii de către instanță.

Totodată, s-a considerat că, în

cauză, nu este incidentă excepția instituită de art. 23 alin. (3) din Decretul

nr. 167/1958, rolul cauțiunii consemnate potrivit legii la dispoziția instanței

neputându-se suprapune în totalitate cu cel al unei garanții constituite în

baza legii, garantarea acoperirii eventualului prejudiciu înregistrat de

creditor fiind doar una din funcțiile instituirii cauțiunii, pe lângă, între

altele, descurajarea cererilor abuzive.

Caracterul prescriptibil al

cererilor de această natură se menține cu atât mai mult cu cât, legiuitorul

recunoaște, la o dată mai recentă, prescriptibilitatea cererilor de restituire

a sumele consemnate în orice scop de către persoane fizice sau juridice, la

dispoziția organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea și nu s-a

cerut ridicarea de către cei care le-au depus sau care erau îndreptățiți să le

ridice, prin art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr.

14/2007 aprobate prin H.G. nr. 731 din 4 iulie 2007.

Faptul că legiuitorul a înțeles să

lămurească situația juridică a sumelor consemnate cu titlu de cauțiune doar în

situația în care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei

interesați, declarându-le ca trecând în proprietatea privată a statului,

omițând să se pronunțe în mod expres și asupra situației în care partea

interesată nici nu a solicitat încuviințarea restituirii, nu constituie un motiv

de înlăturare a aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958.

În concluzie instanța de apel a

subliniat incidența în soluționarea cererii a termenului de prescripție de 3

ani, ce curge de la momentul nașterii dreptului de a cere restituirea sumei

consemnate cu titlu de cauțiune, respectiv cel al rămânerii irevocabile a

sentinței comerciale nr. 34 din 11 martie 2003 la expirarea termenului de

declarare a căii de atac.

Aplicând această interpretare legală

la situația concertă desprinsă din dosarul cauzei, s-a constatat că termenul de

prescripție s-a împlinit anterior înregistrării cererii de restituire a

cauțiune, momentul de început al acestuia fiind marcat de respingerea

irevocabilă a cererii de suspendare a executării.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs reclamanta SC B.O. SA București întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de

nelegalitate invocat recurenta a susținut că hotărârea recurată este pronunțată

cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 23 din Decretul

nr. 167/1958 și a dispozițiilor art. 1 lit. h) din Normele metodologice de

aplicare a O.G. nr. 14/2007.

Astfel, arată recurenta,

interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958

este eronată deoarece reclamantul care a consemnat cauțiunea nu poate avea

interesul să exercite un drept material la acțiune cu privire la proprii săi

bani, iar aplicarea în prezenta cauză a acestui text de lege este nelegală

deoarece are drept consecință absurda aplicare a prescripției extinctive asupra

dreptului de proprietate și prejudicierea reclamantului care, cu bună credință,

a garantat pentru un eventual prejudiciu pe care l-ar fi produs părții adverse

din proces, sar, deși acest prejudiciu nu s-a produs, reclamantul tot nu își

mai poate utiliza sumele de bani consemnate.

Sunt greșit aplicate în cauză și

dispozițiile art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007

deoarece această prevedere legală se referă la sume de bani intrate în

proprietatea privată a statului, ori, prin consemnarea unei cauțiuni nu se face

o plată către stat, astfel încât să se poată susține că banii consemnați au

trecut în proprietatea privată a statului ci se garantează pentru un eventual

prejudiciu suferit doar de către partea potrivnică și nu de către stat.

Totodată, susține recurenta,

hotărârea recurată este nelegală în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (3)

din Decretul nr. 167/1958 și cu dispozițiile art. 723

1

alin. (1) și alin.

(3) C. proc. civ.

Motivarea reținută de instanță

pentru a nu aplica în speță excepția prevăzută de art. 23 alin. (3) din

Decretul nr. 167/1958 este contrară dispozițiilor art. 723

1

C. proc.

civ. și este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât, deși instanța admite că

rolul cauțiunii este acela de garanție, refuză totuși să aplice excepția

referitoare la imprescriptibilitatea garanțiilor și încalcă astfel o normă de

strictă interpretare.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. (9)

C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta a invocat motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 și a dispozițiilor art. 723

1

C. proc. civ.

Motivul de recurs invocat de

recurentă este fondat întrucât instanța de apel a reținut în mod nelegal

incidența dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția

extinctivă cu trimitere la alin. (1) și (2). Instanța a ignorat alin. (3) din

textul de lege menționat care prevede că dispozițiile alineatelor precedente nu

sunt aplicabile sumelor constituie drept garanție pe baza normelor legale sau a

clauzelor contractuale.

Cauțiunea reprezintă suma de bani ce

trebuie depusă de una din părțile procesului, cu titlu de garanție, pentru a

acoperi eventualele pagube ce ar rezulta din luarea unor măsuri la cererea sa

împotriva celeilalte părți.

Ca atare, față de natura sa juridică

de garanție legală, cauțiunea depusă în baza normelor legale este exceptată

potrivit alin. (3) al art. 23 din Decretul nr. 167/1958 de la termenul de

prescripție de trei ani, astfel că instanța a soluționat greșit cauza pe

excepția prescripției.

A reține prescriptibilitatea cererii

ar însemna că deponentul proprietar ar rămâne lipsit pentru totdeauna de suma

constituită drept garanție, soluție inadmisibilă, lipsită de orice rațiune.

Soluționând greșit cauza pe excepție

și nu pe fond Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. va

admite recursul declarat de

reclamanta SC B.O. SA București

, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea cererii pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.O. SA București împotriva Încheierii din 11 august 2010 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează

încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.