ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 419/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 419/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC N.I. SRL

BUCUREȘTI a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 17.000.000 ROL,

consemnată conform recipisei C.E.C, Agenția Șerban Vodă, nr.

42.30.01/01/40.18/000019 din data de 28 august 2001, consemnată cu titlu de

cauțiune, în vederea suspendării executării silite a sentinței arbitrale nr. 187

pronunțată la data de 20 iulie 2000, în dosarul nr. 62/2000 de Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, formulată în dosarul nr. 442/2/2001 al Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

analizând cererea formulată de petenta SC N.I. SRL BUCUREȘTI, a luat în

examinare, cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune,

invocată din oficiu de către instanță.

Curtea a apreciat că prezenta cerere privind

restituirea cauțiunii nu reprezintă o excepție de la regula prescriptibilității

extinctive instituită de art. 1 din Decretul nr. 167/1958. În acest sens a

invocat dispozițiile art. 23 din Decretul nr. 167/1958 prin care a fost

instituit un termen de prescripție egal cu termenul general, pentru acțiunile

privitoare la sumele de bani consemnate la bănci și instituții de credit pe

seama statului sau a organizațiilor de stat, dar și un al doilea termen de un

an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului de stat, atunci

când eliberarea este condiționată de un act al organului judecătoresc.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea a

apreciat incidența termenului de prescripție de 3 ani, ce curge de la momentul

nașterii dreptului de a cere restituirea sumei consemnate cu titlu de cauțiune,

respectiv de la data rămânerii irevocabile a încheierii nr. 1255 din data de 25

septembrie 2001, prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a

executării silite.

De asemenea, Curtea a înlăturat incidența art. 23

alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, rolul cauțiunii neputându-se suprapune cu

cel al unei garanții constituite în baza legii. Caracterul prescriptibil al

acestei cereri, în opinia Curții este menținut și prin art. 1 lit. h) din

Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 aprobate prin H.G. nr. 731

din 4 iulie 2007.

În consecință, Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin încheierea din data de 11 august 2010 a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă cererea de restituire a cauțiunii

formulată de petentă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta

SC N.I. SRL BUCUREȘTI, în termen legal, prin care a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta a susținut că

încheierea nr. 1255 din 25 septembrie 2001 a fost recurată în termen legal de către petentă, recursul fiind înregistrat la Curtea de Apel București la data de 18 octombrie 2001. Cererea de recurs a fost soluționată de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2776/2002, în sensul admiterii

recursului, modificării în tot a încheierii atacată și dispunerii suspendării

executării silite a sentinței arbitrale nr. 187/2000 până la soluționarea

acțiunii în anulare promovată împotriva acestei sentințe, care formează

obiectul dosarului nr. 350/2001, cu termen de judecată la data de 9 noiembrie

începerii cursului prescripției nu a rămas definitivă și irevocabilă, ci a fost

modificată în tot de instanța de recurs. Pe de altă parte, cererea de

restituire este prematur formulată, întrucât în cadrul acțiunii în anulare nu a

fost pronunțată până la acest moment o soluție irevocabilă.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă controlului judiciar de

către recurentă, care vizează stabilirea termenului de prescripție aplicabil

cererilor privind restituirea cauțiunilor consemnate în temeiul art. 723

1

alin.

(1) C. proc. civ., se circumscrie motivului de nelegalitate întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin prisma acestui motiv de recurs, Curtea constată

că recursul este fondat, întrucât instanța de apel a reținut în mod nelegal

incidența art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În dezlegarea chestiunii de drept supusă judecății,

Înalta Curte constată că punctul de plecare îl reprezintă natura juridică a

cauțiunii. Astfel, aceasta reprezintă o garanție în vederea dezdăunării în

situația în care, prin măsurile dispuse, creditorii ar fi prejudiciați în

drepturile lor.

Plecând de la această dublă funcție a cauțiunii,

Curtea de apel a ignorat prevederile alin. (3) al art. 23 din decret, care

dispune în sensul că ,,Dispozițiile aliniatelor precedente nu sunt aplicabile

sumelor constituite drept garanție pe baza normelor legale sau a dispozițiilor

contractuale ”

Din același punct de vederea, invocarea de către

Curtea de Apel a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. h) din Normele Metodologice

de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de

valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a

statului este greșită, în condițiile în care textul sus evocat este aplicabil

în situația în care persoana îndreptățită nu a formulat cerere de eliberare

efectivă a sumelor de bani solicitate către instituția bancară, de la momentul

eliberării încheierii de încuviințare a restituirii de către instanță.

Față de cele menționate anterior, Înalta Curte

constată că instanța a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului

material la acțiune, reținând prescriptibilitatea cererii privind restituirea

cauțiunii.

Dintr-un alt punct de vedere, Înalta Curte urmează a

analiza excepția prematurității formulării cererii privind restituirea

cauțiunii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 723

1

alin.

(3) C. proc. civ.: ,,Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în

care cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor

cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin

hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei”.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că

admisibilitatea cererii de restituire este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a două condiții și anume: existența unei hotărâri irevocabile prin care s-a

soluționat fondul cauzei și termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii care a soluționat fondul cauzei.

În speța de față, sentința arbitrală nr. 187 din 20

iulie 2000 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie nu a rămas irevocabilă, întrucât nu a fost soluționată

acțiunea în anulare formulată de recurenta SC N.I. SRL BUCUREȘTI, ce formează

obiectul dosarului nr. 434/2/2001, cauza fiind în prezent suspendată, astfel

cum rezultă din încheierea din data de 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, (fila 19 dosar recurs).

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 723

1

alin. (3) C.

proc. civ., motiv pentru care urmează a admite excepția prematurității formulării

cererii privind restituirea cauțiunii.

În consecință, în raport de faptul că Înalta Curte a

apreciat întemeiată excepția prematurității cererii, constatând că în mod

greșit pricina a fost soluționată prin prisma admiterii excepției prescripției

dreptului material la acțiune, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va admite recursul, va modifica încheierea atacată, în sensul

respingerii excepției prescripției extinctive și respingerii cererii privind

restituirea cauțiunii ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de petenta SC N.I. SRL BUCUREȘTI împotriva încheierii din

data de 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

pe care o modifică în sensul că respinge excepția prescripției extinctive și

respinge cererea privind restituirea cauțiunii ca prematur formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.