ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta C.N.A.D.N.R. SA București

a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.T.X. SA București pentru ca aceasta să

fie obligată la achitarea sumei de 13.918.049.208 lei cu titlu de reactualizare

prin aplicarea indicelui de inflație a sumei de 3.288.393.581 lei precum și la

plata sumei de 533.040.492 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale până la

soluționarea acțiunii în anulare formulată de către C.N.A.D.N.R. SA București.

Odată cu cererea de chemare în

judecată reclamanta a cerut și suspendarea executării sentinței arbitrale nr. 191

din 9 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București,

pentru soluționarea căreia, prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2004

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a stabilit o cauțiune în

cuantum de 500.000.000 lei.

La data de 25 iunie 2010 C.N.A.D.N.R.

SA București a solicitat restituirea cauțiunii consemnată conform recipisei

depusă la dosarul nr. 1942/2004.

Prin încheierea de ședință de la 11

august 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca

prescrisă cererea de restituire a cauțiunii formulată de C.N.A.D.N.R. SA

București apreciind că în conformitate cu art. 23 din Decretul nr. 167/1958 dreptul

la acțiunea privitoare la sume de bani consemnate pe seama statului se prescrie

în termen de trei ani de la data consemnării și cu toate acestea când

eliberarea sumelor consemnate este condiționată de un act al organului

judecătoresc, aceste sume vor fi restituite celor în drept la prezentarea

actului respectiv, dreptul la acțiune în acest caz fiind prescris într-un

termen de un an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului

organului de stat, context în care instanța a apreciat că cererea de restituire

a cauțiunii - sumă consemnată la o instituție bancară pe seama și la dispoziția

instanței potrivit art. 300 alin. (3) și art. 723

1

C. proc. civ., se

supune dispozițiilor amintite, parcurgând două etape: cea a solicitării

restituirii adresată instanței prescriptibilă în termenul de trei ani de la

nașterea dreptului de a cere restituirea și cea a cererii de eliberare efectivă

a sumelor de bani solicitată în mod direct instanței bancare prescriptibilă în

termen de un an ce curge de la momentul eliberării încheierii de încuviințare a

restituirii de către instanță. Totodată instanța a considerat că în cauză nu

este incidentă excepția instituită de art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958,

rolul cauțiunii neputându-se suprapune în totalitate cu cel al unei garanții

constituită în baza legii, garantarea acoperirii eventualului prejudiciu

înregistrat de creditor fiind doar una dintre funcțiile instituirii cauțiunii

și că prescriptibilitatea cererii este întărită de recunoașterea legiuitorului

prin art. 1 lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007

aprobate prin H.G. nr. 731 din 4 iulie 2007, context în care a apreciat că

termenul de prescripție de trei ani s-a împlinit anterior înregistrării cererii

de restituire a cauțiunii, momentul de început al acestuia fiind marcat de

respingerea irevocabilă a cererii de suspendare a executării.

Împotriva acestei încheieri a

formulat recurs C.N.A.D.N.R. SA București invocând art. 304

1

și art.

304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului așa cum a

fost formulat, casarea încheierii din data de 11 august 2010 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de restituire

a cauțiunii și dispunerea restituirii cauțiunii.

A susținut în recursul său că în

conformitate cu art. 23 din Decretul nr. 167/1958 impozitele și taxele datorate

statului, contribuția pentru asigurări sociale precum și primele de asigurare

datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii, rămân supuse dispozițiilor

privitoare la prescripție prin legile speciale, rezultând în mod cert că rolul

cauțiunii consemnate la dispoziția instanței de judecată se identifică în

textul de lege menționat cu cel al unei garanții constituite în baza legii, iar

în conformitate cu art. 723 C. proc. civ. cauțiunea se eliberează celui care a

depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a

formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea

termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a

soluționat fondul cauzei, cauțiunea putând fi eliberată de îndată în situația

în care partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea

părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, textul acestui

articol având în vedere ca scop al cauțiunii acela de a garanta eventualul

prejudiciu înregistrat de creditor.

A mai învederat că în mod eronat

instanța s-a referit la aplicarea în cauză a art. 1 lit. h) din Normele

Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 aprobate prin H.G. nr. 731 din 4

iulie 2007 deoarece până la data formulării cererii nu s-a dispus restituirea

cauțiunii conform art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta a invocat în susținerea

recursului și art. 304

1

C. proc. civ. potrivit căruia recursul

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ.

instanța putând să examineze cauza, sub toate aspectele.

Aceste texte de lege au fost

raportate la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 din

Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a O.G.

nr. 14/2007 și a dispozițiilor art. 723

1

C. proc. civ., recurenta

susținând că art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ. constituie o garanție

al eventualului prejudiciu cauzat prin executare.

Analizând recursul Curtea constată

că în mod greșit a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 23 alin. (3)

din Decretul nr. 167/1958 în sensul că rolul cauțiunii nu poate fi suprapus cu

cel al unei garanții constituite în baza legii, garantarea acoperirii

eventualului prejudiciu fiind doar una dintre funcțiile instituirii cauțiunii,

întrucât scopul cauțiunii instituite în baza art. 723

1

C. proc. civ.

este, pe de-o parte, acela de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea

ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii

suferite, iar pe de altă parte, prevenirea sau limitarea eventualelor abuzuri

ale debitorilor rău-platnici, eliberarea cauțiunii reprezentând o garanție a

ocrotirii dreptului de proprietate așa cum s-a statuat Curtea Constituțională

prin deciziile nr. 363 din 4 mai 2006 și nr. 15 din 15 ianuarie 2008 în

interpretarea constituționalității art. 723

1

alin. (2) și (3) C.

proc. civ.

Ca urmare, cauțiunea fiind o

garanție pentru creditor, aceasta se încadrează în dispozițiile art. 23 alin. (3)

din Decretul nr. 167/1958

care prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile sumelor

constituite drept garanție pe baza normelor legale sau a clauzelor

contractuale, context în care Curtea reține că instanța de fond a aplicat și

interpretat greșit

art.

23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.

De asemenea constată că a fost

aplicat greșit

și art. 1

lit. h)

din Normele

Metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 aprobate prin H.G. nr. 731 din 4

iulie 2007 potrivit căruia se valorifică sumele consemnate în orice scop de

către persoanele fizice sau juridice, la dispoziția organelor judiciare, pentru

care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au

depus sau care erau îndreptățiți să le ridice în termenul de prescripție

prevăzut de legislația în vigoare, în speță fiind vorba de soluționarea unei

cereri privind restituirea cauțiunii și nu despre o cerere prin care să se

solicite ridicarea sumei în baza încheierii de restituire.

Ca urmare în mod greșit a fost

soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, față de natura juridică

a cauțiunii de garanție legală, cauțiunea depusă în baza normelor legale fiind

exceptată potrivit alin. (3) al art. 23 din Decretul nr. 167/1958 de la

aplicarea dispozițiilor alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, astfel că a

reține prescriptibilitatea cererii ar însemna că deponentul proprietar ar

rămâne lipsit pentru totdeauna de suma constituită drept garanție, soluție

inadmisibilă, lipsită de orice rațiune.

Având în vedere aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 și a dispozițiilor art. 723

1

C. proc. civ., precum și faptul că instanța a soluționat procesul fără a intra

în cercetarea fondului cauzei, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Curtea va admite recursul, va

casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecarea fondului cererii,

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

C.N.A.D.N.R. SA București împotriva încheierii din 11 august 2010 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10

februarie 2011.