ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2351/2011

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 4938 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003, invocată de reclamanta SC

R.M. SRL în dosarul nr. 28743/3/2005 al Tribunalului București, și a constatat

nelegalitatea acestora.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că textul a

cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție contravine prevederilor

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 cu modificările și completările

ulterioare, care stabilește obligativitatea plății taxei pentru serviciul

public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care

beneficiază de acest serviciu.

Împotriva

acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

atât Societatea Română de Radiodifuziune cât și Guvernul

României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

și reiterând apărările formulate în

fața primei instanțe.

I.

Recursul declarat de

Societatea Română de Radiodifuziune este tardiv.

Astfel, conform

art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția

instanței de contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate este

supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se

judecă de urgență și cu precădere.

Din analiza

actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost

comunicată recurentei la data de 10 martie 2011 și că acesta a declarat recurs

la data de 18 martie 2011, așa cum rezultă din ștampila Poștei aplicată pe

plicul de expediere a cererii de recurs (fila 11 - dosar recurs), depășindu-se,

așadar, termenul legal de 5 zile.

Conform art. 103

alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal

atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că

recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 și că recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost

împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai

presus de voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale

sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului

ca tardiv formulat.

II.

Recursul

declarat de Guvernul României este nefondat și va fi respins

ca atare, pentru considerentele ce vor fi

prezentate în continuare.

Recurentul a

invocat prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994,

republicată, în temeiul căruia a fost emisă H.G.

nr. 977/2003, susținând, în esență

că, în accepțiunea acestor dispoziții

legale, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al

serviciilor publice de radiodifuziune, indiferent dacă dețin sau nu receptoare

radio, fiind exceptate de la plata taxei doar microîntreprinderile aflate în

dificultate și care și-au suspendat activitatea, conform legii.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat, după

cum se va arăta în continuare.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994

privind organizarea și

funcționarea Societății Române de Radiodifuziune

și Societății Române de

Televiziune, persoanele

juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul

public de

radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de

beneficiari ai acestor servicii.

Conform

dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003, modificată și

completată, persoanele juridice cu sediul în

România, inclusiv filialele acestora,

precum și sucursalele și celelalte

subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau

reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au

obligația să plătească o taxă lunară pentru

serviciul public de radiodifuziune.

întrucât prin lege s-a stabilit că

taxa incumbă doar beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune, se

constată că dispozițiile art. 3 alin. (2) din

H.G.

nr. 977/2003 nu aplică în mod corect prevederile legale în temeiul cărora au

fost

emise, impunând plata taxei tuturor persoanelor juridice, fără a face

distincție între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitate de

beneficiar al acestor servicii.

De menționat

și jurisprudența Curții Constituționale care, în mod

constant, a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 40 alin. (3)

din Legea nr. 41/1994, cu motivarea că obligația de

plată este doar în sarcina

persoanelor

juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice

respective.

Față de cele arătate, apreciind că în mod corect

prima instanță a reținut că

prevederile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003

nu sunt conforme cu dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994,

pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentința atacată este

legală și temeinică, recursul declarat de Guvernul României împotriva acesteia

urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 4938 din 7 decembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva aceleiași

sentințe, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2011.