Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2085/2011

HOTĂRÂRE
19.05.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2085/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 182/PI din 6 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 3714/2/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.S.M. În esență, s-a reținut că prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din data de 09 februarie 2011 de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1249/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.S.M., pe o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită ulterior, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a mai arătat că, deși argumentele de ordin personal ale inculpatului nu pot fi ignorate, totuși gravitatea deosebită a faptelor, amploarea fenomenului infracțional în care a fost implicat și inculpatul, reacția publicului la săvârșirea unor astfel de fapte constituie motive temeinice pentru care cererea de liberare provizorie nu poate fi admisă. În termen legal, inculpatul P.S.M. a declarat recurs împotriva încheierii menționate. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin decizia nr. 1972 din 12 mai 2011 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 544/59/2011 s-a admis recursul declarat de inculpatul P.S.M.

împotriva încheierii nr. 152/PI din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 544/59/2011. S-a casat încheierea atacată și, rejudecând, în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.S.M. și s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia de sub puterea mandatului de arestare, dacă nu este arestat în altă cauză. Prin aceeași decizie, în baza art. 160 2 alin. (3) și alin. (3) 1 C. proc. pen. i s-a pus în vedere inculpatului să respecte dispozițiile prevăzute de textele de lege menționate lit. a)-g), atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc.

pen. Așa fiind, se constată că recursul declarat de inculpatul P.S.M. împotriva încheierii penale nr. 182/PI din 6 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 3714/2/2011 de Curtea de Apel Timișoara, secția penală prin care a fost respinsă cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S.M. împotriva încheierii penale nr. 182/PI din 6 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3714/2/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2086/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 192/PI din 10 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 602/59/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 160 8 alin. (1) C
ÎCCJ 2011-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2011
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 368/59/201, în baza art. 160 8 ali
ÎCCJ 2011-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1374/2011
probare publică pe care îl generează aceste fapte. Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută succesiv prin încheierea din 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr. 18
ÎCCJ 2011-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1846/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 110/PI din 8 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 454/59/2011 (2315/2/2011), Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 160
ÎCCJ 2011-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1845/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 3718/2/2011 (1548/2011), Curtea de Apel București, secția a II- a penală, a admis în principiu cer
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă