ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3285/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3285/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 100 din

16 februarie 2010 a Tribunalului lași a fost respinsă cererea inculpatului O.l.,

de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20

rap.la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 182 alin. (2)

C. pen.

A fost

condamnat inculpatul O.I. pentru săvârșirea:

- tentativei

la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit.

c) C. pen. la pedeapsa de 7 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de arte 64 lit. a) teza a ll-a și Iit. b) C.

pen., pe durata de 4 ani.

- violare de

domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani

închisoare.

În baza disp.

art. 33 Iit. a), art. 34 C. pen., inculpatul s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de arte 64 Iit. a) teza a II-a

și Iit. b) C. pen., pe durata de 4 ani.

Pe durata și

în condițiile prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, Iit. b) C. pen.

În baza disp.

art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului O.l., iar în

baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestării preventive de la 26 aprilie 2009 la zi.

În baza disp.

art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ. a fost

obligat inculpatul să plătească părții civile O.A., despăgubiri civile, după

cum urmează: suma de 216,43 lei, cu titlu de daune materiale; suma de 30.000

lei cu titlu de daune morale".

Tribunalul

lași a reținut că faptele inculpatului O.l., care la data de 22 aprilie 2009 a

pătruns fără drept în locuința părții vătămate, după care i-a aplicat mai multe

lovituri soției sale cu pumnii și picioarele în diferite regiuni ale corpului,

a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i astfel leziuni deosebit de grave,

punându-i viața în pericol, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și ale tentativei

la infracțiunea de omor calificat prev.și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174

alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatul a

acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei. Relevante pentru

această ipoteză sunt următoarele aspecte: intensitatea și numărul loviturilor

aplicate cu pumnii și picioarele; zonele corpului vizate; atitudinea

inculpatului care a nuanțat prezentarea situației de fapt, încercând să

minimalizeze consecințele faptelor sale și să obține o atenuare, dacă nu o

înlăturare a răspunderii penale, în pofida probelor evidente de vinovăție

administrate în cauză, astfel că numai intervenția promptă și eficace a

cadrelor medicale a făcut ca infracțiunea de omor sa rămână în faza tentativei.

Pătrunderea

fără drept în locuința părții vătămate s-a făcut în timpul nopții, în

condițiile în care inculpatul nu mai locuia acolo de aproape trei luni de zile,

iar varianta chemării lui de către partea vătămată nu a fost probată, astfel că

fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de

domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

Vinovăția

inculpatului fiind pe deplin dovedită, la individualizarea judiciară a

pedepselor ce au fost aplicate inculpatului și a modului de executare instanța

s-a ținut seama, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de gradul de

pericol social concret major al faptelor, de modalitatea și împrejurările în

care acestea au fost săvârșite, de urmările produse, precum și de cele

potențiale, respectiv eventualitatea suprimării vieții victimei, cât și de

circumstanțele personale ale inculpatului care este tânăr, la primul conflict

cu legea penală, este cunoscut și caracterizat cu înscrisurile depuse la dosar

ca fiind o persoană cu o conduită normală în societate, dar a adoptat o poziție

procesuală parțial corectă, încercând să îngreuneze aflarea adevărului.

Față de

aceste considerente, instanța de fond a aplicat inculpatului O.l. câte o

pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat - în raport de gravitatea

faptelor comise și periculozitatea socială a inculpatului - spre limita

minimului special prevăzut de textul incriminator și, în conformitate cu

dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pentru o perioada de 4 ani, pedeapsă ce va fi executată în condițiile art.

66 C. pen. raportat la tentativa la infracțiune a de omor calificat.

În ce

privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că partea vătămată O.A., în termen

legal s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului

la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 30.000

lei reprezentând daune materiale, constând în cheltuieli de spitalizare, pentru

procurarea medicamentelor, cheltuielile de transport la spital, plata

persoanelor care au ajutat-o în perioada incapacității de muncă și 70.000 lei

daune morale.

Pentru

dovedirea pretențiilor civile partea vătămată a solicitat, instanța de judecată

încuviințând proba testimonială cu martora C.M. și proba cu înscrisuri.

Probatoriul

administrat pentru dovedirea pretențiilor civile, cu referire la depoziția

martorei C.M. nu furnizează detalii relevante pentru probarea realității și

întinderii prejudiciului de natură materială invocat de partea civilă, martora

făcând referiri generice asupra nevoilor cu care s-a confruntat partea vătămată

și a cheltuielilor pe care a fost nevoită să le efectueze, fără a oferi detalii

concrete asupra sumelor efectiv cheltuite pentru restabilirea stării de

sănătate.

Depoziția

martorei este însă relevantă sub aspectul suferințelor suportate de victimă, a

intensității și întinderii acestora, la neajunsurile cauzate acesteia ca urmare

a faptei a cărei victimă a fost, faptul că a fost nevoită o perioadă

îndelungată să țină regim alimentar și că se resimte și în prezent în urma

agresiunii. Instanța reține că aceasta a suferit numeroase privațiuni de natură

nepatrimonială, fiindu-i afectat echilibrul fizic și psihic necesar unei mame

tinere, în vârstă de 20 de ani, cu un copil de 2 ani, astfel că se impune o

reparație prin obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de

despăgubiri morale.

Cât privesc

daunele materiale, cu înscrisurile depuse la dosar - bonuri fiscale care atestă

procurarea de alimente specifice regimului alimentar și a medicamentelor

procurate - partea civilă a probat efectuarea de cheltuieli în valoare de

216,43 lei.

Sumele

achitate pentru plata taxelor medico-legale, pe care partea civilă Ie-a inclus

în categoria daunelor materiale, în valoare de 118 lei, vor fi acordate în

temeiul disp. art. 193 C. proc. pen., fiind cheltuieli judiciare efectuate în

scopul administrării probelor, fiind ocazionate de desfășurarea procesului

penal, conform disp. art. 189 C. proc. pen.

În termen

legal inculpatul O.l. a apelat sentința penală sus menționată solicitând

schimbarea încadrării juridice a faptei prin reținerea disp. art. 22 alin. (1),

(2) C. pen. precum și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, a

criticat și modul de soluționare a laturii civile, considerând hotărârea

instanței de fond ca fiind nelegală și sub acest aspect.

Inculpatul a

fost asistat de apărător ales și nu a solicitat să dea alte declarații; a depus

la dosar înscrisuri.

Prin Decizia penală

nr. 68 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția la zi.

A fost

obligat apelantul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut

că prin rechizitoriul procurorului inculpatul O.l. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 20

- art. 174 - 175 lit. c) C. pen. reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea

de 21/22 aprilie 2009, în jurul orelor 03,00, inculpatul a pătruns fără drept

în locuința familiei A.V., i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate O.A.,

soția sa de care era despărțit în fapt de circa trei luni, cu pumnii și

picioarele, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile

de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.

Instanța de

fond a administrat un amplu probatoriu, nemijlocit și probele din cursul

urmăririi penale, susținerile inculpatului reținând fără dubiu vinovăția

acestuia, anume:

În noaptea de

marți spre miercuri, 21/22 aprilie 2009, fiind a treia zi de Paști, inculpatul

a mers împreună cu câțiva prieteni la discoteca organizată la Căminul Cultural

din satul Zmeu, fiind găsit acolo în jurul orelor 00,30 de către cumnata sa, A.M.,

care venise și ea din Italia să-și petreacă Sărbătorile de Paști la părinți.

Fiind în

stare de ebrietate, după o discuție cu aceasta, în jurul orelor 02,00

inculpatul a mers singur la locuința soției sale și a intrat în curte. A bătut

în geamul ferestrei de la camera din stânga holului, unde dormeau soția și

copilul, aceasta a venit și a tras cârligul care asigura pe interior ușa de la

intrarea pe hol, crezând că s-a întors sora sa de la discotecă, moment în care

inculpatul s-a dat înapoi spre peretele exterior, pentru a nu fi văzut.

Când soția sa

a deschis ușa, acesta a împins ușa spre interior, soția sa a fugit în camera

unde dormea copilul, încercând să o sune pe mama sa, de pe telefonul mobil pe

care îl avea sub pernă, dar inculpatul i-a smuls telefonul din mână și l-a pus

pe măsuța din cameră, apoi a lovit-o de mai multe ori cu pumnul drept peste

față și cap, în timp ce cu mâna stângă o strângea de gât, în cameră fiind

întuneric, iar afară nu era aprins nici un bec.

O.A. a căzut

cu fața în sus și inculpatul s-a urcat peste ea cu genunchii, continuând să o

strângă de gât pentru a nu putea țipa și lovind-o în continuare peste cap și

abdomen.

Apărările

inculpatului în fața instanței de fond au vizat reținerea circumstanței prev.

de art. 73

b

C. pen. și a disp. art. 22 C. pen. vizând desistarea.

Motivele

susținute de acesta și în fața instanței de apel ce au vizat încadrarea

juridică prin reținerea celor două circumstanțe, au fost temeinic evaluate prin

prisma întregului material probator administrat.

Dispozițiile art.

73 lit. b) C. pen. impun săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin

altă acțiune ilicită gravă.

Dispozițiile art.

22 alin. (1), (2) C. pen. impun:

- Este apărat

de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de

descoperirea faptei producerea rezultatului.

- Dacă actele

îndeplinite până în momentul deși stării sau împiedicării producerii

rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea

infracțiune.

În ceea ce

privește condițiile impuse de art. 73 lit. b) C. pen., acestea nu s-au

evidențiat în cauză prinatitudinea părții vătămate -fosta soție a inculpatului:

- din probele

dosarului s-a evidențiat că partea vătămată a deschis ușa locuinței crezând că

este sora sa; și nu subzistă apărările acestuia că "provocarea" ar

consta într-un sms primit de la partea vătămată, de a fi chemat de aceasta.

Dimpotrivă,

probele au evidențiat (iar inculpatul a confirmat acest lucru prin declarațiile

date că prezența la domiciliu a părții vătămate s-ar fi datorat presupunerii că

"ar fi văzut un alt bărbat ieșind din locuința acesteia și a devenit gelos”.

De asemenea,

justificarea atitudinii agresive asupra părții vătămate (atitudine pe care a

recunoscut-o nemijlocit, conformă declarației părții vătămate), alături de

argumentele anterior expuse nu pot releva existența vreunui indiciu de

"provocare" din partea părții vătămate, dispozițiile art. 73 lit. b) C.

pen. fiind probator inaplicabile.

Cu privire la

celălalt aspect invocat, de reținere în favoarea inculpatului a unei

"acțiuni de desistare" prin faptul că a sunat unor prieteni, apoi la

Dispeceratul 112 după ce a conștientizat gravitate a loviturilor aplicate

părții vătămate - soției sale - nu pot da relevanță reținerii disp. art. 22 C.

pen.

Inculpatul a

plecat din locuința părții vătămate abia după ce și-a finalizat actele de

represiune asupra acesteia, și doar speriat de țipetele acesteia.

Atitudinea sa

ulterioară, că a sunat la dispeceratul 112 și s-a intervenit prompt,

evitându-se astfel decesul părții vătămate (conform raportului de constatare

medico-legală al I.M.L. - lași) este relevantă doar ca o circumstanță personală

fiind regăsită în individualizarea cuantumului pedepsei, ce a fost orientat

spre minimul prevăzut de lege.

Cauzele de

nepedepsire prev. de art. 22 C. pen., depistarea și împiedicarea producerii

rezultatului, constând în renunțarea de bunăvoie a făptuitorului de a duce până

la capăt executarea începută, deși exista posibilitatea reală de a continua,

sau în acțiunea făptuitorului care, după terminarea executării infracțiunii,

acționează pentru înlăturarea producerii rezultatului periculos, nu sunt

incidente în speță.

Privind

dispozițiile alin. (2) al art. 22 C. pen. a rezultat probator că inculpatul a

abandonat victima în casă și a plecat luând cu el și fetița în vârstă de

aproape 1 an, deși a realizat că partea vătămată este într-o stare critică, iar

faptul că și-a sunat prietenii să-i anunțe că "a omorât-o" pe partea

vătămată și apoi organele de poliție, nu este expresia voinței sale libere de a

împiedica producerea rezultatului.

Intenția

inculpatului O.l. în luarea hotărârii de a omorî partea vătămată s-a evidențiat

cert prin acte specifice pentru punerea în executare a acestei hotărâri,

aplicându-i victimei lovituri multiple cu pumnii și picioarele în zone

vulnerabile ale corpului, cap, torace, abdomen, a strâns-o cu mâinile de gât,

și numai intervenția promptă a medicilor care au efectuat mai multe intervenții

chirurgicale a făcut ca acțiunea de săvârșire a faptei să nu-și producă

efectul.

Chiar dacă

s-a contestat existenta acestei intenții, elementul constitutiv a fost cert

evidențiat și a fost "direct", inculpatul aplicând lovituri multiple,

de intensitate mare și în zone vitale (a prevăzut și urmărit producerea

rezultatului).

Prin prisma

tuturor argumentelor expuse, criticile inculpatului apelant nu sunt fondate.

Verificând sentința penală și sub toate aspectele de fapt și de drept din

oficiu, instanța de control judiciar s-a constatat că sentința penală apelată

este temeinică și legală; faptele inculpatului O.l. care la data de 22 aprilie 2009

a pătruns fără drept în locuința părții vătămate, după care i-a aplicat mai

multe lovituri soției sale cu pumnii și picioarele în diferite regiuni ale

corpului, a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i astfel Ieziuni deosebit de

grave, punându-i viața în pericol, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de disp. art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul O.l., invocând cazurile de casare

prev. de art. 385

9

pct. 10, 18, 17 și 14 C. proc. pen. în susținerea

motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel nu a analizat și motivat

apelul declarat de inculpat sub aspectul laturii civile a cauzei, ceea ce

impune casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.

Referitor la al doilea motiv, a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că nu a

avut intenția de a suprima viața victimei, fiind cel care a sesizat organele de

poliție și salvarea. în ce privește al treilea motiv de recurs, a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., cu reținerea desistării, ca circumstanță atenuantă. în final, a

solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin acordarea unei mai mai eficiente

circumstanțelor reale și personale ale inculpatului, care nu are antecedente

penale.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate,

înalta Curte constată că recursul este fondat.

În ce

privește latura penală a cauzei, din materialul probator administrat pe

parcursul întregului proces penal rezultă în mod indubitabil că în noaptea de

21/22 aprilie 2009, după ce a pătruns fără drept în locuința victimei O.A.,

inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri repetate cu pumnii și picioarele în

zona capului și a abdomenului, strângând-o totodată de gât.

În urma actelor

de violență la care a fost supusă, victima a suferit multiple și grave leziuni,

cele de la nivelul abdomenului fiind de natură a-i pune viața în primejdie, iar

salvarea acesteia a fost posibilă numai datorită intervenției chirurgicale la

care victima a fost supusă.

Referitor la

încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat, intenția de a ucide rezultă

din modalitatea în care acesta a acționat, strângând-o de gât și aplicându-i victimei

lovituri puternice și repetate cu pumnii și picioarele în zone vitale ale

corpului;în acest context este de observat că victima, o persoană în vârstă de

19 ani, cu o constituție fizică firavă, a fost internată în spital cu

diagnosticul de peritonită generalizată datorată rupturii de organe interne

(respectiv colon), urmare care nu se putea produce decât în condițiile unei

violențe extrem de puternice exercitate de către inculpat.

Pe de altă

parte, din depozițiile părții civile și ale unora dintre martorii audiați în

cauză rezultă că victima mai fusese lovită în trecut de către inculpat și chiar

amenințată de către acesta, fiind relevantă în acest sens discuția purtată

între inculpat și sora victimei în seara incidentului, ocazie cu care acesta ar

fi spus că „preferă să o vadă moartă pe A., decât să o mai știe cu altcineva"

(fil. 51 verso dup).

În aceste

condiții, Curtea constată că atât conduita inculpatului anterioară săvârșirii

actelor de violență din noaptea de 21/22 aprilie 2009, cât și modalitatea

concretă în care a acționat cu acest prilej denotă faptul că inculpatul a

acceptat posibilitatea morții victimei.

Împrejurarea

că ulterior inculpatul s-a autodenunțat și i-a înștiințat totodată pe prietenii

săi despre cele întâmplate, pentru a fi alertate rudele victimei, nu poate

conduce la o altă încadrare juridică a faptei sale și nici nu echivalează cu o

împiedicare a producerii rezultatului, cauză de nepedepsire prevăzută de art. 22

C. pen.

În acest

context, Curtea reține că pentru a opera această cauză de nepedepsire este

necesar ca intervenția făptuitorului, în sensul împiedicării producerii

rezultatului, să se fi produs imediat sau într-o perioadă de timp extrem de

scurtă, prin raportare la executarea acțiunii ce constituie elementul material

al infracțiunii și să fi fost determinantă pentru evitarea producerii urmării imediate.

Or, în speță,

imediat după exercitarea violențelor, inculpatul nu a făcut nimic pentru a

împiedica posibilul rezultat letal al faptei sale;din contră, a părăsit locul

săvârșirii infracțiunii, abandonând victima în stare de inconștiență și luând cu

el copilul de un an și trei luni, trezit din somn de țipetele mamei sale; abia

ulterior s-a autodenunțat, sesizând organele de poliție despre cele întâmplate

și încunoștiințând în mod indirect și rudele victimei.

Pe de altă

parte, faptul că moartea acesteia nu s-a produs nu se datorează conduitei

ulterioare a inculpatului, ci intervenției chirurgicale la care victima a fost

supusă în zilele următoare. Cu alte cuvinte, descoperirea mai rapidă a victimei

nu a influențat salvarea vieții acesteia, care s-a datorat unei împrejurări

exterioare, independente de vreo acțiune a inculpatului.

În altă

ordine de idei, față de situația de fapt reținută în cauză, cu atât mai puțin

ar putea fi reținută desistarea, așa cum a solicitat inculpatul prin motivele

de recurs.

Desistarea

constă în renunțarea de bunăvoie a autorului la săvârșirea faptei, în timpul

executării acesteia; această cauză de nepedepsire nu este incidență în situația

în care, cum este cazul în speță, întreruperea activității infracționale s-a

datorat temerii inculpatului că ar putea fi descoperit, ca urmare a țipetelor

victimei, în condițiile în care în același imobil locuiau și părinții acesteia.

În fine, în

ce privește individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că au fost avute în

vedere toate criterii prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social concret al faptei comise, circumstanțele în care aceasta a fost comisă

(pe fondul consumului de alcool, prin atacarea victimei în propria sa locuință,

în aceeași cameră în care dormea și copilul de un an și trei luni al părților),

dar și circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa după

comiterea faptei.

Împrejurările

concrete ale cauzei nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului, ci doar orientarea pedepsei către minimul special, ceea

ce s-a și realizat prin sentința instanței de fond, validată de decizia

recurată.

Dacă în ce

privește latura penală a cauzei, criticile inculpatului nu sunt întemeiate,

Curtea constată că hotărârea instanței de apel este supusă casării în ce

privește latura civilă.

Astfel, cu

ocazia dezbaterilor apelului declarat de către inculpat, acesta a criticat și

modul de soluționare a laturii civile, susținându-se în esență că atât daunele

materiale, cât și cele morale ar fi fost nelegal acordate de către instanța de

fond.

Or, din

examinarea hotărârii recurate, rezultă că această critică nu a fost analizată

de către instanța de apel, care a apreciat în mod eronat că este investită

exclusiv cu aspecte ce țin de latura penală a cauzei.

În aceste

condiții, omitând să cenzureze sentința atacată și sub aspectul laturii civile,

așa cum fusese investită de către inculpat, instanța de apel a pronunțat o

hotărâre afectată de cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., sens în care recursul inculpatului este fondat și urmează a fi admis.

În

consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea

va casa decizia atacata, numai cu privire la latura civilă, și va trimite cauza

pentru rejudecarea, în aceste limite.a apelului declarat de inculpatul O.l.

Va deduce

prevenția la zi.

Cheltuielile

judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurentul inculpat O.l. împotriva Deciziei penale nr. 68

din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează

decizia penală atacată, numai cu privire la latura civilă și trimite cauza

pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul O.l. la instanța de apel,

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din

pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării

preventive de la 26 aprilie 2009 la 23 septembrie 2010.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică.azi 23 septembrie 2010.