ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3325/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3325/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

de ședință din 20 septembrie 2011 Curtea de

Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în

dosarul

nr. 855/1372/2010, investită cu soluționarea apelurilor

declarate de inculpații C.S.A., D.A., M.C.E.

împotriva sentinței

penale nr. 55, pronunțată de

Tribunalul

pentru minori și familie Brașov la data de 11 august 2011,

printre

altele a dispus :

Au fost respinse, ca nefondate,

cererile de liberare provizorie

sub control

judiciar formulate de inculpații C.S. și D.A.

În baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a

menținut măsura

arestării preventive luată față de inculpații C.S.A.,

M.C.E.

și D.A.

Pentru a pronunța

această încheiere s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 55/S din 11

august 2011 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie s-a dispus

condamnarea

inculpatului C.S.A. la pedeapsa

de 9 (nouă) ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza

a II-a,

b), d) și e) C. pen., timp de

3 ani după

executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori

prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale),

condamnarea inculpatului M.C.E. la pedeapsa de 7

(șapte) ani închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II

a, b), d) și e) C. pen.

, timp de 3 ani după executarea pedepsei

închisorii, pentru

săvârșirea infracțiunii

de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea

678/2001, condamnarea inculpatului D.A. la

pedeapsa

de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II

a, b), d)

și e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. Ie-a fost interzisă tuturor inculpaților

exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a

II

a, b),

d) și e) C. pen.

pe durata executării pedepsei aplicate drepturile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

au fost achitați inculpații C.S.A.,

M.C.E. și D.A. pentru

săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional structurat prevăzută

de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În ce privește starea de arest a

acestora la acest moment,

trebuie reținut

în primul rând că toți au fost condamnați, chiar dacă

printr-o hotărâre

nedefinitivă, iar această împrejurare atrage deținerea lor în prezent în baza

art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO,

nemaifiind

vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenței

CEDO.

Pe altă parte,

instanța reține ca subzistă în continuare toate

temeiurile care au dus la luarea și

apoi la menținerea măsurii arestării

preventive a inculpaților. Se constată astfel, că sunt

incidente încă

dispozițiile

art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitor la acești inculpați neexistând dovezi

care să conducă la concluzia că au dispărut temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării

preventive și nici

că ar fi intervenit modificări ale acestor temeiuri.

În speță există

indicii temeinice și au fost administrate probe în

etapa urmăririi

penale și a cercetării judecătorești care conduc la

bănuiala rezonabilă că inculpații pot

fi autorii faptelor reținute de către prima instanță.

Cuantumul

pedepselor prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a

acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Ținând seama de toate aspectele expuse

anterior, Curtea

constată pe baza actelor

și lucrărilor dosarului că lăsarea în libertate

a inculpaților C.S.A., M.C.E. și D.A.

prezintă pericol concret pentru ordinea publică iar menținerea

arestării preventive a acestora se impune, chiar dacă este o măsură

extremă.

În raport de natura infracțiunilor

reținute în sarcina fiecăruia

dintre

inculpați, urmările produse de faptele deduse judecății, durata

de timp în care s-a derulat activitatea

infracțională, vârsta victimelor,

mijloacele folosite pentru a intimida

victimele și a le menține în

postura de

„marfă" pentru ca acestea să se prostitueze nu în folosul

lor

inculpaților - activități ce denotă un dispreț total al autorilor

faptelor față de ființa umană și față de normele

de conviețuire socială

- instanța reține că infracțiunile pentru care

sunt judecați inculpații

sunt grave, iar

gravitatea acestora justifică în continuare menținerea

măsurii arestării

preventive a inculpaților, existând încă un interes

real al societății în sensul menținerii inculpaților în stare de arest

preventiv care are o pondere mai mare decât regula

judecării lor în

stare de libertate.

Pe lângă

circumstanțele reale în care au fost comise faptele,

natura și

gravitatea acestora, numărul victimelor care se presupune a

fi traficate de fiecare inculpat și

vârsta acestora, starea de pericol

pentru

ordinea publică rezultată prin lăsarea inculpaților în libertate,

este

conturată și prin prisma circumstanțelor personale ale

inculpaților, a perseverenței infracționale a acestora din perspectiva

prelungirii în timp a activității infracționale dar și a conduitei acestora

în

familie și societate, a gradului de instruire școlară, astfel cum

aceste circumstanțe rezultă din referatele de

evaluare întocmite în

cauză de către

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Analizând la

acest moment procesual oportunitatea înlocuirii acestei măsuri preventive

privative de libertate a inculpaților C.S.A., M.C.E. și D.A. cu o alta mai

blândă, Curtea reține că inculpații nu prezintă suficiente garanții că

lăsați în

libertate nu vor exercita presiuni asupra părților vătămate sau

civile din dosar pentru a-și retracta

declarațiile, împiedicând astfel

buna

desfășurare a procesului penal cu atât mai mult cu cât tocmai

vulnerabilitatea

părților vătămate a fost aceea care a permis înfrângerea voinței acestora și

exploatarea lor sexuală iar inculpații

au

avut în prezentul dosar în permanență o atitudine de negare a

infracțiunilor

pentru care au fost trimiși în judecată.

Cât privește

cererile inculpaților C.S. și D.A.

de liberare provizorie sub control judiciar, instanța

reține că, deși

admisibile

în principiu, acestea sunt nefondate.

Liberarea provizorie

sub control judiciar este o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive și ea se

poate acorda

potrivit

art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani și în situația în care nu există date

din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși

alte

infracțiuni sau date că acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți,

alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Deși pedepsele

prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în

sarcina celor

doi inculpați nu depășesc 18 ani, materialul probator

administrat în

cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești și în

special

condițiile concrete în care au fost comise faptele precum și circumstanțele

personale ale inculpaților relevă faptul că lăsați în

libertate

aceștia ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea

victimelor - a căror vulnerabilitate a și creat de altfel

condițiile desfășurării activității

infracționale deduse în prezent judecății - cu atât mai mult cu cât au negat

constant comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată; în același

timp, instanța reține că anterior arestării lor cei doi inculpați nu aveau un

loc de muncă și nici mijloace de trai licite, situație care de altfel

reprezintă unul din factorii care ar putea

justifica un comportament

infracțional

de genul celui reținut în sarcina inculpaților, astfel încât,

lăsați în

libertate inculpații ar putea apela din nou la astfel de

activități pentru a-și obține în această

modalitate mijloacele de trai

necesare.

Împotriva acestei încheieri,

inculpații C.S.A.,

M.C.E. și D.A. au

declarat, în termen legal,

prezentul recurs, solicitând, prin apărător,

în principal, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitate.

Totodată s-a

solicitat pentru inculpații C.S.A. și

D.A.

admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Recursurile nu

sunt fondate.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată

că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare

privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea

de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea

arestării preventive.

Potrivit art. 160

2

C. proc. pen., liberarea provizorie sub

control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor

săvârșite din

culpă, precum și in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Potrivit art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în

care

există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit

sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Din textul de

lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie

sub control

judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o

obligație a instanței de a o dispune

și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

În conformitate

cu dispozițiile art. 5, paragraful 1 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și

libertăților Fundamentale,

ratificată de

România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni

nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând

dreptul la libertate,

Convenția

consacră implicit principiul după care nici o persoană nu

trebuie să fie lipsită de libertate în mod

arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de

libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, paragraful

1 lit. c)

din CEDO.

Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate

dacă a fost arestată sau reținută în vederea

aducerii sale în fata

autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile

de a bănui că a

săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice

de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea

acesteia.

În materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la

legislația

națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea

detenției obligă ca arestarea

preventivă a

unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă

în conformitate cu

normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul

lor, trebuie să fie compatibile cu

dispozițiile

Convenției și să asigure protejarea individului împotriva

arbitrariului.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că inculpații

C.S.A., M.C.E. și D.A.

au fost arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive

temeinice de a bănui că au comis infracțiunile pentru care au fost

condamnați

chiar nedefinitiv de prima instanță.

În cauză, verificându-se actele și

lucrările de la dosar, se

constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpaților subzistă și că lăsarea acestora în

libertate prezintă un

pericol concret

și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere

gravitatea

infracțiunilor de care sunt acuzați.

Pe de altă

parte, din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie,

termenul și caracterul rezonabil al

arestării preventive nu se

apreciază

niciodată in abstracte ci in concreto, ținându-se seama de

natura și complexitatea cauzei, comportamentul

autorităților și al celui

arestat,

iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra

procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole,

care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de

săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul

de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Evaluând pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar

reprezenta lăsarea în libertate a

inculpaților, Înalta Curte apreciază că

acesta

rezultă din circumstanțele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de

timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea

operațiunilor .numărul mare de persoane implicate, fapt care sporește gradul de

pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților.

Așa fiind, Curtea constată că

protejarea ordinii publice și

asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal fac necesară

menținerea arestării

preventive a inculpaților și că lăsarea acestora

în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i

s-a adus atingere prin

faptele comise

și prin modalitățile concrete de săvârșire a acestora

Recursurile

declarate învederându-se, așadar, nefondate,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie

respinse.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi

obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.S.A., M.C.E. și D.A.

împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, se

cția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 855/1372/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu

de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 septembrie 2011.