ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei.

Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.A.D., judecător la Judecătoria Alba Iulia, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție și Tribunalul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la modificarea anexei la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 și nr. 15867 din 12 mai 2009, emise în comun de pârâți, în sensul ca plafonul pentru decontarea chiriilor pentru localitatea Alba Iulia să fie modificat de la 190 euro la 250 euro și decontarea chiriei în limita plafonului de 250 euro, să se efectueze începând cu luna iulie 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 15 mai 2009 a încheiat, în calitate de chiriaș, contractul de închiriere înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Alba Iulia, în data de 26 mai 2009. Arată reclamantul că respectivul contract a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani de zile și că a fost negociat pentru o chirie lunară de 250 euro, care se încadra la acel moment atât în plafonul stabilit pentru Municipiul Alba Iulia,

prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 866/C/2008, în vigoare la acea dată, cât și în adresa din 28 aprilie 2009 a Tribunalului A., prin care se comunica Ministerului Justiției prețul chiriei pe piața imobiliară din Alba Iulia și orașele din raza de competență a Tribunalului A. Reclamantul susține că modificarea, prin actele contestate, a plafonului chiriei, în sensul reducerii de la 250 euro la 190 euro este nelegală, întrucât, așa cum rezultă din preambulul ordinelor atacate, rezultă că acestea au fost emise luând în considerare datele provenite de la ordonatorii secundari și terțiari de credite din sistemul justiției, referitoare la prețul chiriei practicat la nivelul pieței imobiliare. Reclamantul a precizat că întrucât data încheierii contractului de închiriere (15 mai 2009) este anterioară atât datei publicării ordinelor în M. Of.

nr. 370/02.06.2009, cât și datei intrării în vigoare a acestora (01 iulie 2009), aplicarea lor retroactivă asupra unor contracte deja încheiate este contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României. În privința situației sale, reclamantul arată că nu a mai avut contract de închiriere în localitatea Alba Iulia, fiind transferat în această localitate începând cu data de 15 mai 2009 și că are dreptul să închirieze un apartament cu două camere, deoarece locuiește împreună cu soția și fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar apartamentul închiriat se înscrie în limita de suprafață prevăzută de normativele în vigoare. Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că Ordinul Ministrului Justiției nr. 1398/2009 a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (2) din O.U.G.

nr. 27/2006, iar cererea reclamantului de a-i fi decontată chiria conform contractului de închiriere încheiat pentru o perioadă de 3 ani este neîntemeiată în condițiile în care ordonanța de urgență impune stabilirea unui plafon anual calculat în funcție de alocarea bugetară. Totodată, pârâtul susține că motivul invocat de reclamant în sensul că plătește, conform contractului, o chirie care depășește plafonul stabilit, nu poate constitui un motiv de modificare a Ordinului nr. 1397/C/2009 și cu atât mai puțin, un motiv de nelegalitate a acestuia.

Pârâtul Tribunalul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, la solicitarea Direcției Generale Economice din cadrul Ministerului Justiției, a comunicat, prin adresa din 28 aprilie 2009, prețul chiriei pe piața imobiliară în zona centrală a Municipiului Alba Iulia și orașele arondate județului Alba, respectiv, pentru garsonieră între 150 - 220 euro, pentru apartament cu 2 camere între 225-300 euro, pentru apartament cu 3 camere între 275 - 450 euro.

Totodată, a arătat că, ulterior publicării Ordinului nr. 1398/C din 11 mai 2009, a solicitat Curții de Apel Alba Iulia, care are calitatea de ordonator secundar de credite, să facă demersurile necesare pentru modificarea plafoanelor pentru decontarea chiriei pentru judecători și personalul auxiliar de specialitate, în sensul că pentru Alba Iulia plafonul maxim să fie de 300 euro și pentru Câmpeni 200 euro, însă singurii în măsură să procedeze la modificarea anexei la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 și nr. 15867 din 12 mai 2009 sunt emitenții actelor respective. Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 27/2006, potrivit cărora plafonul maxim în limita căruia se decontează magistraților chiria este un plafon fix, stabilit anual și care se poate modifica oricând dacă se modifică cerințele avute în vedere, respectiv prețul chiriei la nivelul pieței imobiliare. Se susține și că stabilirea plafonului maxim în limita căruia se decontează magistraților chiria se realizează în funcție de bugetul alocat în acest scop prin bugetul de stat.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii, menționând că obligația legală a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție de a semna ordinele în discuție s-a realizat în considerarea calității acestuia de ordonator principal de credite, exclusiv pentru judecătorii și magistrații asistenți care funcționează în cadrul instituției și că plafonul maxim în limita căruia se poate deconta chiria pentru judecătorii care funcționează la alte instanțe de judecată, este stabilit de Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu consultarea judecătorilor, prin intermediul colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1862 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B.A.D., în esență, pentru următoarele considerațiuni. Prin Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 și nr. 15867 din 12 mai 2009, emise în comun de autoritățile pârâte, au fost stabilite plafoanele maxime pentru decontarea chiriilor pe localități, iar pentru județul Alba plafonul maxim a fost de 190 euro. Aceste ordine au intrat în vigoare la data de 1 iulie 2009, iar la acea dată a fost abrogat Ordinul Ministrului Justiției nr. 866/C/2008, care stabilea un plafon maxim de decontare a chiriei pentru județul Alba de 250 euro.

Potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, ceea ce se decontează este diferența dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu și potrivit legii, chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, astfel că, prin ordinele a căror modificare se solicită nu se putea stabili un plafon maxim de decontare egal cu cea mai mare chirie plătită, întrucât ceea ce se decontează reprezintă întotdeauna o sumă mai mică, constituită de diferența la care se referă dispozițiile din ordonanța de urgență. Reducerea plafonului maxim de decontare a chiriei începând cu data de 1 iulie 2009 a fost justificată de Ministerul Justiției prin adresa nr. x, în sensul că plafonul maxim în euro a fost stabilit prin aplicarea procentului mediu de reducere a chiriilor pe țară, respectiv procentul de 25%, cu precizarea că același mod de calcul fost aplicat și pentru celelalte localități.

Totodată, a reținut instanța că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit cărora, plafonul în limita căruia se poate deconta chiria se stabilește anual, pe localități, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat. Așadar, Curtea de apel a reținut că dreptul la decontarea chiriei este condiționat de limitele prevăzute în ordinul comun emis de conducătorii autorităților publice expres menționați în art. 23 alin. (2), care trebuie să se încadreze în bugetul alocat în acest scop în legea bugetului de stat. Rezultă astfel și posibilitatea unei decontări parțiale a chiriei, dacă cererile de decontare depășesc bugetul alocat în acest scop prin legea bugetului de stat.

A mai reținut instanța că intrarea în vigoare a Ordinelor nr. 1398/C din 11 mai 2009 și nr. 15867 din 12 mai 2009 la data de 01 iulie 2009 nu produce efecte juridice asupra contractelor de închiriere încheiate anterior acestei date, ci conferă dreptul chiriașului de a beneficia de decontarea chiriei în limitele maxime stabilite prin aceste acte administrative normative, numai pentru viitor, astfel că nu poate fi primită susținerea reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție 3. Motivele de recurs înfățișate de reclamant Împotriva sentinței civile nr. 1862 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul B.A.D.

În manieră concisă, recurentul-reclamant, arătând că își menține și că reiterează motivele și argumentele cuprinse în acțiunea inițială de chemare în judecată, a susținut că nu se justifică punctul de vedere al Ministerului Justiției care a arătat că plafonul maxim în euro pentru anul 2009 – 2010 a fost stabilit prin aplicarea procentului mediu de reducere a chiriilor pe țară, respectiv a procentului de 25% întrucât din anexa la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 și 15867 din 12 mai 2009 rezultă că pentru unele localități din țară (ex. Bacău sau Piatra Neamț) plafonul a fost mărit. În drept au fost invocate prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 27/1996 și ale art. 1, art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2009.

4. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este întemeiat. Analizând sentința recurată raportat la prevederile legale incidente, față de criticile recurentului-reclamant ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și în raport de apărările intimaților-pârâți înfățișate prin întâmpinările depuse în recurs Înalta Curte reține și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă, fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.

Acțiunea recurentului-reclamant vizând modificarea anexei la Ordinele nr. 1398/C din 11 mai 2009 și nr. 15867 din 12 mai 2009 emise în comun de pârâții-intimați, în sensul că plafonul pentru decontarea chiriilor pentru localitatea Alba Iulia să fie modificat de la 190 euro la 250 euro, corelativ cu decontarea chiriei sale în limita plafonului de 250 euro, începând cu luna iulie 2009, a fost respinsă de instanța de fond, în considerarea dispozițiilor legale ce au servit ca temei al emiterii ordinelor menționate. Prin considerentele amplu și coerent înfățișate, judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare și interpretare atât a prevederilor art. 23 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2006, potrivit cu care ceea ce se decontează este diferența dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu și potrivit legii, chiria plătită pe baza unui contract de închiriere, cât și dispozițiilor art. 23 alin. (2) din același act normativ, ce prevăd că plafonul în limita căruia se poate deconta chiria, în condițiile art. 1 se stabilește anual, pe localități, potrivit bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat. De altfel, Înalta Curte reține că prin motivele de recurs, atât de sumar înfățișate, recurentul a reluat practic susținerile din acțiunea principală, cărora prin trimiterile la prevederile legale, fără echivoc, i s-a răspuns prin considerentele hotărârii primei instanțe, fiind evident că solicitarea sa nu poate fi primită câtă vreme textele de lege incidente impun ca plafonul anual să fie stabilit și calculat în funcție de alocarea bugetară.

Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate și reale nici susținerile recurentului privind creșterea plafonului privind decontarea chiriei pentru locuința de serviciu în anul 2009 pentru localitățile Bacău și Piatra-Neamț. Astfel cum rezultă cu evidență din cuprinsul Ordinului nr. 866/C din 21 martie 2008, în prezent abrogat, depus la dosar în recurs, sumele prevăzute în anexa 1 la acest ordin erau de 400 euro pentru Bacău și respectiv de 500 euro pentru Piatra Neamț, față de 300 euro pentru Bacău și 375 euro pentru Piatra-Neamț, în sensul stabilit prin anexa la Ordinul nr. 1398/C din 11 mai 2009, în vigoare de la 1 iulie 2009. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A.D. împotriva sentinței civile nr. 1862 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.