ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1956/2011

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.S.D. împotriva rezoluției din data de 30 iunie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 143/P/2010 menținută prin rezoluția din 6 august 2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 605/ll/2/2010, privind pe intimații A.D. și M.L. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată, petenta S.S.D. a criticat rezoluția nr. 143/P/2010 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția nr. 605/l 1/2/2010 din 6 august 2010 a procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii A.D.

și M.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. În motivarea plângerii, petenta a susținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, întrucât făptuitorii au încheiat trei contracte de închiriere pentru spațiul de locuit ce a aparținut petentei și făptuitorului A.D., contracte ce au fost înregistrate la Administrația Finanțelor Publice Sibiu și deși M.L. a locuit doar în anumite perioade, a prejudiciat Ministerul Administrației și Internelor cu chiria corespunzătoare celor trei contracte. Petenta a solicitat desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale a făptuitorilor. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 143/P/2010 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii A.D.

și I.L., lucrători de poliție, pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenție, iar din actele premergătoare nu rezultă date sau indicii cu privire la vreo acțiune de inducere în eroare sau de menținere în eroare a persoanei vătămate cu ocazia încheierii celor trei contracte de închiriere. Sub aspectul laturii subiective nu rezultă că făptuitorii au fost de rea credință în momentul încheierii contractului de închiriere. S-a constatat că, în perioada 2003-2005, la Administrația Finanțelor Publice Sibiu s-au înregistrat trei contracte de închiriere încheiate de către A.D. și A.S. în calitate de proprietari și M.L.

în calitate de chiriaș cu privire la un spațiu locativ-cameră de locuit în suprafață de 18 mp, situată în Sibiu. Aceste contracte îndeplineau condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind semnate de cele trei părți contractuale, din evidențele fiscale rezultând că proprietarii în calitate de locatari nu și-au achitat obligațiile fiscale derivate din impozitul pe venitori din cedarea folosinței bunului. Între A.D. și petenta au intervenit neînțelegeri care au generat promovarea unei acțiuni de divorț, proces în care a fost ascultat ca martor făptuitorul I.L. care, locuind în locuința acestora, avea cunoștință de neînțelegerile care au generat divorțul. S-a reținut că numitul I.L. a locuit la domiciliul soților A., dovadă în acest sens fiind și viza de reședință ce a avut-o la acest domiciliu.

Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că în sarcina făptuitorilor nu se poate reține comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 605/II/2/2010 din 6 august 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea petentei S.S.D. Verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la prevederile art. 278 ind.1 C. proc. pen., instanța a constatat că acestea sunt legale și temeinice, bazate pe o justă interpretare a actelor premergătoare efectuate în cauză. În sarcina lui A.D. - agent șef (fostul soț al petentei) și I.L.

- inspector principal de poliție, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., deoarece din verificările efectuate de procuror nu rezultă nici un fel de indicii privind săvârșirea acestei infracțiuni și încasarea unor sume necuvenite de la MAI. Contractele încheiate între părți îndeplinesc condițiile de fond și de formă și au produs efecte juridice. împrejurarea că proprietarii imobilului nu și-au achitat obligațiile fiscale având restanțe ce derivă și din chiria restantă, nu poate constitui un element de incriminare a făptuitorilor. Pe cale de consecință, instanța a constatat că în mod corect procurorul a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., fiind justificată soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționara. Recursul declarat de petiționară împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționara, ca nefondată. Din actele premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că, referitor la pretinsa infracțiune de înșelăciune, în mod corect s-a reținut că nu există, în raport de împrejurarea că nu au rezultat indicii cu privire la vreo acțiune de inducere în eroare cu ocazia încheierii celor trei contracte de închiriere încheiate de către A.D. și A.S. în calitate de proprietari și I.L. în calitate de chiriaș cu privire la un spațiu locativ-cameră de locuit.

Așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate, contractele încheiate în perioada 2003-2005, la Administrația Finanțelor Publice Sibiu îndeplineau condițiile de fond și de formă și au produs efecte juridice, nerezultând din verificările efectuate utilizarea vreunui mijloc fraudulos cu ocazia încheierii și executării acestora. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară S.S. împotriva sentinței penale nr. 125 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.